Îmi amintesc foarte bine de locul liniştit de unde ne-am luat apa 145
Edgard Thomé – Parasutati in infern
ca şi de vîslitul nostru puternic, care făcea ca barca cea albă să
înainteze rapid prin undele verzi. Sărind pe plaja plină de galenţi, aveam impresia că trăiesc clipe mai trăite o dată, ca şi cum, cu secole în urmă, aş fi fost unul dintre acei francezi anonimi, marinari sau hoi-nari prin codri, care ne aduceau un imperiu, fără vorbărie, înarmaţi doar cu curajul lor de ţărani încăpăţînaţi.
Ocupasera Terra-Nova, urcaseră în sus pe fluviul Sfantul Laurenţiu, domesticiseră o lume ostilă, prefăcusera pădurea în ogor, fondaseră Quebec-ul şi Ville-Marie in timp ce, la Paris, încă de pe-atunci nişte neisprăviţi de politicieni, lipsiţi de imaginaţie şi de curaj, într-o bună zi i-au vîndut. Se găsiseră „genii" la modă care să facă
apologia crimei : „La ce bun atâtea sacrificii pentru „câteva pogoane de zăpadă" 43?
Armistiţiul din iunie 1940 avusese şi el voltairii lui pe măsură.
Istoria nu se schimbă deloc, iar oamenii şi mai puţin ! Stranie ţara asta a mea: mai mult decât altceva pe lume, a zămislit legiuni întregi de sfinţi şi de eroi, dar în acelaşi timp a secretat şi ambiţioşii cei mai vrednici de dispreţ ca şi laşii ce mai abjecţi... Un Chanzy44, pentru un
Bazaine45, un Jean Moulin46, pentru un Laval 47, un Leclerc48, pentru un
43 Cuvintele apartin lui Voltaire
44 Alttaine-Eugėne Alfred Chanzy(1823-1883), general si senator francez, se distânge in timpul razboiului franco-prusac(1870). Deputat de Ardeni, reorganizeaza armata franceza si candideaza la presedintia republicii(1879) 45 Achile Bazaine(1811-1888), maresal al Frantei. Trimis in 1863 in Mexic, pentru a actiona in favoarea imparatului Maximilan, intreprinde intelegeri cu insurgentii in favoarea sa. Tot cu scopul unei lovituri de stat in folosul sau actioneaza si in timpul razboiului franco-prusac. Condamnat la moarte de catre tribunalul militar, I se comuteaza ulteriro pedeapsa in detentie pe viata.
46 Jean Moulin (1899―1943), politician şi patriot francez. În 1940 este prefect al 146
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Darlan49.
Furtuna a fugit spre est. Căpitanul a dat comanda ca velatura să
fie întinsă şi, pe o dimineaţă strălucitoare cu un cer din Provenţa, acostăm la cheiul din Saint-Pierre, ultimă stâncă dintr-un imperiu.
Biată stâncă, într-adevăr: trei mii de locuitori ale căror case se răzleţesc în neorânduială în jurul unei biserici din piatră, lipsită de stil, ce s-ar voi catedrală, câteva blocuri de beton pentru localurile administrative, câtiva kilometri de asfalt ce se duc să se piardă fără ţintă spre stâncile din interior. Asta-i tot. Un loc sărac ca o bucată de catifea roasă, acoperit de ceţuri cel mai adesea, stâncă golaşă bătută de vânturile atlantice, de care nici un copac, oricât de pitic ar fi el, n-are nici o şansă
să se-agaţe.
Simţi sărăcia, dar nu şi tristeţea. În anumite zile de îngheţ, sub cerul senin, şisturile policrome prind tot soarele în ele, iar Atlanticul, în lungi hule de jad, tiveşte stâncile cu horbotă argintie şi e frumos cum e în Bretania a doua zi după furtună. Pe Anglade, o insuliţă
adăpostită de vânturile din est de către insula Saint-Pierre, o pădurice de pini cu tulpina strâmbă , a izbutit să se agate, prin care curge râul departamentului Eure-et-Loir. După ce ia contact cu generalul de Gaulle la Londra, organizează în Franţa Consiliul naţional al Rezistenţei. În 1943 este arestat de Gestapo şi transferat în Germani, unde moare. (N.t.) 47 Pierre Laval (1883―1945) om politic francez, şeful guvernului de la Vichy (1942), a dus o politică de colaboraţionism faţă de Germania nazistă. Condamnat la moarte şi împuşcat (N.t).
