mutându-şi

locul,

retrăgându-se

şi

schimbându-se în sala oglinzilor care simboliza adevărul obiectiv.

Cealaltă amintire neştearsă din copilărie era pasiunea lui pentru tigri. Încă de la început venerase tigrii cu „fervoare”; tigrii erau

„delicaţi şi fatali, încărcaţi cu o energie infinită”; păreau să aibă o forţă misterioasă, căci „numai războinicii adevăraţi, de sus, dintr-un castel aflat pe spatele unui elefant”, puteau să-i înfrunte43vii. După

40 „El espejo” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 193

41 „Al espejo” în La rosa profunda, 1975, OC III, p. 109

42 „El espejo” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 193

43 Citatele provin în ordine din următoarele texte: „Dreamtigers” în El hacedor, OC

ce-şi făcea lecţiile cu Gran, o ruga să-i povestească despre „tigrii feroce”44, iar când a citit Cartea junglei de Kipling „am suferit aflând că Shere Khan, tigrul, era duşmanul eroului”45viii. Enciclopediile şi cărţile despre istoria naturală erau judecate după calitatea ilustraţiilor cu tigri şi adesea băiatul stătea întins pe podea desenând el însuşi tigri46.

Această obsesie faţă de tigri a fost singura problemă care a dus la conflicte deschise în copilăria lui. Una dintre marile lui plăceri era să

vadă tigrul bengalez la Grădina Zoologică din Palermo, care se afla foarte aproape de casă. Privea tigrul ore întregi şi îşi făcea mama să

stea în faţa cuştii până la apusul soarelui. Leonor îşi pierdea răbdarea şi încerca să-l ia de acolo, dar băiatul nici nu voia să audă.

Era o înfruntare a voinţelor, îndeajuns de importantă pentru ca Leonor să o consemneze în memoriile ei: „Iubea mult animalele, mai ales pe cele sălbatice. Ori de câte ori mergeam la Grădina Zoologică

îi venea foarte greu să se despartă de ele. Iar eu, fiind atât de scundă, mă temeam de el, care se făcuse mare şi puternic. Mă temeam că îşi va pierde cumpătul şi mă va lovi”47. Odată s-a înfuriat atât de tare, încât mama lui l-a încuiat într-o cameră ameninţându-l că nu-l va lăsa să iasă până nu va recunoaşte că a sfidat-o „fără să vrea”. Dar Georgie pur şi simplu nu a vrut să cedeze, ţipând mereu „am vrut să

te sfidez”, până când Leonor s-a văzut nevoită să-i dea drumul48ix.

II, p. 161; „El tigre” în Historia de la noche, 1977, OC III, p. 173; şi „Dreamtigers” ca mai sus.

44 Milleret, p. 20

45 „Tigres azules” în La memoria de Shakespeare, OC III, p. 379

46 Vezi M. de Torre, Borges: fotografías y manuscritos, pp. 25–27.

47 „Propos de Mme. Leonor Acevedo de Borges”, Cahiers de L’Herne, Paris, 1964, p.

10

48 Alicia Jurado, Genio y figura de Jorge Luis Borges, Editorial Universitaria de

Adevărul e că acest băiat foarte timid ascundea un temperament violent sub calmul lui exterior şi că nimic nu-i dezlănţuia furia şi agresiunea mai mult decât situaţia în care i se interzicea să vadă

tigrul bengalez. Mama lui însă a găsit o cale de a-i înăbuşi spiritul de revoltă: „Ori de câte ori se încăpăţâna să o ţină pe a lui, îi luam cărţile: metoda nu dădea greş niciodată”49. Era, fără îndoială, o metodă infailibilă, căci ce s-ar fi făcut Georgie fără cărţile lui?

Lectura îi oferea libertatea de a cutreiera dincolo de pereţii casei în care era practic ferecat, de aceea ameninţarea mamei lui, de fapt, anunţa un fel de moarte a imaginaţiei, băiatul neavând altă soluţie decât să se supună autorităţii ei. Şi totuşi, când avea cinci ani, băiatul a mâzgălit câteva cuvinte pe o bucată de hârtie – „Tigru Leu Tăticu Leopard”. Intercalarea cuvântului „Tăticu” în acea secvenţă sună ca un cri de couer al băiatului către tatăl lui, într-un moment în care tigrul devenise obiectul unei înfruntări a voinţelor cu mama lui.

De fapt, Georgie îşi asocia tatăl într-un mod foarte original cu misterioasa forţă a tigrului. Doctorul Borges îi povestea mereu fiului despre o vizită pe care o făcuse cândva la o estancia, unde întâlnise un om a cărui îndeletnicire era să omoare jaguarii care dădeau iama prin vite. Tigrero sau „omul-tigru” îşi punea câinii să scoată jaguarul din vizuină şi apoi, cu pumnalul scos, îşi aştepta victima să sară la el înainte de a o ucide cu o lovitură scurtă de jos în sus aplicată în pântec 50 . Povestea omului-tigru a prins rădăcini în imaginaţia băiatului – iată un om care putea înfrunta „energia infinită” a tigrului, pe care o stăpânea doar cu un cuţit. Aşadar, dacă tigrul reprezenta o forţă brută, primară, omul care era în stare să înfrângă

Buenos Aires: Buenos Aires, 1964, p. 25

49 „Propos de Mme. Leonor Acevedo de Borges”, Cahiers de L’Herne, p. 10

50 Vezi „Simón Carbajal” în La rosa profunda, 1975, OC III, p. 93.

tigrul trebuia să aibă o mare încredere în propriile forţe, exact opusul nenumăratelor îndoieli care îl bântuiau pe Georgie. Ceea ce făcea şi mai interesantă povestea tatălui era că nimeni nu-l considera pe omul-tigru un erou; „era un muncitor calificat”51. Un astfel de curaj prozaic contrasta în mod evident cu faptele pline de eroism ale strămoşilor lui Georgie, care îl apăsau atât de mult, convingându-l de nevrednicia şi defectele lui. Astfel, ca să compenseze măreţia de neatins a simbolului strămoşilor lui, spada onoarei, Georgie va fetişiza pumnalul omului-tigru, văzându-l ca pe un simbol al unei forţe vitale capabile să o depăşească până şi pe cea a tigrului însuşi.

