Nu, era un lucru imposibil. Ceas de ceas şi săptămână de săptămână chipul de pe pânză îmbătrânea. Poate că ar scăpa de hidoşenia păcatelor, dar îl aştepta hidoşenia bătrâneţii.
Obrajii o să i se scofâlceasă sau o să se fleşcăiască. În jurul ochilor, care nu vor mai străluci, se vor încreţi labele de gâscă, urâţindu-l. Părul o să-şi piardă strălucirea, gura o să i se caşte sau o să-i atârne, o să arate blegită sau băloasă, cum sunt gurile bătrânilor. Gâtul o să-i fie zbârcit, mâinile reci străbătute de vene albastre, trupul diform, aşa cum şi-l amintea pe bunicul 170
care fusese atât de sever cu el în copilărie. Da, portretul tre -
buia ascuns. Nu exista altă soluţie.
— Te rog, adu-l înăuntru, domnule Hubbard, a spus în silă, întorcându-se spre cei doi. Scuză-mă că te-am ţinut atâta.
M-am lăsat furat de alte gânduri.
— Întotdeauna îmi prinde bine o clipă de odihnă, dom -
nule Gray, l-a asigurat meşterul care încă nu îşi recăpătase respiraţia. Unde să-l aşezăm, domnule?
— A, oriunde. Aici e bine. Nu mai vreau să-l atârn. Spriji -
nă-l de perete. Mulţumesc.
— Pot să arunc şi eu o privire la opera de artă, domnule?
Dorian a tresărit.
— Nu cred că o să te intereseze, domnule Hubbard, a răs -
puns, ţinându-l pe om sub observaţie. Era gata să sară la el şi să-l doboare dacă ar fi îndrăznit să ridice superbul linţoliu care ascundea taina vieţii lui. Nu vreau să te mai deran jez acum. Îţi sunt foarte îndatorat pentru amabilitatea de a fi venit personal.
— Pentru puţin, pentru puţin, domnule Gray. Sunt ori -
când la dispoziţia dumneavoastră, domnule.
Şi domnul Hubbard a pornit bocănind pe scări în jos, urmat de ajutorul lui care întorcea mereu capul spre Dorian, privindu-l cu o expresie de mirare pe faţa lui grosolană, pocită. Nu mai văzuse în viaţa lui un om atât de minunat.
Când zgomotul paşilor a încetat, Dorian a încuiat uşa şi şi-a vârât cheia în buzunar. Acum se simţea în siguranţă.
Nimeni nu o să mai privească vreodată oroarea aceea. Nici un alt ochi, în afară de ochii lui, n-o să vadă vreodată mâr -
şăviile lui.
Întors în bibliotecă a constatat că tocmai trecuse de orele cinci şi ceaiul îi şi fusese servit. Pe o măsuţă dintr-un lemn negru parfumat, bogat incrustat cu sidef – un dar de la Lady Radley, soţia tutorelui său, o doamnă drăguţă, de profesie 171
invalidă, care-şi petrecuse iarna precedentă la Cairo –, a văzut un bilet de la Lordul Henry, alături de o carte legată în car -
ton galben, cu coperta uşor uzată şi colţurile pătate. Un exem plar din ediţia de seară a St. James’s Gazette fusese aşezat pe tava de ceai. Era clar că Victor se întorsese. Dorian s-a în -
trebat dacă s-o fi întâlnit cumva în hol cu meşterii care ple -
cau şi i-o fi tras de limbă ca să afle ce făcuseră acolo. Fără
îndoială, va observa lipsa tabloului – o fi observat-o când a aranjat serviciul de ceai. Paravanul nu fusese dus înapoi la locul lui şi pe perete apăruse un spaţiu gol. Poate că într-o noapte o să se furişeze până sus şi o să încerce să forţeze uşa.
E cumplit să ştii că ai un spion în casa ta. Auzise de oameni bogaţi care fuseseră toată viaţa şantajaţi de câte un servitor care citise o anumită scrisoare, auzise un crâmpei de conversa -
ţie sau şterpelise o carte de vizită cu o anumită adresă sau găsise sub o pernă o floare ofilită ori o fâşie de dantelă mototolită.
A oftat şi, după ce şi-a turnat puţin ceai, a deschis biletul Lordului Henry. Îl anunţa doar că-i trimite ediţia de seară
a jurnalului şi o carte care s-ar putea să-l intereseze şi preciza că la opt şi un sfert va fi la club. A luat, lenevos, gazeta şi a răsfoit-o. La pagina a cincea i-a atras atenţia un semn făcut cu creionul roşu. Indica următorul paragraf: ANCHETĂ ÎN LEGĂTURĂ CU O ACTRIŢĂ
Azi-dimineaţă a avut loc la Bell Tavern Hoxton Road o anchetă prezidată de domnul Danby, procurorul distric -
tual, legată de moartea lui Sibyl Vane, o tânără actriţă
an gajată recent la Royal Theatre, Holborn. Verdictul emis a fost: moarte în urma unui accident. A fost încon -
jurată de multă compasiune mama decedatei, care a fost extrem de afectată când a depus propria mărturie, precum şi când a auzit-o pe cea a doctorului Birrell, care a executat autopsia cadavrului.
172
Dorian s-a încruntat, a rupt ziarul în două, apoi a traversat camera şi a aruncat fâşiile. Ce urât era totul! Şi ce oribil de reale apăreau faptele astea de urâţenie! Era puţin supărat pe Lordul Henry pentru că-i trimisese articolul. Şi ce stupid din partea lui să-l însemne cu creionul roşu. Ar fi putut să-l citească Victor. Ştia suficientă engleză cât să-l poată înţelege.
Poate că îl şi citise şi începuse să suspecteze ceva. Dar ce importanţă avea? Ce legătură putea exista între Dorian Gray şi moartea actriţei Sibyl Vane? Nu avea de ce să se teamă.
Doar nu Dorian Gray a ucis-o.
Pe urmă i-au căzut ochii pe cartea galbenă trimisă de Lordul Henry. S-a întrebat ce-o fi fost. S-a îndreptat spre măsuţa octogonală de culoarea perlei, care-i evoca întotdea -
una stupul unor bizare albine egiptene, construit din argint, şi luând cartea s-a trântit într-un fotoliu şi a început s-o răsfoiască. După câteva minute era absorbit de volum. Era cea mai stranie carte pe care o citise vreodată. Avea senzaţia că toate păcatele omeneşti defilau mute prin faţa lui, înveş -
