din urmă, se află şi ea în cuprinsul dungii întunecate de la suprafaţa apei, remorcată cu viteză de barca lui Keşa, care acum ajunsese în frunte. „Ţine-te bine, frânghioara mea scumpă, frumoasa mea de nailon…” murmură Keşa, apoi se întrebă dacă nu cumva venise momentul să ridice din nou motorul din apă. Căci cine ştie cum se prezintă situaţia dincolo de cotul râului… Dacă sforul apei trece şi acolo pe lângă mal, totul e în regulă. Dar dacă nu trece? O stâncă
ieşită în afara zidului de piatră te împiedica să vezi mai departe. Şi deodată Keşa desluşi chiar în calea bărcii vârful împresurat de spume al unui bolovan. Se repezi să ridice motorul din apă, era însă prea târziu. Izbitura zgudui întreaga osatură a bărcii. Motorul vâjâi gâtuit a rămas-bun şi, smulgând din scânduri şuruburile cu care era prins, se prăvăli în apă. Barca fu repezită spre stânca din mal.
Ambarcaţiunea lui Ivan Ivanovici trecu fulgerător pe-alături, şi ultimul lucru pe care apucă să-l facă Burstein fu să
împingă barca lui Keşa în spaţiul dintre doi bolovani aflaţi sub stâncă, unde ea se înţepeni, scârţâind şi făcându-se bucăţi, totuşi rămânând locului. Apoi frânghia de, care era agăţată ancora se întinse din nou, plesni, şi Serioja împreună
cu Keşa văzură barca lui Ivan Ivanovici lovindu-se de-un bolovan şi răsturnându-se, iar îndată după aceea – capul Iuliei Sergheevna izbindu-se de pietre, exact aşa cum i se năzărise lui Keşa în noaptea premergătoare plecării lor din tabără. Pe urmă, curentul apei izbuti totuşi să scoată barca lui Keşa dintre cei doi bolovani şi s-o buşească de peretele malului, făcând-o ţăndări.
Tânărul îşi veni în fire, auzind chiar lângă el o voce necunoscută: „După o demonstraţie provocatoare a unor gospodine, pe care au organizat-o cercurile de dreapta, preşedintele Allende a făcut o declaraţie în care se arată că
guvernul din Chile, exprimând încredere în poporul său şi în forţele sale armate, va continua să meargă pe calea libertăţii şi a independenţei. Keşa deschise ochii şi îşi dădu seama că
stă culcat într-o scobitură din stânca abruptă a malului.
394
Scobitura era atât de mică, încât picioarele îi atârnau afară, iar tălpile atingeau unda rece, spumegătoare a râului. Îl văzu alături şi pe Serioja; şedea ghemuit, cu genunchii îmbrăţişaţi, aflându-şi cu greu loc în scobitură, iar între ei, salvat ca prin minune pentru a doua oară, micul tranzistor japonez. Serioja n-avea cămaşa pe el: cu resturile acesteia înfăşurase capul lui Keşa, străpuns acum de-o durere surdă.
Keşa îşi duse mâna la cap şi, uitându-se apoi în palmă, o văzu plină de sânge.
— Unde-s ceilalţi? întrebă el.
Serioja nu-i răspunse. Ochii îi erau goi, lipsiţi de expresie, la cheremul acestei scobituri din stâncă, la cheremul apei care fierbea la picioarele lor, al stâncilor verticale din preajmă, ce nu puteau fi escaladate.
— Unde-s ceilalţi? strigă Keşa, speriat de tăcerea celuilalt.
