CAPITOLUL 33

Ţesătorul de vise

(1984–1985)

Pe 14 ianuarie 1984, Borges a scris o Elegie pentru prietenul lui, Maurice Abramowicz, care murise cu trei ani în urmă1118. Dat fiind că

el însuşi avea 84 de ani, credea că nu mai are mult de trăit, ca întotdeauna gândul morţii amintindu-i de problema mântuirii personale şi, mai ales, de acea obsesie a lui, continua dispută dintre eu şi non-eu. Abramowicz, medita el, ştia cu siguranţă ce se afla dincolo de vălul timpului: dacă tot ce trăim noi pe acest pământ se şterge sau dacă fiecare acţiune a noastră „lasă o umbră infinită”.

Elegia pentru Abramowicz se încheie cu încercarea impresionantă a lui Borges de a-l angaja pe absentul Maurice într-un dialog peste prăpastia morţii: „Nu pot spune dacă încă mai eşti tu, nu pot spune dacă mă auzi”.

În luna aprilie a aceluiaşi an, Borges şi-a propus să petreacă o lună

în Japonia cu María, fiind invitat să vorbească în cadrul unei conferinţe la Tokio, pe tema declinului Occidentului şi a posibilităţii unei „a doua renaşteri” în Orient1119. După conferinţă, care a avut loc între 4 şi 6 aprilie, Borges şi María au mers la Kyoto. Acolo îl provocase Borges pe călugărul budist, în cursul primei lui vizite în Japonia, la o conversaţie despre realitatea sinelui şi căutarea 1118 „Elegia” a apărut prima dată în La Nación, 29 ianuarie 1984, ulterior fiind inclus în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p. 462.

1119 Conferinţa a fost organizată de Armando Verdiglione, cunoscut scriitor şi editor italian, care era director al Fondazione di Cultura Internazionale din Milano.

revelaţiei. În această a doua călătorie însă, a scris un poem nu despre nirvana budistă, ci despre răstignirea lui Hristos. În Cristo en la cruz (Hristos pe cruce), scriitorul se străduia să priceapă misterul central al mântuirii creştine, dar, în pofida acestei sete de credinţă, nu se îndupleca să accepte adevărul izbăvirii: „Cum mă ajută că acest om a suferit, când şi eu sufăr acum?”1120 Şi totuşi, Borges nu se putea abandona absenţei credinţei; continua să caute chipul adevărat al lui Hristos „până în ultima zi când voi păşi pe-acest pământ”.

Ca şi înainte, Borges îşi va găsi consolarea în spiritul tolerant al şintoismului. O vizită la un templu şintoist din Izumo, pe 27 aprilie, îl va face să scrie o parabolă intitulată De la salvación por la obras (Despre mântuirea prin fapte), descrierea unei întâlniri a zeităţilor şintoiste pentru a discuta despre viitorul umanităţii, dată fiind inventarea „unei arme invizibile care ar putea pune punct istoriei” –

bomba atomică1121. Când zeităţile şintoiste se declară de acord cu distrugerea speciei umane ca pedeapsă pentru nesăbuinţa ei, una dintre ele îşi aduce aminte de o altă invenţie, „ceva total diferit, care încape în spaţiul cuprins de 17 silabe”. După ce zeitatea disidentă

rosteşte cele 17 silabe, se renunţă la pedeapsă – şi astfel, „din cauza unui haiku, specia umană a fost salvată”. Această idee conform căreia lumea, în ultimă instanţă, este condusă de spirite binevoitoare era tot ce-şi putea permite Borges pentru a-şi înfrânge scepticismul.

Altfel, scriitorul persevera în „misticismul lui agnostic”, agăţându-se de credinţa în virtualitate şi, îndeosebi, în scris ca „act magic”, capabil să aducă „mântuirea prin fapte” – actul creaţiei este mijlocul prin care omul poate colabora cu acele spirite tainice care apără

1120 „Cristo en la cruz” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p.

453.

