Iarna dintre 1917 şi 1918 a fost foarte grea: zăpada a venit devreme şi toţi membrii familiei Borges au suferit de frig în apartamentul lor mohorât. În plus, alimentele erau pe sponci întrucât autorităţile elveţiene introduseseră raţiile pentru a face faţă

lipsurilor cauzate de război. Mai mult ca niciodată Elveţia părea rece şi neospitalieră. Poate şi pentru faptul că Adrienne nu-i arăta un interes deosebit, Georgie se simţea deprimat şi i se plângea lui Godel că el şi familia lui îşi târau viaţa searbădă de la o zi la alta; căuta o 129 Scrisoare către Godel 3, 4 decembrie 1917

altă prietenă, ceea ce nu-i prea stătea la îndemână fiindcă, deşi fetele uşoare erau ieftine, era timid cu femeile şi, oricum, fetele din Geneva nu numai că erau urâte ca dracul, dar şi puţeau de-ţi mutau nasul din loc130.

Majoritatea timpului şi-o petrecea citind romane ruseşti – Crimă şi pedeapsă, îi spunea el lui Godel, era cel mai bun roman pe care îl citise vreodată; pe de altă parte încerca să scrie ceea ce numea el parabole şi, până la venirea primăverii, va reuşi să termine două dintre ele, intitulate Profetul (El profeta) şi Eroul (El héroe), pe care le-a trimis unei reviste de succes din Buenos Aires numite Caras y Caretas, unde nu se ştie dacă au apărut vreodată; oricum, cele două parabole nu mai există131.

În iarna aceea epidemia de gripă spaniolă a început să lovească

Europa, făcând nenumărate victime. Leonor Suárez, care avea 81 de ani, s-a molipsit şi ea şi a căzut la pat. Doctorii au considerat că i-ar prii o climă mai caldă, drept care familia a hotărât că ar fi mai bine să

o ducă în Spania pentru o vreme. Georgie de-abia aştepta să vadă

Spania, ţara strămoşilor şi a neamului său, după cum i-o descria el lui Godel, dar şi fiindcă irosise o grămadă de timp şi acum se temea că nu-şi va lua examenele; oricum se săturase până peste cap de Elveţia: o ţară teribil de burgheză, un loc înţesat de hoteluri şi de fabrici de ciocolată132.

Familia şi-a propus să plece în Spania la mijlocul lui iunie şi a anunţat proprietarul că va părăsi apartamentul în prima săptămână

a acelei luni. Între timp însă starea Leonorei Suárez s-a înrăutăţit: făcea febră mare şi îşi pierdea mereu cunoştinţa. Ceilalţi membri ai 130 Ibid.

131 Scrisoare către Godel 4, 23 mai 1918

132 Ibid.

familiei erau mai mult decât îngrijoraţi – stăteau în jurul patului, o mângâiau pe faţă şi o ţineau de mână. „Eram cu toţii acolo, aplecaţi spre ea, o atingeam, plângeam, neştiind ce să spunem sau ce să

facem când, într-un rar moment de luciditate, bunica a deschis ochii, ne-a privit şi a spus cu o voce pierită, dar hotărâtă: «O, carajo, de ce nu mă lăsaţi să mor în pace?»”133 Au rămas toţi uimiţi că bătrâna a putut rosti acest cuvânt obscen, mai puţin doctorul Borges, ginerele ei anarhist, care a remarcat: „Ei, nu-i deloc rău pentru fata colonelului Suárez”.

Leonor Suárez a murit pe 6 iunie, după o lungă şi grea suferinţă.

Moartea ei însemna că plecarea spre Spania trebuia anulată. Drept urmare, familia Borges a rămas în Geneva pe o perioadă nedefinită

ca să pună la punct toate documentele legale. Întrucât anunţase deja că va părăsi apartamentul, s-a mutat la un hotel, unde cel puţin era mai cald decât pe rue Malagnou. Apoi a apărut o altă complicaţie neprevăzută în momentul în care consulatul argentinian din Geneva a anunţat că Georgie era chemat de Ministerul de Război din Buenos Aires ca să-şi satisfacă stagiul militar134. Doctorul Borges însă a convins autorităţile argentiniene să amâne înregimentarea fiului său până când o comisie medicală avea să decidă dacă Georgie era sau nu apt de serviciul militar din cauza miopiei lui avansate.

