2. Regiune aflată în sud-vestul Serbiei şi în nordul Muntenegrului, cu populaţie majoritar musulmană.
224
că Abdić nu dorea să exercite funcţia prezidenţială. S-au convins în ce măsură acest lucru era fals în timpul războiului, când Abdić şi-a creat propria armată şi s-a confruntat militar cu Izetbegović, devenit astfel duşmanul său de moarte.
Nu era singurul care voia să evite cu orice preţ un război împotriva sârbilor. Adil Zulfikarpašić, care reprezenta curentul musulman cel mai moderat, a semnat cu Milošević un acord de neagresiune între musulmani şi sârbi. Acord pe care Izetbegović l-a aruncat la gunoi.
Conversaţia mea cu preşedintele era întreruptă de lungi tăceri, încărcate de vorbe nerostite. Gazdele mele au vrut atunci să restabilească buna dispoziţie. Doar mă aflam acolo ca să fiu îmblânzit, câştigat de partea lor, nu ca să mă sperie !
Aşa îmi explic schimbarea atitudinii lor. În timp ce Alija, fiul său Bakir şi nora însărcinată spuneau anecdote despre Hasan Čengić, secretarul partidului lor, pe care Nele, Dr. Karajlić, îl satiriza savuros, gândurile mi-au zburat pentru câteva clipe în afara apartamentului.
Mă preocupa o enigmă : strategia preşedintelui nu era oare, de fapt, o banală tactică politică balcanică, veche de cel puţin două secole ? Little Brother din Balcani primise de la Big Brother din lumea mare – din lumea occidentală în special –
garanţia că îi va sări în ajutor „dacă îl necăjeşte cineva“. O
strategie elaborată pe baza scenariului scandalurilor de câr-ciumă. Aşa încep ostilităţile într-o cafenea balcanică : la masa la care stă aşezat un grup de flăcăi solizi vine un puşti. Apucă
un pahar cu apă şi îl aruncă în faţa unuia dintre vlăjganii puşi pe harţă. Cel atacat, fără să stea o clipă pe gânduri, îi arde o palmă micuţului şi se îndreaptă spre masa de unde venea băiatul, care o şterge afară. În acest timp, cel stropit şi tovarăşii lui le trag o mamă de bătaie indivizilor de la masa provocatoare. Taman când crezi că povestea se apropie de final, puştiul apare din nou, având în spate nişte uriaşi de doi metri care, la rândul lor, îi caftesc pe cei din grupul ce părea învingător în acest mic război de cafenea.
Mirsad Purivatra era fiul unui cunoscut designer de naţionalitate musulmană din Bosnia. Era un admirator înflăcărat 225
al grupului Sex Pistols şi obţinuse o slujbă la Academia de Arte Dramatice pentru că adusese douăzeci de metri de cablu coaxial pentru reprezentarea unei piese de Mladen Materić, Dansul anilor.
Teatrul Obala se născuse din nevoia locuitorilor din Sarajevo de-a avea şi ei, în oraşul lor, un loc în care să se poată exprima o artă alternativă şi un teatru viu, care să se deosebească de apatia teatrului public. Printre aceşti cetăţeni se afla şi Purivatra.
Înclinaţia sa pentru muzica punk, aerul său european şi încăpăţânarea de a se îmbrăca în negru au fost decisive în hotărârea lui Mladen de a-l accepta pe Mirsad-punkistul în mijlocul nostru. Era o combinaţie bună pentru Mirsad, chiar dacă nu era un organizator de mare clasă. Pe măsură ce războiul se apropia, îşi exprima tot mai rar apartenenţa la mişcarea punk şi îşi pierdea tot mai mult din aerul rebel.
Mladen Materić l-a învăţat să-i iubească pe Hieronymus Bosch în pictură şi pe Bob Wilson în teatru, în timp ce, de-a lungul numeroaselor turnee cu piesa Teatrul tatuat, Vesna Bajčetić îl iniţia în delicatele sale observaţii despre artă şi viaţă.
Cu puţin înainte de război, Mirsad a constatat că musulmanii din Sandžak nu erau chiar apropiaţi de Bosch şi Wilson.
