Dar Hallward îl văzuse. Dorian l-a auzit oprindu-se din mers, apoi venind repede după el. În câteva momente i-a sim -

ţit mâna pe braţ.

— Dorian! Ce şansă extraordinară! De la ora nouă tot stau şi te aştept în biblioteca ta. Până la urmă mi s-a făcut milă

de valetul tău obosit, i-am spus să se ducă la culcare şi el m-a condus la ieşire. Mă pregătesc să iau trenul de miezul nopţii pentru o călătorie la Paris şi ţineam mult să te văd înainte de plecare. Când ai trecut pe lângă mine, am avut impresia că eşti tu, sau mai curând ţi-am recunoscut haina de blană.

Dar nu eram sigur. Nu m-ai recunoscut?

199

— În ceaţa asta, dragul meu Basil? Vai de mine, nu recu -

nosc nici Grosvenor Square. Cred că locuinţa mea e undeva pe aici, dar nu sunt sigur. Îmi pare rău că pleci, pentru că

nu te-am mai văzut de secole. Dar presupun că o să te întorci curând.

— Nu, plec din Anglia pe o perioadă de şase luni. Inten -

ţionez să închiriez un atelier la Paris şi să zac închis acolo până

termin o pictură amplă pe care o port în minte. Dar n-am venit ca să vorbesc despre mine. Uite c-am ajuns la uşa ta.

Dă-mi voie să intru o clipă. Trebuie să-ţi spun ceva.

— Aş fi încântat. Dar n-o să pierzi trenul? a răspuns moale Dorian Gray, în timp ce urca treptele şi descuia uşa.

Lumina felinarului lupta cu ceaţa şi Hallward şi-a consul -

tat ceasul.

— Am timp berechet, l-a asigurat el. Trenul pleacă la două -

sprezece şi un sfert şi acum e de-abia unsprezece. De fapt, când te-am întâlnit mă duceam la club, să te caut. Şi n-am să pierd timpul cu bagajele, pentru că mi-am şi expediat lu -

crurile grele. Mi-am luat cu mine, în geanta asta, strictul ne -

cesar, şi la gara Victoria ajung în douăzeci de minute.

Dorian l-a privit zâmbind. Ce manieră de a voiaja pentru un pictor la modă! O geantă Gladstone şi un palton de stofă

cu cordon!

— Intră odată, că îmi pătrunde ceaţa în casă şi, te rog, nu-mi vorbi despre lucruri serioase. Nimic nu-i serios în zilele noastre. Cel puţin nimic nu ar trebui să fie.

Hallward a clătinat din cap, urmându-l pe Dorian în biblio tecă. În şemineul uriaş duduia un luminos foc de lemne. Lămpile erau aprinse şi pe o măsuţă se găseau o lădiţă

olandeză de argint plină cu băuturi, câteva sifoane şi nişte pahare de cristal.

— După cum vezi, Dorian, valetul tău m-a făcut să mă

simt bine. Mi-a oferit tot ce mi-a dorit inima, inclusiv cele mai bune ţigări ale tale, cu capete aurite. Îmi place mai mult 200

decât franţuzul pe care l-ai avut înainte. Apropo, ce s-a ales de francezul acela?

Dorian a înălţat din umeri.

— Cred că s-a însurat cu servitoarea care o slujea pe Lady Radley şi a instalat-o la Paris în chip de croitoreasă engle -

zoaică. Anglomania e la mare modă pe acolo, acum. E o pros -

tie din partea francezilor, nu găseşti? Dar, ştii, nu era un valet rău. Nu mi-a fost niciodată simpatic, dar n-am avut motive să mă plâng de el. Mi-era realmente foarte devotat şi părea extrem de necăjit când a plecat. Mai ia un pahar de coniac cu sifon. Sau preferi un hock-and-seltzer 1? Eu iau întot -

deauna un hock-and-seltzer. Trebuie să mai am ceva în ca -

mera de alături.

— Mulţumesc, nu mai vreau, a răspuns pictorul dezbră -

cându-şi paltonul şi pălăria şi aruncându-le peste geanta pe care o pusese într-un colţ. Şi acum, dragul meu, vreau să am o discuţie serioasă cu tine. Nu te încrunta. Nu-mi îngreuna situaţia.

— Despre ce-i vorba? a întrebat Dorian pe un ton arţăgos, trântindu-se pe o canapea. Sper că nu despre mine. În seara asta sunt plictisit de mine însumi. Aş vrea să fiu altcineva.

— E despre tine, i-a răspuns Hallward cu vocea lui gravă, adâncă, şi trebuie să-ţi spun ce am de spus. Nu o să te reţin mai mult de o jumătate de oră.

Dorian a oftat şi şi-a aprins o ţigară.

— O jumătate de oră! a murmurat.

— Nu-ţi cer prea mult, Dorian, şi o fac numai de dragul tău. Consider că trebuie să ştii că în Londra circulă cele mai oribile poveşti despre tine.

— Nu vreau să ştiu nimic. Îmi plac scandalurile când e vorba de alţii, dar scandalurile legate de persoana mea nu mă

interesează. Sunt lipsite de şarmul noutăţii.

1 Vin de Rin cu apă minerală.

201

— Trebuie să te intereseze, Dorian. Orice gentleman e interesat de bunul său renume. Doar nu vrei ca oamenii să

vorbească despre tine ca despre un ticălos, un om degradat.

Desigur, deţii rangul tău, şi averea ta şi tot felul de alte chestii.

Dar rangul şi averea nu înseamnă totul. Ţin să-ţi spun că eu nu cred nimic din zvonurile astea. Cel puţin atunci când te privesc nu le pot crede. Păcatul e ceva care se imprimă pe faţa omului. Nu poate fi camuflat. Oamenii vorbesc uneori despre vicii ascunse. Nu există aşa ceva. Dacă vreun nefericit e stăpâ -

nit de un viciu, lucrul acesta apare imediat în conturul gurii, în pleoapele căzute, chiar şi în forma mâinilor. Cineva – n-am să-i spun numele, dar e o persoană pe care o cunoşti – a venit anul trecut la mine cerându-mi să-i fac portretul. Nu-l văzu -