se laude că poate saluta stelele în 14 limbi, – a devenit un traducător neostenit a numeroşi scriitori, printre care Thomas de Quincey, Marcus Aurelius, Henri Barbusse, Marcel Schwob, Goethe, Dostoievski şi al cărţii O mie şi una de nopţi. Tânărul Borges a ajuns să-l considere pe Cansinos „un simbol al întregii culturi, occidentale 174 Scrisoare nedatată către Adriano del Valle. Vezi Jean Pierre Bernès, Jorge Luis Borges: Oeuvres complètes, Bibliothèque de la Pléiade, Gallimard: Paris, 1993,1999, vol. II, pp. 1105–1106. În notele următoare, această ediţie în două volume va apărea ca Bernès, urmată de numărul volumului.

175 „An Autobiographical Essay”, p. 222

176 Ibid., p. 221

şi orientale” şi va imita stilul în proză al Maestrului care „scria fraze lungi şi fluente cu un puternic parfum ebraic, dar şi cu un iz antispaniol”177.

Inutil să mai spunem că Borges a devenit un membru activ al acestei tertulia de la Café Colonial. Scena literară a capitalei era însă

foarte scindată în aceste momente. Mai exista o tertulia condusă de Ramón Gómez de la Serna (cel care publicase manifestul futurist al lui Marinetti în spaniolă încă din 1909) care se întâlnea la Café Pombo, tot sâmbăta şi tot la miezul nopţii. Rivalitatea dintre cele două grupuri era acerbă – „vehementísima”, potrivit lui Borges:

„Cele două tertulias se excludeau reciproc: cine o frecventa pe una era exclus din cealaltă, doar Eugenio Montes reuşind, printr-o demonstraţie de dexteritate intelectuală care pur şi simplu şi-a uimit tovarăşii, să alterneze prezenţa lui controversată între cele două

tabere”178.

Între Gómez de la Serna şi Cansinos era o deosebire ca de la cer la pământ. Autor de eseuri, romane şi piese de teatru, Gómez de la Serna era scund şi îndesat, lat în spate şi cu nişte perciuni lungi care îi dădeau un aer agresiv de matador de mâna a doua. Era animat de aceeaşi pasiune pentru tot ce este nou ca şi futuriştii, iar prestigiul lui în cadrul avangardei spaniole se datora inventării termenului greguería care iniţial se referea, spunea el, la guiţatul pe care îl scot purceluşii când aleargă după mama lor. Ramón, cum îi spuneau prietenii şi acoliţii, definea greguería ca pe o ecuaţie –

umor+metaforă =greguería. Rezultatul era o metaforă echivocă, în 177 Ibid., p. 222

178 „La traducción de un incidente”, Inquisiciones, Proa: Buenos Aires, 1925, şi Seix Barral/ Biblioteca Breve: Buenos Aires, 1994, p. 18. Toate referirile ulterioare la Inquisiciones vor avea în vedere ediţia din 1994.

mare parte vizuală, care era menită să-l scoată pe cititor din presupusa lui stare de automulţumire.

Potrivit lui Guillermo de Torre, Borges a frecventat, totuşi, tertulia la Café Pombo, sporadic, ce-i drept, în pofida „animozităţii latente”

dintre Ramón şi Cansinos179. O asemenea atitudine nu era deloc surprinzătoare. Deşi avea o afinitate personală faţă de Cansinos, Borges încerca să-şi definească identitatea ca poet şi, oricum, la vremea aceea avangarda era ceva foarte eterogen, chiar şi în Paris, unde mai multe curente au dispărut la fel de repede pe cât au apărut în perioada cuprinsă între moartea lui Apollinaire, în 1918, şi 1924, când suprarealismul a devenit mişcarea dominantă a avangardei.

Mai mult decât atât, acum cubismul literar al lui Reverdy şi Huidobro era eclipsat de mişcarea dadaistă, după sosirea la Paris a principalului iniţiator, Tristan Tzara. Borges, de fapt, va cocheta o vreme cu dadaismul în Madrid, atras poate de iconoclasmul lui ironic. I-a trimis o scrisoare lui Tristan Tzara de la Café Colonial, împreună cu Guillermo de Torre şi alţi cinci scriitori (printre care se afla, în mod curios, şi un tânăr hispanist britanic, L. Walton de la Jesús College din Oxford care, un an mai târziu, va fi numit lector de limbă spaniolă la Edinburgh University), exprimându-şi „vesela lor adeziune la dadaism” şi alăturând, „din această gălăgioasă cafenea”, un „poem colectiv” pe care îl compuseseră în maniera semiautomată

agreată de dadaişti180.

