Singurul lucru care l-ar fi putut ţine treaz la ora aia era transmiterea la televiziunea bască a vreunei partide de pelotă. Se uita la pelotă până când venea momentul să ridice ancora, pentru că Bittori era stăpâna televizorului şi ei îi plăcea să se uite singură la emisiunile ei preferate.
Aşa că, după cină, Txato s-a băgat în pat, pe partea lui Bittori, ca de obicei. Îi încălzea patul încă din primele zile de căsnicie. Chiar şi vara. Un obicei care apăruse tacit între ei şi pe care Txato continua să-l practice chiar şi atunci când erau certaţi. Apoi, când venea Bittori, la unsprezece, la douăsprezece, el, fără să se trezească, se muta pe partea lui de pat.
A venit Bittori, care uneori mai frunzărea, înainte de-a adormi, câte o revistă de scandal, dar de data aceasta a stins imediat veioza de pe noptieră. Stătea în întuneric, cu braţele încrucişate, cu spatele rezemat de căpătâiul patului. Iar el, care sforăia de obicei, acum respira liniştit, ceea ce a făcut-o pe Bittori să-şi dea seama că nu dormea.
— Ce mai aştepţi ca să-mi spui totul?
Txato n-a răspuns, dar ea ştia / intuia că era treaz, aşa că s-a abţinut să
repete întrebarea. După câteva secunde, el a plesnit din limbă în semn de lehamite şi, cu o neplăcere vădită, a pus-o la curent pe Bittori cu principalele probleme ale şantajului căruia îi căzuse victimă, fără să-i ascundă sumele de bani, nici călătoria lui în Franţa. În schimb, n-a spus nimic despre faptul că în ultima scrisoare era menţionată Nerea.
— Şi ce-o să faci?
— O să aştept.
— Să aştepţi ce?
Bittori a simţit prin întuneric că Txato s-a întors spre ea.
— Pentru anul acesta i-am plătit deja şi nu vor mai scoate nimic de la mine. Ticăloşii ăştia îmi cer o sumă nebunească, exact acum când am luat credit şi am făcut investiţii, plus că am câţiva clienţi care mă tot amână cu plăţile. Şi să nu uităm că mai avem de plătit o parte pentru apartamentul din San Sebastián. Poate că au greşit, cine ştie? Vreun cap sec care le ţine evidenţa o fi uitat să noteze că am plătit sau a notat unde nu trebuia. De unde să ştiu eu că individul căruia i-am dat plicul cu bani nu l-a păstrat pentru el şi a stricat banii pe prostii? Sau s-ar putea ca Joxian să aibă
dreptate şi a doua scrisoare să fi fost, de fapt, destinată altcuiva. De asta
121
cred că, deocamdată, cel mai bine e să nu fac nicio mişcare, să aştept ca timpul să limpezească lucrurile. Dacă eu sunt cel care a înţeles greşit, mă
vor anunţa ei, clar.
— Mi-e cam teamă, ca să fiu sinceră.
— Teama nu ajută la nimic.
— Oamenii ăia sunt răi şi au mulţi prieteni în sat.
— Cei din sat mă cunosc. Sunt de aici, vorbesc limba bască, n-am nicio treabă cu politica, le dau oamenilor locuri de muncă. De fiecare dată când se strâng bani pentru o sărbătoare, pentru echipa de fotbal sau pentru ce-o fi, eu sunt cel care dau suma cea mai mare. Dacă vreun străin de sat va vrea să-mi facă rău, sunt sigur că vor sări pe el. Stai aşa, ăsta e de-al nostru. În plus, cu mine chiar se poate discuta, nu?
— Cred că eşti prea încrezător.
— Să nu crezi că mă culc pe o ureche. Mi-am luat nişte precauţii. La firmă sunt în afara oricărui pericol. Ştiu cum să mă apăr.
— Chiar? Ţii un pistol în sertar?
— E treaba mea ce ţin în sertar, dar crede-mă că acolo sunt în siguranţă. Dacă povestea se complică, îmi mut camioanele în altă parte şi gata. În La Rioja sau oriunde. Când am pornit afacerea, aveam mult mai puţin şi vezi şi tu dacă mi-a ieşit sau nu.
— Oi fi tu din sat, dar eu nu m-aş mira să aflu că unii dintre angajaţii tăi au dat celor din ETA informaţii despre tine.
— Se poate.
— Ai discutat cu alţi afacerişti din zonă?
— La ce bun? Sunt sigur că toţi plătesc. I-am strecurat nişte aluzii celui mai mare dintre fraţii Arrizabalaga. A dat-o din colţ în colţ. După cum ţi-am spus, fiecare îşi rezolvă singur problemele de genul ăsta.
Bittori s-a lungit în aşternut. Se auzeau, amortizate, zgomotele din vecinătate, câte o voce pe stradă, maşina de gunoi. Stăteau spate în spate şi Txato, cu faţa spre perete, a zis, trebuia să zică, era limpede că-l apăsa prea tare:
— Vreau ca din vară Nerea să-şi continue studiile în altă parte.
Oriunde, dar departe de aici.
— Stai puţin, cum adică?
— Adică eu vreau ca Nerea să-şi continue studiile în altă parte.
— Ai vorbit cu ea?
122
— Nu, când o vezi, poţi să pregăteşti terenul.
Au tăcut. Pe sub balcon a trecut un grup de cheflii. Apoi s-a făcut linişte, până când clopotul bisericii a bătut ora exactă. Txato, în ciuda obiceiului său, n-a sforăit deloc toată noaptea.
123
32. HÂRTII ŞI ALTE OBIECTE
În timp ce aşezau lespedea pe mormânt, Bittori, cu ochii uscaţi, pentru că de acum înainte eu nu mai plâng nici dacă îmi dau cu ceapă pe la ochi, s-a gândit că următoarea dată când va mai intra lumina în groapa aia va fi atunci când o vor îngropa pe ea. Era convinsă că soţul ei dusese cu sine în mormânt destule secrete.
I-o spunea în faţă, de multe ori, nemernicului, mai ales în timpul primelor vizite la cimitir.
