împlinească voinţa din tinereţe a părinţilor lui, chiar dacă în mod indirect, străduindu-se să transforme în realitate visul care amăgise primele speranţe ale lui Jorge şi Leonor.
CAPITOLUL 3
Copilăria
(1899–1914)
După nuntă, Jorge Borges şi Leonor Acevedo au locuit cu părinţii lui Leonor pe calle Tucumán nr. 840, în centrul vechiului Buenos Aires. Primul lor copil s-a născut în această casă, opt luni mai târziu, într-o zi de joi, pe 24 august 1899, în primele ore ale unei dimineţi reci de iarnă. Băiatul a fost botezat după bunicul lui şi după cei doi străbunici, Francisco Borges şi Isidoro Acevedo. A fost înregistrat în timp util la Oficiul Stării Civile sub numele de Jorge Francisco Isidoro, dar, când a fost botezat la Biserica San Nicolás de Bari, pe 20
iunie 1900, i-a fost adăugat şi Luis, singurul nume dintre cele patru care era numai al lui.
La scurt timp după naşterea fiului său şi cu ajutorul părinţilor soţiei, Jorge Borges a cumpărat cu 13000 de pesos două loturi de pământ alăturate în barrio Palermo lângă casa de pe calle Serrano unde mama lui, Fanny Haslam, locuia împreună cu sora ei văduvă, Caroline. Deşi Palermo este astăzi unul dintre cele mai râvnite cartiere rezidenţiale din Buenos Aires, pe vremea aceea era un barrio periferic, situat chiar la marginea oraşului – la doar câţiva metri de calle Serrano curgea râul Maldonado, puţin mai mare decât un pârâu noroios, care marca graniţa de nord-vest a oraşului Buenos Aires. (De atunci râul a fost astupat şi acum curge pe sub avenida Juan B. Justo.) Dincolo de el se întindea câmpia, numai cu câte o mică proprietate rătăcită ici şi colo, până când începea oraşul Belgrano.
Palermo avea o reputaţie proastă la vremea aceea. Locuit de un număr mare de imigranţi italieni săraci, majoritatea din Calabria şi
Sicilia, era cunoscut drept un cuib de borfaşi şi proxeneţi – pe celălalt mal al râului Maldonado, vizavi de casa în care trăia familia Borges, se întindea o zonă mizeră, plină de taverne şi săli de dans, unde tinerele puteau fi plătite pentru a dansa tango. La sud se afla faimoasa „Tierra del Fuego”, o zonă din jurul uriaşului penitenciar de stat, unde mişunau cei mai temuţi cuţitari din întregul Buenos Aires. Chiar şi aşa, Palermo începea să atragă oameni din ce în ce mai respectabili pe măsură ce terenurile erau împărţite în loturi şi vândute la licitaţie pentru construcţiile de locuinţe particulare.
Doctorul Borges şi-a plătit pământul în rate lunare de câte o mie de pesos şi, în cursul celor 13 luni în care a achitat toată suma, şi-a construit o casă în stilul art nouveau, la modă atunci. În acelaşi an, Leonor a rămas gravidă cu cel de-al doilea copil şi, înainte de inaugurarea casei, a născut o fetiţă, pe 4 martie 1901, Leonor Fanny (Norah), în casa lui Fanny Haslam, pe calle Serrano nr. 2135 25.
Câteva luni mai târziu, familia s-a mutat în casă nouă, tot pe Serrano, dar la nr. 2147, colţ cu calle Guatemala. Noua reşedinţă a familiei Borges arăta destul de impozantă pentru cartierul în care fusese înălţată: avea două etaje şi o grădină mare, împrejmuită, cu câţiva copaci şi o pompă de apă. În jurul ei mai erau multe loturi vacante de pământ şi doar o singură clădire cu două etaje, ce aparţinea unui fierar, pe calle Serrano, celelalte fiind case joase, din cărămidă, care îi adăposteau de obicei pe imigranţii din suburbii.
