nicat nimănui. Mi-a povestit odată că toţi sunt curioşi să
afle cine sunt şi că ea le răspunde, invariabil, că numele meu e Făt-Frumos. Ceea ce era drăguţ din partea ei. Basil, trebuie să-mi faci un portret al lui Sibyl. Aş dori să am ceva mai 157
concret legat de ea decât amintirea câtorva sărutări şi câteva frânturi de vorbe duioase.
— O să încerc, Dorian, dacă doreşti. Dar trebuie să vii să-mi pozezi tu, personal, din nou. Fără tine nu pot face nimic.
— Basil, nu am să-ţi mai pozez niciodată. E imposibil! a exclamat băiatul, retrăgându-se.
Pictorul l-a privit mirat.
— Ce aiureală, dragul meu băiat. Vrei să spui că nu-ţi place portretul pe care ţi l-am făcut? Unde e? De ce i-ai pus paravanul în faţă? Dă-mi voie să mă uit la el. E lucrul cel mai bun pe care l-am făcut vreodată. Dă paravanul la o parte, Do -
rian. Ce oribil din partea servitorului tău să ascundă în felul ăsta opera mea! Când am intrat în camera asta am avut senzaţia că e ceva schimbat.
— Servitorul meu nu are nici o vină, Basil. Doar nu-ţi închipui că-l las pe el să-mi aranjeze camera. Uneori îmi aranjează florile – la asta se reduce totul. Nu, eu am pus paravanul. Lumina cădea prea puternic pe portret.
— Prea puternic? În nici un caz, dragul meu. Era plasat într-un loc admirabil. Lasă-mă să mă uit la el.
Hallward s-a îndreptat spre colţul unde se găsea tabloul.
Un strigăt de groază a scăpat de pe buzele lui Dorian Gray, care s-a repezit între pictor şi paravan şi a pălit vizibil.
— Basil, nu trebuie să te uiţi la portret, nu vreau să te uiţi.
— Să nu mă uit la propria mea lucrare? Nu vorbeşti serios.
De ce să n-o privesc? a întrebat Hallward râzând.
— Basil, pe cuvântul meu de onoare, dacă încerci să te uiţi la tablou, nu mai vorbesc cu tine câte zile oi mai avea. Îţi declar foarte serios. Nu-ţi dau nici o explicaţie şi să nu-mi ceri vreuna. Dar ţine minte, dacă atingi paravanul, totul s-a sfârşit între noi.
158
Hallward era năucit. S-a uitat cu o privire uluită la Dorian Gray. Nu-l mai văzuse niciodată în asemenea stare. Era alb ca varul din cauza mâniei. Îşi încleştase pumnii şi pupilele ochilor arătau ca două discuri de foc albastru. Tremura tot.
— Dorian!
— Nu-mi vorbi!
— Dar ce s-a întâmplat? Bineînţeles că n-am să mă uit la el dacă nu vrei, i-a spus cu răceală, răsucindu-se şi îndrep -
tându-se spre fereastră. Dar mi se pare complet absurd să
n-am voie să mă uit la lucrarea mea, mai cu seamă că am de gând să o expun în toamnă la Paris. Va fi necesar, proba -
bil, să-i mai dau un lac, aşa încât tot o să trebuiască să o văd într-o zi, şi de ce nu azi?
— Să o expui! Ai de gând s-o expui? a exclamat Dorian Gray, simţindu-se năpădit de un soi de groază. Să i se dezvă -
luie lumii secretul lui? O să caşte oamenii ochii la misterul vieţii lui? Era cu neputinţă. Ceva – nu ştia ce anume – trebuia făcut fără întârziere.
— Da, presupun că n-ai nimic împotrivă. Georges Petit vrea să-mi adune cele mai bune tablouri pentru o expoziţie specială care va avea loc în rue de Sèze şi se va inaugura în prima săptămână din octombrie. Portretul tău va lipsi de aici o singură lună. Bănuiesc că te poţi dispensa cu uşurinţă
de el în intervalul dat. De altfel, vei fi, fără îndoială, plecat din oraş. Şi dacă-l ţii mereu în spatele unui paravan, înseamnă
că nu prea eşti ataşat de el.
Dorian Gray şi-a dus mâna la frunte. I se scurgeau picuri de transpiraţie. Se simţea pe muchia unei mari primejdii.
— Cu o lună în urmă afirmai că pentru nimic în lume nu l-ai expune, i s-a adresat disperat. Ce te-a făcut să te răz gân -
deşti? Voi, oamenii care pretindeţi că sunteţi consecvenţi, aveţi la fel de multe capricii ca şi ceilalţi. Singura diferenţă
constă în lipsa de sens a capriciilor voastre. Nu e posibil să
159
fi uitat că m-ai asigurat solemn că pentru nimic în lume n-ai trimite portretul la vreo expoziţie. I-ai spus şi lui Harry acelaşi lucru.
S-a oprit brusc din vorbă şi o licărire de lumină i s-a aprins în ochi. Şi-a adus aminte că Lordul Henry îi spusese odată, jumătate în glumă, jumătate în serios: „Dacă doreşti cândva un sfert de oră de ciudat amuzament, cere-i lui Basil să-ţi povestească de ce nu vrea să expună portretul tău. Mie mi-a povestit şi a fost o revelaţie“. Da, poate că şi Basil avea se -
cretul lui. O să-l pună la încercare.
— Basil, a început el, apropiindu-se şi privindu-l drept în ochi, fiecare dintre noi are un secret. Spune-mi-l pe al tău şi eu am să ţi-l spun pe al meu. Din ce motiv ai refuzat să-mi expui portretul?
Pictorul a tresărit fără să vrea.
— Dorian, dacă ţi l-aş spune aş scădea în ochii tăi şi, cu certitudine, ai râde de mine. N-aş putea să îndur nici una, nici alta. Dacă doreşti să nu mă mai uit niciodată la portretul tău, mă declar mulţumit. Voi putea întotdeauna să mă uit la tine, cel real. Dacă tu doreşti ca opera cea mai bună pe care am realizat-o vreodată să fie ascunsă de ochii oamenilor, mă
