Nu putem merge acolo, pentru că nu ajungi în Europa lăsând în urmă socoteli neîncheiate.
Înclin să-i dau dreptate unuia dintre eroii lui Václav Havel, care spune că îl urăşte mult mai mult pe un anticomunist decât pe un comunist.
Nu se pune problema să ştim dacă cineva urăşte sau iubeşte ideologia comunistă. Conceptul politic s-a dezvoltat pe tirania 193
monarhică a unui sistem monopartid, provincial, închis în el însuşi, hrănit mai mult de resentimente decât de nevoile reale ale omului, ce nu a reuşit să treacă proba timpului.
Dacă analizăm încotro merg lucrurile, acest concept şi acest sistem vor aştepta să curgă sânge ca să apară nu o ideologie, ci altceva care îi este, din punct de vedere calitativ, cu totul străin.
Omul primitiv s-a zbătut să iasă din haos introducând ordinea, clasificând ideile, dându-le un nume, scriind cărţi pentru a comunica şi a se înţelege cu semenii săi.
Omul modern a găsit în politică mijlocul său de comunicare şi de înţelegere reciprocă, pentru că în cele din urmă cartea religioasă a devenit un registru de noţiuni prea metafizice, un manual de studiu.
Consider Liga Comuniştilor din Iugoslavia şi ideologia sa un mijloc cât se poate de contestabil, epicentrul acestei zguduiri, care a rupt şi a făcut imposibilă comunicarea în tot spaţiul iugoslav.
Primim premiul AVNOJ, la crearea căruia a participat Liga Comuniştilor, dar cred că sunt îndreptăţit să cer ca patria noastră să fie salvată fără ca Liga Comuniştilor să joace vreun rol, pentru că experienţa noastră din trecut o exclude din acest joc.Mi-am început primul lungmetraj cu fraza „Dragi tovarăşi şi tovarăşe, situaţia este complexă“, parafrazând formula hamle-tiană a ideologului comunist cu aer posac, aşezat în faţa unei sticle cu apă minerală carbogazoasă, care ne conducea autoritar copilăria, tinereţea, viaţa întreagă…
Pentru acest politician, tot ce ţinea de nevoile zilnice, de viaţa obişnuită a oamenilor şi de aspiraţiile lor spirituale avea mai puţină valoare decât propria sa viziune asupra eternităţii şi marile sale proiecte.
Din cauza ideologiei sale, spiritul iugoslav din anii 1940 s-a menţinut mai mult sau mai puţin în umbra ilegalităţii.
Numai artiştii de curte, slugi abile ale acestor regimuri, reuşeau să cosmetizeze ideologia după gustul politicianului nostru megaloman, aproape de mumificare, care se încrunta plin de oroare la tot ce era mărunt şi omenesc.
Cred că toţi cei care au fost recompensaţi aici aparţin într-un fel sau altul acestui spirit al umbrei, care a reuşit să supravieţuiască, să-şi păstreze autenticitatea, faţă de toţi şi împotriva tuturor.
Acţionând astfel, ei au salvat aparenţele micului lor petic de ţărână în ochii lumii care acum debarcă pe acest pământ cu forţa 194
tehnologiei sale şi îi obligă să-i măsoare lipsa de importanţă.
Am rezistat în pofida ideologiei. Şi, în ciuda tiraniei acestui sistem monopartid, a avut totuşi loc un progres social.
Ideologia dominantă a deschis larg porţile cataclismului iugoslav, contribuind astfel la prăbuşirea noastră în prăpastie.
Dacă partizanii acestui proiect, ratat din toate punctele de vedere, nu părăsesc scena, nu dau înapoi pentru a ceda locul unor patrioţi care poartă un semn premergător al umanităţii şi promiţător din perspectivă politică, ne vom întreba mâine ce premiu, ce recompensă am primit cu adevărat.“
Pe când îmi citeam textul, devenea tot mai clar că nu un astfel de discurs se aşteptau să asculte asistenţii din Consiliul Executiv Federal.
După înmânarea premiului, în timpul petrecerii de la Clubul Scriitorilor, mătuşa Biba i-a dezvăluit Majei un adevăr important despre istoria familiei noastre. Mă privea fix pe când eu, la celălalt capăt al mesei, urmăream un duel verbal între Momo Kapor1 şi Dušan Kovačević2 – îmi plăcea mult originalitatea pieselor de teatru ale lui Dušan, iar Momo era idolul meu în materie de Pop art. Momo deplângea faptul că
unii membri ai Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Arte nu au nici o moralitate, că îşi înşală nevestele şi îşi întreţin amantele, fără „a îndrăzni să se despartă legal de soţiile lor“.
