Când am ajuns în biroul lui, scundacul cel solid mi-a propus zâmbitor o cafea, sau, „dacă tânărul doreşte, ceva mai tare“.
S-a arătat foarte încântat că Sarajevo are în sfârşit tineri dornici să studieze în străinătate.
— Ne-am săturat de Belgrad şi de Zagreb, a spus el, după
care a schimbat brusc tonul. Există tot soiul de lepădături care dăunează stabilităţii ţării noastre, în vreme ce Tito, oriunde s-ar duce în lume, trezeşte un mare respect şi o consideraţie ieşită din comun.
Individul a holbat ochii şi a făcut o pauză. Apoi s-a aplecat peste masă şi a adăugat cu voce tainică :
— Doar cetnicii şi ustaşii îl urăsc pe Tito al nostru, ca şi emigranţii noştri din străinătate şi trădătorii dinăuntru ! N-ar fi rău ca, din când în când, dacă ai o clipă liberă şi te afli prin Sarajevo, să vii la o cafea. Asta în cazul în care auzi vreun zvon despre uneltirile monstruoase puse la cale împotriva sistemului şi a tovarăşului Tito. Dacă vrei, poţi să faci asta prin cablu.
110
— Cum adică prin cablu ?
— Tinere, Bell a inventat telefonul pentru ca, între altele, prietenii buni să poată schimba informaţii importante.
— Desigur.
M-am bâlbâit şi apoi m-am ridicat. Fără să-mi beau cafeaua, mi-a recuperat paşaportul, care între timp fusese depus la ghişeu.
M-am dus glonţ să-l văd pe tata, la Consiliul Executiv al Republicii Bosnia-Herţegovina.
Am zvârlit furios paşaportul pe biroul tatei.
— Ăia ai tăi, am strigat, vor să facă din mine un turnător.
Eu mă duc să studiez la Academia de Arte Frumoase, nu la Academia de Poliţie !
— Să vezi ce şuturi în cur le trag ! a izbucnit tata.
De îndată, l-a sunat pe Jusuf Kamerić, şeful poliţiei din Sarajevo.
— Ce-i cu tot rahatul ăsta ? Nu-l trimit pe fiu-meu la Praga să facă studii de spionaj, ci de regie ! Nu v-ajunge că pleacă
în străinătate fără bursă şi că voi fi silit să bag mâna în moştenirea nevesti-mii ? Mai vreţi să-l faceţi şi informator ?
Fiu-meu nu-i de vânzare !
— Linişteşte-te, Murat ! Situaţia e mai complicată ca niciodată.
— Complicată ? Hai, Jusuf, nu-mi îndruga baliverne, nu sunt ziarist ! Lăsaţi-l în pace pe fiu-meu !
Chiar în aceeaşi seară, tulburat de comportamentul orga-nelor de Securitate, tata s-a întors acasă beat. De data asta, scuza a fost că nu va îngădui niciodată ca fiul lui să ajungă
informator. Ca să confirme că aşa stăteau lucrurile, a venit însoţit de Jusuf Kamerić, beat şi el, care nu înceta să repete că Murat are dreptate.
— Iar ai băut ? l-a descusut mama.
— Păi, cum să nu beau ? Au vrut să facă din Emir al meu un spion !
— Nu exagera, Murat. De când s-au infiltrat ustaşii în Herţegovina occidentală, cei de sus s-au pus şi pe capul nostru, se apăra Jusuf Kamerić.
— Nu cred o iotă !
111
— Auzi, Senka, dacă Murat nu mă crede, tu trebuie să
mă crezi ! Cât timp voi fi în postul ăsta, nimeni şi nimic n-o să se-atingă de-ăsta mic ! a promis Kamerić.
Înainte să lucreze la poliţie, fusese directorul unei întreprinderi comunale şi ne invita adesea la singura piscină
acoperită din Sarajevo. De fapt, era vorba despre nişte băi care datau de pe vremea turcilor şi care fuseseră mai târziu transformate în piscină.
În noaptea aceea, tata l-a însoţit pe Jusuf Kamerić până pe strada Tito, şi l-a luat şi pe câinele nostru, Piksi, la plimbare.
Era un ritual frecvent în viaţa tatei. Cel mai adesea, plimbarea lui Piksi nu era decât un pretext ca să-şi continue escapadele nocturne. După plimbare, aducea căţelul, suna la interfonul din capul scărilor şi apoi îi striga mamei la etajul al şaptele :
— Senka, cheamă liftul, eu îmi mai dezmorţesc oleacă
picioarele !
Atunci mama, cu bigudiurile pe cap, deschidea uşa şi descoperea animalul înspăimântat, care scheuna în liftul marca David Pajić. De astă dată, Murat şi-a schimbat planul. A plecat împreună căţelul până la barul-restaurant Kvarner.
Când a zgâlţâit clanţa de la uşa magazinului de piese de schimb Elektrotehna, care se afla la doi paşi distanţă, s-a mirat văzând că la Kvarner era închis. Nu-şi dădea seama că ratase uşa restaurantului şic din Sarajevo – fostul bufet Trebević –, care se se afla chiar lângă cea a magazinului.
Vreme îndelungată, în acea noapte, tata, complet năuc, s-a întrebat de ce dracu’ închiseseră la Kvarner, câtă vreme nu era încă miezul nopţii, iar el mai avea chef de una mică. S-a întors acasă cu Piksi, iar faptul că nu s-a înfundat într-o altă
