În tot cursul lunii aprilie 1944, am trăit practic ca nişte hoţi noptatici. Home guard-ul 54 şi poliţia ne caută, ca sa facă jocul şi mai plauzibil. Trăim în mijlocul naturii, dormind ziua, pitiţi în vizuini ca nişte viezuri. Noaptea, simulăm atacul unor posturi deţinute de englezi, punem false încărcături de dinamită pe calea ferată, la macazuri, la gările de triaj şi la aerodroame. Nimeni nu ne vede...

nimeni nu ne prinde. Şi niciodată n-avem să fim prinşi.

Toţi băieţii au căpătat o mare încredere în ei înşişi. Sunt convins că într-asta stă singura îndatorire a unui educator: să-şi conducă

oamenii în aşa fel, încât să se poată lipsi de el, să-l renege la nevoie, dacă asta îi poate constrânge la a nu conta decât pe singurele lor resurse. Pană şi căprioara, care-i toată numai gingăşie, îşi alăptează

puii până la vremea înţărcatului, apoi îi alungă, izbindu-i îndelung cu botul : i-a învăţat să pască, şi-a îndeplinit misiunea... Aşa că să se descurce singuri.

Oamenii mei se descurcă foarte bine, şi nu sunt nişte rumegătoare. Ci o adevărată haită de lupi, şi nici unul n-are chef să

părăsească haita, iar haita simte prea bine că fiecare dintre ei îi este indispensabil.

Ce-ar face Klein, cel mai bun trăgător cu carabină, fără Oppisi, 54 Armata teritorială britanică (apărarea locală). (N.t.) 184

Edgard Thomé – Parasutati in infern

cel mai bun trăgător cu puşca-mitralieră ? Ce-ar face amândoi, de n-ar fi Uranga, cel care aruncă grenadele la nişte distanţe de necrezut, cu precizia lui uimitoare de jucător basc de pelotă ?

„Forţa lupului e în haită. Forţa haitei e în lup". Kipling a scris asta undeva în Cartea junglei. De vreme ce suntem o haită, îi învăţ să

vîneze ca o haită şi să urle ca o haită: temiuta infanterie romană era înfricoşată de urletele celţilor, pionierii vestului american de chiotele călăreţilor indieni, trupele nordiste de chiuiturile cavaleriei confederaţilor. E o constantă istorică. Rebels'yell-ul 55 sudiştilor m-a sedus, dintotdeauna în mod deosebit şi, la fiecare atac simulat, toată

troop-a urlă ca un singur om:

— Iep... iep... iuu... iuu...

Strigăt născut odată cu omul, iar omul nu se schimbă. O trupă

care atacă scoţând strigătul ei de război dă fiecăruia dintre membrii ei sentimentul că aparţine aceleiaşi falange, unice şi invincibile. Urlând, individul se eliberează de propria lui spaimă şi se linişteşte auzind acelaşi strigăt scos de către soţii lui.

Cât despre tipii „din faţa noastră", cu cât se cred mai civilizaţi, mai raţionali şi mai organizaţi, cu atât mai mult strigătul acesta de sălbatici îi derutează şi cu atât mai vulnerabili devin. Cele câteva secunde ce-i trebuie ca să-şi vină în fire, îi sunt în general fatale. Mulţi prizonieri germani mi-o vor confirma, atunci când ii voi interoga.

Apoi îmi mai învăţ troop-a să şi cânte: nu arii imitate după lied-urile germane şi care n-au nimic de-a face cu folclorul nostru, ci vechi cântece deocheate, moştenite de la armata regală şi de la marea armată

: Din Piemont când ne-ntorceam, Grenadierul din Flandra, Pe drumul 55 Strigătul răzvrătiţilor (americ.)

185

Edgard Thomé – Parasutati in infern

dinspre Dijon ― iar oamenii le deprind gustul.

În pas de marş, cu mânecile suflecate, capul descoperit, băieţii mei, cu mersul lor elastic de animale în plină formă, au, după părerea mea, o ţinută mult mai degajată decât trupele germane de asalt, care m-au impresionat odinioară.

18

AŞTEPTAREA

Suntem în cea mai bună formă a noastră. Nu ne rămâne decât s-o menţinem, în aşteptarea zilei când vom sări „la noi acasă".

