MÂNA LUI DUMNEZEU

Toată viaţa lui, Sir Walter îşi aminti acest prânz şi zicea că-i adusese aminte de o întâmplare din tinereţe. Cu ocazia unei victorii în Africa de Sud fusese lovit de un taur rănit. Printr-o întâmplare fericită căzu într-o groapă şi dispărând din vederea animalului scăpă astfel cu viaţă. Totuşi îşi rupse un picior şi zăcu acolo până când veniră în căutarea lor. Între timp avu de suferit năvala ţânţarilor. Aşa zdrobit cum era de drum, avu de suferit vorbele şi observaţiile musafirilor săi. Ceea ce era mai greu de suportat fu mila lor. Sir Walter nu fusese în viaţa lui compătimit şi nici nu-i plăcea. Acest val de dovezi de simpatie îl împovăra. Se mânie împotriva lui însuşi pentru faptul de a nu confunda curiozitatea lor cu compătimirea şi-şi făcea imputări din pricina bănuielilor sale, dar vorbele lor politicoase unite cu întrebări precise şi cu goana după senzaţional, îl întristară până la urmă. Voii să ştie tot despre Tom May. Avusese Tom duşmani, aşa de plini de ură?

— Mary se ţine bine, zise doamna Travers, e de admirat chiar. Îmi pare bine că

am s-o consolez puţin.

— Tu te pricepi în astfel de împrejurări, se amestecă soţul ei. Apoi se adresă lui Sir Walter: încearcă să mănânci ceva. Mai ai mult de îndurat. Ce-i mai greu de abia acum vine. Cred că ar trebui să te cruţi. Aş fi bucuros să-ţi pot ajuta întrucâtva.

— Sper că vei face ca întâmplarea să devină publică şi ar fi bine să te pui în legătură cu societatea de ştiinţe oculte, zise Fayre Michell. Cazul acesta-i va interesa la culme şi cred că mulţi te vor ruga să le permiţi să petreacă o noapte în camera cenuşie.

— Mai întâi trebuie anunţată poliţia, îşi dădu cu părerea colonelul Vane. Orice a-ţi spune asta este un caz criminal. Şi amiralitatea crede că va avea un cuvânt de spus.

— Va fi înmormântat la Chadlauds?

— Sigur, răspunse Travers. Cavoul nostru e foarte distins, simplu şi modest cu muşchiul care acoperea inscripţiile. L-am vizitat azi când am fost la biserică. La sfârşit preotul a făcut o aluzie plină de tact la nefericirea care a lovit pe geniosul din Chadlauds.

Henry sprijini cât putu pe unchiul său. Se interesase de legăturile trenurilor şi-i

anunţă pe Vane şi Handford, spre marea lor mulţumire că puteau pleca cu siguranţă

chiar în seara aceea.

— Dacă doriţi puteţi merge la gară cu automobilul care-l va aduce pe tatăl lui Tom.

Propunerea fu primită cu vii mulţumiri. Totuşi Vane spuse ceva care-l interesa mult pe Sir Walter, care vorbise despre cercetările care trebuiau să aibă loc.

— Angajează-l pe Peter Hardcastle. E cel mai indicat pentru astfel de cercetări.

— Mi se pare că am mai auzit de numele acesta!

— Cum nu! El a lămurit misterioasa crimă din Yorkshire. Eu am cunoscut câţiva prieteni intimi ai victimei. O crimă care n-avea niciun motiv plauzibil. Toată lumea şi-a frământat mintea până când a venit Peter Hardcastle care a lămurit misterul, după ce detectivii de la Scotland Yard osteniseră în zadar. Cred că e destul de tânăr.

Dacă-l aduceţi Sir Walter, atunci nu spuneţi nimic la nimeni. Ar fi de mult folos să

nu apară decât ca un oaspete obişnuit.

Sir Walter nu reţinu nimic altceva afară de numele lui Peter Hardcastle. Îşi aminti de cazul citat şi de senzaţia pe care o pricinuise. Millicent îşi aduse şi ea aminte.

— Hardcastle n-a îngăduit nici unei reviste să-i publice fotografia. Cred că

niciodată nu-l poţi cunoaşte în veritabila lui înfăţişare. De multe ori se grimează în femeie. Unii cred chiar că este o femeie!

— Oricum e un mare criminolog, afirmă Travers.

— Serveşte tot la Scotland Yard, sau lucrează independent? întreabă Handford.

— Nu ştiu. Mannering m-a îndemnat să mă adresez îndată la Scotland Yard.

