cu bunica din partea mamei, care a mers cu noi şi, într-un sfârşit, a murit acolo, în timp ce părinţii mei călătoreau prin Europa. Iar tatăl meu urma să fie tratat de un celebru oftalmolog din Geneva93.
Această relatare, cred eu, rezumă retrospectiv o serie mult mai complexă de factori. Principalul motiv al călătoriei, după cum spune şi Borges, a fost să li se asigure copiilor o educaţie europeană.
Doctorul Borges avea o părere proastă despre şcolile argentiniene:
„Tata spunea mereu că istoria Argentinei luase locul catehismului, de aceea trebuia să venerăm tot ce era argentinian. Ni se preda istoria Argentinei înainte de a ni se permite să cunoaştem numeroasele ţinuturi şi veacurile care contribuiseră la naşterea ei”94.
Borges va spune că tatăl lui intenţionase ca el „să devină un cetăţean al lumii, un mare cosmopolit”, ca în cazul lui Henry şi William James, care fuseseră trimişi la şcoală în Europa „ca să rămână…
într-un fel provinciali”95. Este, totuşi, improbabil ca Geneva să fi fost prima opţiune a doctorului Borges în acest scop. În primul rând fiindcă cei doi copii nu ştiau franceza aproape deloc, în timp ce toţi membrii familiei vorbeau engleza fluent, iar copiii fuseseră instruiţi acasă, câţiva ani buni, de o guvernantă englezoaică. Oricum, doctorul Borges „era mândru de sângele lui englez” 96, mărturie stând mai ales impresionanta colecţie de cărţi englezeşti pe care o adunase de-a lungul anilor. Dacă scopul era să le ofere copiilor o educaţie aleasă, cea mai potrivită destinaţie, în opinia lui Miguel de Torre, nepotul lui Borges, ar fi fost Anglia, şi probabil Londra97.
93 „An Autobiographical Essay”, p. 214
94 Ibid., p. 212
95 Carrizo, p. 21
96 Ibid., p. 22
97 Interviu cu Miguel de Torre, Buenos Aires, 13 noiembrie 1995
Un alt motiv important al călătoriei, potrivit aceluiaşi Miguel de Torre, a fost dorinţa doctorului Borges de a cutreiera Europa împreună cu soţia lui98. Probabil că plănuise acest tur a deux ca să-şi revitalizeze relaţia, dat fiind regretul lui că dragostea se consumase deja, exprimat în sonetele publicate în Nosotros la începutul anului.
Şi mai trebuia să găsească şi un remediu pentru vederea lui din ce în ce mai slabă, dar, după Miguel de Torre, în cazul acesta ar fi trebuit să se gândească mai întâi la Londra sau la Paris, unde putea consulta oricând un specialist în oftalmologie. Aşadar, de ce s-au dus la Geneva? După Borges, alegerea a fost făcută mai mult sau mai puţin la întâmplare: tatăl lui nu ştia absolut nimic despre acest oraş, dar găsise din întâmplare o fotografie a Oraşului Vechi, având în fundal Alpii şi Ronul, şi îi rămăsese inima la el99. Poate că privise acest oraş
ca pe o bază convenabilă unde să-i lase pe Georgie şi Norah cu bunica lor în timp ce el şi soţia făceau un tur al Europei, înainte de a-i trimite pe copii la şcoală în Anglia, în toamna anului 1914.
Pornind de la cea mai plauzibilă configurare a mărturiilor care mi-au stat la dispoziţie, aş avansa următoarea ipoteză: Plecarea familiei Borges din Argentina în 1914 a fost rezultatul deciziei unui om deziluzionat care trecea printr-o criză la apropierea vârstei de 40
de ani. Potrivit lui Borges, tatăl lui „era un om atât de modest, încât i-ar fi plăcut să fie invizibil”100; „voia să trăiască într-un oraş în care să nu-l cunoască absolut nimeni”101. Este chiar posibil ca să se fi gândit să părăsească Argentina pentru totdeauna, dacă le mergea bine în Europa. Planul iniţial ar fi putut prevedea stabilirea în 98 Ibid.