Scrisoarea şi poemul nu erau decât încercarea îndrăzneaţă a unui grup de tineri scriitori de a atrage atenţia unei celebrităţi precum 179 Guillermo de Torre, „Para la prehistoria ultraísta de Borges”, Cuadernos Hispano-americanos 169, p. 9

180 Scrisoarea originală se află în colecţia Doucet la Bibliothèque Sainte-Genèviève din Paris. Vezi Bernès I, pp. 1712–1713 şi Textos recobrados, 1919–1929, pp. 44–45.

Tristan Tzara. Mult mai importantă pentru înţelegerea evoluţiei lui Borges ca poet a fost rivalitatea dintre Cansinos-Asséns şi Ramón Gómez de la Serna. Era o rivalitate, după cum şi-a dat seama Borges, nu numai între doi oameni, ci între două sensibilităţi, două

„spirite”181. Din cei doi, Ramón înţelegea mai bine esenţa avangardei decât Cansinos, care nu a reuşit niciodată să se lepede de estetica derivată din simbolism a modernismului hispanic. Dar spre sfârşitul şederii în Madrid, Borges a înclinat decisiv spre Cansinos, crezând că opera lui era încărcată de emoţie, în timp ce greguerías elaborate de Ramón nu erau decât nişte preţiozităţi excentrice.

Datorită lui Cansinos, tânărul Borges a putut percepe cu mai multă claritate natura propriei sensibilităţi. „Emoţia” descoperită în opera lui Cansinos l-a întors la expresionismul german şi primul dintre poemele lui expresioniste, intitulat Tranşeea (Trinchera) 182 , datează tocmai din timpul şederii sale în Madrid. Şi probabil că tot în Madrid s-a gândit să alcătuiască o culegere de poeme maximaliste sau bolşevice, pe care a vrut să o numească fie Ritmos rojos (Ritmuri roşii), sugerând accente whitmaniene, fie Salmos rojos (Psalmi roşii), o aluzie evidentă la culegerea de „psalmi” a lui Cansinos.

Spre sfârşitul lunii aprilie, familia Borges s-a hotărât să se întoarcă

la Geneva, aşa cum plănuise de la început. Părăsirea Madridului era o lovitură cumplită pentru Borges: în mai puţin de două luni, întâlnise mulţi dintre poeţii de frunte ai Spaniei, din noua generaţie, şi îşi însuşise cu mult zel ideile avangardei europene. Cu doar două

zile înainte de plecarea familiei Borges, Isaac del Vando Villar a sosit din Sevilla ca să-şi publice revista, Grecia, în capitală. Pe 1 mai s-a 181 „La traducción de un incidente”, Inquisiciones, p. 17

182 „Trinchera” a fost publicat în Grecia 43, 1 iunie 1920 şi retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, p. 49.

organizat un dineu în cinstea lui, la care au participat toţi ultraiştii –

chiar şi „marele Pedro-Luis” (Gálvez) şi-a făcut apariţia acolo, doldora de bani, ceea ce nu i se întâmpla prea des, după ce câştigase trei mii de pesetas la cărţi, anunţându-şi în stânga şi-n dreapta intenţia de a pleca în Rusia chiar în ziua următoare183. Nu-i de mirare că Borges, dată fiind admiraţia lui neţărmurită faţă de dinamicul Gálvez, a compus la scurt timp un poem în proză numit Rusia, pe care l-a împănat cu imagini despre acţiuni revoluţionare184.

