"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 💖 💖 „Patria” de Fernando Aramburu💖 💖

Add to favorite 💖 💖 „Patria” de Fernando Aramburu💖 💖

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

zicând că toată viaţa ei n-a făcut altceva decât să muncească. Dovada era chiar acolo: masa pusă, toată casa plină de miros de mâncare, căldura cuptorului. Iarăşi se spetise muncind. Toată dimineaţa. Ba chiar de ieri-seară, că atunci a făcut sosul beşamel pentru crochete. Fireşte că era obosită, convinsă că nimeni nu-i mulţumeşte niciodată, oricât s-ar strofoca.

Şi obsesia ei pentru limba bască. Atitudinea aia revendicativă, intransigentă, care o făcea să-i pună la încercare pe copii de fiecare dată

când veneau în vizită. Le punea întrebări care-i obligau să folosească limba patriei, iar ei vorbeau firesc, cursiv, chiar dacă cu poticnelile specifice vârstei. Atunci când Guillermo era cu ei, copiii treceau de multe ori, fără

să-şi dea seama, la spaniolă.

Miren intervenea tăioasă, neîndurătoare:

— Aici vorbim limba bască.

Ceea ce era o formă de a-l exclude pe Guillermo. Adeseori, i se adresa prin intermediul lui Arantxa.

— Întreabă-l pe soţul tău dacă mai vrea supă de năut.

Iar Arantxa, ce să facă?, se întorcea spre Guillermo şi îi traducea întrebarea. Guillermo nu-şi pierdea simţul umorului.

— Spune-i să-mi pună optsprezece boabe.

Joxian a ajuns scărpinându-se într-o parte, semn că băuse. Pe Miren n-o interesează dacă mult sau puţin. E suficient să facă o singură dată acea mişcare involuntară şi ei îi şi sare muştarul. Dar, fiind fiică-sa şi nepoţii în vizită, s-a abţinut. Chiar şi aşa, Arantxa a auzit din sufragerie cum Miren se răţoia la Joxian, în timp ce acesta se descălţa. Că au stat după el. Dar era două şi douăzeci şi cinci şi se înţeleseseră să mănânce la două şi jumătate.

 370 

Sau poate că îl aşteptase mai devreme, ca să-i dea o mână de ajutor? Dar când a dat omul ăsta o mână de ajutor în casă?

În sufragerie, aerul plutind peste masa plină cu aperitive, câtă trudă!, părea să fie întins la maximum. Plutea în el o tensiune ca de material elastic, care se poate rupe în orice moment. Copiii, care probabil că

simţeau şi ei, în felul lor, atmosfera încărcată, tăceau cuminţi, în aşteptare, respectând ordinul mamei lor de a nu se atinge de tentantele crochete, frumos aranjate pe un platou de ceramică.

În papuci de casă, abia reuşind să mascheze că tocmai avusese parte de o bruftuluială, aitona a intrat în sufragerie. Încă de când sosise, salutase scurt, pupase de formă. Nici nu se aşezase bine la locul lui obişnuit, cu spatele la balcon, că Miren l-a şi întrebat dacă s-a spălat pe mâini. Cu nepoţii şi fiica în faţă, n-a comentat, ci s-a ridicat ca un mieluşel şi s-a dus la baie să se spele, ca să nu strice dispoziţia tuturor.

Aşezaţi la masă, toţi cinci, mestecau, beau. Joxian bea şi el apă, ca toţi ceilalţi, că ai băut destul vin de dimineaţă până acum. Iar în aer, printre capetele aplecate asupra farfuriilor, persista acea tensiune aero-umană, simţită până şi de către copii, care alteori erau guralivi, dar acum se dovedeau ciudat de tăcuţi. Pentru a disimula, adulţii spuneau nimicuri.

Însă subiectul zilei pluteşte în aer, ştiu cu toţii, dar niciunul nu-l pomeneşte; pentru a nu strica reuniunea familială? Nu se văd chiar atât de des. Ce să mai, peste o oră sau o oră şi jumătate n-o să mai fim aici.

Se vedea pe Joxian că ştia ce se întâmplase, aflase la Pagoeta, şi că

problema îl rodea. La un moment dat, când Miren a dus farfuriile murdare în bucătărie şi a scos pentru desert veselă curată din dulap, Joxian a întrebat-o pe Arantxa, în şoaptă, cine era mortul. Tot în şoaptă i-a răspuns şi ea:

— Un prieten de-al lui Guillermo.

— Nu, serios?

— Cel care l-a ajutat să-şi găsească de lucru.

— Ce vorbeşti?

Miren, revenind în sufragerie, încărcată cu farfurii:

— Ce-aţi zis?

— Nimic.

Nimic? Aerul s-a întins şi mai tare. Încă o smucitură şi praf se face. Dar, brusc, budincă, primită cu veselie de copii, plus ideea măreaţă a lui Joxian

 371 

de a-i da fiecărui nepot câte o sută de pesetas. Pace şi desert. Apoi, cât pe ce să o facă de oaie. Cum aşa? Păi, a luat telecomanda, pe negândite. O

îndreptase deja spre televizor, urma să-l deschidă; şi atunci, clar, Rentería, bombă, un mort în cartierul Capuchinos. Arantxa a reuşit să-l oprească la timp, dându-i discret o lovitură cu piciorul pe sub masă. Probabil că Miren şi-a dat seama. Sau poate că suspecta deja că fiica şi tatăl făceau schimb de mesaje secrete?

Astfel că, la un moment dat, bănuitoare, stând singură în bucătărie, spălând vasele, l-a chemat pe Endika, şase anişori, sub un pretext oarecare, iar atunci aerul a explodat. Miren a ştiut cum să scoată de la copil motivul pentru care aita lui nu venise la masă. Iar copilul, nefiind pus în gardă faţă de isteţimea bunicii, i-a spus adevărul. Din perspectiva lui infantilă, dar adevărul. Printre altele, a zis şi că:

— Nişte oameni răi l-au omorât pe un prieten de-al lui aita.

— De asta n-a venit la masă?

— A plâns toată dimineaţa.

— Ce fel de bărbat e ăsta, dacă plânge atât?

Asta l-a supărat pe Endika şi, după ce a revenit în sufragerie, i-a spus mamei lui. Joxian a avut un reflex. A prins-o pe Arantxa de braţ, încercând să o reţină, dar mâna lui îmbătrânită, cuprinsă de artroză, n-a fost destul de agilă. Arantxa s-a ridicat de la masă ca împinsă de un arc, s-a dus la bucătărie în acelaşi fel şi acolo a avut loc ceea ce nu s-a putut evita.

— Auzi, ce i-ai zis copilului?

— Dar voi ce i-aţi zis de nu ştiu ce oameni răi?

Chipurile astea răvăşite, privirile astea furioase, cuvintele astea care ţâşnesc din gură.

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com