97 Interviu cu Miguel de Torre, Buenos Aires, 13 noiembrie 1995

Un alt motiv important al călătoriei, potrivit aceluiaşi Miguel de Torre, a fost dorinţa doctorului Borges de a cutreiera Europa împreună cu soţia lui98. Probabil că plănuise acest tur a deux ca să-şi revitalizeze relaţia, dat fiind regretul lui că dragostea se consumase deja, exprimat în sonetele publicate în Nosotros la începutul anului.

Şi mai trebuia să găsească şi un remediu pentru vederea lui din ce în ce mai slabă, dar, după Miguel de Torre, în cazul acesta ar fi trebuit să se gândească mai întâi la Londra sau la Paris, unde putea consulta oricând un specialist în oftalmologie. Aşadar, de ce s-au dus la Geneva? După Borges, alegerea a fost făcută mai mult sau mai puţin la întâmplare: tatăl lui nu ştia absolut nimic despre acest oraş, dar găsise din întâmplare o fotografie a Oraşului Vechi, având în fundal Alpii şi Ronul, şi îi rămăsese inima la el99. Poate că privise acest oraş

ca pe o bază convenabilă unde să-i lase pe Georgie şi Norah cu bunica lor în timp ce el şi soţia făceau un tur al Europei, înainte de a-i trimite pe copii la şcoală în Anglia, în toamna anului 1914.

Pornind de la cea mai plauzibilă configurare a mărturiilor care mi-au stat la dispoziţie, aş avansa următoarea ipoteză: Plecarea familiei Borges din Argentina în 1914 a fost rezultatul deciziei unui om deziluzionat care trecea printr-o criză la apropierea vârstei de 40

de ani. Potrivit lui Borges, tatăl lui „era un om atât de modest, încât i-ar fi plăcut să fie invizibil”100; „voia să trăiască într-un oraş în care să nu-l cunoască absolut nimeni”101. Este chiar posibil ca să se fi gândit să părăsească Argentina pentru totdeauna, dacă le mergea bine în Europa. Planul iniţial ar fi putut prevedea stabilirea în 98 Ibid.

99 Carrizo, p. 257

100 „An Autobiographical Essay”, p. 206

101 Carrizo, p. 257

Londra, unde copiii se puteau bucura de o educaţie mai bună decât oferea pe atunci oraşul Buenos Aires. Dar mai întâi de toate, împreună cu soţia, avea să facă un tur al Europei, lăsându-şi copiii cu bunica lor în Geneva. Din păcate, curând după ce familia a sosit în Geneva, a izbucnit războiul în Europa, motiv pentru care doctorul Borges a hotărât să rămână în Elveţia, ţară neutră, până la sfârşitul conflagraţiei.

Familia Borges a început un deceniu de călătorii la începutul anului 1914. Leonor, copiii şi bunica lor argentiniancă, Leonor Suárez, s-au trezit dezrădăcinaţi, departe de pământul lor natal, şi purtaţi dintr-un loc într-altul de neastâmpărul doctorului Borges.

Vor locui în hoteluri şi apartamente închiriate în mai multe oraşe; copiii îşi vor întrerupe şcoala, iar viaţa lor va fi bulversată de mai multe ori de schimbări arbitrare de plan. Adevărul e că doctorul Borges fugea de propria neputinţă de a se ridica la înălţimea viteazului său tată pe care nu-l cunoscuse niciodată; în momentul plecării spre Europa împreună cu familia lui spera să compenseze acel eşec devenind un scriitor de succes şi reaprinzând, dacă aşa ceva mai era posibil, pasiunea pe care o trăise cândva alături de Leonor.

CAPITOLUL 4

Geneva

(1914–1918)

Familia Borges a plecat din Buenos Aires pe 3 februarie 1914, la bordul lui Sierra Nevada, un vas german cu destinaţia Bremen.

