39 Alifano, Biografia verbal, p. 31
oglindă, de parcă propria reflecţie ar fi încercat să-i fure identitatea:
„De mic copil de-oglindă mă speriam/ Temându-mă alt chip să
nu-mi arate/ Ori o anostă mască ce ascunde/ ceva îngrozitor”40v.
Această oroare de imagini reflectate va duce la fascinaţia lui faţă de dubluri, reproduceri, copii, facsimile, traduceri – faţă de orice putea submina unicitatea unui obiect sau a unei persoane prin repetare.
Într-unul din poemele lui, Borges va numi oglinda „opera magiei”
fiindcă „îndrăzneşti să multiplici tot/ ce ne alcătuieşte şi ne defineşte.
După moartea mea vei copia pe altul/ şi-apoi pe altul, şi pe altul, şi pe altul…”41
Dacă eul putea ascunde o altă persoană, realitatea putea tăinui la fel de bine o lume străină: „Tăcutul timp ce-adastă în oglindă, / Ieşit din matcă, să inunde malul/ închipuirii mele şi să scoată/ Tot felul de dihănii din adâncuri”42vi. De parcă tot ce era în jurul lui putea lua o altă faţă sau era o proiecţie onirică a propriei conştiinţe, căci viaţa lui interioară apărea ca un solipsism acut: nu existau limite clare între eu şi lume, acel eu nemărginit nu avea nici măcar un punct central, dat fiind că „eu”, care părea să-i fixeze personalitatea, era el însuşi o cantitate
suspectă,
mutându-şi
locul,
retrăgându-se
şi
schimbându-se în sala oglinzilor care simboliza adevărul obiectiv.
Cealaltă amintire neştearsă din copilărie era pasiunea lui pentru tigri. Încă de la început venerase tigrii cu „fervoare”; tigrii erau
„delicaţi şi fatali, încărcaţi cu o energie infinită”; păreau să aibă o forţă misterioasă, căci „numai războinicii adevăraţi, de sus, dintr-un castel aflat pe spatele unui elefant”, puteau să-i înfrunte43vii. După
40 „El espejo” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 193
41 „Al espejo” în La rosa profunda, 1975, OC III, p. 109
42 „El espejo” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 193
43 Citatele provin în ordine din următoarele texte: „Dreamtigers” în El hacedor, OC
ce-şi făcea lecţiile cu Gran, o ruga să-i povestească despre „tigrii feroce”44, iar când a citit Cartea junglei de Kipling „am suferit aflând că Shere Khan, tigrul, era duşmanul eroului”45viii. Enciclopediile şi cărţile despre istoria naturală erau judecate după calitatea ilustraţiilor cu tigri şi adesea băiatul stătea întins pe podea desenând el însuşi tigri46.
Această obsesie faţă de tigri a fost singura problemă care a dus la conflicte deschise în copilăria lui. Una dintre marile lui plăceri era să
vadă tigrul bengalez la Grădina Zoologică din Palermo, care se afla foarte aproape de casă. Privea tigrul ore întregi şi îşi făcea mama să
stea în faţa cuştii până la apusul soarelui. Leonor îşi pierdea răbdarea şi încerca să-l ia de acolo, dar băiatul nici nu voia să audă.
Era o înfruntare a voinţelor, îndeajuns de importantă pentru ca Leonor să o consemneze în memoriile ei: „Iubea mult animalele, mai ales pe cele sălbatice. Ori de câte ori mergeam la Grădina Zoologică
îi venea foarte greu să se despartă de ele. Iar eu, fiind atât de scundă, mă temeam de el, care se făcuse mare şi puternic. Mă temeam că îşi va pierde cumpătul şi mă va lovi”47. Odată s-a înfuriat atât de tare, încât mama lui l-a încuiat într-o cameră ameninţându-l că nu-l va lăsa să iasă până nu va recunoaşte că a sfidat-o „fără să vrea”. Dar Georgie pur şi simplu nu a vrut să cedeze, ţipând mereu „am vrut să
te sfidez”, până când Leonor s-a văzut nevoită să-i dea drumul48ix.
II, p. 161; „El tigre” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 173; şi „Dreamtigers” ca mai sus.
44 Milleret, p. 20
45 „Tigres azules” în La memoria de Shakespeare, OC III, p. 379
46 Vezi M. de Torre, Borges: fotografías y manuscritos, pp. 25–27.
47 „Propos de Mme. Leonor Acevedo de Borges”, Cahiers de L’Herne, Paris, 1964, p.
10
48 Alicia Jurado, Genio y figura de Jorge Luis Borges, Editorial Universitaria de
Adevărul e că acest băiat foarte timid ascundea un temperament violent sub calmul lui exterior şi că nimic nu-i dezlănţuia furia şi agresiunea mai mult decât situaţia în care i se interzicea să vadă
tigrul bengalez. Mama lui însă a găsit o cale de a-i înăbuşi spiritul de revoltă: „Ori de câte ori se încăpăţâna să o ţină pe a lui, îi luam cărţile: metoda nu dădea greş niciodată”49. Era, fără îndoială, o metodă infailibilă, căci ce s-ar fi făcut Georgie fără cărţile lui?
Lectura îi oferea libertatea de a cutreiera dincolo de pereţii casei în care era practic ferecat, de aceea ameninţarea mamei lui, de fapt, anunţa un fel de moarte a imaginaţiei, băiatul neavând altă soluţie decât să se supună autorităţii ei. Şi totuşi, când avea cinci ani, băiatul a mâzgălit câteva cuvinte pe o bucată de hârtie – „Tigru Leu Tăticu Leopard”. Intercalarea cuvântului „Tăticu” în acea secvenţă sună ca un cri de couer al băiatului către tatăl lui, într-un moment în care tigrul devenise obiectul unei înfruntări a voinţelor cu mama lui.
De fapt, Georgie îşi asocia tatăl într-un mod foarte original cu misterioasa forţă a tigrului. Doctorul Borges îi povestea mereu fiului despre o vizită pe care o făcuse cândva la o estancia, unde întâlnise un om a cărui îndeletnicire era să omoare jaguarii care dădeau iama prin vite. Tigrero sau „omul-tigru” îşi punea câinii să scoată jaguarul din vizuină şi apoi, cu pumnalul scos, îşi aştepta victima să sară la el înainte de a o ucide cu o lovitură scurtă de jos în sus aplicată în pântec 50 . Povestea omului-tigru a prins rădăcini în imaginaţia băiatului – iată un om care putea înfrunta „energia infinită” a tigrului, pe care o stăpânea doar cu un cuţit. Aşadar, dacă tigrul reprezenta o forţă brută, primară, omul care era în stare să înfrângă
Buenos Aires: Buenos Aires, 1964, p. 25
