104 Scrisoare către Godel 1, nedatată, dar compusă probabil în martie 1915. Am consultat copii dactilografiate ale scrisorilor existente ale lui Borges către Roberto Godel, care sunt păstrate în colecţia lui Alejandro Vaccaro în Buenos Aires. De aici încolo le voi identifica după dată, acolo unde este cazul, şi după numărul primit în colecţia Vaccaro.
105 Milleret, p. 20
Daudet, un roman comic despre un om care îşi povesteşte aventurile extraordinare, iar apoi e nevoit să le şi dovedească. Băiatul va trece însă şi la lecturi mai serioase – seria Rougon-Macquart de Zola, Maupassant, Victor Hugo, de la care prefera poezia în detrimentul prozei, şi Flaubert, pe care l-a admirat toată viaţa.
Dacă lui Georgie i-a venit greu să se acomodeze cu atmosfera Genevei, sora lui, Norah, s-a adaptat rapid la noul mediu – chiar prea rapid, după cum considera restul familiei. În martie 1915, Georgie i s-a plâns lui Godel că Norah folosea tot felul de cuvinte franţuzeşti când vorbea spaniola în familie. Începuse chiar să viseze în franceză, într-una din zile mama găsind-o ascunsă după draperii în timp ce striga: „Une mouche! Une mouche! ” Mai mult ca sigur fata îşi însuşise prejudecata francezilor cum că muştele sunt periculoase.
Doña Leonor însă nu s-a lăsat impresionată. „Ieşi de acolo, i-a spus ea, doar te-ai născut şi ai crescut printre muşte”106. Cu toate acestea era evident că fata progresa – nu numai că picta din ce în ce mai bine, dar scria şi poezie. Curând avea să alcătuiască un mic volum de opt poezii, cu ilustraţii, pe care l-a intitulat Notas lejanos (Însemnări de departe).
În privinţa lui Georgie nu există mărturii că ar fi scris în această
perioadă. Băiatul a continuat să meargă la şcoală fără să se omoare cu învăţatul. Notele obţinute la examenele de la sfârşitul primului an şcolar, în iunie, au fost în general mediocre. S-a descurcat cel mai bine la latină, destul de bine la istorie, ştiinţele naturii şi contabilitate; a luat notă de trecere la germană, a picat la desen şi educaţie fizică, iar la muzică (la care trebuia în primul rând să cânte) a primit nota zero107. Din nefericire pentru el, a picat şi la franceză, 106 „An Autobiographical Essay”, p. 215
107 Andreola, „Borges Helvético”, p. 19
ceea ce însemna că nu avea voie să treacă în anul al doilea, având perspectiva neplăcută a repetării anului întâi de liceu la vârsta de 16
ani. Chiar dacă Georgie nu-şi făcuse prea mulţi prieteni, colegii lui de clasă i-au sărit în ajutor, rugându-l în scris pe director să-l primească în anul al doilea, dat fiind efortul considerabil depus de băiat în învăţarea tuturor obiectelor prin intermediul limbii franceze, o limbă pe care nu avusese timp să o asimileze cum se cuvine. Drept care Georgie a trecut clasa, dar niciodată nu va deveni cel mai harnic dintre elevi, notele lui nedepăşind nivelul mediu. Obişnuit să-şi dea frâu liber pasiunilor încă de mic, a descoperit că lectura particulară
era cu mult mai stimulatoare decât rutina studiului obiectelor de curs. Singura excepţie era latina, la care era destul de bun. Îi plăcea cu deosebire să citească pasaje din Vergilius, Tacitus şi Seneca. Şi chiar va aminti undeva că păstra un exemplar din Germania lui Tacitus în original şi în limba engleză în biblioteca din camera lui de acasă108.
Georgie şi-a continuat existenţa singuratică, în mijlocul cărţilor.
