„printre gangsterii cu joben care serveau drept gardă pretoriană pe lângă caudillo” şi i s-a prezentat lui Paredes care i-a urat bun venit şi mai târziu „l-a iubit şi l-a îngrijit ca pe propriul fiu”; aşa a ajuns Carriego să aibă de a face „cu compadritos şi cu delincvenţi de tot felul, vorbindu-le în cel mai apropiat mod cu putinţă”60.
Pentru Georgie, lumea descrisă de Carriego avea aura fructului oprit. Una dintre cărţile lui preferate era romanul Juan Moreira de Eduardo Gutiérrez, care relata aventurile banditului gaucho cu acelaşi nume şi care îl pomenea şi pe bunicul lui, colonelul Borges, spaima tuturor gauchos şi a indienilor. Dar, aşa cum Borges îi va spune Victoriei Ocampo, „aş fi preferat să fiu nepotul lui Moreira, şi nu al lui Borges”61. Băiatul s-a apucat să citească Gaucho Martín Fierro 60 Ibid., p. 33
61 Ocampo, Diálogo, p. 50
pe ascuns şi să devoreze poezia de stânga, a devenit un aficionado al tangoului şi al milonga, pe care vărul tatălui său, Álvaro Melián Lafinur, le cânta la chitară duminica seara după curse şi a aflat cam totul despre compadritos din Palermo, descoperind că până şi domnişoara Tink, îndrăgita lui guvernantă, avea un văr recunoscut drept scandalagiu sub numele de Juan Tink, el inglés.
„Cultul vitejiei” propovăduit de Carriego, interesul lui faţă de isprăvile acelor compraditos şi gauchos îi evocau lui Georgie o lume la fel de captivantă ca şi cea din cărţile de aventuri găsite în biblioteca tatălui său, mai puţin faptul că şi-o putea imagina de jur-împrejurul lui, dincolo de zidurile grădinii. Şi atunci când i se permitea să se aventureze dincolo de bibliotecă, mai ales în vacanţele pe care familia lui şi le petrecerea pe moşia verilor din Uruguay, Georgie pornea în căutarea adevăraţilor gauchos. A văzut pentru prima oară
câţiva în timp ce stătea la vila de vară a familiei Haedo, în Paso del Molino. Până atunci nu-i văzuse decât în fotografii, „dar am fost profund impresionat când am întâlnit gauchos adevăraţi” 62 . A încercat să călărească la estancia unchiului său, lângă Fray Bentos, şi o dată chiar a fost lăsat să meargă pe cal împreună cu câţiva gauchos în timp ce aceştia îşi adunau cireada lângă un râu63. Susţinea că a devenit un „călăreţ bunicel”, dar recunoştea că mai şi căzuse de pe cal, ceea ce era de aşteptat de la un băiat atât de puţin înzestrat fizic64.
Prin urmare, Carriego a fost cel prin care Georgie a aflat prima dată despre folclorul din orillas, dar, inutil să mai spunem, entuziasmul manifestat de băiat faţă de oamenii obişnuiţi nu era 62 Carrizo, p. 152
63 „An Autobiographical Essay”, p. 213
64 Sorrentino, p. 33
deloc împărtăşit de mama lui. Aristocrata Leonor Acevedo nu avea timp de gauchos şi compraditos, ca să nu mai vorbim de tangou, care avea conotaţii atât de neplăcute. Mama lui Georgie nu era impresionată nici de talentul poetic al lui Carriego, chiar dacă
tânărul bard atât de plin de efuziune fusese îndeajuns de galant încât să-i dedice poemul Vulgar Sinfonía („Simfonie populară”), lăudând în dedicaţia lui versificată aspiraţiile literare ale fiului ei, „care deja simte pe frunte/ primele urme ale coroanei de lauri” 65 . Dar dezaprobarea mamei nu făcea decât să sporească şi mai mult admiraţia lui Georgie faţă de Carriego fiindcă el era cel care îi oferea ceea ce aşteptase de la tatăl lui: mijloacele prin care să-şi învingă
neputinţa de a răspunde măreţelor aşteptări ale mamei. Carriego valida ceea ce s-ar putea numi logica emoţională a imaginaţiei lui Borges: tot ceea ce îi era interzis de mamă – tigri, gauchos, compadritos – era cu atât mai plin de vitalitate; şi tot ceea ce recomanda ea – spada onoarei – era apăsător şi „ireal”. Urmând această logică, revolta împotriva mamei îi deschidea drumul spre independenţă şi împlinire.
A sosit în sfârşit şi timpul ca doctorul Borges să-l trimită pe Georgie la şcoală. Borges va vorbi mereu în termeni evazivi despre anii de şcoală: va susţine că a fost trimis la şcoală când avea nouă ani, ceea ce plasează momentul în martie 1909 66 . De fapt, singura însemnare care atestă frecventarea şcolii primare de către Borges arată că acesta a fost înscris la şcoala locală de pe calle Thames nr.
2321 din Palermo, pe 2 martie 191167. Cam atunci a fost trimisă la 65 Alifano, Conversaciones, p. 34
66 „An Autobiographical Essay”, pp. 211–212
67 Vaccaro, Georgie, p. 63, nota de subsol
şcoală şi Norah Borges care „tocmai împlinise vârsta de zece ani”68.
Dacă Georgie ar fi început şcoala în 1909, pare imposibil ca Norah, care împlinise şi ea vârsta pentru a fi dată la şcoală, să fi învăţat acasă împreună cu domnişoara Tink încă doi ani. De aceea este aproape sigur că Borges a fost trimis la şcoală de abia în martie 1911, când avea 11 ani şi jumătate. Mai întâi a fost înscris în clasa a V-a, dar, după câteva zile, a fost transferat în clasa a IV-a69, ceea ce sugerează că direcţiunea şcolii îi descoperise lacune în pregătire, datorate, fără îndoială, faptului că fusese ţinut acasă atâta timp.