Biba nu îşi ascundea satisfacţia de-a vedea că nepotul ei reuşise în viaţă. Era fericită că rezultatele muncii mele îndreptaseră reflectoarele spre numele familiei Kusturica şi că îl făcuseră celebru. Ceea ce o bucura cel mai mult pe mătuşa Biba era că şi ea, într-o anumită perioadă a vieţii sale, reuşise să apere familia.
— De vreme ce nu am reuşit să o salvez pe a mea, de ce n-aş
fi încercat să salvez familia fratelui meu ? ! i-a spus ea Majei.
Şi i-a povestit o istorie de la începutul anilor 1970, când tata s-a îndrăgostit nebuneşte de o blondă din Zagreb.
— Pe vremea aceea, aveam o oarecare putere şi puteam împiedica o catastrofă familială : nici nu se punea problema 1. Momčilo Kapor (1937-2010) – pictor şi scriitor sârb.
2. Dramaturg şi regizor sârb, scenarist al filmului Underground.
195
ca Emir al meu să crească fără tată ! Fratele meu era îndrăgostit nebuneşte de femeia aia din Zagreb. Senka nu o cunoştea, dar descoperea tot timpul în valizele şi hainele lui Murat diverse obiecte pe care femeiuşca aia le strecura cu singurul scop de a-i despărţi. Într-o zi, Senka mi-a spus că se petreceau lucruri dramatice în viaţa lui Murat ! Atunci mă îmbrac într-o clipită şi mă arunc în primul tren de Sarajevo. Când dau buzna în micul lor apartament, o văd pe Senka abătută, cu ochii ţintă la linoleumul din bucătărie. Emir era plecat la joacă în cartierul Gorica. „Biba dragă, cine o să-l salveze şi o să-l aducă pe drumul cel drept ? Jumătate dintre prietenii lui sunt deja în case de corecţie sau în puşcărie. Mă iubeşte, mă adoră, dar nu ascultă deloc, Doamne iartă-mă !“, se plângea ea. Auzind vorbele astea, mă dichisesc, mă îndrept spre Secretariatul Federal şi ciocănesc, toc-toc !, la uşa unui prieten din vremea partizanilor. Era mare mahăr în UDBA la nivel federal. I-am spus imediat : „Ajutor, tovarăşe ! Fratele meu s-a încurcat cu o femeie din Zagreb şi, din cauza curvei ăsteia, vrea să-şi părăsească nevasta şi fiul ca să plece cu aia în serviciul diplomatic“. Prietenul ăsta, care îl cunoştea pe Murat, s-a dus să verifice despre ce femeie era vorba. S-a întors repede şi mi-a explicat : „Nu e un animal obişnuit, e un agent dublu. Lucrează pentru noi, dar şi pentru nemţi.
Dacă împotriva ei nu putem face nimic, măcar putem veni în sprijinul familiei lui Murat. Nu-ţi mai face griji pentru asta, Biba !“. Planul lui Murat de a-şi folosi cunoştinţele din lumea diplomatică a eşuat, nu a fost numit consul la Bonn, iubita lui din Zagreb a găsit rapid un înlocuitor cu care s-a măritat, iar familia noastră a scăpat de dezastru.
Biba nu i-a povestit niciodată mamei mele secretul poveştii.
La întoarcerea în apartamentul din piaţa Terazije, mătuşa nici n-a descuiat bine uşa, că şi-a reluat tirada împotriva lui Ljubomir Rajnvajn.
— Au luat până şi acordeonul Slavenkăi, nemţii ăştia împuţiţi ! a strigat ea, în speranţa că acesta o va auzi. Asta n-o să v-o iert niciodată, n-aveţi nimic sfânt !
Vizibil nemulţumită că nu primeşte nici un răspuns de la fostul ei soţ, mătuşa a schimbat tonul.
196
— Copii, ne-a sfătuit ea cu glas scăzut, nu e bine să umblaţi pe-afară după vecernie. Cine ştie ce poate să vă facă ticălosul ăsta de neamţ !
— Tanti, cei din familia Rajnvajn sunt austrieci, nu nemţi !
i-am amintit eu ca să o liniştesc.
— E acelaşi lucru, Emir dragă. Nu-i cunoşti pe ăştia !
Maja şi cu mine am acceptat pretextul vecerniei.
