— Ştiţi la ce oră mănâncă friţii ?
— La douăsprezece şi la şase seara. Fix ca un ceasornic.
— Unde se află sala lor de mese ?
— La primul etaj.
— Prin urmare, la şase seara toţi soldaţii sunt la primul etaj, în afară de cei din postul de gardă şi de santinelă din fata grilajului.
Sunteţi absolut siguri de informaţiile pe care mi le daţi ?
— Absolut siguri, domnule locotenent.
— Nu mai sunt şi alte trupe în sat ?
— Ba da... Un post de gardă, din şase sau opt oameni, si un sergent. Alcătuiesc un post de control rutier, la ieşirea din orăşel, în direcţia Plougastel-ului.
— Ştiţi ceva despre Plougastel ?
— Se spune că sunt acolo SS-işti cu automitraliere şi tancuri...
— Nimic altceva ?
— Ba da, intervine amiralul. La cinci sute de metri spre est, la ieşirea din satul aflat vizavi de postul de control, e un transformator care alimentează toată regiunea, un fel de ciutură mare prin care trec toate firele telefonice din sector. Dacă vă hotărâţi să luaţi Kommandatura, ar trebui distruse şmecheriile astea două, ca friţii să
nu poată chema întăriri.
― Vă mulţumesc... Toate astea sunt foarte, foarte importante.
Cred că diseară la ora şase ne vom ocupa de Kommandatura.
— Adevărat ? Atunci ne daţi pistoale şi atacăm împreună ?...
— Nu... Asta-i treabă de profesionişti, şi-ar însemna să-i expunem pe oamenii voştri de pomană : ar cădea ca iepurii şi, văzând 218
Edgard Thomé – Parasutati in infern
cât le e de uşor, nemţii din garnizoană s-ar simţi încurajaţi să reziste...
Nu, o să facem toate astea noi singuri. Tot ce vă cer e să-mi trimiteţi doi oameni aici la ora cinci după amiază ca să-i ducă pe paraşutiştii mei până la transformator şi la punctul rutier de control. Cât priveşte Kommandatura, mă voi ocupa eu însumi de ea. Pornesc în recunoaştere numaidecât. Aveţi grijă să aduceţi neapărat unu-două
camioane la ora şase şi un sfert, ca să încărcăm armele pe care le vom lua.
Şi-acum, nu mai avem timp de pierdut. Dacă Paul ar vrea să mă
îndrume până la Kommandatura... Trebuie să văd la faţa locului cum se prezintă lucrurile. Curând e ora zece... Potriviţi-vă ceasurile după al meu. Nu, eu îl am pus după ora englezească. Aşa că procedăm invers, eu îl potrivesc după al vostru. Trimiteţi-mi neapărat la ora cinci fix cele două călăuze chiar aici. Totul e foarte clar ?
— Dar oamenilor dumitale, locotenente, nu le trebuie de-ale gurii, întreabă amiralul.
— Nu... Mai întâi, că au raţiile lor şi apoi, cei de la fermă au ei grijă.
— Pot hrăni cei de la fermă o sută de oameni ?...a chiar crezi dumneata asta ?
— Dar cine-a spus că sunt o sută ! Am aterizat treisprezece.
— Doar n-o să atacaţi Kommandatura cu treisprezece oameni ?
— Nu, domnule amiral, numai cu nouă ; am doisprezece paraşutişti disponibili, de vreme ce unul şi-a rupt piciorul. Sergentul meu şi un paraşutist pentru cei de la postul de control, un alt paraşutist care să se ocupe de transformator şi de centrala telefonică...
Voi avea deci opt oameni alături de mine ca să luăm Kommandatura.
219
Edgard Thomé – Parasutati in infern
Mă privesc toţi trei înmărmuriţi : au de-a face cu un nebun ?
— Veniţi-vă, rogu-vă, în fire, nu-i vorba de-o fanfaronadă. Avem efectul surprizei de partea noastră şi am laost antrenaţi special pentru genul ăsta de treburi. Nu vă fie teamă, totul va merge ca pe roate.
— Şi băiatul dumitale rănit ?
— Dacă puteţi, domnule amiral, trimiteţi un doctor la fermă pe la prânz. Dacă socotiţi că se află o ascunzătoare mai sigură, cereţi câtorva oameni din Rezistenţă să-l transporte acolo. Dacă nu, lăsaţi-l unde e, mă ocup eu de el mai târziu.
— Va fi îngrijit aici, e un punct care mă priveşte personal.
— Mulţumesc, domnule amiral... mulţumesc pentru tot. Sper să
ne mai vedem. Respectele mele, domnule amiral.
— La revedere, locotenente. Când te vede omul aşa de liniştit, se simte obligat să te creadă. Şi totuşi... Dacă cineva mi-ar povesti ce s-a întâmplat aici, în dimineaţa asta, i-aş spune că-i nebun.
— Recunosc că nu ne lipseşte un grăunte de nebunie, domnule amiral... Că dacă n-am fi fost aşa, am fi ales intendenţa. Gata, Paul, mergem ?
KOMMANDATURA
Luând-o pe drumeaguri bine adăpostite de garduri vii, Paul mă duce la o sută de metri de Kommandatura. A ales minunat punctul de observaţie.
Ascuns, într-un gard viu, disting perfect în binoclu amănuntele viitorului meu obiectiv ; e o casă mare, pătrată, înconjurată de un parc 220
Edgard Thomé – Parasutati in infern
spaţios, retrasă cam la vreo patruzeci de metri de la drum. Patru maşini şi un side-car 61 sunt parcate în curtea din faţă a clădirii.
Pe fereastra deschisă a postului de gardă îi văd pe soldaţi stând jos şi ai mele puse în rastel. Vreo treizeci de friţi îşi fac de lucru prin curte. Santinela umblă încolo şi-ncoace, cu arma la umăr, în faţa portalului.
Faţada dinspre nord, pe unde vom ataca noi, are patru ferestre mari la parter, de fiecare parte, a peronului de la intrare, şi alte patru la primul etaj.
Incep să văd destul de limpede cum va trebui să procedăm.
