(în engl., în orig.). În versiunea originală a volumului, unele expresii în limba engleză sunt redate defectuos. Le-am preluat ca atare, preferând însă traducerea lor corectă în note (n.r.).
3. De ce i-au făcut asta ? (în engl., în orig.) (n.r.) 207
explic lui Johnny cine era premiantul nostru Nobel şi de ce era tras în ţeapă într-un toc.
— E un desen ce evocă cruzimea cu care eroul cărţii E un pod pe Drina... , Radisav, a suferit supliciul tragerii în ţeapă.
Eroul distrugea noaptea ceea ce constructorii ridicau ziua.
Cum construcţia podului nu înainta, până la urmă l-au prins pe Radisav şi i-au aplicat această groaznică pedeapsă. Povestea se desfăşoară pe vremea stăpânirii Imperiului Otoman în Balcani. Construcţia podului era finanţată de Mehmed Paşa Sokolović, un sârb convertit cu sila de turci la islam, care a devenit cetăţean de vază, bogătaş şi comandant de armată.
Podul era un dar către popor. Descrierea tragerii în ţeapă se înscrie printre cele mai teribile pagini naturaliste din literatura noastră. Andrić este eroul meu. Croat prin naştere, dar sârb prin propria opţiune. A trecut de partea celui mai mare perdant din Balcani. Un scriitor la fel de genial ca Thomas Mann. Când un popor mic are printre ai săi un artist de talia asta, este un semn că în anumite domenii se află pe picior de egalitate cu marii săi fraţi europeni. Biografia sa agitată
arată că acest scriitor eminent era membru al „Tinerei Bosnii“, organizaţia care a pus la cale atentatul împotriva arhiducelui austriac Franz Ferdinand, la Sarajevo. Nu a fost direct amestecat în această afacere. Şi-a dat doctoratul la Viena, iar acest doctorat i-a atras duşmănia musulmanilor din Bosnia.
În teza lui, a scris printre altele că viaţa spirituală din timpul ocupaţiei turceşti din Bosnia nu a supravieţuit decât în mănăstirile ortodoxe.
Andrić era ambasadorul Regatului Iugoslaviei. Tito nu putea să-l sufere, dar nu a făcut nimic împotriva lui şi i-a lăsat neatins locul în literatură. Nimeni nu a cunoscut mai bine ca el oamenii acestor ţinuturi şi nici nu i-a egalat per-spicacitatea în demistificarea omului balcanic. A fost singurul care a înţeles întreaga complexitate a acestei triade tragice – islam, catolicism, ortodoxie –, ale cărei iubiri, scrie el, erau atât de îndepărtate şi ale cărei duşmănii atât de apropiate. Musulmanii priveau spre Istanbul, sârbii spre Moscova şi croaţii spre Vatican. Acolo le erau iubirile. Aici le era ura. Într-un cuvânt, un om genial.
208
— And this magazine, from where does it come ? 1 a insistat Johnny.
— Astea toate au venit odată cu democraţia. Au muncit din greu ca să-i aducă la acelaşi numitor pe toţi cei care prin nume şi prenume aparţineau „naţionalităţii“ musulmane2.
Pretindeau că adună oile rătăcite. Nu încetau să-l înjure pe Abdulah Sidran, autorul scenariilor primelor mele două filme.
Tragerea în ţeapă a lui Andrić într-un toc cu peniţă era un mod de a-l avertiza pe Sidran că îl aştepta o soartă asemănătoare „dacă va mânca în continuare carne de porc“. S-au ocupat şi de cazul meu. Pe Sidran au ajuns să-l reducă la tăcere în cele din urmă, dar în ce mă priveşte nu au reuşit din cauza „amabilităţii“ atavice a caracterului meu, dar şi pentru că nu mai locuiam aici. Cu mult înainte de alegeri, VOX publica articole care anunţau că sârbii vor trăi într-o ţară
musulmană ca nişte cetăţeni de categoria a doua. „Subţirimea de spirit“ a acestor tineri provoca zâmbete largi pe figura preşedintelui Bosniei-Herţegovina, Alija Izetbegović.
— You cannot call it funny ! 3
— Nici mie nu mi se părea că poţi să elogiezi drept „sub-ţirime de spirit“ afirmaţiile celui care considera că un cetăţean aparţinând altei religii şi altei naţionalităţi ar fi un cetăţean de categoria a doua într-un stat abia înfiinţat.
— It’s scary, man ! 4
— Preşedintele Izetbegović se lăsa fotografiat, pentru a-şi promova imaginea, cu revista VOX în mână, arătându-l pe Andrić tras în ţeapă într-un toc. „Aceşti tineri au un umor foarte simpatic !“, declara el. Eu mă întrebam cum era perceput acest umor simpatic de căpitanii, coloneii şi generalii din JNA. Căci, dacă un traficant de arme ca Omerović vindea atâtea kalaşnikovuri cărora le murmura vorbe dulci ca unor bebeluşi, poţi să-ţi închipui ce duioşii le şopteau generalii şi soldaţii sârbi tunurilor, tancurilor şi bombelor din dotare.
