Tatăl şi fiul şi-au ocupat locurile, în picioare, într-un colţ al stadionului, în rândurile galeriei echipei din San Sebastián. Jucătorii încă nu-şi făcuseră
348
apariţia pe teren când, dinspre tribuna de lângă a lor, a început să plouă
cu insulte: teroriştilor, basci de căcat, basci asasini etc. Cei din galeria lui Real Sociedad răspundeau cântând şi agitând drapelul basc şi steaguri alb-albastre, în timp ce-şi spuneau unii altora:
— Nu-i băgaţi în seamă, suntem aici ca să ne susţinem echipa.
Txato nu era în apele lui.
— Nu mă aşteptam la una ca asta.
— Eh, aita. Sunt stadioane mai complicate decât ăsta. Toată faza e să
te obişnuieşti şi să faci pe surdul.
— Sunt aproape de noi. Ar putea să dea cu pietre-n noi şi să ne facă
zob.
— Stai liniştit. Toate astea fac parte din ritual. Poate că o să câştigăm partida şi atunci o să ne simţim răzbunaţi văzându-i cum o să scoată fum pe urechi de supărare.
Zaragoza a câştigat cu 2-1, datorită unei lovituri de la unsprezece metri executată de către portarul lor. Cu zece minute înainte de final, scorul era 0-0. Victoria i-a mai îmblânzit pe suporterii locali, care acum se limitau să
facă semne obscene către galeria alb-albaştrilor. În afara stadionului, cer întunecat, Xabier şi-a pus eşarfa alb-albastră în buzunarul paltonului.
— Ca să nu-i provoc. E mai bine să fim prudenţi.
A durat ceva până să găsească un taxi. Până la urmă, au prins unul care i-a dus pe strada López Allué. Şi-au luat la revedere de la Nerea. Pupături şi îmbrăţişări în hol. Txato, cu lacrimi în ochi:
— Fetiţo, dacă ai nevoie de ceva, ştii deja.
S-au dus la maşină. Au găsit-o cu oglinzile rupte şi cu urme de lovituri, de picioare?, pe o parte. Maşinile din faţa şi din spatele maşinii lor erau intacte. În fine, cel puţin se puteau întoarce acasă. Xabier, pe drum:
— Să nu credeţi că nu m-am gândit.
— Ce te-ai gândit?
— Că e riscant să laşi pe stradă, o zi întreagă, o maşină cu număr de San Sebastián.
Le stricaseră şi ştergătoarele. Asta aveau să observe mai târziu, când au oprit într-o parcare din Imárcoain, pentru ca Bittori să meargă la baie.
Txato, aprinzându-şi o ţigară, către Xabier:
— Nu-ţi face probleme din cauza reparaţiilor. Rezolv eu.
— Nu trebuie să rezolvi nimic.
349
— Plătesc eu totul.
— Nu plăteşti nimic.
Şi au ţinut-o aşa, până când s-a întors Bittori.
350
85. APARTAMENTUL
Txato l-a lăsat pe Xabier să se ocupe de cumpărarea apartamentului din San Sebastián, iar acesta a lăsat-o pe Aránzazu, după ce ea i-a spus:
— Mă ocup eu, maitia, o să vorbesc cu fratele meu. El chiar se pricepe la astea.
Txato nu-şi dorea în niciun caz un palat care să coste o avere.
— N-am avut parte niciodată de lux şi nici nu-mi doresc.
— Dar sper că nu vrei să o duci pe ama într-o cocioabă.
— Ama, dacă nu e în satul ei, nu se simte bine niciunde.
— Ai putea să te gândeşti la cumpărarea apartamentului ca la o investiţie.
Txato nu era convins că vrea să trăiască în San Sebastián, cel puţin nu deocamdată. Xabier insista că trebuia să se mute urgent. Nerea a insistat şi ea, după ce a aflat de mesajele de pe zidurile din sat. Ăştia doi s-au înţeles pe la spatele meu. Txato a cedat, sau s-a prefăcut că cedează, pentru a nu se pune rău cu copiii săi. A lăsat să treacă un timp, a întors-o pe toate feţele şi, da, a acceptat să cumpere un apartament în San Sebastián, dar zicând că se va muta din sat numai dacă lucrurile vor deveni urâte.
— Păi sunt deja.