Aproximativ trei săptămâni mai târziu a sosit în Boulogne şi s-a dus direct la Paris, unde şi-a petrecut timpul făcând turul oraşului şi vizitând muzee. În Paris a trebuit să rămână cu câteva săptămâni mai mult decât intenţionase din cauza unui accident rutier în care a fost implicată pe drumul spre Versailles, într-o maşină deschisă, în cursul căruia Leonor Suárez şi-a dislocat un braţ. După ce bătrâna s-a mai refăcut, familia şi-a continuat drumul spre Geneva, ajungând acolo probabil în luna aprilie. Pe 24 a aceleiaşi luni, s-a mutat într-un apartament închiriat pe rue Malagnou nr. 17 (astăzi este rue Ferdinand Hodler nr. 9) în Oraşul Vechi. Aceasta avea să fie casa ei până în 1918.

În următoarele câteva săptămâni, Leonor s-a ocupat de mobilarea apartamentului în care copiii şi bunica lor aveau să locuiască peste vară în timp ce ea şi soţul ei călătoreau prin Europa. Doctorul Borges şi soţia au plecat spre sfârşitul lunii iulie, dar nu au ajuns prea departe de München când, în prima săptămână a lunii august, s-au trezit în mijlocul unui continent în care izbucnise războiul. Au reuşit să se întoarcă în Elveţia, dar era clar că trebuia să-şi revizuiască

planurile privind educaţia copiilor fiindcă, în atari împrejurări, nu era deloc înţelept să-i ducă la Londra. Prin urmare, au hotărât să

rămână în Geneva şi să-şi trimită copiii la şcoală acolo.

Şcoala aleasă pentru Georgie a fost Collège de Genève, fondată de Jean Calvin în 1559, şi se afla la câţiva paşi de casa în care locuia

întreaga familie. Cât despre Norah, familia îşi făcea mai puţine probleme în privinţa şcolii. Se pare că fata a fost educată acasă, unde îşi petrecea o mare parte din timp pictând, până când a fost primită

la École des Beaux-Arts la vârsta de 14 ani. Înscrierea lui Georgie la şcoală nu s-a rezolvat imediat. Problema era că împlinise 15 ani în august şi, prin urmare, depăşise vârsta pentru a fi primit în primul an la Collège de Genève. Doctorul Borges a recurs însă la o stratagemă: a pretins că fiul lui era mai mic cu un an şi că se născuse pe 24 august 1900. Mai rămânea problema cunoştinţelor precare de limba franceză ale lui Georgie. De aceea a fost absolut necesar ca băiatul să înveţe cât mai mult ca să poată face faţă câteva săptămâni mai târziu, când începea şcoala. Părinţii i-au găsit urgent un profesor în oraşul vecin Annemasse, unde Georgie a mers cu bicicleta în fiecare zi pentru a se medita la franceză.

Nu poate să-i fi fost uşor lui Georgie, având în vedere experienţa neplăcută cu foştii colegi din Buenos Aires, să fie elev la o şcoală

dintr-un oraş străin a cărui limbă nu avusese timp să o stăpânească

şi să o vorbească, şi unde, mai mult de atât, ajunsese nespunând adevărul în legătură cu vârsta lui. De aceea nu va fi niciodată prea fericit la şcoală. A fost repartizat într-o clasă cu 43 de băieţi, majoritatea cu până la patru ani mai mici decât el. (Numai unul singur se născuse în 1900; ceilalţi între 1901 şi 1903.)102 În ciuda faptului că era mult mai mare decât majoritatea colegilor, Georgie nu a avut deloc note strălucite, în primul rând din cauza dificultăţilor pe care le întâmpina cu franceza şi, fără îndoială, din cauză că fusese dat la şcoală mai târziu, ca să nu mai vorbim de desele întreruperi de care avusese parte. Deşi elevii de la Collège de Genève nu l-au supus aceluiaşi tratament ca aceia din Buenos Aires, 102 Carlos Alberto Andreola, „Borges Helvético”, Conectándonos, 18 (1994), p. 19

lui Georgie i-a fost greu să se înţeleagă cu ei. Cam jumătate din clasă

erau din Geneva, iar majoritatea celorlalţi veneau din mai multe cantoane elveţiene şi se îmbrăcau în portul lor tradiţional. După cum avea să afle foarte curând, era „foarte greu să-ţi faci un prieten elveţian”, aşa că Georgie se simţea în largul lui mai mult cu băieţii străini, cei care erau refugiaţi de război103. Prin urmare, Georgie se simţea în Geneva la fel de izolat de ceilalţi oameni ca şi în Buenos Aires, numai că aici totul îi era atât de nefamiliar, încât îi era dor de Argentina. Fostului său coleg de şcoală, Roberto Godel, îi scria că cea mai mare dorinţă a lui era să se întoarcă în Buenos Aires104 şi, în câteva scrisori adresate lui Fanny Haslam, iubita lui bunică, îi amintea despre lucrurile de acasă care îi lipseau cel mai mult105.

