— Te-ai gîndit la asta şi în tren?
— Da – răspunse el. În timpul acelei călătorii monotone aveam cel mai bun prilej. Chiar înainte de explozie, cînd mă uitam pe fereastră, analizam în minte hotărîrea pe care o luasem. De fapt voiam să...
— Asta nu mai are importanţă – l-am întrerupt eu –
fiindcă patru luni încheiate ai avut răgazul să pui în aplicare hotărîrea. Poţi admite că gîndurile acestea ţi-au distras atenţia de la sarcina ce ţi se încredinţase?
— Ah, asta nu! spuse el. Sarcina mea era penibil de simplă.
— Şi nici nu crezi că s-ar fi putut, aşa îngîndurat cum erai, să n-o vezi pe fata aceea cu bicicleta?
— Nu cred că era cu putinţă. Priveam şi deodată...
— Bine. Despre asta am mai vorbit.
Întîmplarea cu carnetul de economii mă supărase, într-adevăr. Afurisită coincidenţă! Ironia destinului mă
călăuzea spre ea tocmai cînd doream cel mai puţin.
În practică se întîmplă ca la o anchetă, interesul pentru criminal să se încrucişeze cu alte interese şi astfel să formeze un nod: un nod de mistere, în aparenţă
de nedezlegat. În cazul nostru, şi fără monstruosul supliment al carnetului de economii, eram îndeajuns de ispitiţi s-o apucăm pe o pista greşită. Şi aceasta, pentru că un grup de fenomene nu poate fi legat de un alt grup de fenomene.
Am trimis să fie chemată acea cumsecade doamnă
administratoare. N-am renunţat la plăcerea de a o scutura puţin.
— Păi se face una ca asta? am rostit eu, cu dojană în glas. Sînteţi chiar atît de naivă, sau ce vă închipuiţi? Vă
amintiţi poate că sublocotenentul Lenk n-a fost de loc entuziasmat cînd, în mod arbitrar, aţi împrumutat banii lui, însă pentru cele trei mii depuse s-a supărat şi mai rău!
Asta nu putea înţelege pentru nimic în lume. Holbase ochii, se bîlbîia, spunea că muncesc toţi trei, că
economisiseră alte patru mii şi că voia să-i plătească.
— Să vă prind eu că mai îndrăzniţi! am strigat la ea.
Asta ar însemna un alt delict, unul după altul! Faceţi-vă
un carnet propriu şi depuneţi pe el! Suma o s-aducă
dobînzi, pe care, de asemenea, va trebui să le restituiţi!
Cum poate soţul sau fiul dumneavoastră să admită să
umblaţi în sertarul unei mese dintr-un apartament străin?
— Păi ei nu ştiu — suspină ea — ei nu intră acolo.
Domnul Lenk nu a venit încă acasă...
Am ordonat ca doamna administratoare să fie anchetată; de asemenea, soţul şi fiul ei. Am recomandat ca toţi trei să-şi la un angajament în scris, în care să se prevadă un termen pentru achitarea sumei totale, pe care sublocotenentul Lenk era liber să-l aprobe sau nu.
Nu intenţionam să interviu în chestiunea fraudei, deoarece vinovatul îşi primise pedeapsa: nu mai aveau încredere în el şi îl retrogradaseră. Dar femeia, care primise citaţia, se temea totuşi de mine.
Mi-am dat repede seama ca se pregăteşte să-mi cadă
în genunchi şi am dispărut la vreme.
Când l-am vizitat pe Jaroslav Lenk, i-am prezentat angajamentul, şi el, fără nici o împotrivire, a încuviinţat termenul prevăzut. Între timp vorbise cu Helena. Spunea că ea îi făcuse doar un reproş: de ce nu-i mărturisise imediat şi ei. Eram întru totul de acord.
Eliminarea acestei piste false avusese totuşi un rezultat bun: am renunţat definitiv să-l mai bănuiesc pe Jaroslav Lenk. Vedeam tot mai mult în el un om cu o fire paşnică. Deşi dovedise de cîteva ori că nu-i este milă
de duşman, nu era un om dur. În copilărie, cu siguranţă
că nu smulsese aripile muştelor sau picioarele păianjenilor, de aceea nici administratoarei nu-i tăiase
capul pentru fapta ei. De altfel, bărbăţie nu înseamnă
numai energie dozată, ci şi moderaţie calmă şi sensibilă.
Dacă în cazul administratoarei, Jaroslav Lenk întrecuse măsura, Helena Dvorska avea să-l apere pe viitor de asemenea excentricităţi.
Ca să nu se plictisească, îl vizitam cu rîndul, eu şi Helena Dvorska.
I-am arătat cheia franceză pe care o găsisem. Iniţial, şi această cheie trebuia să fie o momeală pentru el, dar Lenk n-a muşcat din nici una dintre momelile mele.
Despre cheia franceză scrisese în procesul-verbal următoarele: „Nu cunosc cheia franceză care mi-a fost arătată. N-am văzut-o niciodată. După cîte ştiu, nu era în vagonul poştal. La nici unul dintre ceilalţi trei n-am zărit-o“.
