termine ce începuseră şi că scriitorul nu i-a dat nici pe departe de înţeles că avea bilet de avion chiar pentru seara aceea1149. De ce îşi ascundea Borges atât de bine intenţiile? Exista un motiv practic – ca şi în cazul bolii, probabil se temea că presa va afla despre planurile lui. Mai exista, cred eu, şi un alt motiv al acestei reticenţe: dat fiind că voia să dea poveştii vieţii lui o anumită formă, nu dorea să reducă

din impactul ei dramatic dezvăluind-o celorlalţi înainte de vreme.

Pe 28 noiembrie, Borges a luat prânzul cu sora lui, Norah, la hotel Dorá, peste drum de apartamentul lui. Era un fel de rămas-bun, 1145 Vezi Alberto Casares, „La última tarde de Borges en Buenos Aires”, Proa (tercera época), 23 (1996), pp. 169–170.

1146 Gasparini, p. 86

1147 Ibid., p. 170.

1148 Casares, „La última tarde de Borges en Buenos Aires”, p. 170, şi Gasparini, p.

166.

1149 Gasparini, p. 87.

chiar dacă Borges nu a amintit nimic despre faptul că pleca în Europa în seara aceea. Apoi şi-a făcut siesta obişnuită. În jurul orei 17.00 a fost trezit de menajeră, apoi a plecat la aeroport cu taxiul, împreună cu María. „Ţesătorul de vise” era pe cale să înceapă acel

„act magic” care îi va aduce vieţii un sfârşit pe măsură.

CAPITOLUL 34

Creând un sfârşit

(1985–1986)

Timp de câteva săptămâni, nimeni nu a primit veşti de la Borges sau María după plecarea acestora din Buenos Aires. Cei doi s-au dus direct la Milano, unde Borges a susţinut câteva conferinţe în decurs de opt zile. Apoi scriitorul a mers la Veneţia şi a semnat un contract pentru un scenariu de film în beneficiul Fundaţiei Veneţia în Pericol.

Cât au stat în Italia, Borges a cerut-o în căsătorie pe María, dar tânăra s-a văzut nevoită să refuze, temându-se de reacţiile pe care o astfel de căsătorie le putea provoca în Argentina. Borges însă i-a spus că

actul în sine i-ar oferi împlinirea pe care o căutase toată viaţa. Tânăra s-a consultat cu prietenul lor comun, Franco Maria Ricci, care i-a recomandat să accepte cererea, dar nici aşa nu s-a putut hotărî1150.

Mijlocul lunii decembrie i-a găsit în Geneva, unde au locuit în apartamentul lor obişnuit din Hotel L’Arbalète. Maria credea că

Borges dorea pur şi simplu să viziteze pentru ultima oară oraşul unde trăise la începutul tinereţii şi pe care îl redescoperise la bătrâneţe, de aceea a rămas surprinsă de decizia lui de a nu se mai întoarce la Buenos Aires:

Îmi spusese că vom merge în Italia şi apoi vom rămâne o vreme în Elveţia. Mi s-a părut logic să vrea să-şi ia rămas-bun, dar, când am ajuns la Geneva, a spus:

„Nu ne mai întoarcem, rămânem aici”. Era clar că luase de mult această hotărâre, de când aflase că era pe moarte1151.

1150 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 25 octombrie 1999.

1151 Ibid.

Borges trebuie să fi ştiut că, la aflarea ei, o asemenea decizie ar fi creat controverse, dacă nu chiar scandal, în Argentina, dar a luat-o fiind deplin conştient de importanţa ei politică. După cum i-a explicat Maríei, spera să provoace „o deşteptare din marele somn dogmatic” care cuprinsese ţara natală:

Vezi tu, am devenit un fel de mit şi, ori de câte ori vor discuta motivul înmormântării mele aici, oamenii poate că-şi vor aminti de cartea pe care am scris-o, Conjuraţii, şi se vor gândi la ea: vor veni aici şi se vor întreba: de ce? –

aceasta va fi mica mea contribuţie la schimbarea lumii1152.