Familia Borges s-a izolat în spaţioasa lor casă, venind prea puţin în contact cu vecinii. Borges îşi va aminti că „trăia mai mult în interior” şi că familia „se străduia” să ignore ce se întâmpla în barrio; mulţi oameni „se ruşinau” să spună că locuiesc în Palermo şi 25 Vezi interviu cu Norah Borges în Vaccaro, Georgie, p. 55.
„răspundeau evaziv că stau în partea de nord”26. O criolla aristocrată
precum Leonor Acevedo se simţea fără doar şi poate ca peştele pe uscat printre toţi acei gringos veniţi din sudul Italiei. „Mi-aduc aminte că mama o tachina pe Norah că s-a născut în Palermo. Îi spunea mereu: «Nu ţi-e ruşine că te-ai născut în orillas? Ce mai, eşti o orillera, caramba!» Gluma mamei o contraria mereu pe sărmana Norah.”27
Familia Borges era unită: de casa în care locuia Fanny Haslam împreună cu sora ei, Caroline, o despărţea doar un mic zid, iar copiii mergeau deseori în vizită la bunicii din partea mamei, familia Acevedo. La moartea bunicului Isidoro, în 1905, văduva lui, Leonor Suárez, şi-a dat cu chirie casa de pe calle Tucumán şi a venit să
locuiască alături de familia fiicei ei, în Palermo. Alte contacte sociale copiii nu aveau, şi nici prieteni, de aceea Georgie şi Norah îşi petreceau practic tot timpul în casă, zbenguindu-se în grădina lor mare. Norah, mai îndrăzneaţă, câştiga mai toate jocurile pe care le născoceau ca să se distreze: la un moment dat au inventat doi tovarăşi de joacă, Quilos şi Windmill, care au devenit la fel de reali ca toţi oamenii din jurul lor; în cele din urmă, când Georgie şi Norah s-au plictisit de cei doi, şi-au anunţat mama că prietenii lor au murit28.
Vara, toată familia mergea la Androgué, un oraş nou, la vreo 25
de kilometri de Buenos Aires, spre sud, care fusese conceput ca staţiune pentru clasele de mijloc din capitală. Parcurile frumoase din Androgué, ca şi bulevardele străjuite de arbori, erau un refugiu bine-venit din calea valurilor de căldură înăbuşitoare ale verii 26 „An Autobiographical Essay”, pp. 203–204
27 Roberto Alifano, Borges: biografia verbal, Plaza y Janés: Barcelona. 1988, p. 27
28 „An Autobiographical Essay”, p. 208
australe. Familia Borges închiria o vilă numită La Rosalinda, pe calle Macias, la doar câteva străzi de gară. Borges se va ataşa foarte mult de Androgué; adult fiind, mirosul de eucalipt îi va evoca acele zile de vară din copilărie, aşa că scriitorul va reveni de multe ori acolo pentru a scăpa de stresul vieţii citadine.
În februarie, luna cea mai călduroasă, familia Borges trecea River Plate în Uruguay, unde stătea la Paso del Molino, la marginea de nord a oraşului Montevideo, cu familia Haedo, verii bogaţi care locuiau la Villa Esther, o clădire prevăzută cu toate facilităţile, înconjurată de un parc mare, cu piscină şi cu un pavilion de vară.
Acolo copiii se jucau cu verişoara lor, Esther, şi cu sora ei mai mare, Aurora. Uneori făceau câte o excursie la domeniul de la ţară al familiei Haedo, pe râul Uruguay, lângă oraşul Fray Bentos, unde se bucurau de aerul proaspăt, înotau în râu, ceea ce lui Georgie îi plăcea foarte mult, şi călăreau, un sport la care băiatul, mai puţin îndemânatic şi mai puţin înzestrat din punct de vedere fizic, nu excela mai deloc.
Dar în cea mai mare parte a anului Georgie şi Norah erau prizonierii atmosferei izolate, de seră, a casei familiei din Palermo.
