căsători acum este rezultatul unei situaţii care mă priveşte în mod direct şi personal, la care am meditat mult timp şi care trebuie să-i intereseze numai pe prietenii mei.” Borges respingea toate insinuările privind motivaţia soţiei lui. „María Kodama este persoana cea mai fără de cusur, din punct de vedere etic şi moral, pe 1168 Gasparini, p. 90.

care am întâlnit-o în viaţa mea. Alături de ea am descoperit, în sfârşit, fericirea. Articolul poate fi justificat numai de resentimentul unei persoane lipsite de scrupule ori de principii sau care se află în slujba unor persoane lipsite de scrupule ori de principii.”

În pofida acestor tracasări, Borges se simţea fericit în Geneva, cel puţin aşa i s-a părut prietenei lui, Alicia Jurado, când scriitorul i-a telefonat la Buenos Aires, pe 21 mai: „Avea o mulţime de proiecte, părea foarte fericit. Nu mi-a dat impresia unui om care se ştie condamnat. Era plin de viaţă. Poate credea că are mai mult timp”1169.

Pe 25 mai, Borges a participat la ambasada argentiniană la o recepţie în cinstea Zilei Naţionale a Argentinei. Deşi scriitorul se afla într-un cărucior cu rotile, ambasadorul, Leopoldo Tettamanti, a declarat ulterior că arăta „fericit”1170. Împreună cu ceilalţi invitaţi, Borges a ascultat muzică argentiniană, inclusiv milongas pe versurile lui, şi a depănat amintiri despre viaţa în Buenos Aires.

Borges îi va dezvălui câteva dintre proiectele nefinalizate lui Jean Pierre Bernès, traducătorul şi redactorul lui francez, care venea din când în când la Geneva ca să-l consulte în legătură cu ediţia Pléiade şi care l-a văzut pentru ultima oară pe 4 iunie. Borges părea să

regrete că nu scrisese o capodoperă care să-l justifice: „Ne trăim viaţa aşteptând cartea care nu vine niciodată”, i-a spus el lui Bernès, cu un fel de resemnare1171. Intenţiona să scrie o povestire intitulată

Prietenii, plasată în perioada de dinainte de Revoluţia de Eliberare din septembrie 1955, despre care vorbea de ani de zile, dar nu ajunsese încă să o pună pe hârtie. Mai avea două povestiri în minte: 1169 Ibid., p. 98.

1170 La Nación, 18 iunie 1986, p. 6.

1171 Pentru proiectele literare ale lui Borges menţionate aici vezi Bernès (ed.), Jorge Luis Borges, Oeuvres complètes I, p. xix, şi Bernès II, pp. 1443–1444.

una presupunea o rescriere a ultimului capitol din Don Quijote şi se concentra pe moartea lui Alonso Quijano, bătrânul hidalgo care a înnebunit de prea mult citit şi s-a transformat în Don Quijote; cealaltă, plasată în Veneţia, arăta cum Dante descoperă intriga la o urmare la Divina Comedie. Borges vorbea şi despre o culegere de povestiri mai „realiste”, similare celor din Relatarea lui Brodie, dar, potrivit lui Bernès, „mult mai curajoase, fiindcă ofereau pretextul unor clarificări şi dezvăluiri neaşteptate, unor mărturisiri care ne-ar fi arătat adevărata lui faţă, în sfârşit, fără mască”.

Borges încă mai ţinea să se mute în apartamentul de pe Grand’-Rue nr. 28, dar, întrucât problema permisului de rezidenţă

încă nu fusese rezolvată, s-a hotărât ca apartamentul să fie închiriat în numele lui Borges printr-un acord cu editorii lui din Franţa şi Spania, Gallimard şi Alianza Editorial. Pe 10 iunie, când Borges şi María au părăsit Hotel L’Arbalète, scriitorul arăta mult mai slăbit.

Era clar că se apropia de sfârşit, motiv pentru care mutarea la noua adresă a fost supravegheată îndeaproape de doctorul Ambrosetti şi de doctorul Balavoine – între timp Borges avusese o criză de inimă şi făcuse pneumonie1172.

În aceste ultime zile, Borges meditase la problema mântuirii personale. Îi plăcea să discute pe îndelete cu María despre posibila existenţă a vieţii de dincolo de mormânt. Deşi era liniştit în privinţa morţii lui iminente, o iscodea pe tânără mereu: Credea că acela care moare, moare de tot? Oare reîncarnarea nu era o posibilitate mai logică? Înclina spre ideea catolică a vieţii de apoi sau spre cea şintoistă? Pe care o prefera? 1173 María îl privise întotdeauna pe Borges ca pe un agnostic, cum era şi ea, dar, dată fiind insistenţa cu 1172 Gasparini, p. 105

1173 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 25 octombrie 1999.

care scriitorul vorbea despre o posibilă viaţă de apoi, i-a sugerat să

discute problema cu cineva care era mai „îndreptăţit” să-i răspundă

la întrebări. „Mă întrebi, cu alte cuvinte, dacă vreau un preot”, a replicat el. Borges i-a propus să cheme doi preoţi, unul catolic, în amintirea mamei lui, şi unul protestant, de dragul bunicii lui englezoaice. Nu peste mult timp, scriitorul va fi vizitat pe rând de părintele Pierre Jacquet şi de pastorul Edouard de Montmollin.