Deşi Georgie aşteptase cu nerăbdare să plece în Spania, se va răzgândi câteva săptămâni mai târziu, când va întâlni o elveţiancă

pe nume Emilie şi se va îndrăgosti de ea. De data aceasta 133 Vázquez, Borges: esplendor y derrota, p. 49

134 Ordinul de recrutare a fost emis în mai 1918 de către Districtul Militar Nr. 1 al Capitalei Federale şi trimis cu valiza diplomatică la consulatul Argentinei din Geneva; numărul de înregistrare a lui Borges era 002049. Informaţie oferită de Carlos Alberto Andreola, Buenos Aires.

sentimentul a fost reciproc astfel încât începutul verii anului 1918 îl va găsi pe Georgie alături de prima lui iubită. Despre fata aceasta nu se ştie aproape nimic. Într-o scrisoare nedatată către Roberto Godel, trimisă din Lugano la puţin timp după ce împlinise 19 ani, Georgie se referă la o fată din Geneva de care simţea că se îndrăgosteşte foarte serios, pentru ca în următoarea scrisoare adresată aceluiaşi Godel să pomenească în treacăt despre o fată pe nume Emilie135. O

descriere amănunţită poate fi găsită într-un poem în proză intitulat Paréntesis pasional (Un interludiu pasional) şi localizat în Geneva, deşi a fost scris la Sevilla în 1920136. Aici fata apare ca Iubita (La Amada) şi Borges arată cum o duce la bierkeller într-o seară, cum beau vin şi cum fac apoi dragoste, plini de pasiune, toată noaptea. (Aceasta aproape sigur s-a petrecut doar în imaginaţia poetului, deşi cei doi trebuie să fi avut şi un contact sexual destul de pătimaş.) Fata are ochii verzi, o „coamă” de păr roşu, „strălucitor” şi un „trup dumnezeiesc”. Poetul dă de înţeles că fata provine dintr-o familie umilă – „Iubita” aminteşte de un „atelier” şi de o „baracă”. Impresia de condiţie socială modestă este întărită de aluzia la o fată cu părul roşu, care poate fi găsită într-o scrisoare din martie sau aprilie 1922, expediată de Borges, care revenise în Buenos Aires, unui prieten spaniol, Jacobo Sureda, aflat în Elveţia: „Ai avut noroc să te reîntâlneşti cu spălătoreasa aia cu părul roşu aprins de care credeam că m-am îndrăgostit cu foarte mult timp în urmă?”137

135 Scrisoare către Godel 5, nedatată, dar compusă probabil la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie 1918; şi scrisoare către Godel 6, nedatată, dar compusă probabil în primele luni ale anului 1919.

136 „Paréntesis pasional”. Vezi Textos recobrados, 1919–1929, pp. 27–29.

137 Vezi Carta 32 în Jorge Luis Borges, Cartas del Fervor. Correspondencia con Maurice Abramowicz y Jacobo Sureda (1919–1928), Galaxia Gutenberg-Circulo de Lectores-Emecé: Barcelona 1999, p. 212. Această scrisoare, compusă în franceză, i-a

În vara lui 1918, pe când se apropia de împlinirea a 19 ani, Georgie era un tânăr care se bucura de prima dragoste împărtăşită.

Dar trebuie să fi fost conştient că legătura cu Emilie l-ar fi pus în conflict cu mama lui, căci, dacă iubita lui Georgie provenea din clasa muncitoare, nu este nici urmă de îndoială că Leonor Acevedo, mândra nepoată a colonelului Suárez, Eroul de la Junín, ar fi considerat-o total nepotrivită. Cu toate acestea, probabilitatea ca mama lui să se declare împotrivă pare să-l fi făcut pe Georgie să o dorească şi mai aprig pe fată. Părul roşu al lui Emilie era emblematic pentru fructul oprit, roşul având conotaţii puternice în tradiţia familiei – era culoarea acelor federales şi a tiranului Rosas, culoarea barbariei, cu alte cuvinte. Şi totuşi, în Un interludiu pasional, Borges face o baie de roşu – pletele fetei sunt roşii ca vinul pe care îl beau cei doi; cerul gurii lui este un „jug roşu” care „stă călare” pe „flacăra roşie” a limbii ei. Emilie trebuie să fi întruchipat libertatea pe care Georgie o gustase în 1917, părul ei roşu simbolizând un amestec de pasiune şi revoltă, dragostea lui pentru ea dându-i destulă putere ca să sfideze voinţa mamei şi să ajungă la acea tonifiantă stăpânire de sine pentru care îl invidiase cândva pe tigrul de la Grădina Zoologică din Palermo.

Destul de ciudat însă, în scrisoarea trimisă prietenului Sureda în 1922 Borges evoca părul roşu în termeni oarecum negativi, asociindu-l cu nenorocirea: „În spaniolă, cuvântul bermejía înseamnă

ghinionul pe care oamenii cu părul roşu [ bermeja = roşu-aprins] ni-l fost trimisă lui Jacobo Sureda, care s-a aflat în Leysin, Elveţia, şi apoi în St. Blasien, Höchenschwand, Germania, unde s-a tratat de tuberculoză. Deşi Borges locuia în Buenos Aires la vremea când îşi expedia scrisoarea, familia lui intenţiona să revină

în Europa până la sfârşitul anului. (Vezi Capitolul 6.) De aici şi propunerea lui Borges din această scrisoare de a se întâlni cu Sureda în ajunul Anului Nou, 1922.

aduc uneori. Dar oare de ce sunt atât de pedant?”138 Motivul poate fi că, la aproape patru ani de când părăsise Geneva, încă o mai asocia pe Emilie, fata cu părul roşu, cu nefericirea şi ghinionul, gândindu-se fără îndoială la criza personală prin care trecuse la doar câteva săptămâni după ce-şi găsise prima iubită.

