— Păi, toţi ceilalţi fluierau, răspunse băiatul.

— Ce-are a face una cu alta? întrebă Grimes.

— Cred că are, zise băiatul.

— Vei transcrie o sută de rânduri! Iar data viitoare să ştii că te bat, ţine minte! exclamă Grimes. Cu ăsta, adăugă

agitând bastonul în aer.

— Nu doare cine ştie ce, spuse băiatul şi ieşi.

— Nu există disciplină în şcoala asta! mârâi Grimes şi ieşi la rându-i.

„Mă întreb dacă o să-mi placă munca de profesor?” îşi spuse Paul.

În curând un alt individ, ceva mai în vârstă, intră în încăpere.

32

— Bună!

— Bună! răspunse Paul.

— Mă numesc Prendergast. Bei puţin porto?

— Cu plăcere, mulţumesc.

— Din păcate, nu-i decât un pahar.

— A, nu face nimic.

— Ţi-ai putea aduce din dormitor păhăruţul pentru spălat pe dinţi.

— Nu ştiu unde-i dormitorul.

— Lasă atunci. O să bem în altă seară. Presupun că eşti noul profesor.

— Da.

— N-o să-ţi placă aici. Sunt sigur. Lucrez de zece ani în şcoala asta. Grimes a venit doar în ultimul trimestru. Şi a şi-nceput s-o urască. L-ai văzut pe Grimes?

— Cred că da.

— Nu-i un gentleman. Fumezi?

— Da.

— Vreau să spun: fumezi pipă?

— Da.

— Pipele alea sunt ale mele. Adu-mi aminte să ţi le arăt după-masă.

În clipa aceea apăru valetul, anunţând că dr. Fagan doreşte să-l vadă pe domnul Pennyfeather.

Dr. Fagan ocupa o încăpere mai somptuoasă a castelului.

Stătea la capătul unei odăi lungi, cu spatele la un cămin de marmoră, în stil rococo. Purta o haină de seară, croită din catifea.

— Te instalezi? îl întrebă pe Paul.

— Da, răspunse acesta.

În faţa căminului şedea, cu o bombonieră de sticlă în poală, o femeie de vârstă mijlocie, îmbrăcată într-o rochie strălucitoare.

— E fiică-mea, spuse dr. Fagan, cu oarecare scârbă.

— Îmi pare bine de cunoştinţă, rosti domnişoara Fagan.

Am obiceiul să le spun tinerilor care vin aici: „Nu-l lăsaţi pe tata să vă exploateze”. Taică-meu e un adevărat tartor, dar ştii cât de inumani sunt savanţii! Nu-i aşa că eşti inuman?

33

adăugă domnişoara Fagan, întorcându-se brusc spre tatăl ei, cu o expresie feroce.

— Câteodată, draga mea, sunt bucuros de bruma de nepăsare la care-am ajuns. Dar iat-o şi pe cealaltă fiică a mea, adăugă el.

Într-adevăr, o altă femeie intrase pe furiş în încăpere, fără

să facă alt zgomot decât un uşor zornăit de chei. Era mai tânără decât sora ei, dar mult mai puţin veselă.

— Bună seara, spuse ea. Sper că ai adus cu dumneata ceva săpun. L-am rugat pe tata să-ţi spună, dar el uită cam des lucrurile astea. Profesorii nu primesc săpun, nici cremă

de ghete, şi nu pot da rufe la spălat în valoare de peste doi şilingi şi şase pence pe săptămână. Obişnuieşti să pui zahăr în ceai?

— De obicei da.

— O să-mi notez, şi-o să cer pentru dumneata două bucăţi de zahăr suplimentar. Ai grijă, numai, să nu ţi le şterpelească băieţii.

— Ţi-am dat în grijă clasa a cincea până la terminarea acestui trimestru, spuse dr. Fagan. Băieţii au să ţi se pară

încântători, de-a dreptul încântători. Apropo, Clutterbuck trebuie supravegheat, e un băieţaş foarte delicat. Răspunzi, de asemenea, de sporturi, de clasa de dulgherie, şi de exerciţiile de pompieri. A, da, era să uit: ştii să predai muzica?

— Nu, mă tem că nu ştiu.

— Regretabil, foarte regretabil. Din cele ce-mi spunea domnul Levy, înţelesesem că ştii. Am hotărât să-i dai lui Beste-Chetwynde lecţii de orgă, de două ori pe săptămână.

Ştii, va trebui să te descurci. A, sună clopoţelul pentru masa de seară. Nu te mai reţin… Şi încă ceva. Nu pomeni, te rog, niciun cuvânt în faţa băieţilor despre motivele care te-au făcut să părăseşti Oxfordul! Noi, dascălii, trebuie să îmbinăm discreţia cu înşelăciunea. Iată o maximă care cred că-ţi va da de gândit. Noapte bună.