De aceea, de pe o zi pe alta, a uitat de marile nume ale teatrului alternativ. Tot aşa i s-a întâmplat şi cu pictura. La începutul ostilităţilor, Mirsad organiza expoziţii şi vernisaje, dar când a înţeles că filmul era o afacere mai rentabilă, a devenit director de festival cinematografic. În acel moment a început să recunoască opera tatălui său.
În timpul turneelor trupei de la teatrul Obala, Mladen Materić şi Mirsad Purivatra purtau lungi discuţii despre război. Mladen amintea că poporul sârb se luptase pentru autonomie şi că nu avea altă opţiune decât să se lupte :
— E singurul popor mic care şi-a plătit supravieţuirea cu milioane de morţi. De când s-au eliberat de turci, sârbii se războiesc, fără să discute preţul, pentru a-şi apăra interesul naţional. Nu acceptă nici un fel de stăpân.
După marea adunare de la Foča, organizată de partidul SDA al lui Izetbegović – la care, potrivit ziarelor, s-au strâns peste o sută de mii de persoane –, mulţimea ameninţătoare 226
a scos săbiile. Îmbrăcaţi în uniforma sinistrei divizii Handžar1, manifestanţii au reînviat amintirea vremurilor când musulmanii din Bosnia ajutaseră trupele SS în atacul nereuşit asupra Moscovei. Acum, ridicau săbiile împotriva sârbilor, ameninţând să-i răzbune pe musulmanii masacraţi de cetnici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Erau, din câte spuneau, gata şi ei să treacă la masacru.
— Nu trebuie să-i provocaţi pe sârbi în halul ăsta, riscaţi să plătiţi scump asta, îi spunea Mladen lui Mirsad.
— Dacă sârbii ne înving, vom găsi o altă soluţie.
Şi i-a povestit istoria cu bătaia din cafenea !
După Purivatra, în distribuirea rolurilor, sârbii aveau să
primească o bătaie soră cu moartea din partea americanilor. Şi am înţeles până la urmă de ce preşedintele Bosniei-Herţegovina, Alija Izetbegović, nu părea înfricoşat de faptul că arsenalul militar se află în mâinile JNA. Toată lumea zăngănea armele, dar preşedintele nu avea aerul că s-ar teme de vreun război.
Acel Omerović, în pivniţa sa, nu contenea să-şi îmbogăţească
stocul de kalaşnikovuri. Peste tot în Balcani, cererea sporise.
Cât despre JNA, ştiam ce are în depozite. În acel moment, frica a devenit o stare permanentă pentru toţi locuitorii din Bosnia.
La sfârşitul întrevederii noastre, i-am spus lui Izetbegović că Andrić a descris cel mai bine această teamă şi această
ură. În nuvela sa Scrisori din 1920. Asta nu a avut aerul să-i placă, simpla menţionare a numelui lui Andrić i-a provocat o imperceptibilă schimbare de expresie. A rămas tăcut şi m-a dus cu gândul la vecina mea fricoasă din Visoko, Darinka, atunci când trebuia să rostească numele tatălui meu Murat :
„Maja, când vine prietenul vostru, nu îndrăznesc să-i pome-nesc numele ? !“.
La fel a reacţionat şi preşedintele Izetbegović, atâta doar că el a rămas mut. Eram convins că în spatele măştii blajine a lui Izetbegović se ascundea o furie însetată de răzbunare.
Abia pe hol, ieşind din apartamentul fiului său, în timp ce 1. Divizie musulmană bosniacă înfiinţată la iniţiativa lui Himmler, în 1943.
227
ne puneam încălţările, nu şi-a mai putut disimula sentimentele :
— Spune-mi, e adevărat că vrei să faci un film după E un pod pe Drina... ?
— Aşa intenţionam, dar ar costa prea mult. Ar fi vorba de o mare producţie.
— De ce-ai face asta, prietene ? a mai spus el. Literatura lui Andrić e plină de ură, nu era decât un slugoi plătit.
Abia plecat din apartamentul lui fiu-său, am ştiut că
