pentru totdeauna. Urmarea? Păi, oricât de mult i s-ar rupe sufletul, avea să arunce la gunoi nu numai vasele, ci şi scărpinătorul vertical, tava cu nisip, peria de păr, în fine, tot ce ţinea de pisică. S-a trezit mai devreme decât de obicei. Înainte de orice, a ieşit pe balcon. În cămaşă de noapte, a privit cerul senin, lunga fâşie de mare, insula Santa Clara, dealul Urgull, simţindu-se privilegiată că locuia acolo, cu vedere amplă asupra golfului, chiar dacă plaja nu se vede din cauza casei din faţă. Apoi s-a uitat în colţul balconului şi a văzut că vasele erau exact aşa cum le lăsase în seara trecută.

Puţin înainte de ora şapte dimineaţa, Miren l-a auzit pe Joxian intrând cu bicicleta în bucătărie. Duminică. Obiceiul lui prost de a băga bicicleta în casă pentru a o curăţa şi a o unge. Într-o zi, el a întrebat-o, în glumă?, dacă era geloasă pe bicicletă. Păi, n-ar fi de mirare, pentru că dacă e să

spunem adevărul, când o mângâiase ultima dată bărbatul ăsta? Isuse Cristoase, nici când o lăsase gravidă. Toată atenţia lui e îndreptată spre bicicletă, vinul de la bar şi grădină. Miren a mai întârziat în pat, ca să nu dea ochii cu el în bucătărie. N-avea chef de discuţii. Dormise prost. De ce?

Păi, muzica, petardele şi petrecăreţii care n-au încetat cu larma lor cât a fost noaptea de lungă. Mai de mult îi plăceau petrecerile din sat. Acum, tot mai puţin. Zdrang! A auzit uşa casei. Joxian tocmai plecase. Unde a zis că merge? Habar n-am. Miren a mai stat cinci minute ghemuită în aşternut, ca nu cumva Joxian să fi uitat ceva şi să se întoarcă. Apoi, fără

grabă, s-a ridicat din pat.

Bittori a găsit un rest de cafea, din ziua trecută, pe fundul cafetierei. Şi-a zis că dacă mai pune nişte lapte şi puţină apă de la robinet, face de-o cană. Cafea reîncălzită şi nişte bucăţele de pâine, asta e tot ce a mâncat la micul dejun. A făcut curat în camere, s-a spălat şi s-a îmbrăcat cu haine curate, apoi a adunat toate ustensilele pe care le folosise pentru Ikatza şi le-a pus în pungi de plastic. Nu le-a putut duce pe toate odată. A aruncat

 539 

la gunoi mai întâi câteva, apoi restul. După care a urcat din nou în apartament ca să-şi ia poşeta, plus caserola în care a pus o porţie de cartofi cu carne, ardei şi sos de roşii, pentru că avea de gând să ia prânzul în sat. Mergând pe stradă, a început să se simtă destul de ciudat. Nu avea dureri, dar se simţea obosită şi-i lipsea aerul, aşa încât, până să ajungă la staţia de autobuz, a trebuit să se oprească de mai multe ori ca să-şi recapete suflul şi să-i revină puterile.

Celeste a intrat în casă în jur de ora nouă. Are cheie. Aşa că nu mai trebuie să sune la uşă. Intră, salută, radiază bucurie şi imediat se apucă de treabă. Întâi de toate, îi face baie lui Arantxa. Acum e mai simplu, de când Arantxa e în stare să stea în picioare, ţinându-se cu mâna sănătoasă de mânerul prins în perete. Miren şi Celeste sunt mai atente ca niciodată.

Una o sprijină pe Arantxa, cealaltă o săpuneşte şi o clăteşte cu apă. Au experienţă. Nu durează mai mult de cinci minute. Apoi, o şterg amândouă.

În timp ce-i ştergeau trupul palid, gras, Arantxa a zis brusc: ama. Miren s-a grăbit să oprească uscătorul de păr. I s-a părut că aude. Dar, normal, nu putea fi sigură din cauza aparatului. Arantxa a repetat cuvântul. Era şi nu era vocea ei de pe vremuri. În orice caz, era o voce. O voce inteligibilă.

Celeste a felicitat-o gesticulând bucuroasă. Miren şi-a amintit că şi atunci când Arantxa fusese mică, primul cuvânt pe care îl rostise, fusese tot ama înainte de a zice aita, fireşte.

Era puţin trecut de zece când Bittori a coborât din autobuz. Muzică, unde?, în apropiere. Ghirlande de hârtie atârnau de la o casă la alta.

Oamenii se bucură de viaţă, normal, nu? S-a îndreptat spre casa ei. Ca să

scape de caserolă, mai ales. A dat peste grupul de muzicanţi strânşi la colţul străzii, acolo unde, într-o zi îndepărtată, soţul ei fusese împuşcat de patru ori. Nemernici, nemernici. Cămăşi verzi, pantaloni albi. Iar cel cu toba, cu faţa congestionată de fericire etilică, părea hotărât să acopere cu loviturile lui notele colegilor. A ţinut-o aşa până s-a terminat melodia.

Bittori s-a văzut obligată să coboare de pe trotuar pentru a putea trece mai departe. Din grupul vesel, s-a auzit o voce bucuroasă: Hei, Bittori! Ea a răspuns, fără să se oprească. Şi-a întors capul pentru o clipă, dar n-a reuşit să-şi dea seama cine o salutase.