La sfârşitul anului 1915, numărul membrilor familiei a crescut la şase, odată cu sosirea la Geneva a lui Fanny Haslam, care nesocotise pericolul reprezentat de submarinele germane în lunga ei călătorie pe ocean. Trebuie să fi sosit tocmai la timp ca să petreacă sărbătoarea de Crăciun alături de rudele ei, fiindcă pe 19 ianuarie 1916 primise deja permis de séjour în Geneva109. Iniţial, Fanny rămăsese în Buenos Aires ca să aibă grijă de sora ei, Caroline, dar după moartea acesteia, în iulie 1915, s-a alăturat fiului şi familiei lui în Europa. În primele luni ale noului an au primit vizita unor rude din Argentina şi există
chiar şi o fotografie în care Georgie este înconjurat de mai multe 108 Vezi povestirea „El otro” în El libro de arena, 1975, OC III, p. 12.
109 Andreola, „Borges Helvético”, p. 18
femei din familie, printre care şi Jacinta, Dayla şi Clara Mendoza Haedo, toate nubile, bine făcute şi cu ochii vioi. Georgie avea acum 15 ani şi jumătate şi, cu siguranţă, îl încercau primele curiozităţi legate de erotism – lua notiţe într-un caiet ascuns în camera lui despre „practicile sexuale din Balcani”, dar dacă avea vreun sentiment romantic pentru vreo fată, acest lucru nu ne este împărtăşit110.
Cel mai important eveniment a fost însă unul de natură livrescă, şi anume descoperirea lui Thomas Carlyle, primul dintr-o serie de scriitori pe care îi va venera în tinereţe. Prin Carlyle l-a întâlnit pe Schopenhauer, cu ideea lui despre voinţă ca forţă creativă într-o lume altfel iluzorie a aparenţelor. Avea să spună despre Schopenhauer: „Dacă enigma universului poate fi exprimată în cuvinte, cred că aceste cuvinte trebuie să se găsească în scrierile lui”111. Motiv pentru care s-a hotărât să înveţe singur germana ca să-l poată citi pe Schopenhauer în original. Făcuse deja doi ani de germană la şcoală, deşi fără succese remarcabile, şi cu ajutorul unui mic dicţionar englez-german, a început cu ce era mai greu, alegându-şi ca prime instrumente de lucru nici mai mult, nici mai puţin decât Faust de Goethe şi Crítica raţiunii pure de Kant. S-a împotmolit însă curând şi atunci a apelat la Lyrisches Intermezzo de Heine, cu care s-a descurcat mult mai bine. Din clipa în care a început să stăpânească destul de bine germana, s-a apucat să-l
„citească şi să-l recitească pe Schopenhauer în germană”112. Şi va persevera cu lecturile din filosofie, aprofundând ceea ce îl învăţase tatăl lui când era mic. Una dintre sursele preferate a fost dicţionarul 110 Vezi povestirea „El otro” în El libro de arena, 1975, OC III, p. 12.
111 „An Autrobiographical Essay”, pp. 216–217
112 „Entretiens avec Napoléon Murat”, Cahiers de L’Herne, p. 383
lui Fritz Mauthner, „o adevărată culegere de eseuri pe diferite subiecte cum ar fi sufletul, lumea, mintea, conştiinţa etc.” pe care îl consulta „cu cea mai mare plăcere”113.
În primii trei ani petrecuţi în Elveţia, tânărul Borges şi sora lui au dus o existenţă izolată, familia ţinându-le companie cea mai mare parte din timp. Norah, care începuse să meargă la École des Beaux-Arts în 1915, a evocat programul zilnic: „Ne culcam devreme fiindcă trebuia să ne sculăm în zori ca să mergem la şcoală. Trebuia să fim acolo la ora opt şi iarna era foarte frig… Seara stăteam acasă, ne făceam temele sau ne jucam împreună, iar Georgie mereu inventa câte ceva ca să mai treacă timpul”114.
Insuficienţa contactelor sociale afecta întreaga familie. Elveţienii manifestau un „anumit dispreţ faţă de străini”, îi va declara Borges unui jurnalist, Antonio Carrizo, „care rămâneau un fel de turişti”115.
