— Nu, fiule, nu-ţi face griji, totul e-n regulă.
Pe când eram dus la spital, în ciuda faptului că îşi făcea griji pentru mâna mea rănită, mama ţinea Titanicul la fel de solemn ca şi mine. Până şi când discuta cu doctorul, care constatase o fractură a încheieturii, continua să-l ţină cu hotărâre. Nu voiam să-l lase din mână, de frică să nu se rupă
şi el. Doctorul mi-a pus ghipsul, iar mama m-a dus acasă.
20
Deşi durerea nu mă slăbea, nu regretam nimic. Nu mai eram obligat să merg la şcoală.
Cum învăţătoarea ne înştiinţase că trebuia să-mi fac toate temele, s-a luat hotărârea ca Snježana să vină să mă ajute.
Aşa încât mi-am dorit ca mâna să nu mi se vindece niciodată.
Mai ales că, din când în când, îmi strecura o andrea pe sub ghips, ca să mă scarpine grijuliu în locul în care aveam mâncărimi. Am ajuns împreună la o înţelegere : eu dictam, ea scria. Privind-o, mă întrebam de ce nu mi-am rupt şi cealaltă
mână. Sau ambele picioare. Aşa încât Snježana să-mi poată
scrie toate temele... Niciodată scrisul meu n-a fost atât de frumos...
Tata s-a întors din călătoria de afaceri şi a fost foarte marcat de fractura mea. M-a acoperit cu sărutări şi mi-a promis că mă va duce la Ilidža, la piscină, de îndată ce va veni vremea scăldatului. Ştia că asta o să-mi facă plăcere, fiindcă odată fugisem la Ilidža agăţat de un tramvai – şi primisem în schimb o chelfăneală zdravănă.
Înainte să-şi facă siesta de după-amiază, pe canapeaua din sufragerie, tata a cercetat în amănunt macheta Titanicului.
A dat din cap cu un aer dubitativ, privind vaporul din toate părţile.
— Minunat, a spus, totuşi mi se pare că, până la urmă, carcasa e un un pic cam greoaie. Când o să-i schimbi locul, fii atent. Nu ştiu dacă lipiciul o să reziste. Mă duce cu gândul la construcţia noastră socialistă !
În ziua când mi-a fost scos ghipsul, mi s-a părut că mâna mea, vindecată, e făcută din aer. Tata, binedispus, s-a întors târziu în noapte şi, potrivit obiceiului, când era într-o asemenea stare, a mai adus şi un amic uşor pilit. Am închis ochii şi m-am prefăcut că dormeam. Tata a intrat în dormitor şi a trezit-o pe mama :
— Senka, trezeşte-te, astă-seară Nasser i-a părăsit pe ruşi şi a trecut de partea americanilor !
Mama s-a ridicat în capul oaselor. I s-a părut că are în faţă o vadră de vin, nu pe soţul ei. Refuza să ia în serios 21
grijile oamenilor de rând în faţa istoriei mari, şi se străduia să mă ferească de aceste probleme.
— Vorbeşte mai încet, nebunule ! a şoptit ea. O să-l trezeşti pe ăsta mic. Mâine pleacă devreme la şcoală !
Prietenul tatălui meu, un tip cu o bărbuţă ascuţită, se aşezase pe un taburet în preajma vaporului meu şi, cu ochii întredeschişi, sublinia fiecare frază a lui Murat, întrebând :
— Bun, şi-atunci, ce propui ?
— Nu propun nimic, a spus tata, dar nu e o lovitură dată
doar mişcării muncitoreşti internaţionale, ci şi întregii Iugoslavii.
— Totul trebuie să se reducă la politică pe lumea asta ? a intervenit mama. De asta o să se prăbuşească lumea ?
— Cred că echilibrul lumii e deja serios compromis, a replicat tata, dă-mi să beau !
— Ieşiţi amândoi afară, o să-l treziţi pe ăsta mic !
— Şi-atunci, ce propui ? a întrebat bărbatul cu bărbuţă.
— Propun, dacă tot nu putem schimba lumea, să schimbăm crâşma, a zis tata.
— Hai, căraţi-vă ! i-a certat mama cu voce joasă, rănită
că l-a auzit pe tata comparându-ne căminul cu o crâşmă.
Crezând că am adormit, tata a venit să mă sărute, după
care s-a dus la Senka în dormitor. Prietenul lui nu contenea să repete :
— Bun, şi-atunci ce propui, Murat ?
Cum tata nu-i răspundea, amicul său s-a ridicat de pe taburet, păstrându-şi cu greu echilibrul, şi s-a apucat să
valseze precum Charlie Chaplin în Goana după aur. Se legăna când în faţă, când în spate, şi tot aşa, în vreme ce din camera de-alături se auzeau sunetele vătuite ale vocilor părinţilor mei certându-se în legătură cu Nasser. Evident, prietenul tatei a sfârşit prin a-şi pierde echilibrul şi s-a agăţat de catargul Titanicului. Priveam spectacolul, clipind din ochi, gata să mă arunc peste vapor, întocmai ca Muftić, portarul de la FC Sarajevo, ca să împiedic o eventuală catastrofă.
Vasul s-a clătinat, stând să cadă, dar individul a căzut înaintea lui. Cu toate astea, a reuşit să-l prindă de cocă.
22
— Să ne ferească Dumnezeu de al doilea naufragiu al
Titanicului, a zis el, aşezându-l la loc pe aparatul de radio.
Din colţul meu, de pe canapea, am răsuflat uşurat şi m-am vârât repede sub plapumă, pentru ca tipul cu bărbuţă să nu mă vadă. Totul părea că a revenit la normal, când prietenul tatei a pus punct aventurii Titanicului. Ieşind, a trântit uşa sufrageriei, provocând vibraţii care s-au propagat prin şubreda zidărie socialistă până la aparatul de radio, şi de la aparat la Titanic. Sub unda de şoc, vasul meu s-a răsturnat, rupându-şi catargul în cădere, iar lipiciul din făină muiată s-a dovedit insuficient ca să ţină puntea întreagă. Lumea s-a prăbuşit sub ochii mei.