Miren le-a grăbit. Aştepta convorbirea duminicală cu Joxe Mari. Îi place să fie singură când vorbeşte cu fiul ei. Către Celeste, te rog, să plece odată

cu Arantxa. Dimineaţă senină, străzile cuprinse de sărbătoare. Hai, hai, să

 540 

profităm. În sfârşit, a sunat telefonul. Cinci minute: atât are voie să

vorbească cu el. Of, dacă ar putea să sune ea, dar apelurile din exterior sunt interzise. Nu şi-a ascuns de Joxe Mari fericirea: Arantxa a spus ama, s-a auzit perfect, poate că o să vorbească din nou. S-a emoţionat, iar Joxe Mari, în felul său reţinut, s-a emoţionat şi el. Noutăţi? Niciuna. Mă rog, una. Vorbise cu doctorul şi era hotărât să se opereze de hemoroizi. Nu mai suporta. Mai ales acum, când începuseră căldurile acolo, în sud, era un adevărat chin. Miren a zis ceva despre satul aflat în sărbătoare, dar n-a vrut să intre în detalii, ca să nu-l apuce gândurile triste. I-a mai zis o dată

că Arantxa rostise ama în timp ce-i făceau baie. Şi aşa au trecut cele cinci minute.

În casa din sat, Bittori nu avea cuptor cu microunde. A golit caserola într-o cratiţă veche de când lumea, dar tare bună, să ştii, şi şi-a zis: ies puţin şi când mă întorc, îmi încălzesc mâncarea. Şi-o să-şi cumpere şi o jumătate de baghetă de la magazinul de pâine.

Între vremea asta, Miren, pentru a câştiga timp, a întins pe fundul tăvii carnea tocată, a turnat sosul beşamel, apoi a pus bucăţelele de conopidă

fiartă. Când vin de la slujbă, adaug brânza rasă şi bag totul la cuptor. Cât despre biciclistul nostru, dacă întârzie, nu are decât să mănânce rece.

Sărbătoare, duminică, vreme frumoasă: în piaţă nu aveai loc nici să

arunci un ac. Copii fâţâindu-se, grupuri discutând, iar terasele care mărgineau piaţa gemeau de lume. Teii înfrunziţi aruncau pe asfalt umbra lor plăcută. Bittori le-a găsit pe Arantxa şi pe îngrijitoarea ei la locul stabilit. S-a aplecat să-şi sărute prietena. În apropiere, clopotul bisericii chema lumea la mesa de la ora douăsprezece. Celeste s-a grăbit să-i spună

lui Bittori că în dimineaţa aceea Arantxa rostise un cuvânt. Amândouă s-au întors spre Arantxa dorindu-şi, evident, ca ea să repete isprava. Arantxa, după ce s-a chinuit puţin, le-a făcut pe plac. Emoţionată, Bittori a prins-o de mână. I-a spus că va reuşi, că spera din toată inima şi să nu renunţe la luptă. Arantxa, cu zâmbetul ei strâmb, a dat din cap, de mai multe ori, în semn afirmativ.

Trecuseră vreo două luni de când Miren nu mai ocupa locul ei obişnuit la slujbă. Supărată pe Sfântul Loyola, se mutase pe partea dreaptă, dar astăzi s-a aşezat din nou în apropierea statuetei. Don Serapio sporovăia plictisitor, solemn, repetitiv, cu voce de bătrân. Toate slujbele sunt la fel, lasă că ştiu eu. Erau ocupate puţine dintre băncile înşiruite în biserică.

 541 

Tineri? Acolo, în faţă, două fete şi cam atât. Miren, în gând, i-a mulţumit posacă, aproape pe un ton insolent. E un început bun, Ignaţiu, dar tu trebuie să înţelegi, a rosti un cuvânt şi a vorbi, a vorbi cu adevărat, sunt chestii diferite, nu? Sperăm la mai mult. Iar pe celălalt, te rog, scapă-l de hemoroizi. E tot ce-ţi cer, că văd că din puşcărie n-ai de gând să-l scoţi.

Sfârşitul slujbei a pus capăt şi dialogului ei din minte.

În colţul pieţei, Bittori s-a despărţit de Arantxa şi de Celeste. Miren a ieşit din biserică. Una hotărâtă să ajungă la magazinul de pâine, că o să

închidă, dacă nu cumva o fi închis deja; cealaltă să meargă la Arantxa, poate chiar să bea un aperitiv cu ea şi cu Celeste, după care acasă, la gătit.

În acele momente, soarele îi bătea în faţă lui Bittori; şi-a pus mâna streaşină la ochi şi, la naiba, şi-o fi dat seama că am văzut-o; treaba ei, eu nu mă dau din drum. Miren se apropia în pas de sărbătoare, lipsit de grabă, înaintând la umbra teilor şi aia se tot uită la mine, dar să nu creadă

c-o să mă feresc din drum. Înaintau în linie dreaptă, una către cealaltă.

Oamenii din piaţă şi-au dat seama. Mai puţin copiii. Ei au continuat să

alerge şi să ţipe. Adulţii au început imediat să şuşotească. Uite, uite… Ce prietene bune au fost!

Întâlnirea a avut loc în dreptul pavilionului de muzică. O îmbrăţişare scurtă. Înainte de a se desprinde din îmbrăţişare, s-au uitat una în ochii celeilalte. Şi-au spus ceva? Nimic. Nu şi-au spus nimic.

 542 

GLOSAR

[Prezentul glosar conţine cuvinte şi expresii din limba bască utilizate în roman. Singurul scop al glosarului este acela de a servi ca ajutor cititorilor puţin sau deloc familiarizaţi cu limba bască.]

abertzale: patriot, partizan al unei Ţări a Bascilor independente

agur: la revedere

aita (pronunţie: aitá): tată

aitona: bunic

alde hemendik: Dispari de aici!

ama (pronunţie: amá): mamă

amnistia osoa: amnistie generală

amona: bunică