— Dumneata ce părere ai, domnule Gray? l-a întrebat.
Dorian a şovăit o clipă, pe urmă şi-a lăsat capul pe spate şi a râs:
257
— Eu sunt întotdeauna de acord cu Harry, ducesă.
— Chiar când nu are dreptate?
— Harry are întotdeauna dreptate, ducesă.
— Şi filozofia lui te face fericit?
— Eu n-am căutat niciodată fericirea. Cine are nevoie de fericire? Eu nu caut decât plăcerea.
— Şi ai găsit-o, domnule Gray?
— Adeseori. Chiar prea des.
Ducesa a oftat:
— Eu, una, caut liniştea, a spus ea, şi dacă nu mă duc să
mă îmbrac pentru cină, nu o să am linişte în seara asta.
— Dă-mi voie să-ţi aduc nişte orhidee, i-a propus Dorian ridicându-se şi îndreptându-se spre seră.
— Flirtezi cu el în mod scandalos, i s-a adresat Lordul Henry verişoarei sale. Ar trebui să fii mai prudentă. E foarte fascinant.
— Dacă n-ar fi, n-ar exista bătălie pe el.
— Deci grecii se luptă cu grecii?
— Eu sunt de partea troienilor. S-au luptat pentru o femeie.
— Şi au fost înfrânţi.
— Există şi lucruri mai rele decât prizonieratul.
— Galopezi cu frâul liber.
— Ritmul dă viaţă, a ripostat ea.
— Diseară o să-mi notez replica asta în jurnalul meu.
— Ce anume?
— Că un copil care s-a ars iubeşte focul.
— Eu nici măcar nu m-am pârlit. Aripile mele sunt neatinse.
— Pentru că le foloseşti la orice în afară de zbor.
— Curajul a trecut de la bărbaţi la femei. E o experienţă
nouă pentru noi.
— Ai o rivală.
— Pe cine?
258
Lordul Henry a râs.
— Pe Lady Narborough, a şoptit el. Pur şi simplu îl adoră.
— Îmi creezi aprehensiuni. Apelul la antichitate e fatal pen tru noi, romanticele.
— Romantice! Deţii toate metodele ştiinţei.
— Bărbaţii ni le-au predat.
— Dar nu vi le-au explicat.
— Ne-au privit doar ca sex, l-a provocat ea.
— Sfincşi fără secrete.