Se pare că întreaga familie Borges se ataşase de Spania, dar mai erau de rezolvat câteva probleme în Geneva – în primul rând, cea cu privire la recrutarea lui Georgie, ca şi a studiilor lui neterminate. S-ar putea să fi existat şi chestiuni de ordin financiar, dacă luăm în consideraţie diferitele proprietăţi pe care doctorul Borges le dăduse cu chirie în Buenos Aires sau achitarea pensiei bunicii, care trebuiau rezolvate la consulatul Argentinei din Geneva, prin intermediul căruia tatăl lui Borges îşi condusese toate afacerile cu Buenos Aires în ultimii cinci ani. În sfârşit, mai era şi vederea slabă a doctorului Borges, pe care familia spera să o trateze în continuare la Geneva.

Pe 3 mai, familia Borges a plecat din Madrid, dar s-a oprit un timp la Barcelona. De acolo, Borges i-a scris lui Abramowicz alte reflecţii legate de poetica Ultra. Scopul mişcării era „distrugerea retoricii”, astfel încât fiecare vers să fie de sine stătător.

Vrem să condensăm, să exprimăm numai esenţialul. Să facem din poem un tot viu şi organic, în care fiecare vers să fie sinteza unei senzaţii, a unei impresii 183 Scrisoare către Abramowicz din Saragossa, 4 mai 1920. Vezi Cartas del fervor, p.

78.

184 „Rusia” a fost publicat în Grecia 48, 1 septembrie 1920, şi retipărit în Textos recobrados, 1919–1929, p. 57.

despre lume, externă sau spirituală, a unei stări de conştiinţă…185

În continuare, Borges îşi manifesta dispreţul faţă de „făcătorii de sonete care construiesc 13 versuri care nu se deosebesc prin nimic ca să pregătească intrarea în scenă a ultimului, raison d’etre al sonetului lor”. În opinia lui, originalitatea era scopul precumpănitor al mişcării Ultra; vechea retorică avea să fie distrusă doar pentru ca fiecare artist „să imagineze un univers după chipul şi asemănarea lui”.

Ajuns în Geneva, Borges a fost supus unui examen medical menit să stabilească dacă era apt pentru serviciul militar şi, până la urmă, a fost scutit din cauza miopiei. (Arhivele arată că autorităţile din Buenos Aires l-au declarat oficial inapt pentru serviciul militar pe 6

august 1920.)186 Cât despre doctorul Borges, acesta sperase să se opereze de cataractă în Geneva, dar a fost convins să renunţe fiindcă

între timp se îmbolnăvise de inimă. Prea multe motive pentru ca familia Borges să rămână în Elveţia nu mai erau. Georgie părea să-şi fi pierdut tot interesul faţă de fosta lui iubită, Emilie, dar îşi făcea o sumedenie de griji în privinţa bacalaureatului, mai ales că se temea atât de mult de examene. (De fapt, niciodată nu va termina liceul.) Numai prietenia cu Maurice Abramowicz îi aducea o oarecare linişte în această perioadă destul de mohorâtă petrecută în Elveţia. A reuşit într-o anumită măsură să-şi convertească prietenul la mişcarea Ultra şi va continua să corespondeze cu el câţiva ani după aceea, dar altfel, după cum se plângea într-o carte poştală prietenului său spaniol din Madrid, Guillermo de Torre, (datată 5 iunie), Geneva se arăta insensibilă la Ultra, deşi era plină de prostituate, alcool, ciocolată, 185 Scrisoare nedatată către Abramowicz din Barcelona. Vezi Cartas del fervor, p. 82.

186 Informaţie oferită de Carlos Alberto Andreola, Buenos Aires.

formalităţi şi adolescente 187 . Cartea poştală este surprinzător de picantă, având în prim-plan trupul alb şi gol al unei tinere voluptuoase în braţele unui satir bătrân: tânăra se lasă pe spate, cu sânul drept acoperit de mâna negricioasă a satirului, şi îşi întoarce capul ca să-l sărute pe seducătorul ei grizonant. Deasupra acestei imagini Georgie a scris cu litere de tipar groase câteva cuvinte în latină cum că aceasta reprezenta viaţa de zi cu zi în Geneva.