Pe 13 iunie, María i-a telefonat scriitorului franco-argentinian Héctor Bianciotti, redactorul lui Borges de la Gallimard, care a venit la Geneva de la Paris în aceeaşi zi. În seara aceea, Bianciotti a stat de veghe la patul lui Borges în timp ce María se odihnea într-o cameră

alăturată. Borges intrase în comă şi, în primele ore ale dimineţii, Bianciotti a observat că respiraţia lui, care fusese regulată în ultimele zece ore, părea că se pierde. S-a hotărât să o cheme pe María, dar aceasta, ca şi cum ar fi avut o premoniţie, se afla deja în prag. Şi-a luat locul lângă Borges în timp ce scriitorul îşi dădea ultima suflare, cu mâna în mâinile ei, aproape de zorii zilei de sâmbătă, 14 iunie1174.

1174 Vezi „Préface” de Héctor Bianciotti la Jorge Luis Borges, Neuf essais sur Dante, Gallimard: Paris, 1987, p. 18.

Epilog

Moartea lui Borges, la ora 7.47 a.m. a fost anunţată presei în aceeaşi dimineaţă. La cererea celor doi medici elveţieni care îl trataseră în ultimele luni ale vieţii, doctorul Jean-François Balavoine şi doctorul Patrick Ambrosetti, Conseil Administratif al oraşului Geneva a decis să-i acorde lui Borges onoarea de a fi înmormântat în Cimetière de Plainpalais, un loc rezervat marilor personalităţii, unde se află şi rămăşiţele pământeşti ale lui Jean Calvin.

María a decis că ar fi mai potrivit ca înmormântarea să fie precedată de o ceremonie religioasă, şi nu de una laică şi, în semn de respect pentru mama şi bunica lui Borges, a aranjat ca slujba interconfesională să fie condusă împreună de preoţii, unul catolic, celălalt protestant, care îl vizitaseră pe Borges cu puţin înainte de moarte. Înmormântarea a avut loc miercuri, 18 iunie, după slujba ţinută la Cathédrale de Saint Pierre, protestantă, la care au asistat aproximativ o sută de prieteni şi cunoştinţe, ca şi un număr mare de demnitari argentinieni şi elveţieni. Pastorul Montmollin a citit primele rânduri din Sfânta Evanghelie după Ioan – „La început a fost cuvântul…” – şi a ţinut o cuvântare în care a remarcat că

„Borges a fost un om care a căutat fără încetare cuvântul potrivit, termenul care să includă totul, sensul ultim al lucrurilor”, dar omul nu poate nicicând atinge acel cuvânt de unul singur; el este pierdut într-un labirint. După cum propovăduia Sfântul Ioan, „nu omul e cel ce descoperă cuvântul, ci cuvântul e cel ce vine la el”1175. Pe de altă

parte preotul catolic, părintele Pierre Jacquet, a dezvăluit celor veniţi că, atunci când l-a văzut pe Borges înainte de moarte, a descoperit

„un om plin de dragoste, care a primit de la Biserică iertarea 1175 Interviu cu pastorul Edouard de Montmollin în Gasparini, p. 109

păcatelor”1176.

La înmormântare a fost prezentă şi o delegaţie argentiniană

oficială, alcătuită din ministrul Culturii, ambasadorul Argentinei în Elveţia şi membri ai organizaţiilor internaţionale cu sediul în Geneva. Preşedintele Argentinei, Raúl Alfonsín, a declarat doliu naţional în semn de respect pentru moartea marelui scriitor argentinian. Dar Borges nu a scăpat de controversele politice nici în moarte. Deşi se anunţase că un reprezentant al Partidului Peronist se va alătura delegaţiei argentiniene pentru a participa la funeralii, acesta nu a mai apărut. Un purtător de cuvânt al partidului a informat presa că gestul nu se datora bine-cunoscutei ostilităţi a lui Borges faţă de peronism, ci „mai multor declaraţii pe care le făcuse despre ţară”1177. Două zile mai târziu, pe 20 iunie, o întrunire a Concejo Deliberante, Consiliul Municipal al oraşului Buenos Aires, a degenerat în scandal când membrii peronişti au condiţionat sprijinul unei moţiuni de condoleanţe pentru moartea lui Borges. Liderul grupului peronist a declarat că partidul din care făcea parte se limita

„să-l elogieze pe Borges ca scriitor, dar nu şi ca argentinian, fiindcă

optase să moară în străinătate”1178. Această declaraţie a provocat o reacţie furioasă din partea altor membri ai consiliului. Un consilier radical a spus că declaraţia peronistă este „aproape fascistă”. În disputa aprinsă care a urmat, un alt consilier peronist a fost şi mai direct – Borges făcuse mai multe remarci „inacceptabile” despre Eva Perón.

