dispută, de data aceasta cu menajera lui Borges, Fani Uveda. În aceeaşi zi, Vidaurre a anunţat-o că în trei săptămâni va trebui să

părăsească apartamentul. Desigur, în acel moment, Fani nu ştia că

Borges nu mai voia să revină în Buenos Aires şi nici că scriitorul intenţiona să se însoare cu María Kodama, de aceea trebuie să fi fost uimită când Vidaurre i-a spus să-şi caute o altă casă până pe 15 mai şi afectată că Borges, prin avocatul lui, îi oferea o recompensă prea mică pentru anii petrecuţi în slujba familiei Borges. Menajera a fost şi mai deranjată când a aflat că, dat fiind statutul juridic al inventarului obiectelor aflate în litigiu, apartamentul urma să fie încuiat de un lăcătuş, iar ea urma să rămână doar cu cămăruţa ei, la care putea ajunge numai prin intrarea de serviciu.

Borges se afla şi sub presiunea crescândă a jurnaliştilor. Lunga lui absenţă din Buenos Aires dăduse naştere la zvonuri cum că era grav bolnav în Geneva. De câteva ori, María Kodama a încercat să

diminueze această presiune din partea presei asigurându-l pe reprezentantul EFE, agenţia spaniolă de ştiri din Geneva, că

zvonurile erau nefondate şi că Borges pur şi simplu voia să fie lăsat 1156 Vezi interviul lui Vidaurre în La Razón, 15 mai 1986.

în pace ca să-şi poată continua munca.

Pe 26 aprilie, la patru zile după efectuarea inventarului la apartamentul de pe calle Maipú, Vidaurre l-a înştiinţat pe Borges că

certificatul de căsătorie fusese eliberat de autorităţile paraguayene şi că, în consecinţă, el şi María erau acum soţ şi soţie. Evenimentul a fost marcat printr-o mică ceremonie la hotel, la care au asistat directorul general şi soţia lui, şi profesorul francez, Jean Pierre Bernès. În cinstea nou-căsătoriţilor s-a băut şampanie, deşi Borges, din motive medicale, a băut numai un pahar de apă minerală, remarcând că „bulele de aer sunt o metaforă pentru şampanie”1157.

Bernès a citit poemul lui Borges Să ai ziua de ieri, care exprima paradoxul virtualităţii: avem cu atât mai mult ceea ce am pierdut, dar, cum îşi va aminti Bernès, când a ajuns la ultimul vers – „Nu există alte paradisuri decât paradisurile pierdute” – Borges l-a întrerupt spunând că acest ultim vers ar trebui eliminat fiindcă el a găsit în sfârşit paradisul, căsătorindu-se cu María1158.

Cam în jurul datei la care avea loc această modestă ceremonie, starea lui Borges s-a înrăutăţit din nou. Doctorul Balavoine a hotărât că scriitorul avea nevoie de o supraveghere medicală mai strictă şi l-a internat la Clinique d’Arve, unde l-a ţinut aproximativ 12 zile.

Mai curând sau mai târziu, şi-a dat seama Borges, trebuia să anunţe căsătoria lui cu María Kodama, dar acum voia să se bucure de o perioadă de linişte alături de ea, înainte de a fi nevoit să înfrunte furtuna care cu siguranţă, avea să izbucnească la auzul veştii1159.

Întrucât starea lui se ameliora, Borges s-a hotărât să facă un apel direct către presă pentru a-i fi respectată intimitatea şi, în acest sens, 1157 Interviu cu Jean Pierre Bernès de Jorge Urien Berri în La Nación, 20 august 1989.

1158 Ibid.

1159 Vezi Vidaurre în Tiempo Argentino, 15 mai 1986.

pe 6 mai, a trimis o scrisoare agenţiei spaniole de ştiri, EFE, explicând că doreşte să se stabilească în Geneva şi rugând să fie lăsat să-şi continue munca: „Sunt un om liber. M-am hotărât să rămân în Geneva fiindcă vreau să leg Geneva de cele mai fericite zile din viaţa mea”1160. Această hotărâre nu-i afecta „dragostea fundamentală de patrie”, dar acel Buenos Aires pe care îl cunoscuse cândva nu mai exista. Oricum, se simţea „misterios de fericit” în Geneva. „Mi se pare ciudat ca să nu înţeleagă şi să nu respecte cineva această

hotărâre luată de un om care, precum un anumit personaj din Wells, s-a hotărât să devină un om invizibil.”

