Ziua Constituției și a Cetățeniei, numele oficial al sărbătorii, comemorează momentul din 1787 când delegații participanți la Convenția Constituțională au ratificat oficial, sau semnat, documentul. Practic, Ziua Constituției nu este o sărbătoare federală, ci doar o ceremonie federală, Congresul neconsiderând că
documentul întemeietor al tării noastre și cea mai veche constituție națională încă folosită în lume erau destul de importante ca să justifice acordarea unei zile libere plătite cetățenilor.
IC avusese mereu o relație stânjenitoare cu Ziua Constituției, ceea ce însemna că implicarea sa se limita de obicei la trimiterea unui e-mail standard scris de birourile de presă ale agențiilor și semnate de Directorul Cutare și instalarea unei mese prăpădite într-un colt uitat al cantinei. Pe masă erau câteva copii gratuite după
Constituție, printate, legate și donate guvernului de către demagogi din locuri precum Institutul Cato sau Fundația Heritage, dat fiind că IC era rareori dornic să
cheltuie câteva milioane din propriul buzunar ca să
promoveze libertățile civile prin hârtii capsate.
Presupun că personalul a înțeles mesajul, sau nu: în cele șapte Zile ale Constituției pe care le-am petrecut eu în IC, nu cred că știu pe cineva, în afară de mine, care să
ia o copie de pe masă. Pentru că-mi place ironia aproape
la fel de mult cât îmi plac chestiile gratuite, luam întotdeauna câteva – una pentru mine și celelalte ca să
le împrăștii pe birourile prietenilor mei. Am păstrat o copie sprijinită de cubul Rubik pe biroul meu și o vreme mi-am făcut un obicei să o citesc la prânz, încercând să
nu cadă un strop de grăsime pe „Noi, Poporul” de pe una dintre feliile amărâte de pizza ca de la cantina școlii primare.
Îmi plăcea să citesc Constituția în parte pentru că
ideile sale sunt grozave, în parte pentru că proza e bună, dar adevărul este că-i băgam în sperieți pe colegii mei.
Într-un birou în care tot ce printai trebuia trecut prin tocătorul de hârtie după ce terminai cu documentul, cineva era mereu intrigat de prezența unor pagini legate pe birou. Treceau pe lângă mine și întrebau:
— Ce-ai acolo?
— Constituția.
Se strâmbau și se îndepărtau încet.
De Ziua Constituției, în 2012, am luat hotărât documentul. Nu-l mai citisem pe tot de câțiva ani, deși mă bucuram oarecum că încă știam introducerea pe de rost. Acum însă l-am citit în întregime, de la articole la amendamente. M-am mirat amintindu-mi că 50% din Bill of Rights, primele zece amendamente din document, erau menite să îngreuneze impunerea legii. Al Patrulea, Al Cincilea, Al Șaselea, Al Șaptelea și Al Optulea
amendament erau toate scrise intenționat și cu grijă să
creeze ineficiente și să împiedice abilitatea guvernului de a-și exercita puterea și de a supraveghea populația.
Este valabil în special pentru Al Patrulea amendament, care protejează oamenii și proprietatea lor de monitorizarea guvernului: Drepturile oamenilor de a-și ști în siguranță persoana, casele, documentele și alte proprietăți împotriva oricărei percheziții și confiscări nerezonabile nu vor fi încălcate de mandate emise fără cauză
probabilă, nesusținute de un jurământ privind afirmațiile saucare nu descriu exact locurile percheziționate, persoanelearestate sau obiectele confiscate.
Traducere: Dacă reprezentanții legii vor să-ți scormonească prin viață, mai întâi trebuie să se prezinte în fața unui judecător și să demonstreze sub jurământ cauza probabilă. Asta înseamnă că trebuie să-i explice judecătorului de ce consideră ei că ai fi putut comite o infracțiune anume sau că dovezi specifice pentru o infracțiune specifică s-ar putea găsi într-o parte anume a proprietății tale. Atunci trebuie să jure că motivul prezentat a fost oferit în mod cinstit și cu bună-credință.
Doar dacă judecătorul aprobă emiterea mandatului, li se va permite să efectueze cercetări – și chiar și atunci doar pentru o perioadă limitată.
Constituția a fost scrisă în secolul al XVIII-lea, pe vremea când singurele calculatoare erau abacele și
războaiele de țesut și era nevoie de săptămâni sau luni pentru ca un mesaj să traverseze oceanul cu nava. Se înțelege de la sine că fișierele de calculator, oricare ar fi conținutul
lor,
sunt
pentru
noi
versiunea
„documentelor” din Constituție. Cu siguranță le folosim ca pe niște „documente”, mai ales textele sau foile de calcul, mesajele și istoricul căutărilor noastre.
Însă datele sunt versiunea noastră pentru „proprietăți”, un termen-umbrelă pentru toate lucrurile pe care le deținem, le producem, le vindem și le cumpărăm online. Asta include, prin definiție, metadatele, adică
înregistrarea tuturor lucrurilor pe care le deținem, le producem, le vindem și le cumpărăm online – un registru perfect al vieții noastre private.
În secolele ulterioare primei Zile a Constituției, cloudul, computerele și telefoanele noastre au devenit casele noastre, la fel de intime și de personale precum casele noastre reale. Dacă nu sunteți de acord, răspundeți-mi la această întrebare: V-ați lăsa colegii să
stea singuri la voi acasă timp de o oră sau să-i lăsați să
umble zece minute cu telefonul vostru fără parolă?
Programele de supraveghere ale NSA, în special cele de supraveghere locală, își băteau joc cu desăvârșire de Al Patrulea Amendament. Agenția practic pretindea că
protecțiile amendamentului nu se aplicau vieților noastre moderne. Politicile interne ale agenției nu
considerau nici că datele tale erau proprietate personală