Cât a stat în Argentina, Edward Haslam a predat engleza în mai multe şcoli din Buenos Aires şi Paraná şi a colaborat la ziare de limbă engleză precum Southern Cross, Buenos Aires Herald şi River Plate Times.
Nunta lui Fanny Haslam şi a colonelului Borges a avut loc la catedrala din Paraná pe 14 august 1871. În acelaşi an, Borges a fost trimis la Junín, un oraş-garnizoană din pampas, în calitate de comandant al celor trei frontiere – frontierele de vest şi de nord ale provinciei Buenos Aires şi frontiera de sud a provinciei Santa Fe.
Misiunea lui era să împiedice incursiunile indienilor în teritoriile încorporate republicii argentiniene. La Junín, soţia lui englezoaică, Fanny, va trăi chiar la marginea pustiului sud-american, a
„Deşertului”, după cum îi spuneau argentinienii. Pe 3 iunie 1872, Fanny a născut un băiat, Francisco, dar, înainte să se nască cel de-al
doilea băiat, Jorge Guillermo, pe 24 februarie 1874, familia se întorsese la Paraná unde colonelul fusese trimis ca să înăbuşe o altă
revoltă a gauchos condusă de López Jordán.
În pofida greutăţilor întâmpinate la frontiera cu indienii, nu este nicio îndoială că Fanny Haslam, o tânără englezoaică neînstărită din clasa de mijloc, făcuse o partidă excelentă măritându-se cu un ofiţer precum colonelul Borges, ale cărui perspective erau excepţionale, dat fiind că, în doar câţiva ani, armata avea să înceapă „Cucerirea deşertului” cu scopul de a-i izgoni pe indieni din pampas pentru totdeauna şi a revendica noi şi vaste teritorii pentru Argentina. După
„Cucerirea deşertului”, comandantul unei garnizoane de frontieră ar fi primit opt mii de hectare de pământ, iar colonelul Borges, în calitate de comandant a trei frontiere, ar fi primit cel puţin aceeaşi suprafaţă 15 . Dar, în octombrie 1874, Borges s-a implicat într-o dispută de ordin politic privind succesiunea la preşedinţie la sfârşitul mandatului lui Sarmiento. Acesta se străduise din răsputeri ca succesorul lui să fie Nicolás Avellaneda, dar un candidat rival, Bartolomé Mitre, a provocat o revoltă în sânul armatei, la care s-a hotărât să participe şi colonelul Borges. Sarmiento i-a scris colonelului Borges îndemnându-l să rămână loial guvernului.
Borges a răspuns că loialitatea lui faţă de guvern va rămâne intactă
până pe 12 octombrie, data la care înceta mandatul lui Sarmiento.
Din nefericire, Mitre a devansat data revoltei şi astfel l-a pus pe Borges într-o încurcătură pe care colonelul a rezolvat-o predând preşedintelui Sarmiento, ca şef de stat, trupele de sub comanda lui –
un regiment de infanterie şi trei de cavalerie – şi apoi demisionând 15 Vezi Daniel Balderston, Out of Context: Historical Reference and the Representation of Reality in Borges, Duke University Press: Durham, N.C., and London, 1993, p. 91
şi nota 15.
din funcţie ca să se alăture rebeliunii. Gestul lui nu a fost privit cu ochi buni, Sarmiento considerându-i demisia ca pe o trădare, iar Mitre dezavuând predarea unor trupe valoroase inamicului.
Lovitura de stat încercată de Mitre a fost înăbuşită în Bătălia de la La Verde, pe 26 noiembrie. Colonelul Borges a murit două zile mai târziu, fiind lovit de două gloanţe în timp ce dădea ordine unui subordonat în toiul luptei16.
După doar trei ani de căsnicie, Fanny Haslam s-a trezit văduvă, cu doi copii mici şi cu mijloace de trai foarte limitate, doar pensia de văduvă de război şi o sumă de bani strânsă de camarazii de arme ai soţului ei. Femeia s-a întors la familia ei în Paraná şi, după numai patru ani, nenorocirea s-a abătut din nou: tatăl ei, care probabil că o ajuta cu banii câştigaţi din profesorat, a murit pe neaşteptate în 1878
în urma unei forme severe de bronşită. Doctorul Haslam devenise un membru respectabil al comunităţii britanice din Argentina: un necrolog din ziarul Southern Cross îl descria ca pe „cel mai bun scriitor englez din regiunea Plate”, „integru şi onorabil în toate afacerile lui”, „un gentleman desăvârşit” şi „un om cu sentimente religioase profunde”17.
Câţiva ani mai târziu, familia va suferi un alt şoc atunci când cumnatul lui Fanny, Jorge Suárez, va da faliment. Suárez încercase să-l ajute pe generalul Urquiza să modernizeze Entre Ríos prin dezvoltarea portului Paraná, dar ascensiunea oraşului Buenos Aires în aval a devenit de neoprit după moartea lui Urquiza, iar revoltele 16 Vezi Ana María Barrenechea, „Jorge Luis Borges y la ambivalente mitificación de su abuelo paterno”, Nueva Revista de Filología Hispánica, 40 (1992), 1005–1024, (p.
1005, nota 2).
17 The Southern Cross, 4 octombrie 1878. Vezi reproducerea fotografică a necrologului în Alejandro Vaccaro, Georgie (1899–1930): una vida de Jorge Luis Borges, Proa/ Alberto Casares: Buenos Aires, 1996, şi p. 22.
conduse de López Jordán au afectat şi mai mult economia provinciei.