Este semnificativ că Borges a apelat la termenul „om invizibil”, folosit şi de tatăl lui ca să-şi exprime dorinţa de a trăi anonim în Europa anului 1914, ca să-şi justifice hotărârea de a se stabili în Geneva. Este aproape sigur că scriitorul s-a identificat cu tatăl lui în aceste ultime luni: Jean Pierre Bernès îşi amintea că Borges se referea deseori la tatăl lui în cursul întâlnirilor lor de lucru din Geneva1161.

Iar doctorul Balavoine, medicul curant, ajunsese să creadă că, venind la Geneva, Borges încerca să împlinească o dorinţă ascunsă1162. După

ce Borges a părăsit Clinique d’Arve, Balavoine l-a vizitat în fiecare seară la Hotel L’Arbalète şi s-a angajat în lungi discuţii care începeau de obicei cu o descriere a stării de sănătate a scriitorului şi continuau, cel mai des, cu cartea pe care o citea Borges la momentul respectiv. Scriitorul nu a pomenit cuvântul moarte nici măcar o dată, impresia lui Balavoine fiind că Borges era hotărât să-şi înfrunte sfârşitul cu demnitate şi împăcare de sine. Poate că nu mai voia să se întoarcă la Buenos Aires, chiar dacă încă mai putea face călătoria 1160 Această scrisoare este reprodusă în Gasparini, p. 64.

1161 Interviu cu Jean Pierre Bernès, Oxford, 22 octombrie 1999.

1162 Gasparini, p. 103.

fiindcă, presupunea Balavoine, „e foarte posibil să fi trăit o experienţă importantă în Geneva, probabil un fel de iniţiere în viaţă, poate o revelaţie, o discuţie fundamentală sau o legătură

sentimentală, care l-a făcut să-şi dorească să moară acolo” şi „să

încheie un ciclu care îi cuprindea întreaga viaţă”1163.

Dar din nou planurile lui Borges de a deveni un „om invizibil” în Geneva vor fi răsturnate de evenimente petrecute în Buenos Aires.

Pe 12 mai, vestea căsătoriei lui cu María Kodama a ajuns la un jurnalist. Aflând despre publicarea neautorizată a acestei informaţii, Vidaurre a hotărât că soluţia cea mai bună este să confirme oficial vestea cât mai curând posibil, ca să evite hărţuirea bolnavului din Geneva de către presă. Prin urmare, a invitat jurnalişti de la trei cotidiene principale din Buenos Aires la o întâlnire în seara zilei de 13 mai în biroul unuia dintre avocaţii angajaţi de Vidaurre ca să se ocupe de căsătoria prin procură din Paraguay. La această conferinţă

de presă, Vidaurre a declarat că Borges era „supărat şi furios” că

vestea căsătoriei lui fusese făcută publică fără permisiunea lui, fiindcă sperase să facă el însuşi anunţul. Căsătoria avusese loc, a spus Vidaurre, „în acord cu o veche dorinţă a scriitorului”, iar Borges „cerea acum ca intimitatea să-i fie respectată”1164.

Cu toate acestea, vestea căsătoriei lui Borges cu „secretara lui literară”, o femeie mai tânără decât el cu câteva decenii, a ajuns pe prima pagină a ziarelor din Argentina şi din toată lumea vorbitoare de limbă spaniolă. Se făceau tot felul de speculaţii în privinţa motivelor căsătoriei, se vehiculau tot felul de zvonuri privind disputele din sânul familiei. Şi, în ciuda apelurilor mai vechi ale lui Borges de a-i fi respectată intimitatea, imediat mai mulţi reporteri au 1163 Ibid., pp. 103–104.

1164 Tiempo Argentino, 15 mai 1986.

fost trimişi la Geneva ca să încerce să-i intervieveze pe cei doi.

Văzând că presa intenţiona să stoarcă totul din acest subiect, în seara zilei de 14 mai Vidaurre a considerat că este înţelept să organizeze o nouă conferinţă de presă pentru a clarifica lucrurile. Avocatul a confirmat zvonurile privind existenţa unor neînţelegeri în cadrul familiei, menţionând şi nemulţumirea menajerei faţă de banii primiţi ca despăgubire pentru slujba pierdută 1165 . Vidaurre a explicat jurnaliştilor că problema căsătoriei era separată şi distinctă de problema moştenirii. Motivele lui Borges de a se căsători cu María Kodama nu aveau nicio legătură cu moştenirea, a declarat Vidaurre; autorul pur şi simplu dorea să lase o mărturie publică a naturii adevărate a relaţiei dintre ei. Oricum, nu era nevoie ca María Kodama să se mărite cu Borges ca să fie beneficiara testamentului, întrucât legea argentiniană prevedea că persoana trecută în testament avea un drept de moştenire care anula pretenţiile oricăror rude ale căror nume nu erau specificate. Această prevedere a fost confirmată în La Semana în ziua următoare de către doctorul Attilio Aníbal Alterini, un specialist în dreptul familial care fusese consultat de revistă1166. Cu toate acestea, disputele provocate de testamentul lui Borges vor continua timp de aproximativ zece ani după moartea scriitorului printr-un şir de procese intentate Maríei Kodama de către nepoţii şi menajera lui Borges. Adversarii Maríei vor contesta şi valabilitatea certificatului de căsătorie paraguayan, dar fără succes.

