întreb de Clara, însă n-aveam de gând s-o fac.
— Eşti foarte frumoasă azi, şi foarte elegantă. Cum de te-ai hotărât să ne vizitezi?
— Păi, adevăru-i că de mult voiam să vă văd, dar ştiţi cum merge treaba, şi am fost tare ocupată, fiindcă domnul Barcelo, deşi e foarte înţelept, e ca un copil, şi a trebuit să-mi iau inima în dinţi. Dar ce mă aduce este că, să vedeţi, mâine e ziua de naştere a verişoarei mele, cea de la San Adrian, şi mi-ar plăcea să-i fac un cadou. Eu mă gândisem să-i dăruiesc o carte bună, cu multe litere şi cu puţine stampe, însă cum sunt cam mocăită şi nu mă pricep…
Înainte să fi apucat eu să-i răspund, prăvălia s-a zguduit cu un bubuit artileristic atunci când s-au precipitat din înălţimi nişte opere complete ale lui Blasco Ibanez cu coperte tari. Bernarda şi cu mine ne-am ridicat privirile, tresărind.
Fermín aluneca pe scări în jos ca un trapezist, cu zâmbetul florentin întipărit pe chip şi cu ochii impregnaţi de luxură şi de fascinaţie.
— Bernarda, acesta este…
— Fermín Romero de Torres, asesor bibliografic la Sempere şi fiul, la picioarele dumneavoastră, doamnă, proclamă
Fermín, luând mâna Bernardei şi sărutând-o ceremonios.
În câteva secunde, Bernarda se înroşi ca o sfeclă.
— Vai, vă înşelaţi, eu, doamnă…
— Cel puţin marchiză, i-o reteză Fermín. Mi-oi fi dând seama eu, care tot bat partea cea mai selectă a bulevardului Pearson. Îngăduiţi-mi cinstea de a vă conduce până la secţiunea noastră de clasici pentru tineri şi pentru copii unde, în mod providenţial, observ că avem un compendiu cu cele mai bune producţii ale lui Emilio Salgari, precum şi epica naraţiune a lui Sandokan.
— Vai, nu ştiu, vieţi de sfinţi, mi-e cam jenă, fiindcă tatăl fetei era foarte de stânga, ştiţi dumneavoastră?
— Nu vă faceţi griji, căci am aici nici mai mult, nici mai puţin decât Insula misterioasă a lui Jules Verne, o povestire cu magnifice aventuri şi cu un bogat conţinut educativ în privinţa progreselor tehnologice.
— Dacă dumneavoastră vi se pare că e bine…
Eu îi urmăream în tăcere, observând cum lui Fermín îi curgeau balele şi cum Bernarda era copleşită de atenţiile acelui omuleţ cu dimensiuni de tabacheră şi cu o vorbărie de târgoveţ, care o privea cu zelul pe care şi-l păstra doar pentru bomboanele Nestle.
— Dar dumneavoastră, domnişorule Daniel, ce ziceţi?
— Aici domnul Romero de Torres este expertul. Te poţi bizui pe el.
— Păi atunci o iau pe asta cu insula, dacă mi-o împachetaţi dumneavoastră. Cât vă datorez?
— E din partea casei, am zis eu.
— Ah, nu, cu niciun chip…
— Doamnă, dacă dumneavoastră îmi îngăduiţi, făcându-mă astfel bărbatul cel mai norocos din întreaga Barcelonă, e din partea lui Fermín Romero de Torres.
Bernarda se zgâi la noi amândoi, fără cuvinte.
— Uite ce-i, eu plătesc ce cumpăr, iar ăsta-i un cadou pe care vreau să-l fac verişoarei mele…
— Atunci o să-mi permiteţi, ca o compensaţie, să vă invit la masă, zise Fermín, netezindu-şi părul.
— Hai, femeie, am încurajat-o eu. Ai să vezi ce bine ai să te simţi. Uite, ţi-o împachetez eu în timp ce Fermín îşi ia jacheta.
Fermín a dat fuga în dosul prăvăliei să se pieptene, să se parfumeze şi să-şi pună pardesiul. I-am strecurat câţiva duros de la casă ca s-o poată invita pe Bernarda.
— Unde s-o duc? îmi şopti el, emoţionat ca un copil.
— Eu aş duce-o la Els Quatre Gats, i-am zis. Fiindcă, după
câte ştiu, aduce noroc în chestiunile de sentiment.
I-am întins Bernardei pachetul cu cartea şi i-am făcut cu ochiul.
— Atunci, cât vă datorez, domnişorule Daniel?
— Nu ştiu. Am să-ţi spun mai încolo. Cartea nu avea preţ
pe ea şi trebuie să-l întreb pe tata, am minţit eu.
I-am văzut plecând la braţ, pierzându-se pe strada Santa Ana, gândindu-mă că, poate, cineva de sus veghea şi, măcar o dată, îi va îngădui acelei perechi câteva picături de fericire.
Am atârnat afişul cu anunţul „Închis‖ în vitrină. Am zăbovit
un moment în dosul prăvăliei ca să răsfoiesc registrul unde tata îşi nota comenzile şi am auzit sunând clopoţelul de deasupra uşii ce se deschidea. Am crezut că era Fermín, care uitase ceva, sau poate tata, care se întorsese de la Argentona.
— Cine-i?
Au trecut câteva secunde fără să primesc niciun răspuns.
Am continuat să frunzăresc registrul de comenzi.
Am auzit paşi prin prăvălie, rari.
