Le îndepărtez cu o fluturare din mâini pe ea și grija ei.
— Spune-i noului director adjunct cu problemele studenților paranteză
înainte de licență felicitări din partea noastră, zic, în vreme ce o conduc afară. Îți doresc o zi bună, adaug.
Oprește-te, îmi zic. Pari un vânzător care se preface că-i pasă.
Mă duc la etaj, în biroul meu, și stau jos cu copilașul din ziar în cap, în poală și în cârcă.
8 Joy – „bucurie”.
VP - 15
5. Miercuri, 21 martie 2012
KATE
Howard Street de la periferia cartierului Woolwich nu-și arăta chipul cel mai frumos. O droaie de utilaje grele șterseseră de pe fața pământului casele, scoțând cu gâfâieli nori de fum și praf în aer, în vreme ce sileau această zonă a Londrei să se transforme într-un „orășel”.
Kate stătea la margine, evadată din birou.
Se concentra pe găsirea caselor care mai erau locuite. Părea că au mai rămas doar două-trei. Știa din ziarul gratuit local că locuințele fuseseră cumpărate cu de-a sila, după o lungă bătălie de planificare. Acum începuse munca de dărâmare a lor, lăsând strada să arate ca o fotografie retușată din timpul bombardamentelor naziste. Kate se socotea norocoasă că propriul colțișor din estul Londrei scăpase în mare parte de ochiul planificatorilor hotărâți să
reinventeze capitala ca o serie de orășele, și că șirul de case unde era și a ei rămăsese neatins.
Ea și Steve cumpăraseră la începutul anilor ’90 una dintre casele construite de primărie în Hackney, primii profesioniști veniți pe acea stradă. În seara în care s-au mutat, Bet din casa de alături le-a adus o tocăniță de ficat într-un vas din Pyrex cu flori, la fel cu cel pe care-l avea bunica lui Kate. Bet a zăbovit în bucătărie, privind totul – ceainicul și prăjitorul de pâine asortate, magneții haioși de pe frigider – și punând tot soiul de întrebări de băgăcioasă, dar lumile lor s-au intersectat rar după aceea, în afară de un călduros: „Bună, dragă, ce mai faci?”
Când își invitau prietenii la grătare zgomotoase ori la câte o cină cu udătură
din belșug și scoteau cu zgomot dopurile în grădină, mai degrabă simțeau decât auzeau cum vecinii trag brusc aer în piept. Dar, treptat, au venit și alții de felul lor, atrași de prețurile accesibile, și strada s-a pomenit cu prima ușă din față
neagră și lucioasă, cu un leandru într-un ghiveci de pe prag. Leandrul a fost șutit în prima noapte, dar mesajul lui a rămas.
Acum mai rămăseseră doar Bet din casa de alături și o pereche de bătrâni din capătul străzii, înconjurați de un flux de grădini cu sculpturi vegetale și jaluzele venețiene. Recenta deschidere a unui mare magazin alimentar Marks and Spencer la colțul unde fusese magazinul care închiria casete video, părea lovitura de grație pentru vechiul cartier.
VP - 16
Slavă Domnului că nu trebuie să îndurăm așa ceva, și-a zis Kate, pe când privea scena. Aici, interioarele unor clădiri cu trei niveluri se căscau ca la niște case de păpuși de mărime omenească, cu perdele fluturând jalnic. Singurul semn că locuia cineva era lumina dintr-o bucătărie aflată în partea din față a unei case, strălucind în peisajul industrial dezolant.
Kate s-a dus la ușă și a apăsat pe soneria cea mai de jos din trei. Numele scris cu pixul alături era Walker.
O femeie în vârstă a deschis ușa, uitându-se neliniștită prin crăpătură.
— Bună ziua, doamna Walker? a zis Kate, interpretându-și rolul. Îmi pare rău dacă vă deranjez, dar scriu un articol pentru Daily Post despre schimbările de pe aici.
Se hotărâse să nu pomenească imediat de copilaș. Ia-o cu încetul.
Femeia s-a uitat cu atenție la ea, cântărind-o, și apoi a deschis de-a binelea ușa.
— Poftiți înăuntru, atunci. Iute. Nu vreau să las să intre tot praful ăla.
A condus-o în apartamentul său de la parter, a dat jos de pe canapea un terrier Jack Russell care arăta ca ros de molii și i-a făcut semn lui Kate să se așeze.
— Vă cer iertare pentru Shorty. Năpârlește, a zis, măturând cu mâna părul de pe pernă. Ce ziar ziceați?
— Daily Post.
— A, îl cumpăr. E simpatic.
Kate s-a destins. O cititoare. Nimerise la fix.
Cele două femei au pălăvrăgit despre lucrările din afara ferestrei, ridicând vocile când un camion a trecut ca un tunet pe acolo, ambalând puternic motorul ca să urce pe pantă.
Kate și-a arătat compătimirea, clătinând din cap, și a dirijat-o delicat pe domnișoara Walker către subiectul mormântului de pe terenul de construcție.
— Am auzit că muncitorii au găsit un cadavru acolo unde lucrau, a zis.
Bătrâna a închis ochii.
— Da, un copilaș. Ce lucru groaznic!
— Groaznic, a repetat Kate, și a clătinat din cap odată cu domnișoara Walker.
Bietul om care l-a găsit! N-o să-i iasă asta din minte o vreme.
— Nu, a fost de acord domnișoara Walker.
— Asta mă face să-mi pun întrebări despre mamă, a continuat Kate. Vreau să