Dorinţa clară a lui Borges de a se căsători cu María Kodama înainte de a muri părea de netăgăduit şi, dat fiind că legea argentiniană nu permitea recăsătoria la acea vreme, singura cale de a i se împlini această dorinţă era să accepte o căsătorie prin procură în Paraguay.

1165 Articol în La Razón, 15 mai 1986.

1166 Articol în La Semana, 15 mai 1986.

Argumentele invocate de Vidaurre îşi vor găsi până la urmă

justificarea – valabilitatea testamentului şi dreptul absolut asupra moştenirii al Maríei Kodama au avut câştig de cauză în cursul fiecărui proces.

Atât aceste dispute violente, cât şi exagerările presei au tulburat liniştea refugiului pe care Borges sperase să-l creeze în Geneva. Pe 14

mai, chiar în ziua în care furtuna mediatică izbucnea în Buenos Aires, scriitorul a primit vizita unui prieten, Jaime Alazraki, profesor de literatură latinoamericană, care îl întâlnise ultima oară pe Borges cu exact trei ani în urmă, la simpozionul organizat de Dickinson College din Statele Unite când, după cum îşi amintea Alazraki, Borges fusese „vioi, plin de energie şi vigoare, neobosit”1167. Acum Alazraki avea în faţă „o ruină”, cu capul „deformat, ca şi cum fruntea i-ar fi crescut peste măsură şi acum ameninţa să iasă prin piele”. Alazraki a fost atât de şocat de cum arăta Borges, fiindcă, la fel ca toţi ceilalţi, nu ştia că prietenul lui era devastat de cancer.

Profesorul îşi amintea vag că, în timpul conversaţiei lor, Borges a deplâns situaţia politică din Argentina, afirmând că armata transformase ţara într-o afacere profitabilă numai pentru ea şi că

versiunea oficială a istoriei Argentinei era o „ficţiune”. Borges i-a spus lui Alazraki şi despre „refuzul lui de a se întoarce în Argentina”, despre problemele pe care le avea în Buenos Aires, adăugând şi unele amănunte despre ruptura lui de Adolfo Bioy Casares.

În după-amiaza aceea, în timp ce Borges îşi făcea siesta obişnuită, María l-a condus pe Alazraki prin Oraşul Vechi. I-a spus că „Borges era neînduplecat în privinţa revenirii în Argentina”, chiar dacă

1167 Evocarea vizitei lui Alazraki se bazează pe cartea lui, Beyond the Kabbalah, 1988, pp. 177–178.

„prietenii şi rudele făceau presiuni asupra lui ca să se întoarcă”.

Apoi tânăra a arătat spre o clădire impunătoare, spunând că „era pe cale să semneze un contract de închiriere pentru unul dintre apartamentele de acolo”; Borges şi María locuiseră confortabil în ultimele şase luni la Hotel L’Arbalète, dar acum amândoi voiau să se mute într-un „loc mai intim”. María găsise un apartament la etajul al doilea pe Grand’- Rue nr. 28, în centrul Oraşului Vechi, unde spera să se mute în câteva săptămâni. Dar Borges încă nu primise permisul de rezidenţă, infirmiera, Florence Bergeron, amintindu-şi că

scriitorul se tot plângea de această întârziere1168.

În tot acest timp, jurnaliştii îi agasau pe cei doi cu solicitări de interviuri. Zvonurile privind boala incurabilă a lui Borges începuseră să apară în ziare, posibilitatea ca scriitorul cel mai celebru al Argentinei să fie aproape de moarte inflamând şi mai mult spiritele. Viaţa particulară a lui Borges – atât cât se ştia despre ea –

era întoarsă pe toate feţele în presă. Un articol apărut într-un ziar din Buenos Aires, La Gaceta de Hoy, care contesta motivele Maríei de a fi de acord cu căsătoria, l-a convins până la urmă pe Borges să

vorbească pentru a pune lucrurile la punct. Scriitorul l-a rugat pe Vidaurre să dea un comunicat de presă sub forma unei scrisori către redactorul-şef al ziarului La Gaceta de Hoy, datată 21 mai, în care îşi exprima „uimirea indignată” faţă de articolul „inexplicabil” scris de un jurnalist care era „aproape un necunoscut”. „Hotărârea de a mă