1121 „De la salvación por las obras”, Atlas, 1984. Vezi OC III, p. 448.

lumea de forţele răului.

În tot acest timp, Borges a continuat să călătorească, închis în acea sferă ermetică a fericirii pe care o descoperise alături de María. S-a dus în Creta, în mai, ca să primească titlul de Doctor Honoris Causa de la Universitatea din Heraklion. În iulie, s-a aflat la Paris ca să se adreseze Académie des Sciences et des Lettres cu ocazia sărbătoririi a o sută de ani de la naşterea lui Kafka. A urmat o scurtă vizită în Anglia, unde a primit un doctorat onorific de la University of Cambridge. La sfârşitul lunii iulie, a plecat la New York ca să

participe la o ceremonie extraordinară organizată în cinstea lui: prietenul lui, editorul italian Franco Maria Ricci, care era pe punctul de a-şi lansa revista culturală FMR pe piaţa americană, venise cu ideea de a sărbători împlinirea de către Borges a vârstei de 85 de ani printr-un banchet dat la Biblioteca Publică din New York. 450 de persoane au fost invitate la acest eveniment excepţional, în cadrul căruia Ricci i-a dăruit lui Borges o cutie cu 85 de monede de aur, numărul corespunzător anilor lui.

Călătoriile reînnoiau uimirea lui Borges în faţa bogăţiilor lumii.

Dar, în ciuda disponibilităţii lui pentru schimbare şi diversitate, tot nu-şi putea reprima dorinţa de a avea o experienţă unificatoare care să-i dezvăluie un destin final, dincolo de moarte. Într-un poem în proză intitulat Alguien sueña (Cineva visează), scriitorul punea întrebarea: „La ce-a visat timpul până acum…?” şi enumera tot felul de lucruri, intercalând amintiri personale cu mari evenimente istorice, obiecte concrete cu abstracţiuni, într-o manieră aleatorie care trimitea la efuziunea utopică de la sfârşitul povestirii Aleph. 1122

Dar, spre deosebire de Aleph, aici nu exista niciun fel de vrăjitorie 1122 „Alguien sueña” a apărut prima dată în La Nación, 16 decembrie 1984, ulterior fiind inclus în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, pp. 467–468.

care să ordoneze acel haos atotputernic. Timpul visa „că Cineva îl visează”, dar acel Cineva refuza să-şi arate chipul. Într-un alt poem în proză, La larga busca (Lunga căutare), Borges şi-l imagina pe acest Cineva „ca pe un „animal invizibil” care există „înaintea timpului sau în afara timpului”, pe care „noi, oamenii, îl căutăm şi care ne caută pe noi”, dar care „ne scapă de la o clipă la alta”1123.

La sfârşitul lunii septembrie, Borges şi María au pornit într-o călătorie inedită, care îi va duce la Madrid, Sevilla, Roma, Amman, Cairo, Marrakesh, Lisabona, Geneva, Milano şi, în sfârşit, la New York. În cursul vizitei la Geneva, la începutul lui octombrie, credinţa lui în virtualitate a fost confirmată printr-o extraordinară epifanie pe care a avut-o seara, în compania Maríei şi a văduvei lui Abramowicz, la un restaurant grecesc de lângă Colline Saint-Pierre, în Oraşul Vechi. Se auzea încet un cântec grecesc şi, la un moment dat, versurile lui au căpătat un înţeles aparte: cântecul spunea că, atât timp cât se aude muzica, cel ce ascultă merită dragostea Elenei din Troia; atât timp cât se aude muzica, Ulise se va întoarce în Itaca.

Ascultând acest cântec, Borges a înţeles că viaţa lui Abramowicz nu se sfârşise, că dragul lui prieten era cu ei în seara aceea. Impresionat la culme de această revelaţie, le-a rugat pe María şi pe Isabelle să

ridice paharele şi să bea în amintirea lui Maurice.

