Tatăl şi fiul şi-au ocupat locurile, în picioare, într-un colţ al stadionului, în rândurile galeriei echipei din San Sebastián. Jucătorii încă nu-şi făcuseră

 348 

apariţia pe teren când, dinspre tribuna de lângă a lor, a început să plouă

cu insulte: teroriştilor, basci de căcat, basci asasini etc. Cei din galeria lui Real Sociedad răspundeau cântând şi agitând drapelul basc şi steaguri alb-albastre, în timp ce-şi spuneau unii altora:

— Nu-i băgaţi în seamă, suntem aici ca să ne susţinem echipa.

Txato nu era în apele lui.

— Nu mă aşteptam la una ca asta.

— Eh, aita. Sunt stadioane mai complicate decât ăsta. Toată faza e să

te obişnuieşti şi să faci pe surdul.

— Sunt aproape de noi. Ar putea să dea cu pietre-n noi şi să ne facă

zob.

— Stai liniştit. Toate astea fac parte din ritual. Poate că o să câştigăm partida şi atunci o să ne simţim răzbunaţi văzându-i cum o să scoată fum pe urechi de supărare.

Zaragoza a câştigat cu 2-1, datorită unei lovituri de la unsprezece metri executată de către portarul lor. Cu zece minute înainte de final, scorul era 0-0. Victoria i-a mai îmblânzit pe suporterii locali, care acum se limitau să

facă semne obscene către galeria alb-albaştrilor. În afara stadionului, cer întunecat, Xabier şi-a pus eşarfa alb-albastră în buzunarul paltonului.

— Ca să nu-i provoc. E mai bine să fim prudenţi.

A durat ceva până să găsească un taxi. Până la urmă, au prins unul care i-a dus pe strada López Allué. Şi-au luat la revedere de la Nerea. Pupături şi îmbrăţişări în hol. Txato, cu lacrimi în ochi:

— Fetiţo, dacă ai nevoie de ceva, ştii deja.

S-au dus la maşină. Au găsit-o cu oglinzile rupte şi cu urme de lovituri, de picioare?, pe o parte. Maşinile din faţa şi din spatele maşinii lor erau intacte. În fine, cel puţin se puteau întoarce acasă. Xabier, pe drum:

— Să nu credeţi că nu m-am gândit.

— Ce te-ai gândit?

— Că e riscant să laşi pe stradă, o zi întreagă, o maşină cu număr de San Sebastián.

Le stricaseră şi ştergătoarele. Asta aveau să observe mai târziu, când au oprit într-o parcare din Imárcoain, pentru ca Bittori să meargă la baie.

Txato, aprinzându-şi o ţigară, către Xabier:

— Nu-ţi face probleme din cauza reparaţiilor. Rezolv eu.

— Nu trebuie să rezolvi nimic.

 349 

— Plătesc eu totul.

— Nu plăteşti nimic.

Şi au ţinut-o aşa, până când s-a întors Bittori.

 350 

85. APARTAMENTUL

Txato l-a lăsat pe Xabier să se ocupe de cumpărarea apartamentului din San Sebastián, iar acesta a lăsat-o pe Aránzazu, după ce ea i-a spus:

— Mă ocup eu, maitia, o să vorbesc cu fratele meu. El chiar se pricepe la astea.

Txato nu-şi dorea în niciun caz un palat care să coste o avere.

— N-am avut parte niciodată de lux şi nici nu-mi doresc.

— Dar sper că nu vrei să o duci pe ama într-o cocioabă.

— Ama, dacă nu e în satul ei, nu se simte bine niciunde.

— Ai putea să te gândeşti la cumpărarea apartamentului ca la o investiţie.

Txato nu era convins că vrea să trăiască în San Sebastián, cel puţin nu deocamdată. Xabier insista că trebuia să se mute urgent. Nerea a insistat şi ea, după ce a aflat de mesajele de pe zidurile din sat. Ăştia doi s-au înţeles pe la spatele meu. Txato a cedat, sau s-a prefăcut că cedează, pentru a nu se pune rău cu copiii săi. A lăsat să treacă un timp, a întors-o pe toate feţele şi, da, a acceptat să cumpere un apartament în San Sebastián, dar zicând că se va muta din sat numai dacă lucrurile vor deveni urâte.

— Păi sunt deja.

— Mai urâte.

A adăugat că nimeni nu părăseşte vaporul la orice furtună, ci numai atunci când se scufundă. Dacă, dintr-un motiv sau altul, o să le facă viaţa imposibilă? Atunci, da, el şi Bittori se vor muta la San Sebastián, iar el va lua în calcul, în linişte?, o să vedem, cum ar fi cel mai bine să-şi mute firma în La Rioja sau oriunde, dar fără să se îndepărteze prea mult de Ţara Bascilor, pentru că de acolo erau cei mai mulţi dintre clienţii lui.

— Şi atunci, apartamentul i-ar rămâne surorii tale, pentru că va trebui să stea undeva după ce termină facultatea.

După puţin timp, fratele lui Aránzazu l-a anunţat pe Txato că apăruseră

două oferte. Ambele apartamente erau particulare şi preţul putea fi discutat direct cu respectivii proprietari. Fratele lui Aránzazu, care vorbea corect şi arăta bine (poate prea mult gel în păr), a concluzionat:

— E un chilipir, crede-mă.

 351 

Dacă nu le cumpără Txato, o să le cumpere el. După spusele lui Aránzazu, fratele ei trăia din asta: cumpăra ieftin şi vindea scump. Cu banii pe care-i câştiga după încheierea tranzacţiilor, călătorea în străinătate, câte trei, patru luni pe an.

Lui Txato i se părea ciudată ideea de a nu munci tot anul, de luni până

duminică. Xabier i-a făcut semn să nu mai facă genul acesta de comentarii.