— Da, Dorian, şi sunt pedepsit pentru lucrul ăsta – sau voi fi pedepsit într-o bună zi.
— Nu înţeleg ce spui, Basil, a exclamat tânărul, întorcân -
du-se cu faţa spre el. Nu ştiu ce vrei. De fapt, ce vrei?
— Îl vreau pe Dorian Gray, cel pe care l-am pictat, a răs -
puns artistul cu tristeţe.
— Basil, a rostit Dorian apropiindu-se de el şi punându-şi mâna pe umărul lui, ai venit prea târziu. Ieri când am aflat că Sibyl Vane s-a sinucis…
— S-a sinucis? Dumnezeule mare! Nu există nici o îndo -
ială în privinţa asta? a strigat Hallward privindu-l cu oroare.
— Dragul meu Basil! Doar nu-ţi închipui că a fost un accident vulgar? Bineînţeles că s-a sinucis.
Bărbatul mai în vârstă şi-a îngropat faţa în mâini.
— E cumplit! a îngânat străbătut de un fior.
— Nu, l-a contrazis Dorian Gray, nu există nimic înfioră -
tor în lucrul ăsta. Este una dintre marile tragedii romantice ale epocii noastre. De obicei, actorii duc o viaţă foarte banală.
Sunt soţi buni sau soţii fidele, sau alte plictiseli. Înţelegi ce vreau să spun – virtuţile alea mic-burgheze şi genul acela de treburi. Şi uite ce deosebită a fost Sibyl! A trăit cea mai fru -
moasă dintre tragediile ei. A fost întotdeauna o eroină. În ulti -
ma seară când a jucat – în seara când ai văzut-o tu – a jucat prost pentru că descoperise realitatea dragostei. Atâta timp cât a crezut în irealitatea ei, murea aşa cum poate muri Julieta.
Acum, a reintrat în sfera artei. A avut stofă de martiră. Moar -
tea ei demonstrează întreaga jalnică inutilitate a martiriului, 155
întreaga lui frumuseţe zadarnic irosită. Dar, după cum îţi spuneam, să nu crezi că eu nu am suferit. Dacă ai fi venit aseară într-un anumit moment, pe la cinci şi jumătate, cred, sau pe la şase fără un sfert, m-ai fi găsit plângând. Nici Harry, care era aici şi care mi-a adus vestea, nu şi-a dat seama prin ce am trecut. Am suferit enorm. Pe urmă mi-a trecut. Nu pot să repet o emoţie. Nimeni nu le poate repeta, în afara indi -
vizilor sentimentali. Basil, eşti extrem de nedrept. Ai venit aici ca să mă consolezi. Ceea ce e foarte frumos din partea ta. Şi pentru că m-ai găsit consolat eşti furios. În calitate de persoană plină de compasiune! Îmi evoci o istorioară pe care mi-a spus-o Harry despre un filantrop care şi-a petrecut două -
zeci de ani din viaţă încercând să îndrepte o nedreptate, sau să schimbe o lege injustă – nu mai ţin minte ce era. În cele din urmă a izbutit, dar nimic nu se putea măsura cu deziluzia lui. Nu mai avea nimic de făcut, aproape că a murit de ennui 1 şi s-a transformat într-un mizantrop inveterat. Şi, dragă bătrâne Basil, dacă ţii într-adevăr să mă consolezi, mai curând învaţă-mă cum să uit ceea ce s-a întâmplat sau cum să fac să consider totul dintr-un punct de vedere artistic. N-a scris Gautier2 despre La Consolation des arts?3 Îmi amintesc că într-o zi am găsit în atelierul tău o cărţulie legată în piele şi, din întâmplare, am dat peste fraza asta admirabilă. Ei bine, eu nu sunt ca tânărul acela despre care mi-ai povestit când am fost împreună la Marlow, cel care pretinde că satinul gal -
ben te consolează pentru toate mizeriile vieţii. Ador lucrurile frumoase pe care le poţi atinge şi mânui. Brocarturile vechi, bronzurile verzi, obiectele lăcuite, fildeşul sculptat, ambian -
ţele plăcute, luxul, pompa, poţi extrage multe plăceri din toate astea. Dar mai important pentru mine este temperamentul 1 Plictiseală (fr.).
2 Theophile Gautier (1811-1872), poet şi prozator francez.
3 Consolarea prin arte (fr.).
156
artistic pe care aceste lucruri îl creează sau, în orice caz, îl scot la suprafaţă. A deveni spectatorul propriei tale vieţi, spune Harry, înseamnă să evadezi din toate suferinţele vieţii. Ştiu că te surprinde să mă auzi vorbind astfel. Tu nu ţi-ai dat seama cum am evoluat. Când m-ai cunoscut tu, eram un băieţandru de şcoală. Acum sunt un bărbat. Am pasiuni noi, gânduri noi, idei noi. Sunt altul, dar asta nu înseamnă că
trebuie să mă placi mai puţin. M-am schimbat, dar tu trebuie să rămâi prietenul meu pentru totdeauna. Desigur că ţin foarte mult la Harry, dar ştiu că tu eşti mai bun decât el.
Nu eşti mai puternic – eşti foarte înspăimântat de viaţă –, dar eşti mai bun decât el. Şi ce bine ne simţeam împreună!
Nu mă părăsi, Basil, şi nu te certa cu mine. Sunt aşa cum sunt. Nu mai am nimic de adăugat.
Pictorul s-a simţit ciudat de mişcat. Băiatul îi era nespus de drag şi personalitatea lui marcase marele punct de cotitură
în arta lui. Nu suporta ideea de a-l mai mustra. La urma urmei, indiferenţa lui putea să fie o simplă fază trecătoare.
Avea atâtea părţi bune, atâtea trăsături de nobleţe.
— Bine, Dorian, a răspuns în cele din urmă cu un surâs trist, de azi încolo n-am să-ţi mai vorbesc de lucruri urâte.
Sper numai că numele tău n-o să fie asociat cu treaba asta.
Ancheta are loc în după-amiaza asta. Ai fost convocat?
Dorian a clătinat din cap şi o expresie de iritare i-a traversat chipul la auzul cuvântului „anchetă“. Era ceva atât de brutal şi de vulgar în astfel de chestiuni.
— Nu mi se cunoaşte numele, a răspuns.
— Dar ea, desigur, ţi-l cunoştea.
— Numai numele de botez şi sunt sigur că nu l-a comu -
