La sosirea lui Mannering, Sir Walter era împreună cu fiica sa. Doctorul era prietenul său cel mai bun de ani de zile. Trecea cu mult umilul unui doctor de ţară şi era un om liniştit şi practic care-şi iubea meseria, făcea sport şi avea idei conservatoare. Experienţa îl înzestrase cu multă pricepere, dar era la curent cu noutăţile medicale şi le întrebuinţa bucuros când i se ivea prilejul noilor metode.
Cercetă cu de-amănuntul cadavrul, îl aşeză într-o poziţie normală şi fu de părere că nicio putere omenească nu-i mai putea ajuta. Nu găsi nicio urmă serioasă, care să
poată explica moartea subită a lui Tom May. Asculta cu atenţie lămuririle lui Henry Lennox, apoi merse la Sir Walter.
Tânără femeie se liniştise, nu pentru că s-ar fi obişnuit cu nefericirea, dar fiindcă
încă nu-şi dădea seama de toată întinderea nenorocirii care o lovise. Vorbea fără
încetare tot felul de lucruri secundare, aşa cum fac oamenii când li se întâmplă câte ceva pe care nu o pot înţelege din prima clipă.
— Scriu tatălui lui Tom, zise ea. Va fi o lovitură groaznică pentru el, căci îl iubea la nebunie. Când mă gândesc că mă speriasem de scrisoarea aceea. El nu va mai vedea niciodată marea. Nu-i plăcea pasajul din Biblie care spune că mările vor seca cândva. Am dormit atât de aproape de el azi noapte. Nu l-am auzit nici măcar strigând.
— Cu siguranţă că nu a strigat, o linişti doctorul. N-a suferit deloc. Nu uita că
moartea nu-i deloc groaznică pentru cei morţi. El se odihneşte acum, Mary. Acuma trebuie să te îngrijeşti. Chipul lui arăta doar primire, nu frică sau durere. Nu uita lucrul acesta Mary!
— Nici nu ştia el ce-i frica! Numai eu ştiu cât de bun era. Socrul meu îl iubea mult, dar nu-l cunoştea aşa bine, căci Tom avea alte păreri. Trebuie să-i scriu că
Tom e grav bolnav şi că sunt puţine speranţe de însănătoşire. Asta îl va pregăti puţin. Va fi îngrozitor, când va sosi.
Ieşiră din odaie. Mary căzu în genunchi şi rămase astfel mult timp nemişcată şi fără o lacrimă. Cu toată durerea ei, gândurile-i se îndreptau spre felul în care tatăl lui Tom va primi grozava veste, ca şi cum astfel îşi găseau un punct de sprijin, căci îi era cu neputinţă să conceapă moartea lui Tom. Printr-o curioasă împrejurare psihologică, durerea focului său îi apărea mai clară decât durerea ei însăşi.
Deodată se ridică şi aşteptă să fie chemată. Apoi scrise scrisoare, închipuindu-şi-l pe socrul său la slujba divină pe care probabil o ţinea în clipele acelea. Încercă să-i facă ştirea cât mai uşoară, îi comunică vestea că fiul lui e pe moarte. Atunci îşi aminti cât de aproape locuieşte şi că o telegramă ar fi mai bună, căci astfel el putea ajunge la Chadlauds chiar în aceeaşi seară. Rupse scrisoarea şi
scrise o telegramă pe care i-o înmână lui Jane Bond, doica ei care-i adusese tocmai puţină supă cu pâine prăjită.
Mary îi mulţumi şi îmbucă ceva. Se găsea într-o stare vecină cu visarea. Deşi îi aştepta nerăbdătoare pe socrul ei, se temea de venirea lui. Apoi îşi aminti de Tom, de faptul că nu-i va mai auzi niciodată paşii, căci el obişnuia când îi ieşea în întâmpinare să fugă spre a micşora cât mai repede distanţa care-i despărţea. Îşi făcu reproşuri amare de a-l fi chinuit în odaia ei din copilărie, care-i plăcea atât de mult cu patul ei îngust. Dac-ar fi dormit în camera ei nu s-ar fi întâmplat desigur nimic.
— Când mă gândesc că doar un perete ne desparte, şopti ea singură. Şi l-am visat în timp ce el murea la doi metri de mine. Doctorul a spus că Tom n-a văzut moartea apropiindu-se. Cine ştie cât de înfricoşătoare e moartea? Şi cine poate şti ce a simţit şi prin ce-a trecut el, dacă-i va mai fi rămas vreme să-şi dea seama că trebuie să
moară. În sfârșit deveni stăpână pe sine şi se aruncă plângând în braţele lui Jane Bond.
— Şi mie-mi părea atât de rău că trebuia să se îmbarce iarăşi, spuse printre lacrimi.
— Dumnezeu l-a chemat printre ai săi, drăguţa mea, şopti doica îmbrăţişând-o.
Sir Walter şi Mannering se întoarseră în camera cenuşie.
— Am impresia că retrăiesc un lucru întâmplat de mult. Aşa a fost şi cu sora Fonester. Vă aduceţi aminte? întrebă doctorul.
— Da! Când Camter a deschis uşa am avut şi eu acelaşi sentiment ca atunci.
Când am aflat ce-a făcut, am ştiut îndată ce s-a întâmplat. Ieri nu i-am permis acest lucru şi n-aș fi crezut că o va face împotriva dorinţei mele.
— Cu siguranţă că nu şi-a dat seama cât de serios a fost refuzul dumitale. E de neconceput ca un om tânăr şi sănătos, să moară astfel fără niciun motiv plauzibil. Şi totuşi trebuie să fi existat o cauză, dar acest teribil caz nu ne poate da nicio lămurire.
Nu ştiu cum să-mi exprim compătimirea pentru Mary şi pentru dumneata!
Era un om cumsecade şi un bun sportman.
— O mare pierdere pentru mamă. Eu încă nu m-am dumirit în întregime. Mă
gândesc numai la Mary.
— Voi face tot spre a vă uşura sarcina. Fireşte pe urmă o cercetare judiciară. Să
telefonez doctorului Mordered sau preferi pe altul?
— Mai bine altul. Cel mai mare dacă se poate. Asta nu înseamnă o subestimare a dumitale sau a doctorului Mordered, mă înţelegi. Dar doresc o examinare atentă
care să nu fie înaintată de cunoaşterea cazului precedent. E grozav, şi nici nu ştiu la ce trebuie să mă gândesc mai întâi.
— Nu te obosi prea mult, şi lasă pe ceilalţi să se ocupe, care nu sunt atât de greu loviţi. Un străin va proceda mult mai repede. Cum spuneai, cineva care să nu fi cunoscut cazul precedent.
— La ce să mă gândesc mai întâi? începu iar Sir Walter. O astfel de întâmplare
tulbură toate obiceiurile. Totdeauna am crezut că repulsia pe care o aveam faţă de această cameră nu era decât o slăbiciune pe care trebuia s-o înving. Uită-te în jur.
Poţi să-ţi închipui o cameră mai frumoasă?
Mannering începu o cercetare superficială, mergând în fiecare colţ, ciocănind pereţii şi privind acoperişul care apărea în lumina dimineţii ca o cupolă veritabilă.
— Cel mai bun lucru este, ca până la sosirea poliţiei nimic să nu fie atins în cameră.
— Crezi că poliţia va face cercetări?
— Da, afară numai dacă ai să telefonezi la Scotland Yard să trimită pe cei mai buni detectivi, căci cei de aici nu vor descoperi nimic, ca şi acum zece ani.