În ultimii ani ai vieţii, Borges văzuse o Argentină la fel de dezbinată ca în vremea naşterii ei ca naţiune. În poemul Conjuraţii, pe care îl scrisese în urma Războiului Malvinelor şi a războiului împotriva gherilelor, preamărise Elveţia ca model de toleranţă şi armonie civică pentru patria lui sfâşiată de conflicte: confederaţia elveţiană era „un turn al raţiunii şi credinţei ferme”, unde oameni de rase şi religii diferite, care vorbeau limbi diferite, „au luat hotărârea de a-şi uita diferenţele şi a-şi accentua afinităţile”.

În plus, această atitudine publică avea o profundă semnificaţie personală pentru Borges. Prima oară fusese adus în Elveţia de tatăl lui, care părăsise şi el Argentina ca să-şi împlinească visul dragostei împreună cu soţia lui, Leonor, vis imposibil de realizat, credea el, în ţara lui natală. În Geneva se îndrăgostise Georgie pentru prima oară

şi tot în Geneva încrederea lui în dragoste fusese ştirbită fără voie de tatăl lui. Borges ajunsese să perceapă o anumită caracteristică

paradigmatică a acelei rupturi dintre tată şi fiu – în O intrigă se referise la istoria violentă a Argentinei ca la un conflict recurent între 1152 Ibid.

bătrâni şi tineri, între taţi şi fii. Pe de altă parte, întorcându-se ca să

moară în Geneva, Borges sugera un sfârşit al acelui conflict istoric prin realizarea unei simbolice reconcilieri cu tatăl lui în oraşul unde se îndepărtaseră unul de celălalt.

Prin urmare, Geneva era locul ideal în care Borges putea da vieţii forma pe care o căutase atâta amar de vreme – acolo avea să-şi transforme moartea în „actul magic” care să lege Buenos Aires, oraşul lui natal, de Geneva, cea mai preţioasă dintre patriile lui virtuale. Şi tot acolo avea să-şi pună pecetea pe acest sens simbolic, creând o ultimă fericire idilică alături de María Kodama, femeia care îi oferise dragostea mântuitoare pe care o căutase mereu şi care îi fusese refuzată de atâtea ori. Borges, „ţesătorul de vise”, se întorsese în Geneva ca să intre din nou în pântecul timpului şi să dea viaţă

tuturor viselor pe care le avusese, înainte de a intra pe poarta morţii şi a se îndrepta spre ceea ce se afla dincolo – neant poate sau Dumnezeu, sau o altă dimensiune a fiinţei prinse în urzeala cosmosului.

Borges şi María intenţionau să-şi petreacă timpul în Geneva lucrând la mai multe proiecte. María voia ca Borges să scrie alte povestiri, iar Borges, pe lângă cele câteva prologuri la o serie de opere clasice care urmau să fie publicate de Alianza Editorial, trebuia să scrie scenariul despre Veneţia şi să supervizeze editarea operelor lui în seria Pléiade la Gallimard. Pe 4 ianuarie, scriitorul a început lucrul la selecţia şi adnotarea materialului pentru ediţia Pléiade împreună cu redactorul ei, Jean Pierre Bernès, profesor la Sorbona, care în următoarele luni va veni în câteva weekenduri de la Paris.

Se pare că scriitorul nu renunţase la ideea de a face o a treia vizită

în Japonia, dar, spre sfârşitul lunii ianuarie, starea de sănătate i s-a

înrăutăţit brusc: hemoragiile interne cauzate de cancerul la ficat îi provocau frecvente dureri de stomac. Pe 26 ianuarie, a fost internat la Spitalul Cantonal al Universităţii din Geneva, unde a fost tratat de doctorul Patrick Ambrosetti. Dată fiind agravarea sănătăţii lui, María a insistat să se întoarcă la Buenos Aires. Intenţia ei era să se asigure că, dacă Borges rămânea în Geneva, trebuia să o facă în urma unei opţiuni clare, şi nu fiindcă s-ar fi temut de lunga călătorie spre casă1153. Şi doctorul Ambrosetti l-a întrebat pe Borges dacă dorea să

se întoarcă acasă, asigurându-l că se puteau face aranjamente pentru o ambulanţă aeriană, dar Borges a insistat că vrea să rămână în Geneva. În următoarele trei săptămâni, starea lui s-a stabilizat în spital – pe 16 februarie, a fost externat şi s-a întors la Hotel L’Arbalète.