Hardcastle va veni şi va face desigur ce-i stă în putinţă. N-am să las piatră peste piatră până nu voi afla adevărul. Nu ştiu ce va face. Pereţii camerei sunt plini, podeaua-i din stejar masiv, tavanul are 49 cm grosime. Soba e nouă dar hornul nu-i destul de larg spre a permite trecerea unui corp omenesc. Toate astea le ştiu de acum doisprezece ani.

— În orice caz lasă-i mâna liberă împotriva oricui va dori! zise Felix Michell la sfârşitul prânzului după plecarea lui Camter şi a lui Masters. Conversaţia căzu iar pe un plan sentimental. Sir Walter observă şi le-o luă înainte.

— Pot să vă ajut cu ceva? Mă tem că această întâmplare vă stinghereşte pe toţi.

— Stingherelile noastre nu se pot compara cu supărarea ta, spuse doamna Travers. Toţi se oferiră să rămână mai departe la Chadlauds dacă prezenţa lor putea fi de vreun folos. Văzând însă că sunt de prisos hotărâră să plece care de care mai repede.

— Noi plecăm, dar sufletul nostru rămâne cu tine, zise Travers. Eu şi soţia mea, şi pot spune asta pe faţă, am fost îmbătrâniţi cu câţiva ani de această întâmplare nenorocită. Numai timpul vă mai poate ajuta, ţie şi lui Mary. Trebuie să duci fata de aici.

— Da, da, fii sigur că voi face totul pentru ea.

Apoi pleacă şi discută în bibliotecă împreună cu nepotul său.

— Ai grijă de ei, Henry. Astă seară nu cred să pot cina cu ei. Va sosi tatăl lui Tom şi cred că va fi poate mâhnit de a fi venit prea târziu.

— Trebuie să fie un om foarte puternic, după cum spune Mary şi va şti să treacă

cu bine acest impas. Plec cu Vane la Newton şi mă voi interesa la Mannering de sosirea lui Hanow Tellowes. Mâine dimineaţă, poate chiar astă seară, va fi aici.

— Spune-i lui Mannering să telegrafieze după detectivul Peter Hardcastle. Chiar dacă nu mai e la Scotland Yard, să-l angajeze fără preget. Sunt dispus să cheltuiesc oricât pentru lămurirea acestui mister.

— Cu siguranţă că va fi lămurit.

— Dacă nu, voi părăsi Chadlauds. Probabil că oricum tot voi pleca de aici căci Mary, nu va mai putea locui, în castelul acesta.

— Nu-ţi mai face griji de viitor şi mai bine odihneşte-te. Toţi vor să-ţi ajute, şi-mi dau seama cât te enervează, căci nu pot să facă nimic. O astfel de întâmplare i-a scos pe toţi din tabieturile lor şi i-a făcut pe cât de tulburaţi pe atât de lipsiţi de tactul necesar.

— Mă duc la Mary. A venit omul pentru înmormântare? Vreau să fie îngropat aici şi nădăjduiesc că tatăl său nu se va opune.

— Cu siguranţă că nu. De altfel e şi dorinţa lui Mary.

— Ca de obicei, Mary s-a gândit întâi la Septimus May, înfrânându-şi propria-i durere spre a-l putea consola pe el.

— Te simţi destul de tare să-i anunţi moartea fiului său, sau nu?

— Şi aşa cred că ştie, dar voi spune tot ce va fi de spus. Mi-amintesc că se interesa de locurile blestemate şi că credea în ele, din cauza Sfintei Scripturi.

— Asta nu ştiam. Dacă…

— Fireşte că el a luat lucrurile aşa cum le iau şi eu, iar eu nu vreau să stingherim într-un fel activitatea probabilă a lui Hardcastle. Spune jos să mă cheme îndată ce va sosi Mr. May. Acum mă duc la Mary.

— Te simţi bine sau să-l chem pe Mannering?

— Nu. Mulţumesc. Scuză-mă faţă de Vane şi Handford. Poate că vor trebui să se întoarcă. Nu ştiu nimic. În orice caz întreabă-i de noua adresă.

Sir Walter se duse la fiica sa dar nu era timp de odihnă, un ceas întreg se scurse într-o chinuitoare aşteptare. Realitatea crudă i se dezvăluie tinerei femei şi-şi dădea limpede seama că viitorul ei va fi plin de supărare şi de dorul după cel mort.

Rămaseră împreună până se întunecă. Atunci sosi Mannering care însă nu zăbovi decât câteva minute. Apoi auziră zgomotul unui automobil.