pe cei adormiţi, dar care neapărat trebuie să izgonească som -
nul din peştera lui violetă. Se ridică văl după văl de ceaţă
fumurie şi, treptat, lucrurilor li se restituie contururile şi culo -
rile, şi, sub ochii noştri, zorii recreează lumea după anticul ei tipar. Palidele oglinzi îşi recapătă viaţa lor mimată. Lumâ -
nările fără flacără adastă acolo unde le-am lăsat şi, alături, cartea cu paginile pe jumătate tăiate pe care am citit-o, sau floarea legată cu sârmă pe care am purtat-o la bal, sau scrisoa -
rea pe care ne-am temut să o citim, sau pe care am citit-o de prea multe ori. Nimic nu pare să fie schimbat. Din irealitatea umbrelor nopţii se încheagă realitatea vieţii pe care o cunoaş -
tem. Trebuie să o reluăm de acolo de unde am întrerupt-o şi, deodată, ne năpădeşte teribila necesitate a continuităţii în acelaşi obositor ciclu de deprinderi stereotipe, sau ne cu -
prinde dorinţa aprigă ca, într-o bună dimineaţă, pleoapele să ni se deschidă peste o lume pe care noaptea a remodelat-o pentru plăcerea noastră, o lume în care lucrurile ar avea forme şi culori proaspete, o lume diferită, care ar poseda alte taine, o lume în care trecutul n-ar avea loc sau ar ocupa un spaţiu infim, sau n-ar supravieţui sub forma conştientă a obligaţiilor sau a regretelor, a rememorării chiar şi a clipelor de bucurie cu doza lor de amărăciune sau a plăcerilor cu doza lor de suferinţă.
Crearea unei astfel de lumi i se părea lui Dorian Gray că
ar constitui adevăratul ţel, sau unul dintre adevăratele ţeluri ale vieţii; şi în avida lui căutare de senzaţii, ar fi fost ceva şi nou şi delectabil în acelaşi timp, şi ar fi posedat acel element de stra nietate esenţial atitudinii romantice. Adeseori adopta anumite tipare de gândire, conştient că erau străine de natura 180
lui, şi se abandona influenţelor lor subtile, pentru ca, după ce le sesiza coloritul şi îşi satisfăcea curiozitatea intelectuală, să le abandoneze cu acea curioasă indiferenţă, compatibilă totuşi cu ardoarea temperamentală, ba chiar, conform unor psiho -
logi moderni, fiind o condiţie a ei.
La un moment dat, s-a zvonit că ar avea de gând să se ală -
ture credinţei romano-catolice; e cert că ritualul romano-ca tolic constituia o veche atracţie a lui. Sacrificiul zilnic, realmente mult mai distructiv decât toate jertfele lumii antice, îl stârnea prin superba-i respingere a evidenţei simţurilor, prin simpli -
tatea primitivă a elementelor sale, precum şi prin eternul patos al tragediei umane pe care încerca să-l simbolizeze. Îi făcea plăcere să îngenuncheze pe dalele de marmură rece şi să-l urmărească pe preot, înveşmântat în odăjdiile-i ţepene şi împovărate, ridicând lent, cu mâinile-i albe, vălul taberna -
culului, sau înălţând potirul în formă de felinar bătut în pietre scumpe, adăpostind acea coajă străvezie despre care uneori refuzăm să credem că ar fi într-adevăr panis caelestis, pâinea îngerilor; sau, înfăşurat în straiele patimilor lui Cristos, rupând anafura şi lovindu-se cu pumnii în piept pentru păcatele lui.
Cădelniţele fumegânde pe care băieţii solemni, îmbrăcaţi în cămăşi şi dantelă albă, le legănau în aer ca pe nişte flori imense, aurite, exercitau, la rândul lor, o fascinaţie asupra lui. Şi când ieşea din biserică, obişnuia să se uite întrebător la confesiona -
lele negre, tânjind să se afle în semiobscuritatea unuia dintre ele şi să asculte femei şi bărbaţi care şopteau printre gratiile tocite adevărata poveste a vieţii lor.