Au fost 45 de elevi în clasa a IV-a din anul acela, majoritatea băieţi proveniţi din familiile nevoiaşe ale acelui cartier mărginaş. Georgie era, desigur, una dintre puţinele excepţii, de aceea mama lui, conştientă cât de deosebit era fiul ei de restul turmei, a vrut să se asigure că toată lumea va recunoaşte acest lucru imediat şi l-a trimis pe Georgie la şcoală în costum şi cu cravată. Nu-i de mirare că acest băiat foarte sfios, care se bâlbâia şi care purta ochelari cu lentile groase şi „guler şi cravată Eton”, cum se va descrie el mai târziu, se simţea intimidat de ceilalţi băieţi70. Cum era de aşteptat, Georgie s-a confruntat cu realitatea nemiloasă din afara bibliotecii tatălui. Mai era un singur băiat în clasa a IV-a care provenea din aceeaşi categorie socială ca şi Georgie, Roberto Godel, iar ceilalţi băieţi, după
cum îşi amintea Borges, „nu-i iertau deloc” pe cei doi intruşi71, făcându-i să plătească „un preţ destul de piperat” pentru pretinsa lor superioritate 72 . Georgie şi Roberto erau mereu „luaţi în râs şi 68 Ibid., p. 56
69 Ibid., p. 64
70 „An Autobiographical Essay”, p. 212
71 Alifano, Biografía verbal, p. 26
72 Vaccaro, Georgie, p. 64
bătuţi” 73 , Georgie făcând cunoştinţă cu „primele noţiuni de lunfardo”, argoul plebeu, şi cu „10–15 sinonime obscene” pe care „nu le auzise niciodată acasă”74.
Cu toate acestea, Georgie a reuşit să promoveze clasa a IV-a şi, la începutul următorului an şcolar, în martie 1912, a fost înscris în clasa a V-a B, în vreme ce Roberto Godel, singurul lui prieten, a fost trimis de părinţi la altă şcoală, lăsându-l pe Georgie să-i înfrunte pe ceilalţi băieţi de unul singur75. Iar băieţii nu i-au dat nicio clipă de răgaz; Georgie s-a „bătut de câteva ori”, dar „numai din laşitate, fiind forţat de ceilalţi băieţi”76. La câteva săptămâni de la începerea anului şcolar probabil că a fost implicat într-un incident violent, acesta fiind motivul de inspiraţie, cred, al povestirii Făuritorul (El hacedor):
…Îl umilise pe băiat şi el venise alergând la tatăl său şi-i povestise cele întâmplate. Acesta îl lăsase să vorbească, de parcă n-ar fi auzit sau n-ar fi înţeles, şi desprinsese din perete un pumnal de bronz, frumos şi încărcat de tărie, la care deseori băiatul râvnise pe furiş. Acum îl avea în propriile mâini şi uimirea de a-l stăpâni ştersese umilinţa îndurată, dar glasul tatălui rosti: „Să ştie oricine că tu eşti un bărbat”, iar în glas răsuna o poruncă77xi.
Această relatare pare a fi o amintire din copilăria lui Borges: este descrisă ca o „amintire pierdută care strălucea ca o monedă în ploaie”.
Tatăl lui transformase lupta cu taurul într-o probă a onoarei bărbăteşti şi poate că de aceea, mulţi ani mai târziu, Borges a conferit 73 „An Autobiographical Essay”, p. 212
74 Carrizo, p. 256
75 Alejandro Vaccaro, introducere nepublicată la scrisorile lui Borges către Roberto Godel
76 Carrizo, p. 257
77 „El hacedor”, în culegerea cu acelaşi titlu, OC II, pp. 159–160
acestor întâlniri violente cu torţionarii lui o tentă aproape cavalerească: „Nu vedeam bine, eram foarte slăbuţ şi de cele mai multe ori eram învins. Dar trebuia să o fac. Fiindcă exista un cod şi, de fapt, când eram mic, exista chiar şi un cod al duelului”78.
La o lună după începutul primului trimestru, pe 19 aprilie, băiatul a fost retras de la şcoală de părinţii lui. Motivul consemnat în arhivele şcolii era că familia urma să părăsească oraşul Buenos Aires pe o perioadă nedeterminată 79 , Georgie însă nu va mai reveni niciodată la şcoala de pe calle Thames şi nu există nicio mărturie cum că familia Borges ar fi lipsit din Buenos Aires mai mult timp.
Cea mai plauzibilă explicaţie a retragerii bruşte de la şcoală a lui Georgie este că atitudinea colegilor lui devenise atât de agresivă, încât părinţii au hotărât ca fiul lor, la fel ca Roberto Godel, să nu mai fie expus acestei violenţe constante. Amintirea acestei violenţe nu-l va părăsi pe Borges până la sfârşitul vieţii – unul dintre coşmarurile recurente din perioada de maturitate era de a fi supus la chinuri de nişte pitici sau băieţi de şcoală80.
Dar chiar mai persistentă decât amintirea terorii trăite la şcoală
era cea a tatălui care îi înmânează pumnalul şi îi spune să fie bărbat.
Acesta va deveni un motiv irezistibil în povestirile lui căci, dându-i pumnalul, tatăl lui practic îl îndemna pe Georgie să fie la fel de viteaz ca tigrero care îl înfruntă pe tigru. Borges îşi va aminti senzaţia ameţitoare de putere încercată în clipa în care a ţinut pumnalul în mână şi va încerca să o exprime în cuvinte în Făuritorul:
78 Burgin, Conversations, 1969, p. 46