În preajma împlinirii a 19 ani, pe 24 august, doctorul Borges şi-a întrebat fiul dacă s-a culcat vreodată cu o femeie şi, când Georgie i-a spus că nu, tatăl lui s-a hotărât să-l ajute pe tânăr să devină bărbat. În Argentina exista obiceiul ca taţii sau unchii să aranjeze iniţierea băieţilor cu o prostituată într-un bordel139 şi astfel, în ton cu această

practică, doctorul Borges i-a dat lui Georgie adresa unui apartament din place du Bourg-de-Four, care se afla în cartierul felinarelor roşii, nu departe de locul în care trăiau ei, spunându-i că acolo îl va aştepta o femeie140. Cei mai mulţi tineri abordează primul contact sexual cu mare teamă de aceea Borges, când în sfârşit a ajuns la apartamentul femeii, era extrem de agitat. Se pare că, până la urmă, a fost prea precipitat ca să treacă prin toate etapele iniţierii. Dar acest eşec adolescentin nesurprinzător pare să-l fi afectat din plin pe Georgie – într-un poem scris peste mai bine de 30 de ani se va referi la această întâlnire în ceea ce numea el un dormitor mercenar din Europa cu o ruşine excesivă, autoflagelatoare141.

Norah Borges îşi aducea aminte de necazul pricinuit fratelui său de această întâmplare, deşi la vremea aceea nu îi ştia cauza142. Tatăl nu părea să înţeleagă ce anume mersese prost. Problema trebuie să fi 138 Cartas del fervor, p. 212

139 Vázquez, Borges: esplendor y derrota, p. 50

140 Estela Canto, Borges a contraluz, Espasa Calpe: Madrid, 1989, pp. 115–116

141 Vezi poemul nepublicat reprodus în Donald A. Yates, „Behind «Borges and I»”, Modern Fiction Studies, 19 (1973), pp. 322–323.

142 Vezi Vázquez, Borges: esplendor y derrota, p. 50.

fost discutată şi cu mama, fapt care l-a făcut pe Georgie să se simtă

extrem de jenat, dat fiind că până atunci sexul fusese un subiect tabu în familia lor. În consecinţă, Georgie a fost dus la doctor care i-a găsit ficatul slăbit şi i-a prescris un tratament menit să-l înzdrăvenească143.

I s-a recomandat şi o schimbare de climă, precum şi aer proaspăt şi multă mişcare144. Doctorul Borges s-a hotărât să-şi ducă toată familia la Lugano, care era aproape de graniţa cu Italia, pentru ca Georgie să-şi recapete puterile în climatul mai blând din sudul Elveţiei.

Desigur, această hotărâre a echivalat aproape cu un dezastru pentru Georgie, dat fiind că îl obliga să se despartă de Emilie la doar câteva luni după ce se îndrăgostise de ea.

În Lugano familia a stat la celebrul Hotel du Lac, cu vedere spre lac şi spre extraordinarele peisaje montane din jur. Georgie însă era prea supărat ca să se bucure de natură. Într-o scrisoare adresată lui Roberto Godel din Lugano145, recunoştea că locul era de o frumuseţe maiestuoasă – lacul albastru, munţii înalţi care alcătuiau un fel de amfiteatru în jurul oraşului, casele de pe mal, totul era atât de frumos şi totuşi această frumuseţe nu făcea decât să-l umple de dezgust. Îi spunea lui Godel că, fiind unul dintre norocoşii locuitori ai câmpiilor, nu-şi putea imagina cât de deprimant este să stai în preajma unor munţi înalţi, care păreau să arunce o umbră eternă, asediind, oprimând, anihilând, pulverizând, înăbuşind şi zdrobind spiritul uman. Georgie nu-i suporta pe cei din Lugano: erau atât de italieni, atât de comuni, atât de zgomotoşi, atât de fanfaroni; auzindu-i, i se părea că se află din nou în Argentina. Fetele din 143 Canto, p. 117

144 Vázquez, Borges: esplendor y derrota, p. 50

145 Scrisoare către Godel 5, nedatată, dar compusă probabil la sfârşitul lunii octombrie sau la începutul lunii noiembrie 1918.

Lugano erau foarte brunete şi destul de vulgare; oricât de ciudat ar părea, brunetele întotdeauna îi dăduseră impresia că sunt murdare.

Fără îndoială, Godel credea că această gravă indispoziţie a lui Georgie avea rădăcini adânci şi neştiute, motivul însă era foarte simplu: lăsase o fată în Geneva pe care o iubea din ce în ce mai mult.

Călătoria familiei la Lugano îl forţase să o părăsească brusc. Cu toate acestea, îndrăgostiţii îşi scriau tot timpul, Georgie promiţând să se întoarcă repede. Furia clocotea în el, tânărul străduindu-se să nu răbufnească în scrisoarea către prietenul lui argentinian. Era evident că se simţea tentat să se confeseze cuiva, dar se jena prea mult ca să

dezvăluie cauza nemulţumirii lui. De aceea i-a spus lui Godel că

avea o durere de cap cronică.