Oricum, vinovatul era Narborough. Era îngrozitor de miop şi nu-i nici o bucurie să ai un soţ care nu vede niciodată nimic.“

Musafirii din acea seară erau cam anoşti. De fapt, i-a expli -

cat ea lui Dorian pe după un evantai foarte uzat, una dintre fiicele ei măritate venise pe neaşteptate să o viziteze şi, colac peste pupăză, îşi adusese şi soţul.

— Găsesc că e un gest foarte inoportun din partea ei, dragă, i-a şoptit. Desigur că eu stau la ei în fiecare vară după ce mă

întorc de la Homburg, dar e normal ca o femeie în vârstă să

aibă nevoie de aer curat. În plus, îi mai înviorez un pic. N-ai idee ce existenţă duc ei acolo. Viaţa de ţară sănătoasă şi de nimic atinsă. Se scoală cu noaptea-n cap, pentru că au atâtea de făcut, şi se culcă odată cu găinile, pentru că n-au la ce să

se gândească. N-a mai existat pe acolo vreun scandal de pe vremea reginei Elisabeta, şi în consecinţă, imediat după cină

adorm cu toţii. Să nu te aşezi la masă lângă vreunul din ei.

Aşază-te lângă mine şi amuză-mă.

Dorian a bolborosit un compliment curtenitor şi şi-a plim -

bat privirea în jur. Era, fără doar şi poate, o adunătură anodină.

Pe doi dintre oaspeţi nu-i văzuse niciodată şi în rest erau Ernest Harrowden, una dintre mediocrităţile acelea între două vârste, comună cluburilor londoneze, care nu are duşmani, dar e total 1 Spirit (fr.).

232

antipatizată de prieteni; Lady Ruxton, o femeie înzorzonată, în vârstă de patruzeci şi şapte de ani, cu un nas coroiat, care încerca mereu să o facă pe dama compromisă, dar era atât de plată, încât, spre marea ei deznădejde, nimeni nu putea crede nimic rău despre ea; apoi doamna Erlynne, un nimeni băgăcios, foarte atractiv peltică şi cu un păr de un roşu veneţian; Lady Alice Chapman, fiica gazdei, o femeie lipsită de strălucire şi de gust la îmbrăcăminte, cu una din feţele acelea caracteristic englezeşti, pe care, dacă ai văzut-o o dată, nu ţi-o mai aminteşti niciodată, şi soţul ei, o creatură cu obraji roşii şi favoriţi albi, care, asemenea multor din cate goria lui, credea că o jovialitate gălăgioasă poate ţine locul unei totale lipse de idei.

Dorian regreta că venise, până când Lady Narborough, pri vind la ceasul de bronz aurit care-şi etala curbele vulgare pe poliţa căminului drapată în mov, a exclamat:

— Ce urât din partea lui Henry Wotton că întârzie atâta!

I-am trimis la întâmplare o invitaţie azi-dimineaţă, dar mi-a promis sincer că n-o să mă dezamăgească.

Era o consolare că urma să vină şi Harry şi, când s-a des -

chis uşa şi a auzit vocea înceată, melodioasă, dând farmec unei scuze nesincere, a simţit că-i trece plictiseala.

Dar la cină n-a putut mânca nimic. Farfuriile cu mâncare rămâneau neatinse una după alta. Lady Narborough îl mustra întruna pentru ceea ce numea ea „o jignire adusă bietului Adolphe, care a compus un meniu special pentru dumneata“; Lordul Henry îi arunca din când în când câte o privire pe deasupra mesei, mirat de tăcerea lui Dorian şi de atitudinea lui distrată. Majordomul îi umplea mereu paharul cu şampanie. O sorbea febril, şi setea lui părea să se înteţească.

— Dorian, i s-a adresat în cele din urmă Lordul Henry, în timp ce se servea chaud-froid 1, ce-i cu tine în seara asta?

Nu eşti în apele tale.

1 Carne sau peşte în aspic (fr.).

233

— Cred că e îndrăgostit, a strigat Lady Narborough, şi se teme să spună ca să nu fiu eu geloasă. Şi are dreptate. Cu sigu -

ranţă că aş fi geloasă.

— Scumpă Lady Narborough, a intervenit Dorian zâm -

bind, nu am mai fost îndrăgostit de o săptămână – de fapt, de când Madame de Ferrol a plecat din oraş.

— Cum puteţi voi, bărbaţii, să vă îndrăgostiţi de fe meia aceea! Pur şi simplu nu pot să înţeleg, a exclamat bătrâna doamnă.

— Pur şi simplu pentru că îşi aminteşte de dumneavoastră

pe când eraţi o fetiţă, a lămurit-o Lordul Henry. Ea e singura legătură dintre noi şi rochiţele dumneavoastră scurte.

— Nu-şi aminteşte ea rochiţele mele, Lord Henry. Dar eu îmi amintesc foarte bine cum arăta ea la Viena, acum treizeci de ani şi ce décolletée era.

— E décolletée şi acum, i-a răspuns Lordul Henry, luând o măslină în degetele sale lungi, şi când poartă o rochie foarte elegantă arată ca o édition de luxe a unui roman ieftin franţu -

zesc. E realmente minunată şi plină de surprize. Posedă o extra -

ordinară capacitate de afecţiune faţă de familie. Când i-a murit cel de-al treilea soţ, părul i-a devenit auriu de durere.

— Harry, cum poţi spune aşa ceva? l-a întrerupt Dorian.

— E o explicaţie cât se poate de romantică, a comentat gazda râzând, Dar, Lord Henry, cel de-al treilea soţ? Doar nu vrei să spui că Ferrol e al patrulea?

— Cu siguranţă, Lady Narborough.

— Nu cred o iotă din ce spui.

— Bine, atunci întrebaţi-l pe domnul Gray. El e cel mai intim prieten al ei.

— E adevărat domnule Gray?

— Aşa mă asigură ea, Lady Narborough. Am întrebat-o dacă, asemenea frumoasei Marguerite de Navarre1 le-a îmbăl -

1 Marguerite de Navarre (1553-1615), celebra curtezană, pentru o vreme soţia regelui Henric al IV-lea al Franţei.

234

să mat inimile şi le-a atârnat la brâu. Mi-a răspuns că nu, pentru că nici unul dintre ei nu a avut inimă.

— Patru soţi! Pe cuvântul meu, asta-i trop de zèle 1.

— Trop d’audace 2 îi spun eu, a intervenit Dorian.

— E destul de îndrăzneaţă ca să fie în stare de orice, dragul meu. Şi cum arată Ferrol? Nu-l cunosc.

— Soţii femeilor foarte frumoase aparţin categoriei delincvenţilor, i-a răspuns Lordul Henry sorbindu-şi vinul.

Lady Harborough l-a lovit uşor cu evantaiul.