— M-am luat cu vorba pe drum. Tata?
— Cum dumneata nu mai ajungeai, s-a dus el să facă
restul predărilor. M-a însărcinat să-ţi spun că în seara asta merge la Tiana ca să preţăluiască biblioteca privată a unei văduve. Tatăl dumitale e un mare făţarnic. A zis să nu-l
aştepţi şi să închizi.
— Era supărat?
Fermín tăgădui, coborând de pe scară cu o agilitate pisicească.
— Haida-de. Doar tatăl dumitale e-un sfânt. În plus, era foarte bucuros să ştie că ţi-ai tras iubită.
— Ce?
Fermín mi-a făcut cu ochiul, lingându-se pe buze.
— Ce hoţoman mai eşti, auzi, să nu sufli o vorbuliţă. Şi ce fetiţă, auziţi, de să blocheze traficul. Aşa de distinsă, măiculiţă doamne. Se cunoaşte că a mers la colegii bune, deşi avea un defect la privire… Uite, dacă n-aş avea inima prizonieră cu Bernarda, fiindcă încă n-am apucat să-ţi povestesc despre cina noastră… Scântei săreau, auzi, scântei, de părea că-i noaptea de Sfântul Ion…
— Fermín, i-am retezat-o eu. Despre ce dracu’ îmi tot vorbeşti?
— Despre iubita dumitale.
— Eu n-am nicio iubită, Fermín.
— Ei bine, acuma voi tinerii numiţi asta altcumva,
„guirlifrend― sau…
— Fermín, rebobinează. Ce tot spui?
Fermín Romero de Torres mă privi deconcertat, alipindu-şi degetele de la o mână şi gesticulând în maniera siciliană.
— Să vedem. În după-amiaza asta, să tot fi fost acum o oră, o oră şi jumătate, o domnişoară ochioasă foc a trecut pe-aici şi-a întrebat de dumneata. Tatăl dumitale şi cu mine eram aici de faţă şi pot să te asigur fără loc de îndoială că
fata nu părea nicidecum o stafie. Ţi-aş putea descrie până şi mirosul. De lavandă, însă mai dulce. Ca o gogoşică abia făcută.
— A spus gogoşica oare că-i iubita mea?
— Aşa, cuvânt cu cuvânt, nu, dar a zâmbit cumva din colţul gurii, ştii şi dumneata, şi a zis că te aşteaptă vineri după-amiază. Noi n-am avut decât să socotim cât face doi şi cu doi.
— Bea… am murmurat eu.
— Ergo, există, remarcă Fermín, uşurat.
— Da, numai că nu-i iubita mea, am zis.
— Păi, nu ştiu ce mai aştepţi.
— E sora lui Tomas Aguilar.
— Prietenul dumitale, inventatorul?
Am încuviinţat.
— Cu atât mai mult. Nici de-ar fi nepoata papei, auzi; fiindcă-i bună de nu se mai poate. Eu, în locul dumitale, n-aş
lăsa să-mi scape ocazia.
— Bea are deja logodnic. Un sublocotenent care face serviciul militar.
Fermín suspină, iritat.
— Ah, armata, racilă şi redută tribală a corporatismului maimuţăresc. E şi mai bine, fiindcă astfel dumneata îi poţi pune coarne fără remuşcări.
— Delirezi, Fermín. Bea o să se mărite când sublocotenentul va termina serviciul.
Fermín îmi zâmbi, pişicher.
— Păi, să vedeţi cum stă treaba: mie îmi miroase că nu, că
asta nu se mărită.
— Ce ştii dumneata !
— Despre femei, ca şi despre alte treburi lumeşti, ştiu destul de mult faţă de dumneata. După cum ne învaţă Freud, femeia îşi doreşte contrariul a ceea ce gândeşte sau declară, ceea ce, dacă cercetăm cu atenţie, nu e atât de groaznic, fiindcă bărbatul, după cum ne învaţă Perogrullo, se supune, dimpotrivă, dictatului propriului aparat genital sau digestiv.
— Nu-mi trânti atâtea vorbe, Fermín, c-am înţeles încotro baţi. Dacă ai ceva de spus, sintetizează.
