De taur ce-i un om cu chip ciudat,
Plural şi hâd. Tresari înspăimântat
De piatră nesfârşită. Nu spera
Nimic. El nu există. N-o să vină
În negrul asfinţit nicio jivină884cxii.
Pe 4 august, Borges în sfârşit a spus: „Da”, iar el şi Elsa au devenit soţ şi soţie la oficiul stării civile. Deşi cei doi cumpăraseră un apartament pe avenida Belgrano nr. 1377, la câteva străzi de Biblioteca Naţională, se hotărâseră să evite orice bârfă, aşa că
Georgie a mai rămas cu mama lui câteva săptămâni, până la cununia religioasă. Şi, în acest hiat între celibat şi căsătorie, a publicat un poem intitulat Rubaiyát, după celebrul poem de Omar Khayyam, pe care îl tradusese tatăl lui. Borges a preluat tema hedonistă carpe diem şi i-a dat forma unei meditaţii despre zădărnicia tuturor lucrurilor, rezumând-o într-un final extrem de violent: „Azi este ieri. Nu eşti decât ceilalţi. / Ţărână-i chipul lor. Cu morţii-învii”885cxiii.
Doña Leonor îşi asigurase prietenele că, aşa cum îi stătea bine unui cuplu între două vârste, cununia religioasă avea să fie liniştită
şi discretă, Borges însă era cel mai celebru argentinian şi căsătoria lui avea să atragă în mod cert atenţia presei. Mai mult decât atât, data aleasă era 21 septembrie, prima zi de primăvară în emisfera sudică, şi echivalentul în Argentina a Zilei Sfântului Valentin, când bărbaţii le dăruiesc iubitelor câte un trandafir ca să-şi sărbătorească
dragostea. Esther Zemborain a întârziat la biserică din cauza paradei anuale de primăvară de pe avenida Santa Fe şi, când în sfârşit a ajuns la frumoasa Biserică Nuestra Señora de las Victorias, până şi curtea era plină de lume, fără să poată recunoaşte pe cineva.886 Bioy 884 Ambele poeme au fost publicate în Siete Poemas, într-un tiraj de numai 25 de exemplare tipărit în 1967 de bibliofilul Juan Osvaldo Viviano, cu ilustraţii de Jorge Larco. Ulterior au fost incluse în Elogio de la sombra, 1969. Vezi OC II, pp. 364 şi 365.
885 La Nación, 13 august 1967, şi inclusă în Elogio de la sombra, 1969. Vezi OC II, p.
371.
886 Interviu cu Esther Zemborain de Torres, Buenos Aires, 27 noiembrie 1995.
Casares era de negăsit, dar a observat-o pe soţia lui, Silvina Ocampo, care-şi făcuse şi ea cu chiu, cu vai loc printre necunoscuţi, ca şi cei câţiva scriitori, prieteni de-ai lui Borges. Apoi i-a zărit pe mire şi pe mireasă în mijlocul unei mulţimi care se înghesuia să-i vadă, paparazii dându-se de ceasul morţii ca să-i fotografieze pentru presa din Buenos Aires.
Clarín a scris că a fost o ceremonie simplă, la care au participat în jur de 50 de invitaţi, oficiată de Monsignor Ernesto Segura, episcopul arhidiocezei Buenos Aires887. Borges a venit la biserică însoţit de mama lui; mireasa a sosit cinci minute mai târziu, la braţul fratelui ei, cel care i-o dădea viitorului soţ. Purtând o rochie neagră şi o pelerină de aceeaşi culoare, Elsa a păşit spre altar în acordurile Marşului nupţial al lui Mendelssohn şi, după încheierea ceremoniei, prietenii şi rudele i-au înconjurat pe cei doi pentru a-i felicita.
Dar, chiar înainte de a pleca spre Statele Unite, o săptămână mai târziu, la orizont au început să apară primii nori. Prietenele Doñei Leonor au organizat în cinstea noului cuplu o petrecere de rămas-bun. Au fost invitate atât de multe persoane, încât Esther Zemborain s-a văzut nevoită să împrumute vila mamei ei de pe calle Schiaffino, în elegantul cartier Recoleta, ca să încapă cu toţii 888.
Invitaţii aşteptau cu nerăbdare sosirea noii „Señora de Borges”, cum era cunoscută acum Elsa Astete, dar aceasta întârzia să apară, drept care Doña Leonor, furioasă, a rugat-o pe Esther Zemborain să-i telefoneze nurorii sale. Elsa, după câte se pare, fusese ocupată cu pregătirile pentru apropiata călătorie în Statele Unite şi, oricum, nu se simţea prea bine în seara aceea889. În consecinţă, Georgie a venit 887 Clarín, 22 septembrie 1967.
888 Interviu cu Esther Zemborain de Torres, Buenos Aires, 27 noiembrie 1995.
889 Ibid.
singur la petrecere.
Când au ajuns la Boston, pe 29 septembrie, Borges şi Elsa au fost întâmpinaţi de Raimundo Lida, profesor la catedra de limbi romanice de la Harvard. Borges, va consemna Lida în jurnalul lui, arăta mult mai bătrân şi mai obosit decât la precedenta lui vizită la Harvard, în 1962890. Imediat, Elsa s-a simţit stingheră în Cambridge, încă de la început nu i-a plăcut apartamentul pus la dispoziţie de universitate, aşa că a găsit altul, într-o clădire colţ cu strada Craigie şi bulevardul Concord, la o aruncătură de băţ de campus. Apoi, neştiind prea multă engleză, nu a avut cum să se achite de îndatoririle unei soţii de profesor universitar, însoţindu-l rareori la reuniuni mondene; în plus, pe toată durata şederii lor acolo nu au avut niciun oaspete acasă. Elsa a preferat compania unei verişoare care, din întâmplare, era angajată ca profesoară de limba spaniolă la Harvard în perioada aceea. În cea mai mare parte din timp, soţul ei a fost dat în grija unui tânăr absolvent anglo-argentinian pe nume John Murchinson, angajat de universitate ca să-l însoţească pe profesorul orb. Murchinson l-a dus de mai multe ori pe Borges la biblioteca din campusul Colegiului Radcliffe din apropiere unde i-a citit şi uneori a scris după dictare.