De ce a ales Borges această imagine pornografică pentru a exprima esenţa Genevei? La prima vedere, nu pare să fie decât o încercare adolescentină de a-şi impresiona prietenul spaniol, dar cartea poştală se poate să fi surprins şi resentimentul mocnit al lui Georgie faţă de tatăl lui pentru că îl trimisese la femeia din place du Bourg-de-Four cu câteva luni înainte. Şi în acest moment Georgie avea motive întemeiate să aibă resentimente. La începutul lunii iunie, familia se pregătea deja să se întoarcă în Spania. Atât Georgie, cât şi Norah trebuie să fi aşteptat cu mare nerăbdare revenirea în Madrid: Georgie ca să-şi reia activitatea în cadrul avangardei spaniole, Norah ca să-şi vadă prietenul, pe Guillermo de Torre. Tatăl însă a hotărât ca întreaga familie să meargă în Majorca.

Familia Borges a sosit la Palma spre mijlocul lunii iunie şi, la începutul lunii următoare, a urcat la munte ca să petreacă vara în aerul răcoros din Valldemosa, unde s-a cazat la hotelul de L’Artista, aflat în proprietatea unui doctor din localitate. Nu prea erau multe 187 Scrisorile adresate de Borges lui Guillermo de Torre pe care le-am consultat în decursul cercetărilor mele sunt păstrate într-o colecţie particulară din Buenos Aires şi, până în prezent, nu au fost publicate. De aici încolo mă voi referi la această corespondenţă după dată, unde este cazul, şi după numărul primit de fiecare scrisoare în această colecţie, în speţă GDT 1

de făcut pe acolo, după cum îi spunea Borges lui Abramowicz, dar cel puţin se putea bucura de companie feminină – amanta doctorului, Clarita, stătea la acelaşi hotel, ca şi patru „fete arătoase”

însoţite de mama lor, care era prietenă cu Clarita, dar, în aparenţă,

„neştiind ce se întâmplă cu adevărat”188. Tot acolo va ajunge să

cunoască o altă prietenă a amantei doctorului, o tânără pe nume Ángela Márquez, care avea 23 de ani şi era „destul de drăguţă”; foarte curând Clarita a început să aibă o idée fixe, după propria expresie a lui Borges, anume să-l însoare pe Borges cu prietena ei Ángela, care nu făcuse decât să-şi exprime dorinţa de a vizita Buenos Aires-ul ca şi consternarea în faţa lipsei lui de religiozitate: „M-a îndemnat să renunţ la blasfemiile la adresa Fecioarei Maria, să merg la liturghie cu ea, să mă spovedesc şi să luăm sfânta împărtăşanie împreună189. Văzându-i „rezistenţa stoică”, cele două femei îşi vor muta în cele din urmă atenţia asupra unui alt candidat la mâna frumoasei Ángela – un fost căpitan de navă care se apropia de 40 de ani şi cântărea peste 85 de kilograme.

Tot la Valldemosa, Borges îl va întâlni şi pe prietenul lui, Jacobo Sureda, pe care îl va converti la cauza mişcării Ultra chiar în vara aceea, şi pe un pictor suedez pe nume Westerman, care va deveni profesorul Norei. Chiar şi aşa, Borges îi va scrie lui Guillermo de Torre plângându-se de plictiseala teribilă de acolo – îşi petrecea timpul plimbându-se pe munte, scriind, citind (William James, Bernard Shaw, expresioniştii germani) şi ascultând muzică la un fonograf hodorogit; era clar frustrat că nu se află printre ultraiştii din capitală, de aceea îl ruga pe Torre să-i spună ultimele noutăţi, mai 188 Scrisoare către Abramowicz, începutul lunii iulie 1920. Vezi Cartas del fervor, p.

90.

189 Scrisoare către Abramowicz, 20 august 1920. Vezi Cartas del fervor, p.92.

ales cele legate de întrunirile de la Oro del Rhin190.

Şi totuşi, această a doua perioadă petrecută în Majorca va avea o importanţă deosebită în evoluţia lui Borges ca scriitor. La scurt timp după ce părăsise Madridul cu câteva săptămâni înainte, îi spusese lui Abramowicz că Ultra era, mai presus de toate, o încercare „de a crea noi mituri, de a scrie în aşa fel încât fiecare artist să imagineze un univers după chipul şi asemănarea lui”: „Ideal ar fi ca fiecare ultraist să fie absolut diferit de tovarăşii lui”191. Şi în Majorca acelei veri, oricât de departe se afla de freamătul literar al Madridului, îşi va petrece timpul căutând originalitatea, ceea ce-l putea face