Asocierea tatălui cu tigrii era accentuată şi de un pumnal spaniol vechi pe care acesta îl ţinea într-un sertar al biroului său. Această

armă îl atrăgea pe Georgie ca un adevărat magnet. Şi-l imagina printre hârtiile tatălui, „visând simplul său vis de a-şi ucide tigrul”.

Ori de câte ori vedea cum tatăl lui îl arăta prietenilor, tânjea să-l ia şi el în mână: „E ca şi cum de multă vreme l-ar fi căutat; mâna se grăbeşte să strângă mânerul care o aşteaptă; lama ascultătoare şi puternică are un joc precis în teacă”52x.

Când Georgie avea şase sau şapte ani, Jorge şi Leonor au considerat că sosise vremea să ia o hotărâre în privinţa educaţiei fiului lor. Cea mai apropiată şcoală primară era pe calle Thames, dar nu se bucura de un renume prea bun, cei mai mulţi dintre elevi fiind băieţii săraci din Palermo. Georgie era atât de bolnăvicios, încât părinţii lui îşi făceau griji că băiatul lor s-ar putea expune numeroaselor boli contagioase, cea mai periculoasă fiind 51 Richard Burgin, Conversations with Jorge Luis Borges, Holt, Rinehart and Winston: New York, 1969, p. 86

52 „El puñal” în El otro, el mismo, 1969, OC II, p. 327

tuberculoza, foarte răspândită la vremea aceea. Până la urmă

doctorul Borges a hotărât că cel mai bine ar fi ca odraslele lor să fie educate acasă cât mai mult posibil, drept care a angajat o englezoaică, pe domnişoara Tink, să vină acasă şi să facă ore cu Georgie şi cu sora lui, Norah.

Oricât de bine intenţionată ar fi fost, această hotărâre de a-l împiedica pe Georgie să meargă la şcoală l-a izolat pe băiat de cei de o seamă cu el aproape toată copilăria. În loc de prieteni, Georgie va primi cărţi, căci doctorul Borges i-a acordat fiului său privilegiul accesului nelimitat la biblioteca lui personală de peste o mie de volume. Această bibliotecă alcătuită în cea mai mare parte din cărţi englezeşti şi franţuzeşti era aranjată pe rafturi protejate de geamuri şi ocupa o cameră de sine stătătoare, unde Georgie va deveni un cititor vorace, bucurându-se de libertatea pe care i-o ofereau cărţile de a se aventura în ţinuturi stranii, îndepărtate – Anglia, Scoţia, India, Africa, China, Arabia. Biblioteca tatălui a devenit, de fapt, terenul lui de joacă, toate energiile unui copil aflat în creştere fiind canalizate spre o lume imaginară, care va deveni curând mai reală

pentru el decât mica lume mărginită din jurul lui. Miopia îi întărea această iluzie – ochii lui erau atât de slabi încât vedeau mai bine

„lucrurile mici, mărunte”, precum litera tipărită, decât alţi oameni53.

Pe de altă parte băiatul descoperea că volumele pe care le citea îi reflectau uneori cele mai înspăimântătoare coşmaruri. Omul cu masca de fier de Alexandre Dumas îl îngrozea. Dintr-una din ilustraţiile ediţiei pe care o citea a reţinut imaginea emoţionantă a omului care trecea trist prin faţa unei terase care dădea spre mare, purtându-şi masca de fier. Imaginea îi aducea aminte de Lalla Rookh, un poem de Thomas Moore despre Profetul din Khorassan care îşi acoperea faţa 53 Burgin, Conversations, 1969, p. 21

cu un văl ca să-şi ascundă semnele de lepră. „Cele două imagini se asociau în mintea mea şi mă umpleau de groază.”54 Romanul Primii oameni pe Lună de H.G. Wells îi provoca şi el o spaimă pe care o resimţea în coşmarurile lui: ceea ce-l înfricoşa cel mai mult era că

povestitorul îşi trădase prietenul şi îl părăsise pe Lună55. Poate că

băiatul făcea aici o analogie cu propria situaţie, căci tatăl îi dăduse mână liberă în privinţa bibliotecii, dar îl şi lăsase în voia valurilor, cum s-ar spune, în lumea-satelit a cărţilor.

„Dacă mi s-ar cere să spun care a fost cel mai important eveniment din viaţa mea aş răspunde fără ezitare biblioteca tatălui meu”, va scrie Borges în Eseu autobiografic56. Într-adevăr, scriitorul va ajunge să vadă în biblioteca tatălui o metaforă a solipsismului care i-a afectat cea mai mare parte din viaţă. Biblioteca, până la urmă, a fost o binecuvântare discutabilă – pe de o parte l-a ajutat să păstreze o anumită libertate a imaginaţiei faţă de autoritatea tiranică a spadei onoarei, iar pe de altă parte lecturile lui prodigioase i-au agravat preocuparea faţă de sine şi subiectivitatea onirică de care voia să

scape cu atâta disperare.

În vreme ce Georgie lâncezea acasă în compania cărţilor, doctorul Borges îşi petrecea o mare parte din timp în compania amicilor.