Pun la punct împreună cu pilotul nostru ultimele amănunte ale paraşutării. Zburăm la azimutul de două sute cincizeci de grade. Eu 199
Edgard Thomé – Parasutati in infern
voi sări primul, iar adjunctul meu ultimul. Ajunşi la sol, va trebui să ne îndreptăm unul spre celalalt şi sa-i recuperăm treptat pe oameni, care vor trebui să rămână exact pe locul unde au căzut.
Uşile sunt zăvorite, ne aşezăm în două şiruri paralele pe banchetele aflate de-a lungul fuselajului
Ne întoarcem „acasă"...
Partea a patra
PE VIATĂ SI PE MOARTE
A SOSIT CLIPA SA LUPTĂM
200
Edgard Thomé – Parasutati in infern
19.LUPILOR LI S-A DAT DRUMUL"
Punct fix... Decolare... Zburam...
Ca să mai încălzească atmosfera ― ăsta-i adevărul ― Câtiva glumeţi pornesc să intoneze un cântec sinistru : „Când eşti gata de sărit /
Aminteşte-ţi, uite-aşa / Cam ce s-ar putea-ntîmpla : / Umbrela nu s-a deschis. / Iară tu te prăbuşeşti / Fluturi ca o torţă-n vânt / Şi-apoi păs de mai trăieşti / Cazi ca piatra la pământ".
Corul urmează, fără convingere, apoi dă chix, şi-n locul încercării nereuşite se aud şuşotelile conversaţiei, în sfârşit, pot şi eu să
dorm.
— Aţi dormit bine, domnule ?
Dispecerul îmi întinde un termos cu ceai.
— Binişor, mulţumesc.
— Vom zbura peste DZ 58 în zece minute, domnule.
— OK.
Îmi potrivesc hamurile şi-mi prind leg-bag-ul de picior. Oamenii fac la fel.
— Stick numărul unu... Gata ?
— Gata, domnule locotenent !
— OK. Dacă vă trage inima, n-aveţi decât să trageţi o duşcă de 58 Dropping zone, zona de paraşutare (N.a.) 201
Edgard Thomé – Parasutati in infern
whisky. Lăsaţi sticla să circule. Pentru asta am păstrat-o. La sol, dacă
totul e-n regulă, aşteptaţi ca de obicei să fiţi recuperaţi de Klein şi de mine. Dar pregătiţi-vă armele înainte de-a vă împături paraşuta.
Dacă nu-i în regulă, împrăştiaţi-vă mai întâi câte doi, unde vedeţi cu ochii. Pe urmă vă luaţi direcţia bună şi ne întâlnim în cursul zilei la primul loc fixat. Chiar dacă treaba stă al naibii de prost, şi tot trebuie să ne-ntilnim cu toţii peste trei zile... Pe curând.
Nu cunosc Bretania, care defilează sub mine.
Un clar de lună desăvârşit luminează peisajul ; ceea ce văd aduce doar pe departe cu hărţile cercetate de mine în cursul după-amiezii, dar e firesc : nici un fel de lumină care să îngăduie reperarea unui oraş şi să te situezi în raport cu el.
— Go !
Am trecut de uşă şi sunt smuls la orizontală. Îmi închipui că
sunt pe burtă şi privirea îmi e atrasă de un cerc galben-oranj... Un proiector al antiaerienei dat la mic. Doamne, sunt pierdut ! Paraşuta se deschide. De fapt eram pe spate şi mă uitam la lună...
Dacă nervii îmi joacă feste înainte de-a ajunge pe pământ, halal războinic am să mai fiu !
Efectuez automat toate manevrele ca să dau drumul leg-bag-vlui şi aterizez printre ferigi, în picioare, fără zgomot, fără izbitură : e pentru prima oară în viaţă când n-am fost nevoit să fac o tumbă.
Îmi scot hamurile şi-mi pun lucrurile grămadă.
O privire spre busolă, ca să-mi dau seama de azimutul zborului şi, cu carabina la subsuoară, pornesc în căutarea lui Klein.
— Le Nabour?
— Da, domnule locotenent !
202
Edgard Thomé – Parasutati in infern
— OK, stai aici. L-ai văzut pe Guichard ?
— A deviat spre sud, l-am văzut aterizând de cealaltă parte a vâlcelei ăsteia.
— Bine, mă duc să văd. Urcă spre Klein, în locul meu. Unghiul de mers : două sute cincizeci de grade.
Recuperarea lui Guichard îmi ia un sfert de oră. Ne întoarcem la locul unde mi-am lăsat echipamentul, îl lasă şi el pe-al lui şi pornim în căutarea celorlalţi.
— Dumneata eşti, Klein ?
— Da, domnule locotenent. Toată lumea e OK în afară de Philippe Dubosc : avea puşca mitralieră la el şi a aterizat fără să poată
da drumul la leg-hag, iar puşca mitralieră i-a rupt piciorul. Bruand şi Bellon sunt lingă el.
— Mă duc să-i văd. Adună-i pe ceilalţi, luaţi-vă raniţele şi paraşutele şi veniţi la noi.