Abia atunci păru să-l audă Serioja. Nu-şi întoarse însă
capul. Privind drept înaintea sa, zise:
— Au pierit… Au pierit cu toţii.. Şi-o să pierim şi noi…
— Uite-acum nu mai eşti la înălţime, leningrădeanule! Pe Keşa, apatia lui Serioja păru să-l învioreze brusc. Şi când te gândeşti ce viteaz te arătaşi… Nu-i nimic, tot o să-ţi facem noi loc printre-ai noştri, siberienii… Cin’ ţi-a spus c-au pierit? Radio Moscova? Că s-au răsturnat, asta am văzut şi eu… Da să ştii că eu m-am răsturnat la fel de vreo douăzeci de ori pân-acum şi după cum vezi încă mai sunt în viaţă şi nici n-am de gând să mă cărăbănesc. Oi mai juca încă şi la nunta ta… Iar tu la a mea… Totul e să ieşim cumva de-aici…
— M-am şi uitat, zise Serioja. N-ai pe unde să ieşi…
— O pereche de ochi sunt buni, da încă o pereche îs şi mai buni, ripostă Keşa, strâmbându-se de durere, apoi scoase capul din scobitură şi privi în sus,
Stânca neagră-albăstruie urca spre cer aproape vertical neavând pe suprafaţa ei niciun fel de ieşitură. Ochiul ager al lui Keşa se opri asupra unui pin subţirel şi strâmb, care creştea din stâncă la vreo cinci metri mai sus de scobitură, apoi asupra altuia, înfipt ceva mai sus. Dar cum să ajungă
395
până la cel aflat mai aproape? Mintea lui Keşa lucra cu precizie, aşa cum o făcuse până atunci şi bunul lui prieten, motorul ce se dusese la fund, mort la datorie. Câteva clipe mai târziu, îi smulse lui Serioja de la brâu ciocanul geologic şi i-l vârî în mâini.
— Gata, leningrădeanule, odihna a luat sfârşit… Să
pornim la treabă. Urcă-te pe umerii mei şi sapă trepte în mal…
Serioja privi sceptic mai întâi ciocanul, apoi stânca de deasupra lui.
— Numa’ să nu loveşti prea tare, îl preveni Keşa. Şi vezi să
nu scapi ciocanul în apă. Sapă întâi o scobitură mică, şi-abia după aia lărgeşte-o… Şi să nu sapi de-a curmezişul stratului, ci de-a lungul lui. Piatra o să ţi se supună singură.
Serioja se sui pe umerii lui şi, clătinându-se uşor deasupra spumei albe ce clocotea nebuneşte la poalele zidului, începu să bată cu ciocanul în stâncă, nu cu multă putere, dar nimerind cu precizie, şi simţi deodată că la fiece mişcare făcută cu tâlc, întreaga lui fiinţă se umple din nou de vigoare şi sete de viaţă. Pesemne că viaţa reprezintă tocmai o asemenea înţelegere lucidă a propriului ei tâlc. Deodată însă
încremeni.
— Ce-i, bre, cu tine? strigă nerăbdător Keşa. Ai adormit?
Serioja coborî greoi de pe umerii lui şi, ajuns din nou în scobitura malului, îi întinse amicului său o frântură de rocă, parcă anume aleasă ca să slujească drept mostră, încrustat în piatră, se întrezărea un cristal, împrăştiind sclipiri ca un diamant negru.
— O vezi?
— Ce să văd? O piatră. Toată stâncă asta-i la fel, mormăi nemulţumit Keşa.
— Uită-te mai bine? la crestătură, insistă Serioja şi, întorcând piatra spre soare, aceasta prinse să scânteieze şi mai viu. Astea-s cristale de casiterit, Keşa! Casiteritul pe care îl căutăm. Kolomeiţev a avut dreptate…
— Nu zău?… carevasăzică, aşa arată… Îndată însă se 396
încruntă din nou şi îi înapoie lui Serioja roca. Ia mai dă-l încolo de casiterit! Întâi şi-ntâi trebuie să te gândeşti la om…
Metalul, chiar şi ăl mai preţios, vine-n urma omului… Hai, pune iar piciorul pe umăr… Ai şi săpat două trepte? Mai sapă, cât poţi ajunge cu mâna…
— Gata sunt toate, rosti în ode din urmă Serioja, coborând de pe umerii lui.
— Scoate-ţi centura… zise Keşa. Şi pantalonii. Apoi începu să se dezbrace şi el.
