Curios să aflu dacă Biddy bănuia că Orlick a avut vreun rol în atacul despre care sora mea n‑a fost niciodată în stare să ne dea vreo lămurire, am întrebat‑o de ce nu îl plăcea.
― Oh! răspunse ea, aruncând o privire peste umăr şi văzându‑l că‑şi târşâia paşii în urma noastră. Pentru că.... Pentru că eu cred că el mă place.
― Ţi‑a spus el vreodată asta? am întrebat eu indignat.
― Nu, zise Biddy, uitându‑se iar peste umăr, nu mi‑a spus‑o niciodată în faţă, dar se apucă să danseze în faţa mea ori de câte ori vede că mă uit la el.
Oricât de neobişnuită şi ciudată era această dovadă de iubire, nu m‑am îndoit nici o clipă că Biddy avea dreptate. Mă înfuriasem din pricina cutezanţei lui Orlick de‑a o plăcea pe Biddy, de parcă asta ar fi însemnat o insultă la adresa mea.
― Dar pe tine nu te afectează în nici un fel, ştii bine, zise Biddy calm.
― Nu, Biddy, nu mă afectează în nici un fel, numai că nu‑mi place lucrul ăsta şi nu sunt de acord cu el.
― Nici eu, zise Biddy. Deşi asta nu te afectează în nici un fel.
― Tocmai, întării eu, dar trebuie să‑ţi spun că n‑aş mai şti ce să cred despre tine, Biddy, dacă el ar dansa în faţa ta cu încuviinţarea ta.
Am stat cu ochii pe Orlick, începând din seara aceea, şi ori de câte ori se ivea prilejul de a dansa în faţa lui Biddy, mă postam în calea lui, ca să‑i pun în umbră
spectacolul. Prinsese rădăcini în casa lui Joe, din pricina subitei simpatii a surorii mele pentru el, altminteri aş fi încercat să fac ceva să fie dat afară. Orlick mi‑a înţeles pe deplin bunele intenţii şi mi‑a răspuns cu aceeaşi monedă mai târziu.
Astfel, de parcă mintea nu mi‑ar fi fost destul de tulburată şi aşa, i‑am sporit tulburarea înmiit, fiindcă mi se întâmpla să simt limpede câteodată că Biddy era mult mai bună decât Estella şi că viaţa modestă, cinstită, de muncă, pentru care mă născusem nu avea nimic ruşinos, ci îmi oferea destule mijloace pentru a fi demn şi fericit. În momentele acelea, îmi închipuiam că răcirea sentimentelor faţă
de bunul meu prieten Joe şi faţă de fierărie îmi trecuse şi că eram pe calea cea bună pentru a deveni tovarăşul lui Joe şi a rămâne împreună cu el şi cu Biddy.
Însă, dintr‑odată, o amintire perfidă a zilelor petrecute la domnişoara Havisham venea să pună iarăşi stăpânire pe mine şi, ca o şarjă nimicitoare, îmi spulbera toate gândurile. Iar gândurile odată spulberate, îmi lua destul de mult până să le adun din nou şi, adeseori, înainte să le apuc bine, îmi erau risipite care‑ncotro, fiindcă îmi fulgera prin minte că domnişoara Havisham, în cele din urmă, avea să
‑mi croiască poate un viitor, după ce îmi voi fi încheiat ucenicia.
Dacă ucenicia mea s‑ar fi încheiat netulburată, îndrăznesc să spun că aş fi fost tot în culmea nedumeririi. Dar ucenicia mea n‑a mai ajuns la capăt, ci s‑a sfârşit înainte de vreme, după cum vă voi povesti în cele ce urmează.
Capitolul XVIII
Era în cel de‑al patrulea an al uceniciei mele la Joe, într‑o sâmbătă seara. La
„Trei luntraşi voioşi” se strânseră câţiva oameni în jurul focului, ascultându‑l cu atenţie pe domnul Wopsle, care citea ziarul cu voce tare. Printre ei mă aflam şi eu.
