— Cu ce vă pot ajuta, domnule Gray? a întrebat frecân -
du-şi mâinile grăsune, pistruiate. E o onoare pentru mine să
vin personal la dumneavoastră. Tocmai am primit o frumu -
seţe de ramă, domnule. Am pus mâna pe ea la o vânzare.
Veche, florentină. Provine din reşedinţa Fonthill, aşa cred. Ad -
mirabilă pentru o pictură cu subiect religios, domnule Gray.
— Îmi pare rău, domnule Hubbard, că ţi-ai dat osteneala să vii până aici. O să trec cu siguranţă pe la dumneata să văd rama – deşi în prezent nu mă dau în vânt după artă religi -
oasă –, dar azi doresc doar să urc un tablou la ultimul etaj al casei. E foarte greu, aşa că m-am gândit să-ţi cer să-mi împru -
muţi vreo doi din oamenii dumitale.
— Nici o problemă, domnule Gray. Sunt încântat să vă
pot fi de folos. Care-i opera de artă, domnule?
— Asta, a răspuns Dorian, dând la o parte paravanul. Pu -
teţi s-o mutaţi aşa cum e, acoperită? M-am temut să nu se zgârie cumva pe parcursul transportului.
— Nici o greutate, domnule, l-a asigurat jovialul rămar, înce pând, împreună cu ajutorul lui, să desprindă tabloul 168
din lanţurile lungi de alamă de care era suspendat. Şi unde să-l ducem, domnule Gray?
— Dacă-mi dai voie, domnule Hubbard, o să vă conduc eu. Sau poate c-ar fi mai bine să treci dumneata în faţă. E
chiar la ultimul etaj. O să folosim scara principală pentru că
e mai lată.
Le-a ţinut uşa deschisă până au ajuns în hol, de unde au început să urce scara. Rama foarte elaborată îngreunase mult tabloul şi, din când în când, punea şi Dorian mâna să-i ajute, în ciuda protestelor mieroase ale domnului Hubbard, care cu mentalitatea lui de meseriaş nu suporta să vadă un gen -
tleman făcând ceva util.
— E greu, nu glumă, domnule, a gâfâit omuleţul când s-au oprit pe palierul de sus. Şi şi-a şters fruntea lucioasă.
— Da, mă tem că-i cam greu, a murmurat Dorian, în timp ce descuia uşa, dând la iveală încăperea care avea să adă -
postească curiosul secret al vieţii lui şi să-i ascundă sufletul de ochii celorlalţi oameni.
Nu mai intrase de mai bine de patru ani în camera aceea care, la început folosise drept sală de joacă, în copilăria lui, şi apoi, când crescuse, devenise sală de studiu. Era o cameră
vastă, bine dimensionată, construită special de răposatul Lord Kelso pentru unicul său nepot pe care, din cauza ciu -
datei asemănări cu mama lui, precum şi din alte motive, nu-l putuse niciodată suferi şi dorea să-l ţină la distanţă.
Camera i se părea lui Dorian foarte puţin schimbată. Iată
uriaşul cassone 1 italienesc, pictat cu scene fantastice şi împo -
dobit cu reliefuri aurite, acum tocite, în care se ascundea în copilărie. Uite şi biblioteca din lemn lucios, plină de cărţile lui de şcoală, cu colţurile îndoite. Pe peretele din spate atârna aceeaşi tapiserie flamandă zdrenţuită, în care un rege şi o regină decoloraţi jucau şah într-o grădină, în timp ce o ceată
1 Scrin (it.).
169
de vânători călăreau pe lângă ei, ţinând pe încheietura mâinii înmănuşate câte un şoim cu capul acoperit de o glugă. Cât de proaspete îi erau toate în amintire! În timp ce-şi plimba privirile prin încăpere, îi revenea în minte fiecare moment din copilăria lui singuratică. Evoca puritatea neîntinată a adolescenţei lui şi găsea abject faptul că tocmai aici urma să
fie ascuns fatalul portret. Cât de puţin se gândise pe acele vre -
muri, acum moarte, la ce-i va rezerva viaţa!
Dar în toată casa nu exista un loc mai sigur în care să
poată feri portretul de ochii iscoditori. Cheia era în buzunarul lui şi nimeni n-ar fi putut intra. Îndărătul giulgiului violet, chipul pictat pe pânză putea să devină bestial, îndobitocit de băutură, imund. Ce conta? Nimeni n-ar fi putut să-l vadă.
Nici el n-o să-l vadă. De ce să contemple hidoasa descompu -
nere a sufletului său? El îşi va păstra tinereţea – era de ajuns.
Şi apoi, nu s-ar putea, oare, ca până la urmă, firea lui să se în drepte? Nu exista nici un motiv pentru care viitorul să fie atât de ruşinos. Poate că o să se ivească în viaţa lui vreo iubire care o să-l purifice, o să-l apere de păcatele acelea care păreau de pe acum să-l furnice în spirit şi în carne – acele păcate cu -
rioase, încă nedefinite, al căror mister le conferea subtilitatea şi farmecul. Poate că, într-o bună zi, grimasa de cruzime o să se şteargă de pe buzele roşii, sensibile, şi atunci va putea arăta lumii întregi capodopera lui Basil Hallward.
