tricele care zornăiau când le scuturai, avea lungile clarin ale mexicanilor, în care interpretul nu suflă, ci inhalează zgo -
motos aerul; şi ţipătoarele ture ale triburilor de pe Amazon, prin care dau alarma santinelele care străjuiesc întreaga zi 183
în copaci şi care, se spune, pot fi auzite până la o depărtare de trei leghe; şi teponaztli care au două limbi vibrante din lemn şi în care se bate cu nişte beţe unse cu o răşină elastică, obţinută din seva lăptoasă a unei plante; clopotele yotl ale aztecilor, care atârnă ca strugurii în ciorchini, şi o tobă lungă, cilindrică, acoperită cu pielea unor şerpi uriaşi, ca acela pe care l-au văzut Diaz1 şi Cortes2 când au pătruns în templul mexican şi al cărui vaiet dureros l-au descris atât de plastic.
Pe Dorian îl fascina caracterul fantastic al acestor instrumente şi încerca o curioasă plăcere la gândul că Arta, ca şi Natura, posedă monştrii ei, obiecte cu forme bestiale şi cu glasuri hi doase. Totuşi, după un timp, s-a săturat şi de ele, şi putea fi văzut în loja lui de la operă, fie singur, fie însoţit de Lordul Henry, ascultând extaziat Tannhäuser şi văzând în preludiul acestei mari opere o reproducere a tragediei sufletului său.
Cu un alt prilej s-a apucat să studieze giuvaierurile, şi la un bal mascat a apărut în chip de Anne de Joyeuse3, Amiral al Franţei, într-un costum acoperit cu cinci sute şaizeci de perle. Capriciul acesta l-a ţinut câţiva ani în mrejele sale şi s-ar putea spune că de fapt nu l-a părăsit niciodată. Adeseori îşi petrecea o zi întreagă aranjând şi rearanjând în casete diferitele pietre pe care le colecţionase, ca, de pildă, criso -
berilul verde-oliv care se înroşeşte la lumina lămpii, cimo -
fanul cu vâna lui de argint subţire ca sârma, peridotul de culoarea fisticului, topazele trandafirii sau galbene ca vinul, rubinele roşii ca focul cu stele pâlpâitoare în patru colţuri, pietrele de scorţişoară de culoarea flăcării, spinele portocalii şi violete, ametistele cu straturile lor alternative de rubin şi safir. Iubea aurul roşu din piatra soarelui şi albul sidefiu din 1, 2 Bernal Diaz (1492 – 1581) şi Hernando Cortes (1485–1547) au cucerit Mexicul în 1519 şi au scris o istorie a cuceririi lor.
3 Anne de Joyeuse, favorit al regelui Henric al III-lea al Franţei (1551–1580).
184
piatra lunii, şi curcubeul frânt din opalul lăptos. Şi-a procurat din Amsterdam trei smaralde de o mărime şi o culoare colo -
sale, şi avea o turcoază de la vieille roche 1 care stârnea invidia tuturor cunoscătorilor.
A descoperit şi poveşti încântătoare despre giuvaieruri. În Clericalis disciplina 2 a lui Alphonso este pomenit un şarpe cu ochi de hiacint veritabil, şi în romantica istorie a lui Alexandru, cuceritorul Emathiei3 se spune că ar fi găsit în valea Iordanului şerpi „cu gulere de smarald care le creşteau pe spate“. Filostratus4 ne povesteşte că a găsit o piatră pre -
ţioasă în creierul dragonului şi că, prin asocierea unor litere de aur cu o mantie stacojie, putea cufunda fiara într-un somn profund pentru a o ucide. Conform marelui alchi mist Pierre de Boniface, diamantul îl poate face pe om invizibil, iar agata de India îl face volubil. Cornalina potoleşte furia, hiacintul îndeamnă la somn, ametistul împrăştie aburii vi -
nului. Granatul izgoneşte demonii şi hidropicusul despoaie luna de culoarea ei. Selenitul creşte şi descreşte odată cu luna, şi meloceul, care ajută la descoperirea hoţilor, nu poate fi afec -
tat decât de sângele căprioarelor. Leonardus Camillus a văzut o piatră albă extrasă din creierul unei broaşte ţestoase proas -
păt ucise, care era un antidot sigur împotriva otrăvii. Bezoarul aflat în inima unui cerb din Arabia e un farmec care poate tămădui ciuma. În cuiburile păsărilor din Arabia se găseşte aspilatul care, conform părerii lui Democrit, îl apără pe pur -
tător de primejdia focului.
