— Dar o să ne coste, ştiţi. Statul nu doarme.
— Statul e o porcărie.
Jokin, cerându-le prin gesturi să-l lase să vorbească:
— Au căzut imperii şi mai mari. Uitaţi-vă la Napoleon. Astăzi le omorâm un soldat, mâine altul, şi până la urmă îi lăsăm fără armată.
Veseli, gândind la unison, au toastat pentru postulatele Alternativei KAS. Joxe Mari n-a toastat, nici nu-şi dăduse seama ce se întâmplă, pentru că sporovăia despre faza cu autobuzul cu un tânăr care stătea în picioare lângă el. I-au cerut să-şi spună părerea.
— Ştiţi că nu-mi place politica. Poate să conducă unul sau altul, mi-e egal. Eu lupt numai pentru libertatea totală a Euskal Herria. Restul pentru mine e apă de ploaie. Jokin a spus-o deja: mergem de la A la B şi după ce o să ajungem la B, pe mine să mă lase în pace. Mă retrag la ţară, plantez nişte meri, cresc găini şi o să mă doară undeva de voi.
S-au înălţat voci în contra:
— Trebuie să ne gândim şi la clasa muncitoare.
— Şi să alungăm forţele de ocupaţie spaniole. Nu e atât de simplu cum spui tu.
Joxe Mari a luat o înghiţitură de vin cu cola, s-a uitat sfidător la fiecare dintre cei de la masă şi le-a zis:
— Complicaţi totul. Ia gândiţi-vă, având independenţă, toate celelalte le punem la punct între noi. Îmbunătăţirea vieţii muncitorilor? Perfect. O
îmbunătăţim. Cine se va opune, dacă nu ne mai conduce nimeni din afară? Problema limbii basce? La fel. Toţi de aici învaţă basca şi gata.
Poliţia şi armata spaniole? Fiind independenţi deja, e de presupus că le-am tras un şut în fund şi valea. O să avem poliţia noastră şi armata noastră, iar eu, găinile mele şi merii mei.
— Dar cu Navarra, cum rămâne?
A pufnit, înainte de a răspunde, ca şi cum şi-ar fi pierdut răbdarea:
141
— Păi dacă nu e şi Navarra, înseamnă că n-am ajuns la punctul B, deci nu există Euskal Herria. La fel şi cu teritoriile din Iparralde. Vedeţi cum complicaţi totul?
N-a mai zis nimic, pentru că cineva îi făcea semne din stradă. Josune: breton scurt, o coadă lungă la spate, brăţări de piele la încheieturi, mânecile suflecate. Joxe Mari, vânjos, s-a repezit s-o sărute. Ea l-a respins cu o privire tăioasă. Să n-o mai sărute pe stradă, de câte ori să îi tot spună?
— Ce e?
— Am văzut-o pe sora ta în piaţa publică, era cu unul care pare să fie iubitul ei. După cât de strâns îmbrăţişaţi dansau. Arantxa se lasă sărutată
în public. Eu nu fac aşa ceva.
— Ai venit ca să bârfeşti?
— M-am prefăcut că am dat întâmplător peste ei, ca să mi-l prezinte.
Nu e din sat.
— Ascultă-mă, neska, sora mea e mai mare decât mine. E fix treaba ei cu cine iese. Nu mă bag în chestia asta.
— Nu vrei să ştii cum îl cheamă?
Îi era indiferent.
— Guillermo.
Lui Joxe Mari i se părea un nume ca oricare altul. Altceva era când venea vorba despre numele de familie.
— Ce nume de familie are?
— N-am întrebat.
— Dacă intră în familia noastră, îi găsim noi o poreclă, nu-ţi bate capul.
Ultimul lucru care-l interesa pe Joxe Mari era că Arantxa ieşea cu un băiat, că avea să-l aducă în sat ca să-l prezinte prietenilor şi poate chiar şi familiei.
— E un maqueto. E destul să-i vezi faţa. Şi nu vorbeşte bască.
— De unde ştii?
— Pentru că atunci când mi l-a prezentat, Arantxa vorbea cu el şi el nu-şi dădea seama, aşa că a trebuit să continue în spaniolă. Ar fi pedeapsă de la Dumnezeu să vă treziţi cu un spaniol în familie. S-ar putea să fie poliţist şi, sub pretextul că iese cu sora ta, să ne spioneze pe toţi, începând cu tine.
Joxe Mari s-a încruntat.
142
— Dacă nu vorbeşte limba bască nu înseamnă că…
— Ce?