Beneficiarul bursei Norton trebuia să susţină şase conferinţe, trei în primul trimestru şi trei în cel de-al doilea. Harvard Gazette din 14
octombrie anunţa că seria de conferinţe ale lui Borges, intitulată
„Arta poetică” urma să aibă loc în amfiteatrul Charles Eliot Norton din Muzeul de Artă Fogg891. Subiectele erau „Şarada poeziei” (25
890 Atât această informaţie, cât şi cele ulterioare provenite din aceeaşi sursă –
Raimundo Lida – se bazează pe mai multe citate din jurnalele lui personale puse la dispoziţie de văduva lui, Denah Lida, în Cambridge, Mass., 21 iulie 1997.
891 The Harvard Gazette, vol. LXIII, 1967–1968, p. 36.
octombrie), „Metafora” (15 noiembrie), „Cum se spune o poveste” (6
decembrie), „Muzica din cuvinte şi traducerea” (28 februarie),
„Gândirea şi poezia” (20 martie) şi „Crezul unui poet” (10 aprilie)892.
Auditoriul pentru prima conferinţă s-a dovedit atât de numeros, încât organizatorii au trebuit să mute conferinţa în Teatrul Sanders din Memorial Hall, la câţiva paşi de Muzeul Fogg. În timp ce se îndrepta într-acolo, soţia lui Raimundo Lida, Denah, a auzit cum un grup de studenţi radicali din SDS (Studenţii pentru o Societate Democratică) puneau la cale un plan de sabotare a conferinţei lui Borges893.
Ca atâtea alte universităţi americane, nici Harvardul nu mai era locul liniştit pe care Borges îl ştia de la prima lui vizită, în 1962.
Manifestaţiile studenţeşti împotriva Războiului din Vietnam erau la apogeu şi, în săptămânile dinaintea conferinţei lui Borges, Harvard Crimson, cotidianul studenţilor, relataseră pe larg despre ultimele demonstraţii şi proteste care avuseseră loc. În sâmbăta precedentă, pe 21 octombrie, un impresionant „Marş asupra Pentagonului” se încheiase cu ciocniri violente între Garda Naţională şi studenţii protestatari; în aceeaşi săptămână se demonstrase şi împotriva bănuitei complicităţi dintre Harvard şi compania Dow Chemical, care fabrica napalm; şi, chiar în seara primei conferinţe a lui Borges, Edward Kennedy se adresa unei săli arhipline de la Facultatea de Medicină în legătură cu necesitatea reevaluării războiului.
E greu de spus cât de mult i-au atras atenţia lui Borges aceste 892 Apelând la Arhivele Universităţii Harvard în iulie 1997, autorul a fost informat că Borges omisese să trimită universităţii o copie a conferinţelor, drept care nu s-a păstrat nimic din ele. Din fericire, ulterior s-a descoperit o înregistrare pe bandă
magnetică, astfel încât cele şase conferinţe ale lui Borges au fost publicate sub titlul This Craft of Verse de către Harvard University Press în 2000.
893 Interviu cu Denah Lida, Cambridge, Mass., 21 iulie 1997.
tulburări de ordin politic. Oricum, este puţin probabil ca scriitorul să
se fi arătat foarte interesat, chiar dacă nu ar fi fost orb. Dezinteresul lui faţă de politică deja îi crease o reputaţie de conservator chiar şi în Statele Unite, unde ascensiunea Noii Stângi în campusurile americane întărea speranţa că scriitorii latino-americani se vor solidariza cu luptele revoluţionare care aveau loc pe continent. Cu numai două săptămâni în urmă, pe prima pagină a ziarului studenţesc apăruse fotografia cadavrului lui Che Guevara, expus de armata din Bolivia894, iar pe 17 noiembrie, la două zile după cea de-a doua conferinţă a lui Borges la Harvard, tot aici era reprodus comentariul la un discurs pe care Stokeley Carmichael, liderul Panterelor Negre, îl ţinuse la Havana şi în care lăuda „viziunea apocaliptică” a lui Che Guevara şi „măreaţa victorie ideologică” a lui Fidel Castro895.
Până la urmă, prima conferinţă a lui Borges la Harvard s-a desfăşurat fără incidente, dar în ameninţarea membrilor organizaţiei revoluţionare SDS găsim începuturile reputaţiei duale pe care scriitorul şi-o va crea în străinătate în anii următori – admirat pentru geniul lui literar, dar detestat ca reacţionar. Cu acest prilej, ca şi cu multe altele, scriitorul argentinian, bătrân şi orb, cu privirea lui goală, îndreptată în sus, şi cu vocea tremurată, crea o aură ca din alte sfere ce părea să impună respect chiar şi unor oameni care altfel ar fi protestat violent împotriva opiniilor lui politice.
O bună parte din şarmul lui Borges se datora nonşalanţei cu care aborda fiecare apariţie în public. Şi-a întrerupt brusc prima conferinţă din seria Norton şi a rămas nemişcat multă vreme după
