Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Nu, domnule locotenent. Cred că fac parte din secţia de sabotaj a regimentului.

— Bine dar... a fost dizolvată săptămână trecută.

— Păi tocmai asta i-a adus şi pe ei.

— Ia zi, Klein, mă iei drept un caraghios ?

— Oh, domnule locotenent...

— Tipii ăştia, pe care zici că nu-i cunoşti, pari a şti foarte bine de unde vin şi, culmea, mai ştii şi ce vor. Aşa că ce vor ?

— Nu vreţi să-i primiţi ? Arată bine, o să vedeţi.

— Zi-le să intre.

— Caporal-şef Le Nabour... Respectele mele, domnule locotenent.

— Paraşutist Guichard. Aă...

Le Nabour, un breton cu părul blond-roşcat şi cu faţa presărată

de pistrui, are misiunea să vorbească. Are reputaţia că nu mă-ntind la vorbă cu străinii, şi se simte intimidat.

— Iată ce-i, domnule locotenent...

Ia aer în piept şi se-azvârle în apă :

— Secţia de sabotaj a fost dizolvată şi, de-atunci, căutăm să ne lipim şi noi undeva, Guy Guichard şi cu mine. Am vrea să venim la dumneavoastră... Suntem specialişti în sabotai... iar eu sunt breton...

Am auzit că plecaţi în Bretania. Vreţi să ne luaţi ? Mai Sunt şi infirmier.

Băiatul e simpatic şi nu umblă cu ocolişuri. Mi-a plăcut de cum l-am văzut. Celălalt mi se pare prea tânăr : abia dacă are optsprezece ani... Şi nu i-am instruit eu. Totdeauna e riscant să introduci recruţi într-o echipă bine rodată, în ajunul meciului : înseamnă să le întinzi mina celor care vor să te bată şi să deschizi larg uşa dezordinii.

197

Edgard Thomé – Parasutati in infern

- Luaţi-ne, domnule locotenent. E mult de când vrem să venim în troop-a dumneavoastră. Ştim cum merge... dar nu ni s-a dat voie.

— Dumneata, Le Nabour, de acord. Te iau în stick-ul meu dacă

vrei. Dar doi nou-veniţi deodată, n-ar fi rezonabil... Guichard să se ducă pe la sublocotenenţii mei. Dacă cineva vrea să-l ia, n-am nimic contra.

Andre Le Nabour insistă :

— Guy şi cu mine, domnule locotenent, nu facem decât una.

Suntem împreună încă din Algeria, am dezertat amândoi din primul RCP 57, ca să venim în Anglia... şi pe dumneavoastră v-am ales.

— Asta-i bună, acum ! M-aţi ales ! Aţi ales aşa cum pui ochii pe-un căţel care-ţi place. Vreţi cumva să dau din coadă şi să latru de bucurie ?

— Domnule locotenent, nu voiam să...

— OK. Dacă e de-acord Klein, vă iau pe-amândoi. O să săriţi pe locul doi şi trei, imediat după mine. Îi ştiţi pe băieţii din stick-ul meu ?

— Bineînţeles, domnule locotenent, ei ne-au zis să venim să vă

vedem...,

― Dacă înţeleg eu bine, e vorba de-o conspiraţie.

— Oh !...

— OK ! Duceţi-vă la ei. Echipaţi-vă exact ca şi ei. Doica voastră, Klein, o să se ocupe de amănunte. Pornim la noapte, la ora 10.

— Mulţumim, domnule locotenent, pentru încrederea acordată.

— Şi faceţi în aşa fel ca să nu regret.

Mă uit la ei cum pleacă. Cei doi băieţi par încântaţi.

57 Regiment de chasseurs paraschutistes : regiment de vânători paraşutişti. Avea baza la Fez şi era de coloratură petain-istă. (N.a.) 198

Edgard Thomé – Parasutati in infern

3 august 1944, ora 10 noaptea, ziua noastră cea mare; Îi trec în revistă pentru ultima oară pe cei din troop.

— Aşa... aşa... Ceea ce-aştepţi, până la urmă tot soseşte. Ştiţi cu toţii ce-avem de făcut. Stick-ul numărul unu, sare cel mai la sud, împreună cu mine în regiunea Plougastel-Daoulas ; celelalte trei se eşalonează spre nord. Fiecare stick vînează pe contul lui. Ne vom regrupa, după ce luăm legătura prin radio, ca să ne ajutăm unii pe alţii.

Amintiţi-vă de ce-aţi învăţat, puneţi în practică, şi nu uitaţi că

războiul nu-i o plimbare la ţară. Războiul vesel, în dantele, nu există

decât la cinema. O să fiţi hăcuiţi. Bate-ţi-vă ca nişte câini. M-am bătut laolaltă cu voi în pub-uri, de câte ori a fost cazul, şi n-am plecat niciodată cu coada între picioare. Ceilalţi au cedat întotdeauna pentru că noi eram dârzi, ca o singură haită. Bătaia, când calităţile tehnice sunt egale, c o chestiune de înverşunare. Bateţi-vă din rărunchi, şi-atunci vine clipa când adversarul cere îndurare. Când o să v-ajungă

până peste cap şi-o să fiţi ispitiţi să lăsaţi treaba baltă, adversarul vostru, dacă v-aţi bătut din toată inima, e în aceeaşi stare ca şi voi.

Invingătorul e totdeauna acela care găseşte, în ultima secundă, un ultim strop de curaj.

Sper că, şi la voi ca şi la mine, fricometrul e la zero ; mai rău o să

fie când ne dăm drumul pe uşă. Pe urmă, totul merge de la sine... La revedere, iepuraşilor... şi baftă !

La dispoziţia şefilor de stick.

Fiecare stick se îndreaptă tăcut spre avionul care-l va transporta.