Fusese comisă o crimă care stârnise mare vâlvă, iar domnul Wopsle, citind despre ea, se scălda în sânge până la gât. Sorbea cu nesaţ fiecare adjectiv oribil din descriere şi se identifica, rând pe rând, cu fiecare martor de la proces.
Scâncea slab: „Sunt pierdut!”, ca victima, şi zbiera sălbatic: „Ţi‑arăt eu ţie!”, ca ucigaşul. Dădea raportul medicului legist, imitându‑l reuşit pe doctorul nostru din sat, şi se bâlbâia şi tremura precum bătrânul paznic de la barieră, care auzise loviturile, exagerându‑i mult paralizia, cât să te facă să te îndoieşti de integritatea facultăţilor acelui martor. Judecătorul de instrucţie, în lectura domnului Wopsle, devenea un Timon din Atena, iar grefierul, un Coriolan. Se distra copios, cum şi noi, ceilalţi, ne distram, simţindu‑ne nemaipomenit de bine. În această dispoziţie plăcută, am ajuns la verdictul de crimă cu premeditare.
Exact în clipa aceea, şi nu mai devreme, am descoperit un gentleman străin care, sprijinit de speteaza unei bănci din faţa mea, privea cu atenţie. Avea întipărit pe chip un dispreţ adânc şi îşi muşca vârful degetului său arătător enorm, nedezlipindu‑şi ochii de pe feţele ascultătorilor domnului Wopsle.
― Ei, bine! îi zise străinul domnului Wopsle, când acesta sfârşi de citit. Le‑ai aranjat pe toate după cum ţi‑a venit bine, dacă nu mă înşel.
Toată lumea tresări şi‑şi ridică ochii spre vorbitor, de parcă el ar fi fost ucigaşul. Străinul înfruntă privirile tuturor cu răceală şi sarcasm.
― Verdictul dumitale este „Vinovat”, de bună seamă! continuă el. Hai, termină! Citeşte mai departe!
― Domnule, răspunse domnul Wopsle, deşi n‑am avut onoarea să facem cunoştinţă, vă voi spune fără şovăială: Vinovat!
La aceste cuvinte, prinserăm cu toţii curaj şi ne unirăm glasurile într‑un murmur aprobator.
― Ştiam, zise străinul. Ştiam că dumneata aşa l‑ai declara. Ţi‑am spus‑o doar. Însă, acum, să‑ţi pun o întrebare. Dumneata ştii sau nu că legea Angliei presupune că orice om este nevinovat, până când se dovedeşte - repet, se dovedeşte - că este vinovat?
― Domnule, începu domnul Wopsle să răspundă, cum eu însumi sunt englez, eu, unul...
― Haide! zise străinul, întinzându‑şi arătătorul spre el. Nu ocoli întrebarea!
Ori ştii, ori nu ştii. Care din două?
Stătu puţin, ţinându ‑ şi capul într ‑ o parte, într ‑ un mod întrebător şi sfidător, apoi îşi îndreptă arătătorul spre domnul Wopsle, ca pentru a‑l desemna pe el în mod special, înainte de a şi‑l muşca din nou.
― Zi! reluă el. Ştiai sau nu ştiai?
― Bineînţeles că ştiam, răspunse domnul Wopsle.
― Bineînţeles că ştiai. Atunci, de ce n‑ai spus aşa adineauri? Acuma, să te întreb altceva, continuă el, punând stăpânire pe domnul Wopsle de parcă ar fi avut vreun drept asupra lui. Dumneata ştii că nici unul dintre aceşti martori n‑
a fost supus unui contrainterogatoriu?
Domnul Wopsle începu:
― Tot ce pot spune este că...
Însă străinul îl opri:
― Ce faci? Nu răspunzi la întrebare: da sau nu? Atunci, mai încerc o dată! - şi întinse arătătorul din nou către el - Ascultă‑mă bine! Îţi dai sau nu seama că nici unul dintre aceşti martori n ‑a fost încă supus contrainterogatoriului? Hai, răspunde, nu vreau decât un cuvânt de la dumneata! Da sau nu?