1. Şi revista asta de unde vine ? (în engl., în orig.) (n.r.) 2. Constituţia din 1974 a acordat musulmanilor din Bosnia naţionalitatea musulmană.
3. Nu poţi să spui că-i amuzant ! (în engl., în orig.) (n.r.) 4. E înfricoşător, frate ! (în engl., în orig.) (n.r.) 209
Sau mai rău, ce vorbe dulci le murmurau armelor din mâinile lor. Or, arme erau cu ghiotura. Pentru că Iugoslavia era cea de-a patra producătoare de arme din lume.
— I didn’t know you have such big production of weapons !
— Me neither. I was just told this few weaks ago ! 1
Am pregătit o cafea, uitându-mă la lucrurile împrăştiate în jurul nostru. Deodată, soarele de iarnă a inundat salonul cu razele sale. Johnny contempla sutele de fotografii care îi alunecau din când în când printre degete. Le aduna, le privea din nou, întrebându-mă în răstimpuri cine era în ele. Lumina şi prezenţa lui Johnny sporeau senzaţia de spaţiu şi de bunăstare din apartament.
Farmecul locului ţinea mai ales de priveliştea ce se întindea la sud şi la est. La sud, muntele Trebević cobora perpen-dicular pe râul Miljacka, în timp ce de partea cealaltă se deschidea imensa întindere a parcului, în spatele căreia se zărea biserica ortodoxă, având la stânga catedrala catolică.
Nu se vedea turnul orologiului de lângă moschee, dar se auzea limpede. În faţa clădirii, era singura piaţă care făcea din Sarajevo un oraş asemănător oraşelor europene din perioada Renaşterii. La întoarcerea din Statele Unite, chiar farmecul acesta a făcut să se nască în mine o poftă de nespus de a trăi din nou în ţara mea natală. Şi asta împotriva păre-rii prietenilor, care considerau că e iresponsabil să părăsesc Statele Unite pentru o zonă gata să se arunce în război, după
cum aprecia CIA. Cum viaţa e scurtă, poate că fiinţa umană
respinge ideea unui viitor război în numele unor sentimente mai apropiate şi mai nobile. Dacă nu ar fi aşa, poate că toată
planeta s-ar muta în Statele Unite, pentru că acolo nu sunt niciodată războaie. Sau lumea întreagă ar deveni americană
pentru a evita războiul. Dar oare ar putea toată lumea să se supună modului lor de viaţă ? Totuşi oamenii mai au şi gustul aventurii.
— Ca fiu sinceră, prefer să mă păzesc de grenade decât să mor de singurătate la Mamaronek, îmi spunea Maja.
1. — Nu ştiam că fabricaţi atâtea arme !
— Nici eu. Tocmai mi s-a spus acum câteva săptămâni ! (în engl., în orig.) (n.r.)
210
Prefera să se întoarcă în ţară decât să trăiască în Westchester County, în statul New York. Eram înclinat să gândesc ca ea că singurătăţile americane – ca acelea absurde din nuvelele lui Carver – sunt aventuri psihologice mai riscante decât o viaţă care presupune, dimpotrivă, şi posibilitatea să ţi se spargă uşa, în timp de război, şi să ţi se tragă un glonţ în cap.
Priveam, pe fereastra apartamentului, defilând personajele romanelor lui Andrić. Numai că pe scenă nu se mai juca tema emoţionantă a vieţii în comun şi a prieteniei. Nu mai exista nici urmă din spiritul şi căldura de la Šetalište care anima pe atunci cartiere întregi din Sarajevo. Chiar pe sub fereastra mea, din cauza vecinătăţii cu editura Svjetlost, se plimba ţanţoşă elita intelectuală bosniacă. Le spuneam tutumraci 1 .
Fiecare dintre cele trei popoare avea propriii săi tutumraci, a căror misiune era să demonstreze că Andrić se înşelase când pretindea că iubirile celor trei confesiuni erau atât de îndepărtate una de alta şi că duşmăniile lor erau chiar acolo, sub nasul lor. Erau sfâşiaţi între trecutul din care veneau şi timpul prezent care le impunea nu numai democraţia, ci şi o apartenenţă naţională. Acţiunea lor în condiţiile democra-ţiei naţionale nou-create trebuia să constituie formula salvatoare ce avea să evite războiul.
La Sarajevo, poeţii, criticii, redactorii-şefi, academicienii, prezentatoarele de televiziune, cântăreţii, compozitorii de romanţe nu au reuşit să aibă niciodată o influenţă mai puternică şi mai hotărâtoare decât cea a unor simpli vânzători de fructe şi legume, a muftiilor, popilor şi măcelarilor. Niciodată asociaţiile şi acade-miile lor nu au atins forţa de radiere a riturilor religioase din moscheile şi bisericile în care oficiau popii şi muftiii.