Ca mai totdeauna, Georgie şi-a găsit refugiul în cărţi. Nu mai avea la dispoziţie biblioteca tatălui său, dar se lăsa în voia lecturilor la întâmplare, un obicei pe care nu-l va abandona niciodată. Familia adusese câteva cărţi englezeşti şi argentiniene şi, când a mai prins puţină franceză, Georgie s-a abonat la o bibliotecă volantă, amestecând melodrama cu aventuri palpitante, cum ar fi romanele lui „Gyp”, pseudonimul ales de Comtesse de Martel, despre îndrăgostiţi nefericiţi din lumea aristocraţiei; mai târziu scriitorul îşi va aminti cum a plâns citind Une Passionette de Gyp, povestea unei baronese care se sinucide după ce a fost părăsită de iubitul ei. O altă

carte preferată de Georgie era Tartarin de Tarascon de Alphonse 103 Carrizo, p. 90

104 Scrisoare către Godel 1, nedatată, dar compusă probabil în martie 1915. Am consultat copii dactilografiate ale scrisorilor existente ale lui Borges către Roberto Godel, care sunt păstrate în colecţia lui Alejandro Vaccaro în Buenos Aires. De aici încolo le voi identifica după dată, acolo unde este cazul, şi după numărul primit în colecţia Vaccaro.

105 Milleret, p. 20

Daudet, un roman comic despre un om care îşi povesteşte aventurile extraordinare, iar apoi e nevoit să le şi dovedească. Băiatul va trece însă şi la lecturi mai serioase – seria Rougon-Macquart de Zola, Maupassant, Victor Hugo, de la care prefera poezia în detrimentul prozei, şi Flaubert, pe care l-a admirat toată viaţa.

Dacă lui Georgie i-a venit greu să se acomodeze cu atmosfera Genevei, sora lui, Norah, s-a adaptat rapid la noul mediu – chiar prea rapid, după cum considera restul familiei. În martie 1915, Georgie i s-a plâns lui Godel că Norah folosea tot felul de cuvinte franţuzeşti când vorbea spaniola în familie. Începuse chiar să viseze în franceză, într-una din zile mama găsind-o ascunsă după draperii în timp ce striga: „Une mouche! Une mouche! ” Mai mult ca sigur fata îşi însuşise prejudecata francezilor cum că muştele sunt periculoase.

Doña Leonor însă nu s-a lăsat impresionată. „Ieşi de acolo, i-a spus ea, doar te-ai născut şi ai crescut printre muşte”106. Cu toate acestea era evident că fata progresa – nu numai că picta din ce în ce mai bine, dar scria şi poezie. Curând avea să alcătuiască un mic volum de opt poezii, cu ilustraţii, pe care l-a intitulat Notas lejanos (Însemnări de departe).

În privinţa lui Georgie nu există mărturii că ar fi scris în această

perioadă. Băiatul a continuat să meargă la şcoală fără să se omoare cu învăţatul. Notele obţinute la examenele de la sfârşitul primului an şcolar, în iunie, au fost în general mediocre. S-a descurcat cel mai bine la latină, destul de bine la istorie, ştiinţele naturii şi contabilitate; a luat notă de trecere la germană, a picat la desen şi educaţie fizică, iar la muzică (la care trebuia în primul rând să cânte) a primit nota zero107. Din nefericire pentru el, a picat şi la franceză, 106 „An Autobiographical Essay”, p. 215

