Şi l-am crezut.
După ce i-am explicat la ce-a putut să slujească cheia franceză, Jaroslav Lenk l-a indicat pe Sramek ca fiind cel mai suspect nu însă cu prea multă siguranţă.
S-a mai ivit însă şi o altă dovadă a veridicităţii celor afirmate de el.
Mai discutam încă împreună, cînd în cameră a intrat bărbatul însărcinat să aştepte în cabina portarului, că
doar-doar va apărea cineva care să întrebe de sănătatea lui Lenk. Ţinea în mînă un pacheţel nu prea mare.
— Poşta pentru tovarăşul sublocotenent! anunţă el.
Ştia că sînt acolo şi, de fapt, mie îmi adusese pacheţelul. Mi l-a înmînat. Era o cutie mică, împachetată, moale la pipăit, cam de un kilogram.
Adresa era scrisă de o mînă nu prea sigură, cu cerneală
violetă, ţipătoare, care, bineînţeles, mi-a amintit numaidecît bileţelul ce însoţise florile. Într-adevăr, într-un colţ al pacheţelului se afla numele expeditoarelor, şterse în cruce cu creionul de funcţionarul de la poştă: Filipina Hrachova şi Josefa Nebusilova.
— Pesemne că iar le-a dat cineva o sugestie! Dacă
permiteţi, am să mă uit eu mai întîi la acest dar.
Am plecat cu pacheţelul sub braţ. Din cabina portarului am chemat o maşină. Mi s-au oferit chiar trei deodată, dar nu doream să le fac ţăndări în cazul cînd în cutie ar fi fost un kilogram de tritolhexogen. Din experienţă ştiam ca explozivul acesta e cam nerăbdător.
Dacă cei cîţiva nevinovaţi trandafiri dinainte au fost doar o reclamă înşelătoare?
M-am aşezat în automobil şi am cerut să mă ducă în grabă la laborator, folosind claxonul de alarmă.
În laborator, pachetul a fost supus unor fascicule de lumină. Ne-am asigurat că-l putem deschide fără teamă.
Dar, pentru orice eventualitate, operaţia s-a făcut încet şi cu prudenţă. Mirosea a ciocolată. Era o cutie plină cu bomboane desert foarte îmbietoare.
Nici unul dintre noi nu le-a gustat şi le-au luat în primire chimiştii.
M-au lăsat să aştept o oră, apoi mi-au adus rezultatul.
Bomboanele erau injectate cu o otravă puternică.
Fiecare dintre ele avea un mic orificiu discret, rămas probabil de la acul seringii cu care fusese introdusă
otrava.
— Una singură ar doborî un om m-a asigurat şeful laboratorului. Vreţi să experimentăm pe un cobai?
— Păcat de cobai – am răspuns eu.
L-am căutat pe Karlicek, care nu avea nimic de făcut şi, după toate aparenţele, nici nu dorea să aibă. L-am găsit în biroul meu, încercînd zadarnic să se dispună
citind revista Dikobraz5.
Cînd i-am adus la cunoştinţă noutăţile, a zis:
— Poate că una din bomboanele celea mi-ar prinde şi mie bine.
5 Revistă umoristică cehă.
— De ce? şi l-am tras de ureche.
— Mă plictisesc – a răspuns el. Şi cînd simţi că te-apasă plictiseala, înseamnă că nu mai are rost să
trăieşti.
— lată, într-adevăr, o întîmplare ciudată! zic eu. Am venit la timp ca să-ţi alung plictisul. Foloseşte cel mai rapid mijloc cu putinţă şi stai de vorbă, privitor la
„bomboniera“ asta, cu Filipina Hrachova şi cu Josefa Nebusilova. Am impresia că ele n-au trimis nimic, şi totuşi bomboanele au ajuns la destinaţie.
— Mă duc – spuse Karlicek, grozav de morocănos, şi, lăsînd revista din mînă, se ridică leneş. Sper că nu vă
închipuiţi că în cazul ăsta e vorba numai de femei?
— De babe, Karlicek, îţi spun eu.
— Şi încă două deodată! adăugă Karlicek cu uimitoarea lui logică. Am fugit, dar aş avea de făcut o observaţie: explozivul şi otrava ne indică un chimist versat. Bomboanele de ciocolată trebuiau să-l ucidă pe sublocotenent, pentru că, probabil, să nu spună ceva ce n-ar conveni cuiva. Pe de altă parte, aceasta e dovada incontestabilă că nu sublocotenentul Lenk a fost acela care a lucrat cu cheia franceză şi cu explozivul. Şi fiindcă n-a fost el, n-a fost nici Vrana. Rămîne doar răposatul Sramek, fiindcă el a zăbovit mult prea mult acolo unde fiecăruia îi ajung doar cîteva minute. Şi întrucît în staţii cobora din vagon şi Vojtif, e suspect şi el. Lucrau împreună. Dar ce anume era suspect la Vojtif? Oare sublocotenentul nu şi-ar putea aminti cîte ceva?
Şi sublocotenentul şi-a amintit.
9
— Dacă e vorba că aici se folosesc şi otrăvuri – rosti el, îngîndurat – mă gîndesc la cele două termosuri voluminoase ale lor. Era ucigător de cald. În tren, oamenilor li se face sete. Vojtif şi Sramek erau înarmaţi zdravăn împotriva setei. Fiecare avea cîte o sticlă cu apă
