Am plâns mult în noaptea aceea, după care am tras concluzia :
— Mama ta de construcţie socialistă !
Traducere de Daniel Nicolescu
23
Despre cum, pentru întâia oară, nu l-am văzut pe Tito
În o mie nouă sute şaizeci şi trei, am trecut pentru prima dată graniţele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia.
Senka şi cu mine am făcut o lungă călătorie în Polonia, unde trăia mătuşa mea, Biba Kusturica. Soţul ei, Ljubomir Rajnvajn Bubo, era corespondent al agenţiei iugoslave de presă Tanjug, la Varşovia, iar ea lucra la Institutul Muncitoresc Internaţional.
Era cea de-a doua instalare în străinătate a mătuşii mele, cu un al doilea soţ. Se recăsătorise după divorţul de Slvako Komarica, consul general al Republicii Iugoslave la Berna.
— Asta înseamnă că mătuşa Biba a căzut din lac în puţ ?
l-am întrebat eu inocent pe tata.
Tatei îi plăcea să-l imit trăgând concluzii logice, dar nu prea-l avea la suflet pe acest al doilea soţ al mătuşii mele.
— Ei, micuţule, eşti oleacă prea curios pentru vârsta ta !
Nu doar prietenii tatei era nişte martiri şi nişte îndrăgostiţi de Maica Rusie, ci şi unii dintre ai mei. Cum studiam limba rusă, cei mai mulţi dintre elevii cu care urmam zilnic cursurile erau fii ai deţinuţilor de la Goli otok1.
— Mi-ar plăcea să lucrez într-un oficiu poştal, ca să pot da zilnic cu ştampila pe timbrele pe care se află faţa lui Tito, mi-a mărturisit într-o zi Duško Radović, care stătea în banca din faţa mea.
Radović nu aspira la această neobişnuită muncă de funcţionar poştal pentru că ar fi fost un elev prost. Dimpotrivă, 1. Goli otok (Insula pustie) – închisoare situată pe o insuliţă din Marea Adriatică, unde Tito a întemniţat circa 15 000 de simpa-tizanţi ai Cominformului. După ruptura cu URSS-ul, din 1948, aceştia au fost supuşi unor torturi barbare.
24
era cel mai bun matematician din şcoală şi ne lăsa să copiem temele de la el. Prin acea ştampilă pusă pe faţa lui Tito, colegul meu voia să-şi răzbune tatăl, care îndurase opt ani de muncă silnică pe insula Goli otok. Destăinuindu-mi povestea lui cu timbrele, îşi însoţea vorbele cu lovituri de pumn în pupitru, la început mai încet, apoi din ce în ce mai tare.
Semăna cu dansatorii din grupul folcloric shipetar1 care cădeau în transă, duşi de ritm. Am încercat să-l calmez, avertizându-l că risca să fie exmatriculat.
Pentru mine, tovarăşul Tito era comparabil cu un stâlp de semnalizare de pe strada Goruša : prezent peste tot, din zece în zece paşi. Un prieten al tatălui meu, inginer electrician, pe nume Sulejman Pipić, susţinea că Tito trebuie considerat un destin. Într-o zi, după un grătar acasă la Sulejman, s-a pornit o discuţie :
— Nu e decât o lichea austro-ungară ordinară ! a declarat tata.
— Tito e o fatalitate, i-a replicat Pipić.
— E o manieră pur islamică de a vedea lucrurile. Pentru voi, totul e o fatalitate. Să fie Tito ăsta, din întâmplare, vreun sfânt ? Sau ceva în genul ăsta ? a întrebat tata.
În calitate de reprezentant al progresului tehnologic al ţării noastre în Sudan, Sulejman profitase din plin de pe urma politicii de nealiniere a lui Tito. Câştigase o mulţime de bani şi-şi construise o casă deasupra cartierului Baščaršija2.
Cu banii rămaşi, ne-a împrumutat ca să ne luăm un Volkswagen 1300.
— Îţi spun eu, Pipić, chelnerul3 ăsta o să ne termine pe toţi, a zis tata, în vreme ce mama, înspăimântată, îl trăgea de mânecă.
— Murat, zidurile au urechi ! a spus ea.
— Să aibă ! Sunt un om liber ! Iar el, nimic altceva decât un dictator !
1. Albanez din Kosovo.
2. Cartier negustoresc din vechiul oraş otoman.
3. În tinereţe, Iosip Broz Tito a fost pe rând chelner, ajutor de mecanic şi pilot de încercare.
25
— Mergi cam departe, Murat, a murmurat inginerul Pipić.
— În 1948, i-a zis DA lui Stalin, în vreme ce noi credeam că i-a spus NU. De fapt, acel NU era un DA privind acordurile de la Ialta. Totul fusese deja hotărât acolo, în timp ce el făcea aici pe eroul. Totul n-a fost decât o fandoseală ! i-a întors-o tata, pe un ton ce nu admitea replică.
Nu ştiam ce înseamnă fandoseală, dar cunoşteam cuvântul dictator. Datorită filmului lui Charlie Chaplin.
— Tati, e ca Charlie Chaplin ! am intervenit eu, sperând să-i fac plăcere.
I-am aşteptat neliniştit răspunsul.
— Dar mai comic, fiule, şi mult mai rău !
Tatei nu-i plăcea de Tito, pentru că majoritatea prietenilor lui, foşti camarazi de luptă la partizani, sub pretextul că îi iubeau exagerat pe ruşi şi Uniunea Sovietică, sfârşiseră la Goli otok.
— Aici e mâna lui, povestea tata, a trimis nişte nevinovaţi la Goli otok ca să-şi spele propria mârşăvie. I-a învăţat să-l iubească pe Stalin şi Rusia, iar apoi i-a trimis în lagărul de concentrare ca să le scoată din cap iubirea pentru Stalin.
Ştia că asta-i cea mai bună modalitate de reeducare, fiindcă
