Aţi văzut vreodată un artist-pictor făcând studii de electronică ? !
Mai târziu, Edo s-a înscris la cursuri de literatură şi a pictat tablouri abstracte. Îi era recunoscător tatei, pentru că
tata se exprima cu francheţe, ca toţi herţegovinenii, şi pentru că suferea că nu putea discuta niciodată cu propriul lui tată.
El şi Murat nu încetau să se ciondănească în privinţa artei picturale. Tata susţinea că tablourile moderne semănau cu nişte linoleumuri de bucătărie.
— Reprezintă spontaneitatea, o expresie aparte a libertăţii.
Exact ca rock’n-rollul, care a devenit mişcarea spre progres a tineretului modern. Un fel de a-i sfida pe cei mai vârstnici.
Tata nu era de acord. Atunci când, mai târziu, rock’n-rollul a pătruns în partidul lui Tito, l-a întrebat pe vărul meu :
— Şi-acum ce mai ai de zis ? Acolo, în Occident, pletoşii îi dau cu tifla lui Johnson, pe când ai noştri, aici, cântă pentru Tito de Anul Nou.
36
— Unchiule, în asta constă originalitatea căutărilor noastre experimentale, explica Edo.
Dar tata rămânea pe poziţii :
— Să se ducă-n mă-sa originalitatea ta experimentală !
Între Regele Lear şi Cântăreaţa cheală, eu o s-aleg mereu Regele Lear.
Tata îl citise pe Shakespeare în original, iar noi eram tare mândri de asta. Mama, cu precădere, atunci când vecinele îi spuneau :
— Eşti binecuvântată, cu Murat al tău, vorbeşte engleza aproape fără accent străin, în vreme ce al meu abia bolboroseşte în sârbo-croată.
Când auzea aşa ceva, tata nu se putea stăpâni să nu facă
din nou o referire la Tito :
— Normal că bolboroseşte, câtă vreme însuşi preşedintele îşi vorbeşte limba maternă cu accent străin.
Adesea, trăgeam cu urechea la ce vorbeau oamenii în tramvai :— Tito n-a pedepsit destul. Dă-mi mie puterea preţ de cinci minute şi transform toată ţara într-un Goli otok !
„Ce popor minunat avem“, mă gândeam eu. „Dacă doresc cu toţii să domnească ordinea în ţară, atunci de ce iubesc atât versurile cântecului : Cine altminteri vorbeşte, ăla minte şi huleşte şi-l vom pedepsi câineşte ! “
Într-o zi, pe când cântam la cor, am întrebat-o pe învăţătoare :
— Dacă tata crede că Tito nu e bun, înseamnă că minte şi huleşte ?
— Exact, mi-a răspuns ea, dar cum tatăl tău nu crede aşa ceva, totul e-n regulă. Iar tu te afli aici ca să cânţi, nu ca să
pui întrebări tâmpite !
Toată lumea a râs de mine. Doar Snježana Vidović a rămas serioasă.
Dintre revoluţionarii care veneau să ne viziteze acasă, cel mai cunoscut era Hajrudin Šiba Krvavac, regizor al unor filme despre lupta noastră populară de eliberare. Šiba fusese pus la index pentru că declarase despre un anume Jova că
37
era un om de treabă, deşi acesta se afla deja la Goli otok.
Cum nenea Šiba era un domn, nu putea s-o dea la întors. La început, nu bănuia că părerea lui despre calităţile umane ale tovarăşului Jova avea să-l trimită direct la muncă silnică.
— Nu au existat, în istoria recentă, lăgare de muncă silnică
mai cumplite, declara tata.
Într-o zi, pe plaja din Zaostrog, eu şi Senka n-am ştiut ce să mai facem ca să-l împiedicăm să se certe cu un anume Braco, zis „munteanul“. Braco ăsta îi ura pe ruşi şi i-a zvârlit tatei :
— Voi ăştia, care îi iubiţi atât pe ruşi, v-aş fi strâns pe toţi într-un lagăr şi v-aş fi expediat după aia în Rusia ! Şleahtă
de nemernici !
Într-o seară, în timp ce tata discuta cu Šiba în sufragerie, m-am prefăcut din nou că dorm. Canapeaua aceea devenise rapid locul privilegiat de unde, cu ochii închişi, învăţam marile lecţii ale vieţii şi ale istoriei. Mama a plecat să se culce. Nu-şi putea ascunde bucuria că îl vedea pe tata acasă, şi asta se simţea după voce :
— Încuie bine uşa, verifică maşina de gătit, şi nu faceţi prea mult zgomot !
Tata a destupat o sticlă de riesling, atunci am ştiut că
noaptea va fi lungă.
— Toate astea o să se năruie într-o bună zi, spunea el.
Peste tot în lume doctorii şi avocaţii trăiesc în vile, la noi e pe dos : avocaţii şi doctorii mucezesc la bloc, în vreme ce mâr-lanii îşi construiesc vile. Nici ţărani, nici muncitori. N-o să