99 Carrizo, p. 257
100 „An Autobiographical Essay”, p. 206
101 Carrizo, p. 257
Londra, unde copiii se puteau bucura de o educaţie mai bună decât oferea pe atunci oraşul Buenos Aires. Dar mai întâi de toate, împreună cu soţia, avea să facă un tur al Europei, lăsându-şi copiii cu bunica lor în Geneva. Din păcate, curând după ce familia a sosit în Geneva, a izbucnit războiul în Europa, motiv pentru care doctorul Borges a hotărât să rămână în Elveţia, ţară neutră, până la sfârşitul conflagraţiei.
Familia Borges a început un deceniu de călătorii la începutul anului 1914. Leonor, copiii şi bunica lor argentiniancă, Leonor Suárez, s-au trezit dezrădăcinaţi, departe de pământul lor natal, şi purtaţi dintr-un loc într-altul de neastâmpărul doctorului Borges.
Vor locui în hoteluri şi apartamente închiriate în mai multe oraşe; copiii îşi vor întrerupe şcoala, iar viaţa lor va fi bulversată de mai multe ori de schimbări arbitrare de plan. Adevărul e că doctorul Borges fugea de propria neputinţă de a se ridica la înălţimea viteazului său tată pe care nu-l cunoscuse niciodată; în momentul plecării spre Europa împreună cu familia lui spera să compenseze acel eşec devenind un scriitor de succes şi reaprinzând, dacă aşa ceva mai era posibil, pasiunea pe care o trăise cândva alături de Leonor.
CAPITOLUL 4
Geneva
(1914–1918)
Familia Borges a plecat din Buenos Aires pe 3 februarie 1914, la bordul lui Sierra Nevada, un vas german cu destinaţia Bremen.
Aproximativ trei săptămâni mai târziu a sosit în Boulogne şi s-a dus direct la Paris, unde şi-a petrecut timpul făcând turul oraşului şi vizitând muzee. În Paris a trebuit să rămână cu câteva săptămâni mai mult decât intenţionase din cauza unui accident rutier în care a fost implicată pe drumul spre Versailles, într-o maşină deschisă, în cursul căruia Leonor Suárez şi-a dislocat un braţ. După ce bătrâna s-a mai refăcut, familia şi-a continuat drumul spre Geneva, ajungând acolo probabil în luna aprilie. Pe 24 a aceleiaşi luni, s-a mutat într-un apartament închiriat pe rue Malagnou nr. 17 (astăzi este rue Ferdinand Hodler nr. 9) în Oraşul Vechi. Aceasta avea să fie casa ei până în 1918.
În următoarele câteva săptămâni, Leonor s-a ocupat de mobilarea apartamentului în care copiii şi bunica lor aveau să locuiască peste vară în timp ce ea şi soţul ei călătoreau prin Europa. Doctorul Borges şi soţia au plecat spre sfârşitul lunii iulie, dar nu au ajuns prea departe de München când, în prima săptămână a lunii august, s-au trezit în mijlocul unui continent în care izbucnise războiul. Au reuşit să se întoarcă în Elveţia, dar era clar că trebuia să-şi revizuiască
planurile privind educaţia copiilor fiindcă, în atari împrejurări, nu era deloc înţelept să-i ducă la Londra. Prin urmare, au hotărât să
rămână în Geneva şi să-şi trimită copiii la şcoală acolo.