Au sosit primele zile ale lui mai, şi nu-i nevoie să fii cal bătrân de război ca să simţi că ziua cea mare se apropie: în timpul manevrelor făcute în sudul ţării, am putut vedea parcajele de maşini, depozitele de muniţii, concentrările de blindate, colcăiala ameţitoare a trupelor americane. Seara, în jurul focurilor de tabără, despre asta vorbim.

Ca toţi oamenii care-şi cunosc bine meseria, şi oamenii mei se întreabă dacă vor fi la înălţime.

— Liniştiţi-vă, nu vă mai văicăriţi atâta ! Vă asigur ca o s-o scoatem foarte bine la capăt încă de la pornire; cei din faţa noastră nu sunt mai buni decât noi, şi reacţionează mai încet. Dacă m-ar fi silit cineva să vă duc în luptă atunci când ne-am cunoscut, m-ar fi mustrat conştiinţa la fel de tare ca şi cum aş fi furat tipsia unui orb ori suzeta unui orfan. Astăzi însă, sunt liniştit. Vă puteţi lipsi de mine.

În mijlocul lunii mai 1944, prima divizie aeropurtată britanică

cere ca o troop-ă a SAS-ului francez să-i fie afectată pentru a-i sluji drept cercetaş dacă ar urma să fie paraşutată în Franţa. troop-a mea e aleasă.

„Cercetaşii" mei, cum e şi lesne de înţeles, se bucură fără

186

Edgard Thomé – Parasutati in infern

modestie. Plecăm din Scoţia spre Peterborough, în Northamptonshire.

În ceea ce mă priveşte, voi avea parte de o comandă pe care orice locotenent şi-o visează: nu am nici un superior ierarhic, în afară

de generalul de divizie în persoană !

Propunerea m-a ispitit din prima clipă dar cum e vorba de-o treabă cu totul specială şi deosebit de periculoasă, mi-am consultat toţi oomenii înainte de-a da răspunsul. Nimeni n-a avut nici o obiecţie. Mi-am dat consimţământul, dar cu o condiţie : dacă regimentul meu ar urma sa intre în luptă înaintea englezilor, va trebui să fim scutiţi de misiunea noastră pentru a ne integra lui.

Suntem perfect antrenaţi. Fie că e vorba de luptă, de sărit noaptea cu paraşuta, de orientare, de camuflaj ori de viclenie, de sabotaj sau de transmisiuni, ne avem locul printre cei mai buni.

Până şi la încercările sportive ne situăm în fruntea celorlalţi.

Generalul ţine mult la întrecerile de sâmbătă, când se înfruntă

campioni din toate regimentele. Când mi-a cerut să-mi angajez oamenii, m-am codit oarecum:

— Oh, ştiţi, domnule general, noi francezii, şi sportul...

— Ce mai, Thome, faceţi şi voi un efort ! Doar ai şi tu nişte băieţi acolo care ştiu să fugă, ori să arunce greutatea... poate chiar şi vreun boxer ?

— Nu vă pot promite nimic. Am să văd... Sâmbăta următoare, specialiştii ne acordă proba de patru sute de metri în persoana lui Eterradossi, un corsican destul de bine înzestrat, iar proba de o mie cinci sute de metri e luată de Gilles Anspach. Sub privirile lor neîncrezătoare, Klein umflă toate premiile la tir iar Uranga îşi azvârle grenadele cu douăzeci de metri mai departe decât cei mai buni 187

Edgard Thomé – Parasutati in infern

aruncători englezi şi, practic, într-un teren limitat cât o batistă de buzunar, cu precizia lui dezinvoltă de basc jucător înnăscut de pelotă.

Tot el ia şi probele de aruncarea greutăţii, fără să forţeze nota.

Şi cei mai rău, campionul englez divizionar la toate categoriile e pentru prima oară făcut KO de mâinile lui Domingo, a cărui eleganţă

eficace şi curtoazie sportivă dezlănţuie entuziasmul privirilor. Englezii apreciază cu deosebire arta litotei, iar victoriile noastre lipsite de lăudăroşenie le stârnesc respectul şi ne menţin situaţia de privilegiaţi.