O altă controversă a izbucnit în jurul presupusei reveniri a lui Borges în sânul Bisericii Catolice. Faptul că părintele Pierre Jacquet 1176 Articol de Sara Gallardo în La Nación, 19 iunie 1986.

1177 Articol în La Nación, 21 iunie 1986.

1178 Ibid.

se referise în cuvântul lui la vizita făcută muribundului şi la primirea de către Borges a „iertării păcatelor” de către Biserică a creat tot felul de supoziţii în Argentina, persoane din interiorul Bisericii Catolice susţinând că scriitorul celebru pentru agnosticismul lui se convertise pe patul de moarte. Pentru a clarifica această problemă, Monseniorul Daniel José Keegan, rectorul Catedralei din Buenos Aires, i-a scris părintelui Jacquet din Geneva, care a răspuns pe 9 august cu o relatare a vizitei făcute lui Borges1179. Această vizită avusese loc „la cererea familiei”; Borges era deja foarte slăbit şi era imposibil să

porţi o conversaţie cu el, deşi impresia lui Jacquet era că Borges

„înţelegea ce spun”; mai mult decât atât, simţea că muribundul dorea „să-şi însuşească rugăciunile şi taina împăcării”, dar adăuga:

„Nu cred că este posibil ca după acea întâlnire să interpretez în vreun fel atitudinea lui Borges faţă de Biserica Catolică”. Funeraliile avuseseră loc în catedrala protestantă, spunea Jacquet, fiindcă

„Borges se pare că fusese întotdeauna un om cu vederi liberale în privinţa graniţelor confesionale” şi, întrucât Consiliul Municipal al oraşului Geneva decisese să-i confere această onoare, era normal să

fie înmormântat în cimitirul oficial, ceea ce s-a şi întâmplat, scriitorul dormindu-şi somnul de veci nu departe de mormântul lui Jean Calvin.

În momentul morţii lui Borges, Argentina era o ţară sfâşiată de controverse ideologice. Borges însuşi fusese prins în tot felul de dispute şi conflicte politice de-a lungul vieţii; din acest punct de vedere era amintit şi blamat, mai ales ca un implacabil duşman al lui Perón, după cum demonstrase disputa din cadrul Concejo 1179 Evocarea acestui episod se bazează în primul rând pe un articol de Jorge Mackey care a apărut în La Nación, 8 iulie 2003, dar şi pe un articol mai vechi intitulat „Reconcilierea lui Borges cu Biserica”, La Nación, 14 septembrie 1986.

Deliberante. Dar, în ultimii ani ai vieţii, scriitorul suferise o schimbare de atitudine profundă. Ajunsese să creadă că spada care îi afectase atât de mult viaţa personală afectase şi istoria naţiunii şi că, aşa cum încercase să învingă conflictele interioare provocate de spadă, şi patria trebuia să încerce să depăşească sciziunile care ameninţau mereu să o distrugă. Elveţia, ţara cantoanelor, a atâtor rase şi graiuri, era cea care îi putea oferi Argentinei un exemplu de concordie, o meritorie „confederaţie” a raţiunii şi bunei-credinţe.

Mormântul lui Borges din Cimetière de Plainpalais din Geneva demonstrează repudierea spadei. Mormântul este marcat de o piatră

cioplită grosolan, pe care sunt trecute numele, JORGE LUIS

BORGES, anul naşterii şi al morţii, 1899–1986. Pe partea din faţă a pietrei este gravată o imagine de pe un scut găsit într-un cimitir anglo-saxon din Sutton Hoo şi reprodus pe coperta unei culegeri de poeme anglo-saxone, pe care Borges i-a dăruit-o Maríei Kodama după ce terminaseră de tradus împreună Bătălia de la Maldon, unul dintre textele lui preferate1180. Imaginea înfăţişează şapte războinici, dintre care trei îşi ridică spadele, care sunt frânte. Sub această

imagine este un citat din Bătălia de la Maldon: „ …and ne forhtedon ná”,

„…şi nu te teme” (versul 21).

Pe spatele pietrei se află imaginea unei corăbii lungi, vikinge.

Deasupra ei scrie: „Hann tekr sverthit Gram ok leggr I methal theira bert”, un citat din Saga Völsunga islandeză, o aluzie la eroul Sigurd care îşi pune spada, Gram, între el şi fosta lui iubită, Brynhild, când se întind unul lângă altul. Acesta este textul pe care Borges îl alesese ca epigraf pentru Ulrica, povestea inspirată de scurta lui întâlnire cu María Kodama în Islanda, în 1971: întâlnirea din York dintre un profesor în vârstă, Javier Otárola, şi Ulrica, o tânără norvegiană. Sub 1180 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 25 octombrie 1999.