Şcoala aleasă pentru Georgie a fost Collège de Genève, fondată de Jean Calvin în 1559, şi se afla la câţiva paşi de casa în care locuia
întreaga familie. Cât despre Norah, familia îşi făcea mai puţine probleme în privinţa şcolii. Se pare că fata a fost educată acasă, unde îşi petrecea o mare parte din timp pictând, până când a fost primită
la École des Beaux-Arts la vârsta de 14 ani. Înscrierea lui Georgie la şcoală nu s-a rezolvat imediat. Problema era că împlinise 15 ani în august şi, prin urmare, depăşise vârsta pentru a fi primit în primul an la Collège de Genève. Doctorul Borges a recurs însă la o stratagemă: a pretins că fiul lui era mai mic cu un an şi că se născuse pe 24 august 1900. Mai rămânea problema cunoştinţelor precare de limba franceză ale lui Georgie. De aceea a fost absolut necesar ca băiatul să înveţe cât mai mult ca să poată face faţă câteva săptămâni mai târziu, când începea şcoala. Părinţii i-au găsit urgent un profesor în oraşul vecin Annemasse, unde Georgie a mers cu bicicleta în fiecare zi pentru a se medita la franceză.
Nu poate să-i fi fost uşor lui Georgie, având în vedere experienţa neplăcută cu foştii colegi din Buenos Aires, să fie elev la o şcoală
dintr-un oraş străin a cărui limbă nu avusese timp să o stăpânească
şi să o vorbească, şi unde, mai mult de atât, ajunsese nespunând adevărul în legătură cu vârsta lui. De aceea nu va fi niciodată prea fericit la şcoală. A fost repartizat într-o clasă cu 43 de băieţi, majoritatea cu până la patru ani mai mici decât el. (Numai unul singur se născuse în 1900; ceilalţi între 1901 şi 1903.)102 În ciuda faptului că era mult mai mare decât majoritatea colegilor, Georgie nu a avut deloc note strălucite, în primul rând din cauza dificultăţilor pe care le întâmpina cu franceza şi, fără îndoială, din cauză că fusese dat la şcoală mai târziu, ca să nu mai vorbim de desele întreruperi de care avusese parte. Deşi elevii de la Collège de Genève nu l-au supus aceluiaşi tratament ca aceia din Buenos Aires, 102 Carlos Alberto Andreola, „Borges Helvético”, Conectándonos, 18 (1994), p. 19
lui Georgie i-a fost greu să se înţeleagă cu ei. Cam jumătate din clasă
erau din Geneva, iar majoritatea celorlalţi veneau din mai multe cantoane elveţiene şi se îmbrăcau în portul lor tradiţional. După cum avea să afle foarte curând, era „foarte greu să-ţi faci un prieten elveţian”, aşa că Georgie se simţea în largul lui mai mult cu băieţii străini, cei care erau refugiaţi de război103. Prin urmare, Georgie se simţea în Geneva la fel de izolat de ceilalţi oameni ca şi în Buenos Aires, numai că aici totul îi era atât de nefamiliar, încât îi era dor de Argentina. Fostului său coleg de şcoală, Roberto Godel, îi scria că cea mai mare dorinţă a lui era să se întoarcă în Buenos Aires104 şi, în câteva scrisori adresate lui Fanny Haslam, iubita lui bunică, îi amintea despre lucrurile de acasă care îi lipseau cel mai mult105.
Ca mai totdeauna, Georgie şi-a găsit refugiul în cărţi. Nu mai avea la dispoziţie biblioteca tatălui său, dar se lăsa în voia lecturilor la întâmplare, un obicei pe care nu-l va abandona niciodată. Familia adusese câteva cărţi englezeşti şi argentiniene şi, când a mai prins puţină franceză, Georgie s-a abonat la o bibliotecă volantă, amestecând melodrama cu aventuri palpitante, cum ar fi romanele lui „Gyp”, pseudonimul ales de Comtesse de Martel, despre îndrăgostiţi nefericiţi din lumea aristocraţiei; mai târziu scriitorul îşi va aminti cum a plâns citind Une Passionette de Gyp, povestea unei baronese care se sinucide după ce a fost părăsită de iubitul ei. O altă
carte preferată de Georgie era Tartarin de Tarascon de Alphonse 103 Carrizo, p. 90
