— OK, Paul, mă poţi lăsa singur. Ce-ai de gând să

faci acum ?

― Mă duc să-i înştiinţez pe câtiva prieteni, pe care diseară am să-i aduc cu unul din camioanele cerute de dumneavoastră.

— Nu uita că întâlnirea e la ora şase şi un sfert fix. Asigură-te mai întâi că totul e-n regulă, când vii cu băieţii. Dacă nu reuşesc lovitura în zece minute... Inseamnă, că mi-am calculat prost elanul. Şi nu cumva să vă arătaţi înainte de şase şi un sfert. Pe diseară !

Santinela îşi continuă monotonul du-te-vino : doisprezece paşi în fiecare direcţie, plus, la sfârşit, o întoarcere impecabilă, nemţească.

Va trebui să-l ucid pe cel care va fi de pază diseară la ora şase. Mă voi târâ până la portal, ascuns de adâncitura şanţului. Va trebui să-l lichidez cu pumnalul, aşa cum faci cu un vânat ...Simt o amăreală în gură... Asta-i ! We'll cross this bridge when we come to it.

10h30 : santinela se schimbă. Există şanse ca la 11h30 să se schimbe şi asta. Cea ce înseamnă că la ora 6 după-amiază voi avea de-a 61 Side-car = motocicletă cu ataş. (engl.) 221

Edgard Thomé – Parasutati in infern

face cu un funcţionar neatent şi obosit de-o jumătate de oră de dus incolo şi-ncoace şi, fireşte, mai puţin atent decât o persoană de pază

aflată la începutul veghei.

Merită să mai stau încă o oră ca să-mi confirm bănuiala.

Şi cu câte amănute te-alegi, într-o oră de observaţie !

Cele patru maşini din curte sunt toate în stare de funcţionare ; sunt scoase şi aduse înapoi side-car-ul nu s-a clintit din loc. Diseară, la alegere, vom putea fie să le distrugem, fie să le luăm.

Soldaţii din curte nu prezintă nici o importanţă: infanterie obişnuită. Sunt cam neglijenţi pentru nişte nemţi... Ofiţerii lor pesemne că nu sunt cine ştie ce pretenţioşi... Faptul că nici un detaşament n-a pornit în căutarea noastră mă linişteşte oarecum cât priveşte capacităţile lor.

Americanii sunt încă în Normandia, nici un pericol iminent nu-i ţine pe nemţi în alertă, şi se încred cam prea mult în calmul aparent al garnizoanei lor.

Să fiu în locul ofiţerilor lor, şi să ştiu că în regiune au aterizat paraşutişti, oamenii mei nu s-ar plimba prin curte, tăind frunză la câini. Prin urmare n-au idee despre operaţia din noaptea asta... Toate astea sunt foarte bune pentru treburile noastre.

Cedri mari şi pini mărginesc de-o parte şi de alta aleea care duce de la portal la casă. Sunt îndeajuns de rari pentru a ne proteja înaintarea, fără s-o împiedice. Excelent !

11h30 : santinela se schimbă. Faptul confirmă cele sperate de mine.

Ştiu destul pentru cele ce urmează să fac. Mulţumit, mă întorc la fermă.

222

Edgard Thomé – Parasutati in infern

Klein mă întâmpină cu nonşalanţa lui obişnuită.

E un loren înalt, cocoţat pe picioarele lui de cocostârc. E slab şi nervos ca un levrier slughi. Niciodată nu l-ami văzut exteriorindu-şi vreo emoţie oarecare. E zgârcit la vorba şi eficace în tot ce întreprinde.

Ştiu că într-o zi, în Scoţia, i-a pus la punct pe nişte subofiţeri care-mi criticau morga şi felul în care-i antrenam pe cei din troop, dar nici unui dintre noi n-a pomenit niciodată nimic despre incidentul ăsta.

Amândoi suntem făcuţi din aceeaşi plămadă : emoţiile nu se manifestă

în exterior.

Îmi zâmbeşte cu-adevărat pentru prima oară de când îl cunosc.

Mă face să mă gindesc la acei minunaţi câini de vînătoare care se uită

chiorîş la stăpânul lor când au ratat vânatul pe care l-au răscolit pentru el, şi care, scârbiţi, se duc să-şi închine talentele unor trăgători mai dibaci. Tot timpul războiului va fi mereu alături de mine, vigilent şi imperturbabil, exact în locul unde era de cel mai mare folos, încredinţat în sinea lui că glonţul ce trebuia să-l ucidă n-a fost încă

turnat.

— A trecut mult, domnule locotenent! Aţi lipsit aproape şapte ore. A avut când să ne treacă tot felul de prostii prin cap !

— Cum se simte Dubosc ?

— A venit un doctor să-l ia. Totul parea, în ordine, aşa că l-am lăsat să plece. Oamenii de la fermă îl ştiu bine pe doctor, şi-apoi venea din partea amiralului, pe care v-aţi dus să-l vedeţi.

— Aţi mâncât de prânz ?

— Nu, domnule locotenent. Vă aşteptam... Incă nu e ora unu, şi, de la douăsprezece, tot amânam din sfert în sfert de ceas, la gândul că

asta o să vă facă să veniţi mai repede !

223

Edgard Thomé – Parasutati in infern

— Mulţam... O să mănânc în viteză jumătate dintr-o cutie cu raţii. Pe urmă, o să căutăm un loc nisipos, în chip de „cutie cu nisip”.

Am să vă explic detaliile operaţiei pe care o s-o executăm spre seară, apoi toată lumea o să tragă un pui de somn.

După ce mâncăm la repezeală, oamenii fac roata in jurul meu pe locul unei foste arii de bătut grâne. De la antrenamentul nostru în Scoţia, le sunt foarte familiare aceste briefings în plin aer. Cu vârful pumnalului meu, desenez pe jos un plan de trei picioare pe trei;

― Toată lumea vede bine ? OK !

Incă de la începutul instrucţiei, i-am silit să memoreze fără greş

schema reglementară a unei succesiuni de operaţii, singurul lucru care, după părerea mea, merită să fie reţinut din manualul militar; 1) Situaţia; 2) Misiunea ; 3) Direcţia ; 4) Punctul de atins ; 5) Formaţia ; 6) Sprijinul : 7) Itinerariul : 8) Momentul plecării ; 9) Itinerariu de repliere

; 10) Mijloace.

Aşadar pot începe lungul meu monolog.

1) SITUAŢIA : a. Situaţia generală : o ştiţi grosso-modo la fel de bine ca şi mine : americanii se află la trei sute de kilometri spre est, au spart frontul din Normandia la Saint-Lô şi s-au năpustit spre Bretania, avînd drept punct terminus oraşul Brest. Nemţii sunt foarte bine fortificaţi în Brest. Au în mâinile lor toate oraşele din Finistère, între altele şi Daoulas, care ne interesează în mod deosebit b. Situaţia particulară : Ne aflăm în inima dispozitivului german, la doi kilometri de Daoulas. Verificaţi pe hărţile voastre situaţia fermei. OK. Există, la Daoulas, cam o sută de rezistenţi fără

arme şi o Kommandatura care spune-se e plină de armament.

Kommandatura se află în paza a vreo sută de nemţi. La vest de 224

Edgard Thomé – Parasutati in infern