107 Andreola, „Borges Helvético”, p. 19

ceea ce însemna că nu avea voie să treacă în anul al doilea, având perspectiva neplăcută a repetării anului întâi de liceu la vârsta de 16

ani. Chiar dacă Georgie nu-şi făcuse prea mulţi prieteni, colegii lui de clasă i-au sărit în ajutor, rugându-l în scris pe director să-l primească în anul al doilea, dat fiind efortul considerabil depus de băiat în învăţarea tuturor obiectelor prin intermediul limbii franceze, o limbă pe care nu avusese timp să o asimileze cum se cuvine. Drept care Georgie a trecut clasa, dar niciodată nu va deveni cel mai harnic dintre elevi, notele lui nedepăşind nivelul mediu. Obişnuit să-şi dea frâu liber pasiunilor încă de mic, a descoperit că lectura particulară

era cu mult mai stimulatoare decât rutina studiului obiectelor de curs. Singura excepţie era latina, la care era destul de bun. Îi plăcea cu deosebire să citească pasaje din Vergilius, Tacitus şi Seneca. Şi chiar va aminti undeva că păstra un exemplar din Germania lui Tacitus în original şi în limba engleză în biblioteca din camera lui de acasă108.

Georgie şi-a continuat existenţa singuratică, în mijlocul cărţilor.

La sfârşitul anului 1915, numărul membrilor familiei a crescut la şase, odată cu sosirea la Geneva a lui Fanny Haslam, care nesocotise pericolul reprezentat de submarinele germane în lunga ei călătorie pe ocean. Trebuie să fi sosit tocmai la timp ca să petreacă sărbătoarea de Crăciun alături de rudele ei, fiindcă pe 19 ianuarie 1916 primise deja permis de séjour în Geneva109. Iniţial, Fanny rămăsese în Buenos Aires ca să aibă grijă de sora ei, Caroline, dar după moartea acesteia, în iulie 1915, s-a alăturat fiului şi familiei lui în Europa. În primele luni ale noului an au primit vizita unor rude din Argentina şi există

chiar şi o fotografie în care Georgie este înconjurat de mai multe 108 Vezi povestirea „El otro” în El libro de arena, 1975, OC III, p. 12.

109 Andreola, „Borges Helvético”, p. 18

femei din familie, printre care şi Jacinta, Dayla şi Clara Mendoza Haedo, toate nubile, bine făcute şi cu ochii vioi. Georgie avea acum 15 ani şi jumătate şi, cu siguranţă, îl încercau primele curiozităţi legate de erotism – lua notiţe într-un caiet ascuns în camera lui despre „practicile sexuale din Balcani”, dar dacă avea vreun sentiment romantic pentru vreo fată, acest lucru nu ne este împărtăşit110.

Cel mai important eveniment a fost însă unul de natură livrescă, şi anume descoperirea lui Thomas Carlyle, primul dintr-o serie de scriitori pe care îi va venera în tinereţe. Prin Carlyle l-a întâlnit pe Schopenhauer, cu ideea lui despre voinţă ca forţă creativă într-o lume altfel iluzorie a aparenţelor. Avea să spună despre Schopenhauer: „Dacă enigma universului poate fi exprimată în cuvinte, cred că aceste cuvinte trebuie să se găsească în scrierile lui”111. Motiv pentru care s-a hotărât să înveţe singur germana ca să-l poată citi pe Schopenhauer în original. Făcuse deja doi ani de germană la şcoală, deşi fără succese remarcabile, şi cu ajutorul unui mic dicţionar englez-german, a început cu ce era mai greu, alegându-şi ca prime instrumente de lucru nici mai mult, nici mai puţin decât Faust de Goethe şi Crítica raţiunii pure de Kant. S-a împotmolit însă curând şi atunci a apelat la Lyrisches Intermezzo de Heine, cu care s-a descurcat mult mai bine. Din clipa în care a început să stăpânească destul de bine germana, s-a apucat să-l

„citească şi să-l recitească pe Schopenhauer în germană”112. Şi va persevera cu lecturile din filosofie, aprofundând ceea ce îl învăţase tatăl lui când era mic. Una dintre sursele preferate a fost dicţionarul 110 Vezi povestirea „El otro” în El libro de arena, 1975, OC III, p. 12.

111 „An Autrobiographical Essay”, pp. 216–217

112 „Entretiens avec Napoléon Murat”, Cahiers de L’Herne, p. 383