Tocmai plictisul acestei existenţe retrase trebuie să fi influenţat în mod negativ relaţia dintre doctorul Borges şi soţia lui. După o vreme chipeşul Jorge Guillermo Borges a revenit la vechile lui apucături: se pare că frecventa prostituatele şi că agăţa femei frumoase pe stradă, şi este foarte posibil să fi avut una sau două amante cât a stat în Geneva – Borges îi va spune unui prieten că tatăl lui avusese o legătură cu soţia unui pictor care locuia într-unul din apartamentele de deasupra lor116. Într-adevăr, Leonor Acevedo obişnuia să spună o poveste ciudată despre aventurile năbădăiosului ei soţ prin Geneva.
Un bărbat a acostat-o odată pe stradă şi i-a propus să meargă cu el; Leonor s-a întors şi a văzut că era chiar soţul ei, a cărui vedere era 113 „Entretiens avec James E. Irby”, Cahiers de L’Herne, p. 400
114 Vaccaro, Georgie, p. 99
115 Carrizo, p. 90
116 Interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999
aşa de slabă, încât nu-şi recunoscuse propria soţie. „Vai, Jorge, a exclamat ea, nici măcar eu nu ţi-am scăpat!”117
În 1917, după aproape trei ani petrecuţi în Elveţia, existenţa izolată a lui Georgie a luat sfârşit odată cu întâlnirea cu un tânăr de vârsta lui, Maurice Abramowicz. Prietenia lor a pornit de la interesul manifestat de amândoi faţă de literatură şi se prea poate ca Abramowicz să-l fi familiarizat pe Georgie cu poeţii simbolişti francezi, pe care Borges i-a citit prima oară într-o antologie publicată
de Le Mercure de France. Scriitorul susţinea că a învăţat pe de rost Le Fleurs du mal de Baudelaire împreună cu Abramowicz, ca şi Le Bateau ivre de Rimbaud, pe care o recita aproape cuvânt cu cuvânt decenii mai târziu118.
Cam tot acum le-a spus părinţilor că voia să devină scriitor şi a început să scrie poezie, mai ales sonete, în franceză şi engleză. Una dintre primele lui compoziţii a fost un mic poem simbolist intitulat Pièce pour être récité avec un accent russe, care includea şi versul „La petite boîte noire pour le violon cassé” ; Georgie a scris şi câteva
„nevolnice imitaţii după Wordsworth”119. A încercat să scrie chiar şi versuri în latină, cu ajutorul cărţii Gradus ad Parnassum de Guicherat120. Dar, din câte ştim, nu a scris nimic în spaniolă, ceea ce ar putea fi interpretat ca un semn al dezrădăcinării lui după mai bine de trei ani petrecuţi departe de ţara natală. A încercat să stabilească o legătură cu tatăl lui prin interesul pe care îl împărtăşeau amândoi pentru literatură, dar doctorul Borges a manifestat din nou o 117 Alifano, Biografía verbal, p. 36 şi interviu cu Donald Yates, St. Helena, California, 27 martie 1999
118 Vezi Carrizo, p. 155, şi Milleret, p. 25.
119 „An Autobiographical Essay”, p. 218
120 Alifano, Conversaciones, p. 124
indiferenţă ciudată faţă de aspiraţiile fiului. „Am vrut să-i arăt manuscrisele tatălui meu, dar el mi-a spus că nu crede în sfaturi şi că
trebuie să-mi găsesc singur drumul învăţând din greşeli”121.
Probabil prin intermediul lui Abramowicz, Georgie a cunoscut un alt băiat, Simón Jichlinski, care era şi el atras de scris. Aceşti doi tineri, care erau cam de seama lui, au devenit primii lui prieteni adevăraţi şi faptul că amândoi erau evrei explică poate afecţiunea lui constantă faţă de evrei şi cultura lor. Georgie se ducea la scăldat şi recita poezii pe malurile Ronului cu noii lui prieteni, rămânând pe străzi până noaptea târziu, intrând în berării şi „discutând vrute şi nevrute”, un obicei pe care îl va păstra aproape tot restul vieţii122.
Şi-a învăţat prietenii elveţieni să joace truco, un joc de cărţi argentinian, iar cei doi au deprins aşa de bine regulile, încât l-au lăsat fără nicio centimă chiar de prima dată.