48 Philippe de Hauteclocque, zis Leclerc (1902-1947), maresal al Frantei, a debarcat in Normandia in 1944 si a eliberat Parisul in fruntea diviziei a 2-a de blindate 49 François Darlan(1881-1942), amiral francez, colaboratorul si succesorul lui Petain in 1940-1942. A detinut puterea in coloniile franceze din nordul Africii. În 1942 e asasinat.
147
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Frumos, colcăind de peşte şi cu unda limpede, ca torenţii canadieni din nordul îndepărtat.
Cel mai adesea, când ceaţa năpădeşte insulele, de nu vezi în faţă
decât la un pas, când zgomotele familiare se aud ca prin vată, iar sirenele de ceaţă îşi lansează apelurile liniştitoare, te-ai crede într-un alt univers: Avallon, insula legendelor celte unde nu te poate atinge nici răul, nici moartea. Şi-atunci înţelegi de ce oamenii s-au stabilit aici din moşi strămoşi, sau de ce, după ce-au navigat sub toate cerurile lumii, vin să-şi sfârşească zilele aici.
Bază de operaţii pentru pescuitul islandez sau cel din apele ce ţin de Terra-Nova, insulele acestea sunt, evident, o colonie de marinari cu ascendenţă bască sau bretonă, un soi de oameni aspri şi sinceri, pe care nici o dulcegărie nu i-a abătut de la firea lor dreaptă. Cât despre fete, „merită ocolul făcut". Niciodată n-am văzut atât de multe fete la un loc, care să fie atât de frumoase.
Câteva luni mai înainte, marina Franţei Libere a debarcat pe nepusă masă un corp marinăresc simbolic. Guvernatorul vichyst al insulei a fost debarcat la rându-i şi înlocuit cu Savary, un rezervist din marină, ce funcţiona în statul-major al amiralului Muselier.
Dar de ce un comando la Saint-Pierre ? Şi astăzi încă mă mai întreb.
Prima oară când am dat ochii cu guvernatorul, inconjurat de-o curte de „gîşte" şi de ofiţeri cât se poate de şterşi, mi s-a părut genial.
Am conchis, un pic cam repede, că, girând ei în pofida bunului-simţ
afacerile teritoriului, se afla în ajunul unor necazuri financiare şi că nu-i mai rămânea decât o portiţă de salvare glorioasă: să părăsească
insula Saint-Pierre în fruntea unui comando. Dar nu asta era 148
Edgard Thomé – Parasutati in infern
explicaţia. Chiar dacă administraţia lui Savary nu era exemplară, el personal era tot atât de puţin vinovat de acest fapt ca şi un pedagog de liceu căruia nu-i poţi reproşa proasta administraţie a şcolii unde funcţionează. Făcea şi el ce putea.
Aşa încât ce paranoic pervers putuse concepe acea „mare intenţie" ? Intre Savary, care „guverna" Saint-Pierre, Chevigné care, la Washington, conducea misiunea franceză, şi Billotte care, la Londra, administra statul-major, cooperarea, legăturile şi înţelegerea nu mi se păreau a fi exemplare. Nici până azi nu ştiu care din trei era cel mai blamabil... Sau poate mai era un al patrulea ? De altfel, asta-i o poveste tare veche şi tare meschină.
Botezată la început Rochambeau, apoi comando franco-american, apoi comandoul numărul patru, unitatea aceasta n-a existat decât în dosarele statului-major. Ca un fetus într-un borcan de formol, trebuie să zacă astăzi pe undeva în arhivele armatei. Destinată să-i regrupeze pe voluntarii din Saint-Pierre, n-a izbutit niciodată să
regrupeze pe nimeni. La sosirea noastră, pe la finele lui decembrie 1942, de multă vreme băieţii de vârsta cuvenită se angajaseră pe Lobelia, Aconit, Rose-lys şi Mimosa, corvetele de escortă care însoţeau convoaiele în Atlanticul de nord.
În lipsă de recruţi teritoriali, „responsabilii" s-au gândit să
încorporeze pe voluntarii francezi locuind în Canada sau refugiaţi în Statele Unite. Dar clienţii nu s-au manifestat niciodată şi, timp de mai bine de două luni, personalul sortit să-i încadreze şi adus cu mare cheltuială de la Londra n-a găsit nimic de încadrat...