Pe la mijlocul anilor 1880, Fanny şi cei doi fii ai ei locuiau în Buenos Aires, într-o casă pe calle Libertad nr. 1346, unde îşi suplimenta micul venit închiriind camere tinerelor vorbitoare de limba engleză.
Sora şi soţul ei se mutaseră şi ei în capitală, unde Caroline Haslam a făcut carieră didactică, devenind şefa catedrei de limba engleză la Şcoala de Limbi Moderne, o prestigioasă instituţie de pregătire a profesorilor.
Fanny şi-a crescut fiii în ceea ce era, de fapt, un cămin englezesc, mai ales cât timp a trăit tatăl ei. Toţi vorbeau englezeşte în casă şi, ea însăşi o mare cititoare, Fanny i-a încurajat pe băieţi să citească
literatură engleză. Departe de ţara natală şi animată de un patriotism sincer, trebuie să le fi spus băieţilor poveşti nostalgice despre copilăria ei în Staffordshire şi despre rădăcinile familiei din Northumberland. Cu siguranţă fiul mai mic, Jorge Guillermo, a crescut foarte conştient de originea lui englezească şi, în consecinţă, se va simţi mereu un fel de neadaptat în Buenos Aires şi nesigur de legătura lui cu Argentina.
Această nesiguranţă a fost accentuată de impactul emoţional pe care l-a avut asupra familiei moartea tragică a colonelului Borges.
Jorge Guillermo avea doar nouă luni când tatăl lui a fost ucis în luptă
şi, pe măsură ce devenea un băiat sensibil şi visător, figura tatălui pe care nu avusese şansa să-l cunoască îi domina imaginaţia. Tot ce afla băiatul despre tatăl lui era inevitabil filtrat de mama lui văduvă, Fanny având motive întemeiate să deplângă moartea soţului ei –
dacă ar fi trăit, ea ar fi putut deveni stăpâna unei mari estancia –, dar ceea ce poate că o rodea cel mai mult era că soţul ei nici măcar nu murise pentru o cauză nobilă; îşi pierduse viaţa într-o luptă pentru putere, fără sorţi de izbândă, între doi caudillos rivali. Poate ca să-şi mai aline mâhnirea, Fanny dădea amănuntelor legate de moartea
colonelului Borges o aură romantică, modul în care le evoca ajungând la noi în versiunea strănepotului ei, Jorge Luis, care a auzit-o direct de la ea şi care trebuie să fi fost povestea ce le-o spunea mereu celor doi fii.
În această versiune, generalul Mitre ordonase trupelor lui să se retragă de pe câmpul de luptă, cu toate că Borges îl informase că
inamicului i se termina muniţia. Văzând că Mitre insistă pe ideea retragerii, Borges, care purta un poncho alb, a sărit pe calul lui alb şi s-a îndreptat spre liniile inamice, cu braţele încrucişate. A căzut sub o rafală de gloanţe şi a fost dus de oamenii lui înfăşurat într-o piele de vacă la o estancia din apropiere, unde a murit din cauza rănilor. Se spune că ultimele lui cuvinte au fost: „Am căzut cu credinţa că
mi-am îndeplinit datoria şi mi-am împlinit convingerile, pentru aceleaşi principii pentru care am luptat toată viaţa”18. Chiar dacă
istoria arată că Borges a murit din cauza rănilor primite în luptă, şi nu în urma unei încercări de a se sinucide19, este limpede de ce văduva lui a preferat să dea un înţeles morţii lui atât de lipsite de sens, inventând un mit potrivit căruia soţul ei a preferat să moară
decât să accepte o înfrângere inutilă.
Nu există nicio îndoială că, în durerea ei, Fanny le-a transmis băieţilor o imagine exagerată despre eroismul răposatului ei soţ.
Această glorificare a colonelului Borges l-a făcut pe Jorge Guillermo să se îndoiască de propria valoare. Băiatul a crescut cu imaginea apăsătoare a unui tată pe care nu-l cunoscuse şi pe care nu-l putea cunoaşte decât indirect, prin mama lui. Trebuie să-i fi fost imposibil să pună sub semnul întrebării, căci de revoltă nici nu putea fi vorba, acel tată mitic fără să-l mustre conştiinţa. Toate indiciile 18 Vezi „Notes” în Selected Poems, p. 304.
19 Vezi Barrenechea, NRFH de mai sus şi Vaccaro, Georgie, p. 32.
demonstrează că Jorge Guillermo era un bărbat nehotărât, care avea mereu câte ceva să-şi reproşeze, ezitând între dorinţa de a-şi respecta mama şi pornirea de a-şi afirma independenţa.
Jorge s-a înscris la Colegio Nacional din Buenos Aires la vârsta de 13 ani, dar foarte curând a ajuns să urască şcoala, rezultatele lui fiind mediocre. Într-un roman al cărui protagonist este un alter ego evident, va descrie astfel Colegio Nacional: „Zile absurde: profesori pedanţi sau groteşti. Colegii îl călcau pe nervi. Era ceva care îl deosebea de ceilalţi: o sensibilitate excesivă. Era prea conştient de propria persoană. Suferea mult, prosteşte şi inutil. Nu găsea pe nimeni îndeajuns de sărac sau umil ca să vrea să-i devină prieten”20.
