mai încerce niciodată să invoce printr-o rugăminte o forţă
ocultă. Dacă portretul trebuia să se modifice, n-are decât să
se modifice. Asta-i tot. De ce să încerce să pătrundă prea adânc în chestiunea asta?
Şi va fi o adevărată plăcere să-l urmărească. Însemna să-şi urmărească spiritul în cele mai tainice ascunzişuri. Portre -
tul va fi pentru el cea mai magică dintre oglinzi. Aşa cum îi 151
revelase propriul trup, tot aşa îi va revela şi propriul suflet.
Şi când peste portret se va lăsa iarna, el se va afla încă la mar -
ginea oscilantă dintre primăvară şi vară. Când sângele i se va scurge din obraji, lăsând în urmă-i o mască lividă ca varul şi pleoape grele ca plumbul, el îşi va menţine strălucirea ado -
lescenţei. Nici o floare din buchetul frumuseţii lui nu se va ofili. Nici o pulsaţie a vieţii lui nu-şi va încetini vreodată
ritmul. Asemenea zeilor vechilor greci va fi viguros, agil şi voios. Ce importanţă avea ce se întâmpla cu imaginea co -
lorată de pe pânză? El avea să fie în deplină siguranţă. Asta era totul.
A tras paravanul înapoi, în faţa portretului, zâmbind, şi s-a dus în dormitor unde valetul îl şi aştepta. O oră mai târ ziu se găsea la operă şi Lordul Henry se înclina peste scaunul lui.
Capitolul 9
A doua zi dimineaţa, în timp ce-şi lua micul dejun, a pri -
mit vizita lui Basil Hallward.
— Dorian, ce bine îmi pare că te-am găsit, i-a spus cu o voce gravă. Am fost aici şi aseară şi mi s-a spus că eşti la operă.
Bineînţeles, am ştiut că era imposibil. Dar ar fi trebuit să
laşi vorbă unde poţi fi găsit. Am trecut printr-o seară îngro -
zitoare, pe jumătate speriat ca o tragedie să nu fie urmată de o a doua tragedie. Ar fi trebuit să-mi telegrafiezi sau să mă
chemi din primul moment când ai aflat vestea. Eu am citit-o întâmplător în ediţia de seară a jurnalului Globe pe care am găsit-o la club. Am venit de îndată aici, şi am fost disperat că nu te-am găsit. Nu pot să-ţi spun cât de dărâmat sunt de întreaga chestiune. Ştiu cât suferi tu. Dar unde te-ai dus aseară? Ai fost la mama fetei? Un moment m-am gândit să
vin şi eu acolo după tine. Au dat adresa în ziar. Undeva prin Euston Road, nu? Dar m-am temut să nu fiu inoportun în mijlocul unei dureri pe care nu puteam să o alin. Sărmana femeie! În ce stare trebuie să fie! Unicul ei copil! Ce spune despre ceea ce s-a întâmplat?
— Dragă Basil, de unde vrei să ştiu? a bombănit Dorian Gray, sorbind un vin palid gălbui dintr-o delicată cupă de sticlă veneţiană ornată cu bobiţe aurii şi adoptând o mină
foarte plictisită. Am fost la operă. Ar fi trebuit să vii şi tu. Am întâlnit-o pentru prima oară pe Lady Gwendolen, sora lui 153
Harry. Am stat în loja ei. E absolut încântătoare şi Patti a cântat divin. Nu-mi vorbi despre subiecte sinistre. Dacă nu vorbeşti despre un anumit lucru e ca şi cum nu s-a întâmplat.
Aşa cum spune şi Harry, vorbirea conferă realitate lucrurilor.
Trebuie doar să-ţi menţionez că ea nu era unicul copil al femeii. Există şi un fiu, un tip simpatic bănuiesc. Dar nu-i actor. E marinar, sau aşa ceva. Şi acum vorbeşte-mi despre tine, ce mai pictezi?
— Ai fost la operă? a repetat Hallward vorbind foarte încet şi cu o notă de durere încordată în glas. Ai fost la operă
în timp ce Sibyl Vane zăcea moartă într-o încăpere sordidă?
Poţi să-mi vorbeşti despre altă femeie că e încântătoare şi despre Patti că a cântat divin, înainte ca fata pe care ai iubit-o să cunoască liniştea unui mormânt în care să doarmă? Vai de mine, omule, trupuşorul ei alb mai are de trecut prin orori!
— Opreşte-te, Basil! Nu vreau să aud! a strigat Dorian să -
rind în picioare. Nu-mi vorbi despre asemenea lucruri. Ce a fost, a fost. Ce a trecut, ţine de trecut.
— Pentru tine ziua de ieri e trecutul?
— Ce legătură are scurgerea reală a timpului cu ceea ce s-a întâmplat? Numai oamenii superficiali au nevoie de ani întregi ca să depăşească o emoţie. Un om stăpân pe sine poate pune capăt unei dureri cu aceeaşi uşurinţă cu care îşi inven -
tează o nouă plăcere. Nu vreau să fiu robul emoţiilor mele.
Vreau să le folosesc, să le gust şi să le domin.
— Dorian, ce spui tu e îngrozitor! Ceva te-a schimbat com plet. De arătat arăţi exact ca acel băiat minunat care venea zi de zi în atelierul meu ca să-mi pozeze. Dar pe atunci erai simplu, natural şi afectuos. Erai creatura cea mai pură din întregul univers. Şi acum, nu ştiu ce a dat peste tine. Vor beşti ca şi cum ai fi lipsit de inimă, de compasiune. E influenţa lui Harry, îmi dau seama.
154
Băiatul s-a îmbujorat şi, îndreptându-se spre fereastră, a privit câteva momente grădina verde, fremătândă, scăldată
în soare.
— Basil, a vorbit în cele din urmă, îi datorez foarte mult lui Harry, mai mult decât îţi datorez ţie. Tu m-ai învăţat doar să fiu vanitos.