1 Din vechea rocă (fr.) – obţinută din Persia, de cea mai bună
calitate.
2 Carte în care Petrus Alphonso, fost Rabin Moses Sephardi din Aragon, îşi descrie convertirea la creştinism.
3 Alexandru cel Mare (356-323 î.e.n.).
4 Flavius Filostratus (170-245), filozof sofist, autor al lucrării Heroicus.
185
La ceremonia încoronării sale, regele Ceylonului a călătorit prin oraş ţinând un rubin mare în mână. Porţile palatului lui John the Priest1 erau „confecţionate din agată
cornalină încadrată cu corn de şarpe astfel încât nimeni să
nu poată introduce otravă în palat“. Pe fronton se găseau
„două mere de aur care conţineau două rubine“ astfel încât aurul strălucea ziua şi rubinele scânteiau în lumina nopţii. În straniul romanţ al lui Lodge2, A Margarite of America, se afirmă că în iatacul reginei puteau fi văzute „toate doamnele caste din lume, cioplite în argint, privindu-se în elegante oglinzi de crisolit, rubine, safire şi smaralde verzi“. Marco Polo i-a văzut pe băştinaşii din Zipangu vârând perle roz în gurile morţilor. Un monstru marin se îndrăgostise de perla pe care scufundătorul i-a adus-o regelui Perozes; l-a măcelărit pe cel ce a furat-o şi a jelit şapte luni după perla pierdută.
Când hunii l-au ademenit pe rege într-un puţ adânc, acesta a aruncat-o şi Procopius3 ne povesteşte că nu a mai fost niciodată găsită, deşi Împăratul Anastasius a oferit o răsplată
de cinci sute de piese grele de aur pentru ea. Regele din Malabar i-a arătat unui veneţian un rozariu din trei sute patru perle, câte una pentru fiecare zeu la care se închina.
Când Ducele de Valentinois, fiul lui Alexandru al VI-lea, l-a vizitat pe Ludovic al XII-lea, regele Franţei, reiese din scrierea lui Brantôme4 a venit pe un cal, împodobit cu frunze 1 John the Priest, figură legendară a unui pelerin medieval care ar fi ajuns monarhul unui stat african.
2 Thomas Lodge (1558-1625), poet şi dramaturg englez, au torul romanţului medieval A Margarite of America (1596), plin de preţio -
zităţi.
3 Procopius (499-565), istoric bizantin; a relatat războaiele regelui Perozes.
4 Pierre de Bourdeille Brantôme (1537-1614), istoric francez, a scris Vies des dames galantes, care conţine anecdote şi relatări mon -
dene de la Curte.
186
de aur şi purtând pe cap o tichie înconjurată de două şiruri de rubine care radiau o lumină puternică. Charles al Angliei călătorea pe o şa bătută în patru sute douăzeci şi unu de dia -
mante. Richard al II-lea avea o mantie evaluată la treizeci de mii de mărci, acoperită toată cu rubine. Hall1 îl descrie pe Henric al VIII-lea, în drumul său spre Turn înainte de înco -
ronare, purtând „un veston ţesut din fir de aur în relief, brodat cu diamante şi alte pietre preţioase, iar la gât un colan greu din spinele“. Tinerii favoriţi ai lui Iacob I purtau cercei din smaralde montate în aur filigranat. Eduard al II-lea i-a dăruit favoritului său, Piers Gaveston, o armură din aur roşu bătută
în hiacint, un colan din roze de aur împodobite cu turcoaze şi o tichie parsemé 2 cu perle. Henric al II-lea purta mănuşi până la cot împodobite cu bijuterii şi avea o mănuşă pentru vânătoarea cu şoim pe care erau cusute douăsprezece rubine şi cincizeci şi două de perle orientale. Pălăria ducală a lui Charles the Rash, ultimul Duce de Burgundia din familia lui, era împodobită cu perle în formă de pară şi cu safire.