Aici femeile – mama, bunica lor englezoaică („Gran”) şi, într-o mai mică măsură, bunica din partea mamei, Leonor Suárez – se îngrijeau de educaţia lor. Tatăl lor era o figură distantă, care se mulţumea să
lase în seama soţiei treburile familiei şi ale casei, în timp ce îşi vedea de propriile interese alături de prietenii lui boemi. De obicei vorbeau spaniola în familie, dar, întrucât Fanny Haslam nu reuşise să înveţe limba cum trebuie, foloseau engleza ca să comunice cu ea. Leonor ştia puţină engleză, pe care o prinsese de la soţul ei ca să se înţeleagă
cu mama lui, Norah însă nu manifesta un interes prea mare faţă de această limbă. Lucrurile stăteau cu totul altfel în ce-l priveşte pe Georgie: Fanny l-a luat pe băiat sub aripa ei încă de mic, motiv
pentru care copilul s-a legat mult de ea; curând Georgie a început să
se exprime dezinvolt în ambele limbi, ajungând să nu mai fie conştient de deosebirile dintre engleză şi spaniolă – îşi dădea seama, vag, că trebuia să folosească un alt mijloc de comunicare cu Gran decât cel pe care îl folosea în mod curent cu restul familiei. Şi totuşi, spaniola a fost, fără îndoială, limba maternă a lui Borges şi engleza lui, pe care o vorbea cu accent, nu-şi va pierde niciodată un anumit caracter preţios, livresc.
Borges a fost învăţat să citească în spaniolă mai întâi de mama lui29, dar în amintire i-au rămas mai vii momentele în care deprindea cititul alături de iubita lui, Gran. Împreună cu ea a parcurs zeci de pagini în limba engleză din ceea ce el numea leccionario (un joc de cuvinte între „reading book”iii şi „lesson”iv care dă „lessonary”), o carte mare, cu fragmente alese din autori clasici – Fraţii Grimm, Kipling, Stevenson, Poe, Victor Hugo, Dumas, Walter Scott ş.a.m.d.
Fanny Halsam a fost cea care a trezit în el dragostea statornică faţă
de proza engleză. Protestantă ferventă, Gran păstra la capul patului Biblia regelui James, din care putea cita pasaje întregi. Din clipa în care a fost în stare să citească singur, probabil înainte să împlinească
patru ani, băiatul va petrece ore în şir întins pe podea, cu nasul în cărţi. Unul dintre primele romane pe care le-a citit de la cap la coadă
a fost Huckleberry Finn şi, curând după aceea, a început să devoreze cărţi ai căror protagonişti erau băieţi din epoca edwardiană –
aventuri de căpitanul Marryat, H. Rider Haggard, Robert Louis Stevenson. Din literatura spaniolă îi plăcea Eduardo Gutiérrez, autor de cărţi cu mare succes la public, îndeosebi Croquis y siluetas militares (Schiţe şi profiluri militare) fiindcă descria pe un ton melodramatic moartea eroică a bunicului său, colonelul Borges.
29 Sorrentino, p. 208
Dar, cu mult mai mult decât lectura, caracterul şi imaginaţia băiatului au fost modelate de poveştile auzite de la mamă şi de la bunică. Leonor Acevedo a transmis fiului ei poveştile pe care ea însăşi le auzise, mică fiind, de la mama ei. Borges a aflat astfel despre zilele de glorie ale familiei – despre estancia din San Nicolás, pe care o avusese cândva familia Acevedo, şi despre sclavii negri care purtau numele familiei lor. Leonor i-a povestit cum colonelul Suárez a condus atacul cavaleriei care a întors soarta Bătăliei de la Junín, ca şi despre exilul şi moartea lui în Uruguay, cauzate de regimul tiranic al lui Rosas. Borges a aflat despre confiscarea domeniilor, despre bătăile şi execuţiile cărora le căzuseră victime membri ai familiei lor.
„Povestea despre vremea lui Rosas de parcă ar fi fost contemporană
cu Mazorca.”30 Acel conflict străvechi încă o mai făcea pe Leonor să
vadă lucrurile în alb şi negru – tot ce ţinea de Rosas era ordinar, vulgar, guarango, femeia detestându-i pe gauchos atât de mult, încât i-a interzis fiului să citească Gaucho Martín Fierro din cauză că