Revenit la hotel, Borges a fost ţinut sub observaţie permanentă de doctorul Jean François Balavoine, un medic recomandat de doctorul Ambrosetti, iar María a angajat mai multe infirmiere care să aibă

grijă de el dimineaţa şi seara. La externare, starea de sănătate a lui Borges nu dădea semne de îngrijorare imediată. În săptămânile care au urmat, Borges a cerut-o din nou în căsătorie pe María şi din nou tânăra a ezitat, dar de data aceasta, după ce a discutat problema cu Jean Pierre Bernès, şi-a dat în sfârşit consimţământul. Pe 18 martie, avocatul lui Borges din Buenos Aires, Osvaldo Vidaurre, a primit instrucţiuni să pună în mişcare procesul de obţinere a certificatului de căsătorie în Paraguay. Lui Vidaurre i s-a cerut şi să vândă

apartamentul de pe calle Maipú, după mutarea mobilei şi a celorlalte obiecte ale lui Borges în apartamentul de pe calle Rodriguez Peña, şi să expedieze mai multe lucruri şi cărţi la Geneva. Borges ţinea neapărat să închirieze un apartament în Oraşul Vechi, unde să se 1153 Interviu cu María Kodama, Edinburgh, 24 octombrie 1999.

poată muta cu María, dar pentru asta avea nevoie de un permis de rezidenţă temporară, drept care, spre sfârşitul lunii martie, a angajat un avocat elveţian, Daniel Meyer, să solicite un permis în numele lui.

Borges îi va spune uneia dintre infirmiere, Florence Bergeron, că

trebuia să-şi pună „hârtiile” în ordine ca să poată cumpăra un apartament şi să locuiască în Geneva, unde nu era „cunoscut” şi se putea bucura de „liniştea adevărată”1154. Aceste dispoziţii legate de dorinţa de a închiria un apartament în Oraşul Vechi din Geneva, de a obţine un permis de rezidenţă, de a se căsători cu María arată că

intenţia lui Borges era de a crea un refugiu final de linişte şi fericire în Elveţia, alături de María Kodama.

Dar, chiar dacă înainte de a părăsi Buenos Aires luase măsuri pentru o posibilă căsătorie cu María şi vânzarea apartamentului de pe calle Maipú, aceste aranjamente s-au lovit de un obstacol pe care Borges, mereu lipsit de simţ practic, nu îl prevăzuse. Când avocatul lui a încercat să efectueze transferul obiectelor dintr-un apartament în altul, unul dintre nepoţii lui Borges, Luis de Torre, şi-a făcut apariţia la apartamentul de pe calle Maipú şi, potrivit relatării lui Vidaurre, s-a opus mutării mai multor lucruri pe motiv că acestea erau deţinute în comun cu mama lui, Norah Borges1155. De Torre i-a permis lui Vidaurre să ia o serie de obiecte care fără doar şi poate îi aparţineau lui Borges – cărţile, bastoanele, diplomele şi decoraţiile, ca şi mobila din dormitor, dar a pretins că apartamentul era şi al mamei lui, Norah, şi că aceasta era îndreptăţită să solicite mobila şi celelalte lucruri care îi aparţinuseră lui Leonor Acevedo sau erau moştenire de familie. Dezacordul asupra moştenirii de familie 1154 Gasparini, p. 101

1155 Relatarea mea se bazează pe un articol despre o conferinţă de presă ţinută de Vidaurre, 14 mai 1986, publicat în Tiempo Argentino, 15 mai 1986, p. 16.

pornea de la argintăria de masă, care îi aparţinuse cândva colonelului Suárez, şi de la un şifonier despre care Borges susţinea că

ar fi fost lăsat de bunica lui, Fanny Haslam, şi de care era ataşat la modul sentimental 1156 . Borges a refuzat să discute problema cu nepotul lui, insistând să comunice direct cu Norah. Apoi Luis de Torre a demarat procedurile de stabilire a drepturilor de proprietate asupra apartamentului şi a obiectelor aflate în litigiu. Acest apel la lege presupunea obţinerea unui inventar oficial al tuturor obiectelor din apartamentul de pe calle Maipú.

Alcătuirea acestui inventar pe 22 aprilie a dus însă la o altă