— După câte înţeleg, n-ai deloc experienţă.
— Da, sir, mă tem că n-am.
— Asta e în multe privinţe avantajos. Prea repede se capătă tonul profesional şi se pierde viziunea. Fireşte, însă, trebuie să fim practici. Eu ofer un salariu de o sută şi douăzeci de lire, dar numai unui om cu experienţă. Am aici scrisoarea unui tânăr care posedă o diplomă în silvicultură.
Ar vrea să câştige pe seama ei încă zece lire pe an, dar eu am nevoie de viziune, nu de diplome, domnule Pennyfeather.
Înţeleg, de asemenea, că ai părăsit cam brusc universitatea.
Ia spune-mi, din ce pricină?
Asta era întrebarea de care se temuse Paul şi la care, conform educaţiei primite, se hotărâse să răspundă sincer:
— Am fost eliminat pentru comportare indecentă, sir.
— Zău? Chiar aşa? N-am să-ţi cer amănunte. Practic meseria de dascăl de îndeajuns de multă vreme ca să ştiu că
nimeni nu o îmbrăţişează fără a avea un motiv foarte temeinic, pe care-l ascunde cu grijă. Dar, ca să fim încă o 28
dată practici, domnule Pennyfeather, nu prea îmi pot permite să plătesc o sută douăzeci de lire unui om care-a fost eliminat pentru comportare indecentă. Ce-ar fi să-ţi dăm, pentru început, un salariu de nouăzeci de lire pe an? Trebuie să mă întorc la Llanabba chiar în astă seară. Mai rămân şase săptămâni până la încheierea trimestrului, şi am pierdut pe nepregătite un profesor. Te aştept mâine seară. Există un tren excelent care pleacă pe la zece, din gara Euston. Cred c-o să-ţi placă slujba – adăugă el, visător – vei constata că
şcoala mea are la temelie un ideal, idealul slujirii aproapelui şi al camaraderiei. Mulţi dintre băieţi provin din familiile cele mai distinse. În trimestrul acesta a venit la noi şi micul lord Tangent – ştii, fiul contelui de Circumference. E un băiat tare drăguţ! Cam împrăştiat, fireşte, ca toată familia lui, dar plin de personalitate!
Dr. Fagan oftă adânc şi continuă:
— Aş vrea să pot spune acelaşi lucru despre personalul meu. Între noi fie vorba, Pennyfeather, cred că va trebui să
mă descotorosesc de Grimes cât mai curând cu putinţă. Nu are o pregătire bună, iar băieţii observă asta. Cât despre predecesorul dumitale, era un tânăr foarte agreabil. Mi-a părut rău că a trebuit să mă despart de el. Dar avea obiceiul să se-ntoarcă la orice oră din noapte, cu motocicleta, trezindu-mi fetele din somn. Mai avea un obicei – să
împrumute bani de la băieţi, sume destul de mari, spre supărarea părinţilor. Am fost nevoit să-l dau afară… Totuşi, mi-a părut foarte rău. Avea personalitate!
Dr. Fagan se ridică, îşi potrivi pălăria într-un unghi de mare distincţie şi-şi puse o mănuşă.
— La revedere, dragul meu Pennyfeather. Cred, ba chiar sunt convins, că vom colabora perfect. Simt totdeauna asemenea lucruri.
— La revedere, sir, spuse Paul.
— Cinci la sută din nouăzeci de lire înseamnă patru lire şi zece şilingi, rosti domnul Levy, jovial. Poţi plăti chiar acum sau la primirea salariului pentru primul trimestru. Dacă
plăteşti acum, beneficiezi de o reducere de 15 la sută. Ar fi trei lire, şase şilingi şi şase pence.
29
— Vă plătesc când o să-mi încasez leafa, spuse Paul.
— Cum doreşti. Sunt foarte bucuros că ţi-am putut fi de folos.
Capitolul II
Castelul Llanabba
Castelul Llanabba se înfăţişează sub două aspecte complet diferite, după cum te apropii de el dinspre Bangor sau dinspre litoral. Văzut din spate, arată ca o enormă casă
de ţară, cu foarte multe ferestre şi o terasă, la care se adaugă
un şir întreg de sere şi acoperişurile a nenumărate bucătării, pierdute printre copaci. Din faţă însă – adică din partea pe care-o vezi când vii dinspre gara Llanabba – e o clădire cu un formidabil aspect feudal: înainte de a ajunge la porţile ei treci pe sub un zid crenelat, lung de cel puţin o milă, iar porţile, încununate cu turnuri şi foişoare, sunt împodobite cu animale heraldice şi prevăzute cu un pod mobil. Dincolo de ele, la capătul unei alei, se înalţă castelul, un model de fortăreaţă medievală inexpugnabilă.
Explicaţia acestui izbitor contrast e destul de simplă. Pe vremea crizei de bumbac, care-a lovit manufacturile textile prin 1860, casa Llanabba era în stăpânirea unui fabricant prosper din Lancashire. Nevasta acestuia nu putea să se împace cu gândul că lucrătorii mor de foame; în cele din urmă, pentru a-i ajuta, a organizat, împreună cu fiicele ei, un mic bazar, care n-a avut însă rezultate prea substanţiale.
Soţul ei, care-i citise pe economiştii liberali, nu concepea să
plătească fără să primească ceva în schimb, în consecinţă, principiul „egoismului luminat” şi-a găsit un domeniu de aplicare. A fost instalată în parc o tabără de lucrători, iar aceştia au fost puşi să împrejmuiască parcul cu ziduri şi să
împodobească faţada casei cu blocuri mari de piatră aduse de la o carieră din apropiere. La terminarea războiului cu 30
America, lucrătorii s-au reîntors în fabricile lor, iar casa Llanabba a devenit castelul Llanabba, graţie unui şir de lucrări plătite foarte ieftin.
Venind dinspre gară într-un mic taxi, Paul nu putu să
vadă decât foarte puţin din toate astea. Era aproape întuneric pe alee, iar înăuntru întuneric de-a binelea.
— Sunt domnul Pennyfeather, i se adresă el valetului. Am venit aici ca profesor.
— Da, răspunse valetul, ştiu tot despre dumneavoastră.
Poftim pe-aici.
Străbătură un şir de coridoare întunecoase, îmbâcsite cu toate mirosurile oribile ale şcolii, până când ajunseră la o uşă
