Acesta din urmă îşi ruga prietenul să-l lase în plata Domnului şi să fugă. Prietenul lui refuza să-l abandoneze şi-i răspundea :
„Niciodată, frăţioare“. Era un fel mai scurt de-a spune „fraţi până la moarte“, dar personajul folosea o formulă mai emoţionantă.
Mă străduiam să-i pun toate aceste întrebări lui Šiba nu atât de dragul de-a afla nişte răspunsuri, cât pentru a-i arăta că, în ciuda tuturor notelor mele de zero, nu eram chiar un idiot.
— Nene Šiba, jos pălăria pentru filmele dumitale despre partizani ! De ce însă, la noi în ţară, nimeni nu face un film de dragoste adevărat ?
— Păi, aşteptăm până când o să termini tu Academia de Film.
— Nu mă lua peste picior, zău aşa !
— De ce te-aş lua peste picior ?
— Eu, regizor ?
— Nu-i aşa de greu. La început înveţi câte puţin din toate, nu te specializezi în nici o materie. Ştii tot, tot şi nimic. La perfecţie.
— Şi una şi alta ?
— Exact. Trebuie doar să deprinzi meseria.
„Mi se potriveşte ca o mănuşă“, mi-am spus. „Oricum îmi vâr nasul peste tot şi vreau să aflu tot.“
— Şi meseria asta se învaţă într-o şcoală ?
— Da, şi din practică. Noi, aici, am învăţat totul deodată, ca asistenţi.
Cu obişnuita mea încăpăţânare, am insistat :
— Cum pot învăţa să fac un film de dragoste ?
86
— Ia zi-mi, voinicule, nu cumva te-ai îndrăgostit ?
— Nu, dar am fost îndrăgostit pe vremuri o dată şi jumătate.
Mi-am dat seama că apartamentul de o cameră şi jumătate în care am locuit avusese o influenţă hotărâtoare asupra vieţii mele amoroase.
— Cum poţi să te îndrăgosteşti o dată şi jumătate ?
— Uite că poţi ! Prima dată mi-a căzut cu tronc Snježana Vidović şi am sărutat-o de mai multe ori pe ascuns. A doua a fost Nevenka, şi i-am pus mâna pe sâni.
— Ce-ai făcut ?
— I-am pipăit sânii. Nimic altceva.
— Nimic altceva ? ! Bun, atunci înseamnă că a venit vremea să le faci pe-amândouă deodată : să te îndrăgosteşti şi să pui mâna pe sâni, să-i frămânţi aşa cum frământă femeile coca pentru cozonaci, şi-apoi să mergi până la capăt, adică
să faci chestia aia.
— Care chestie ?
— Păi, chestia aia când totul se întrepătrunde, când doi devin unu, când jumătăţile devin întreg.
Când am înţeles ce trebuia să fac, m-am simţit stânjenit şi m-am înroşit ca un rac.
— Un film de dragoste trebuie să fie o poveste contemporană. De fapt, o poveste clasică, dacă vrei, dar care, prin costume şi scenografie, să se petreacă în zilele noastre şi, în acelaşi timp, să exprime o problemă etern umană. Cei care se iubesc sunt doi, dar apare un al treilea care împiedică
dragostea să triumfe. Cei doi îndrăgostiţi se luptă cu el, cu forţa care li se pune de-a curmezişul, dar până la urmă dragostea învinge. Uită-te, bunăoară, la Romeo şi Julieta, la Omer şi Merima1. Toate regulile le găseşti în cărţi. Povestea trebuie să aibă un început, un cuprins şi o încheiere. Chestiile astea le afli la şcoală.
I-am fost nespus de recunoscător lui Šiba, pentru că m-a făcut să-mi descopăr vocaţia de regizor. Nu pricepeam foarte 1. Personajele unei vechi balade populare sârbeşti, Balada o Omeru i Merimi ( Balada lui Omer şi a Merimei), ecranizată de regizorul Zdravko Šotra în 1970 sub titlul de Omer i Merima.
87
exact ce înseamnă această vocaţie, dar nu conta. Încă de pe-atunci, viitorul mă neliniştea. Erau momente când mi-era teamă că nu voi reuşi să ajung Cineva.
Puţin mai târziu, când tata şi Šiba îşi încheiau seara în faţa unei sticle cu vin, acesta din urmă i-a spus :
— Fiu-tău are ochi mari, foarte expresivi, o să-i dau un rol în filmul Valter, dar deocamdată nu-i sufla o vorbă. Aşteaptă
până la sfârşitul semestrului.
Însă a doua zi dimineaţă, când m-a trezit să mă duc la şcoală, tata nu şi-a putut ţine gura :
— Dacă o să iei note bune în continuare, Šiba o să-ţi dea un rol în următorul lui film.
Ideea de a juca într-un film nu mă dădea pe spate, în schimb mă bucura afecţiunea pe care mi-o arăta Šiba. De fapt, cel mai mult îmi plăcea cuvântul „regizor“, chiar dacă