Dar Dorian nu a căzut niciodată în greşeala de a-şi frâna dezvoltarea intelectuală prin acceptarea oficială a vreunei dogme sau a vreunui sistem, sau de a confunda o casă în care poţi locui o viaţă cu un han unde poţi petrece doar răgazul unei nopţi sau a câteva ceasuri dintr-o noapte golită de stele, cu o lună care se zbate în chinurile facerii. Misticismul, cu 181
admirabila sa abilitate de a transforma lucrurile comune în fapte stranii, şi cu subtilul său caracter antonimic ce pare să-l însoţească perpetuu, i-a făcut impresie timp de un sezon, şi tot pentru un scurt timp s-a simţit atras de doctrinele ma -
terialiste ale mişcării darwiniste din Germania1, şi a încercat o curioasă plăcere în a trasa originea gândirii şi pasiunilor omeneşti într-o celulă sidefie din creier sau în vreun nerv albicios din trup, delectându-se cu concepţia absolutei depen -
denţe a spiritului de anumite condiţii fizice, morbide sau sănă -
toase, normale sau patogene. Dar, aşa cum am mai spus, nici o teorie despre viaţă nu i se părea a fi la înălţimea vieţii în sine.
Era acut conştient că toate speculaţiile intelectuale sunt gău -
noase dacă nu sunt asociate cu acţiunea şi cu expe rienţa. Ştia că simţurile, în aceeaşi măsură ca şi sufletul, ascund mis terele lor spirituale.
Şi la un moment dat a început să studieze parfumurile şi tainele fabricării lor, distilând uleiuri puternic mirositoare şi arzând răşini odorifere ale arborilor din Orient. A constatat că nu există impuls spiritual care să nu-şi aibă un pandant în viaţa senzorială şi a pornit să le descopere relaţiile; se întreba de ce anume tămâia te îmbie spre misticism, chihlimbarul îţi stârneşte pasiunile, violetele îţi trezesc amintirea roman -
ţiozităţilor apuse, moscul îţi tulbură creierul, şi champaka2
îţi mânjeşte imaginaţia. S-a străduit să elaboreze o adevărată
psihologie a parfumurilor, să evalueze feluritele influenţe ale rădăcinilor plăcut mirositoare, ale florilor parfumate încărcate cu polen, ale balsamurilor aromate, ale lemnului din pădurile întunecate şi înmiresmate, ale nardului care te 1 Teoria evoluţionistă a lui Darwin a avut, la început, un puternic ecou în Germania.
2 În următoarele rânduri sunt menţionate minerale, plante, rădă -
cini din Orient folosite la distilarea parfumurilor şi ale căror denumiri nu au echivalent în limba română.
182
îmbolnăveşte, ale hoveniei care îţi ia minţile, ale arborilor aloe despre care se spune că-ţi alungă melancolia din suflet.
Altă dată s-a dedicat trup şi suflet muzicii şi a oferit o serie de concerte neobişnuite într-o sală prelungă, cu grinzi, un tavan roşu-aprins şi pereţi lăcuiţi în verde-oliv, concerte în care nişte ţigani exaltaţi scoteau o muzică sălbatică din micile lor ţitere, sau tunisieni gravi, înfăşuraţi în şaluri galbene, ciu -
peau strunele încordate ale unor lăute monstruoase, sau negri rânjitori băteau monoton în nişte tobe de aramă, sau, ghe -
muiţi pe covoraşe stacojii, indieni slăbănogi cu turbane pe cap suflau în fluiere lungi de trestie sau de alamă şi vrăjeau, sau se prefăceau a vrăji, nişte şerpi lungi, cu glugi pe capete, nişte oribile vipere cu corn. Intervalele brutale şi discordanţa stridentă a muzicilor barbare îi trezeau senzaţii ciudate atunci când graţia lui Schubert, melodioasele duioşii ale lui Chopin şi impunătoarele armonii ale lui Beethoven nu-i mai impre -
sionau urechea. Colecta din toate colţurile lumii cele mai stranii instrumente care puteau fi găsite fie în mormintele nea murilor pierite, fie de la triburile sălbatice care supravie -
ţuiseră contactului cu civilizaţia vestică; îi plăcea să le atingă
sau să le încerce. Reuşise să-şi procure misteriosul juruparis al indienilor de pe Rio Negro, pe care femeile nu au voie să-l folosească, şi nici tinerii n-au îngăduinţa să-l vadă decât după
ce postesc şi sunt supuşi unui ritual de purificare; avea urnele de pământ ale peruvienilor din care se aud ţipete ascuţite de păsări, şi fluierele confecţionate din oase omeneşti, pe care Alfonso de Ovalle le-a auzit în Chile, şi bucăţi de rocă verde sonoră din regiunea Cuzco, care scoteau un sunet nespus de dulce. Avea tigve de dovleac pictate şi umplute cu pie -