În aceeaşi noapte, Borges şi-a descris epifania:

În noaptea asta pot plânge ca un bărbat. Simt cum mi se rostogolesc lacrimile pe obraji fiindcă ştiu că nu există niciun lucru pe pământul ăsta care să fie muritor şi care sa nu-şi proiecteze umbra. În noaptea asta, Abramowicz, mi-ai spus fără

cuvinte că trebuie să intrăm în moarte ca şi cum am merge la o petrecere1124.

1123 „La larga busca” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p.

486.

1124 „Abramowicz” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p. 463.

Tot anul 1984, Borges căutase un răspuns la apelul pe care i-l adresase lui Abramowicz în Elegia scrisă în ianuarie: „Nu pot spune dacă mai eşti tu, nu pot spune dacă mă auzi”. Pentru ca în noaptea aceea petrecută în Geneva, Maurice să-i răspundă prin muzica grecească – nu murise, era, într-adevăr, „cineva”, moartea era „mai incredibilă decât viaţa”, iar „sufletul rămâne când trupul este haos”.

Forţa epifaniei era atât de mare, încât îi confirma convingerea că

ceea ce am pierdut poate fi mai real decât lucrurile ce ne înconjoară

într-adevăr, moartea ar putea fi învinsă de misterul virtualităţii, această idee ducând la o explozie de entuziasm faţă de „misticismul lui agnostic”. În poemul în proză Alguien soñará ( Cineva va visa)

Borges închina un pean vizionar forţei virtuale a minţii omului1125.

Scriitorul anticipa „viitorul indescifrabil”, visând la o lume unde acea forţă a căpătat o intensitate supranaturală:

Visele lui [ale viitorului] vor fi mult mai pline de viaţă decât viaţa noastră de astăzi. Viitorul va visa că putem înfăptui miracole, dar că nu le vom duce până la capăt fiindcă va fi mult mai real să ni le imaginăm. Va visa lumi atât de vii încât glasul unei singure păsări ne-ar putea ucide.

Aici noţiunea de „act magic” a devenit o fantezie utopică potrivit căreia imaginaţia creatoare ar putea fi capabilă, într-o bună zi, să

schimbe faţa realităţii. Iar procesul prin care virtualul devine real este asemănat cu visarea: poemul se încheie cu un citat din Novalis:

„Viaţa nu este vis, dar ar putea ajunge să fie vis”.

După ce a revenit la Buenos Aires din lunga lui călătorie pe alte 1125 „Alguien soñará” a apărut prima dată în Los conjurados, 1985. Vezi OC III, p.

469.

continente, Borges şi-a cumpărat un apartament pe calle Rodríguez Peña în Barrio Norte. Motivele acestei achiziţii din luna noiembrie 1984 nu sunt deloc clare; poate că scriitorul şi-a dorit să scape de apartamentul de pe calle Maipú nr. 994 unde locuise cu mama lui mai bine de 30 de ani şi care devenise locul unor relaţii încordate cu menajera din cauza legăturii lui cu María Kodama. Sau poate că, dată fiind noua lui stare de spirit, optimistă, îşi propunea să se desprindă cu totul de trecut.

Câte ceva din modul cum îşi percepea acum libertatea Borges poate fi detectat într-o carte intitulată Atlas, pe care a publicat-o împreună cu María în luna următoare. Aici cei doi îşi consemnau impresiile de călătorie prin fotografii făcute de María şi texte scrise de Borges. „Eu şi María Kodama, scria el în prolog, am trăit aceeaşi bucurie şi uimire descoperind sunete, graiuri, amurguri, oraşe, grădini şi oameni, toate pe cât de diverse, pe atât de unice. Aceste pagini şi-ar dori să fie un monument înălţat în cinstea acelei lungi aventuri care continuă.”1126

Borges şi María au mers din nou în Europa către sfârşitul anului.

Borges urma să primească Premiul Literar Etruria la Volterra, lângă

Pisa, şi, aşa cum făcuse de mai multe ori în ultima vreme, intenţiona să întâmpine Anul Nou cu María în Geneva, unde îşi propunea să