— Ce de litere, nu-i aşa? zise el.

— E o carte. Aceste obiecte conţin, îndeobşte, destul de multe litere. Cu ce vă pot ajuta, stimate domn?

Individul reaşeză volumul în teanc, dând din cap cu indolenţă şi ignorându-mi întrebarea.

— Exact aşa spuneam şi eu. Cititul e pentru oamenii care au mult timp şi nimic de făcut. Ca femeile. Cine are de lucru n-are vreme de poveşti. În viaţă trebuie să tragi la jug. Nu vi se pare?

— E o părere. Căutaţi ceva în mod special?

— Nu e o părere; e un fapt. Ce se întâmplă în ţara asta e că lumea nu vrea să muncească. Mulţi trândavi mai există, nu vi se pare?

— Nu ştiu, domnule. Poate. Aici, precum vedeţi, vindem numai cărţi.

Individul se apropie de tejghea, cu privirea rotindu-i-se mereu prin prăvălie şi oprindu-se din când în când într-a mea. Înfăţişarea şi atitudinea lui îmi păreau vag familiare, deşi n-aş fi ştiut să spun de unde. Ceva din el te făcea să te gândeşti la una dintre figurile care apar pe cărţile de joc din anticariate sau de la ghicitori, un personaj evadat din miniaturile unui incunabul. Avea o prezenţă funebră şi incandescentă, ca un blestem în straie de duminică.

— Dacă îmi veţi spune cu ce vă pot servi…

— Mai degrabă eu sunt cel care vin să vă fac un serviciu dumneavoastră. Sunteţi proprietarul acestui stabiliment?

— Nu. Proprietarul e tatăl meu.

— Pe nume…

— Eu sau tata?

Individul îmi adresă un surâs mucalit. Un hlizit, mi-am zis în sinea mea.

— Atunci, voi porni de la ideea că afişul cu Sempere şi fiul se referă la amândoi.

— Sunteţi foarte perspicace. Pot să vă întreb care e motivul vizitei dumneavoastră, dacă nu vă interesează nicio carte?

— Motivul vizitei mele, care este una de curtoazie, e să vă

avertizez că am fost încunoştinţat că aveţi legături cu unii răufăcători, în particular homosexuali şi vagabonzi.

L-am privit înmărmurit.

— Poftim?

Individul îşi aţinti privirea într-a mea.

— Vorbesc de pederaşti şi de tâlhari. Să nu-mi spuneţi că

nu ştiţi despre ce vorbesc.

— Mă tem că n-am nici cea mai vagă idee, şi nici vreun interes să vă mai ascult.

Individul dădu din cap, adoptând o poză ostilă şi mâniată.

— Atunci o să daţi de naiba. Presupun că sunteţi la curent cu activităţile cetăţeanului Federico Flavia.

— Don Federico e ceasornicarul cartierului, un om pe cinste, şi tare mă îndoiesc că-i un derbedeu.

— Vorbeam de pederaşti. Am aflat că păpuşelul ăsta vă

frecventează stabilimentul, presupun că pentru a cumpăra povestioare romantice şi pornografie.

— Şi pot să vă întreb ce vă pasă dumneavoastră?

Drept unic răspuns, îşi scoase portofelul şi-l puse deschis pe tejghea. Am ridicat o legitimaţie de poliţist, slinoasă, cu faţa individului pe ea, ceva mai tânăr. Am citit: „Inspector-şef Francisco Javier Fumero Almuniz‖.

— Tinere, mie să-mi vorbeşti cu respect sau vă bag dumitale şi tatălui o sancţiune pe motiv că vindeţi gunoaie bolşevice de-o să vă cadă părul. Ne-am înţeles?

Am vrut să răspund, însă cuvintele îmi rămăseseră

îngheţate pe buze.

— În fine, nu vagabondul ăla m-a adus azi aici. Mai devreme sau mai târziu o să ajungă la comisariat, ca toţi cei de teapa lui, şi-am să-l dezmeticesc eu. Ceea ce mă

îngrijorează e că am informaţii că dumneavoastră aţi angajat un borfaş ordinar, un indezirabil de cea mai joasă speţă.

— Nu ştiu despre cine vorbiţi, domnule inspector.

Fumero scoase chicotitul lui servil şi cleios, de coterie şi de comeraj.

— Dumnezeu ştie ce nume o fi întrebuinţând acuma. În urmă cu doi ani îşi spunea Wilfredo Camaguey, as al

mambo-ului, şi se pretindea expert în voodoo, profesor de dans al lui don Juan de Bourbon şi amant al lui Mata Hari.

Alteori adoptă nume de ambasadori, artişti de revistă sau toreadori. Le-am pierdut socoteala.

— Regret că nu vă pot ajuta, însă nu cunosc pe nimeni cu numele Wilfredo Camaguey.

— Sigur că nu, însă ştiţi la cine mă refer, nu?

— Nu.

Fumero râse din nou. Râsul acela forţat şi afectat îl definea şi-l rezuma ca un indice.

— Dumneavoastră vă place să îngreuiaţi lucrurile, nu-i aşa? Uitaţi-vă, eu am venit aici ca prieten, să vă avertize z şi să vă previn că cine ţine în casă un indezirabil sfârşeşte prin a se opări, iar dumneata mă tratezi de mincinos.

— Nicidecum. Eu vă mulţumesc pentru vizită şi pentru avertisment, dar vă asigur că n-aţi…

— Mie să nu-mi vii cu căcaturile astea, că dacă mă scoţi din pepeni îţi lipesc vreo două labe şi-ţi închid şi chioşcul, ne-am înţeles? Dar azi sunt în toane bune şi-am să te las numai cu avertismentul. Vei fi ştiind dumneata ce tovărăşii îţi alegi. Dacă îţi plac vagabonzii şi tâlharii, probabil că ai şi dumneata câte ceva din amândouă. În ce mă priveşte, să fie clar. Eşti ori cu mine, ori împotriva mea. Aşa e viaţa. Cum rămâne?

N-am zis nimic. Fumero dădu din cap, scoţând încă un chicotit subţire.

— Prea bine, Sempere. Cum doreşti. Rău începem, dumneata şi cu mine. Dacă vrei probleme, o să le ai. Viaţa nu-i ca în romane, ştii? În viaţă trebuie să fii de partea cuiva.